Orașul Christiania e locul de unde toată lumea din Danemarca își face rost de hașiș. E o enclavă independentă aproape de centrul orașului Copenhaga cu aproape 900 de locuitori, care s-au luptat cu autoritățile încă de la formarea ei în anii ’70. De curând, guvernul danez a luat-o spre dreapta, ceea ce a înrăutățit lucrurile. Luna trecută, Curtea Supremă a hotărât că Christiania e plină de hipioți ratați și a declarat orașul în afara legii. Dar nu e ușor să ștergi de pe hartă un sat întreg. Prietenul nostru Joost Koshkamp lucrează momentan în Copenhaga, așa că l-am rugat să facă o vizită în Christiania să vadă care e situația.
Publicitate
Am mers cu bicicleta în Christiania și am parcat-o lângă porțile orașului. Am hotărât să inspectez mai întâi strada principală. Pusher Street e centrul economic al orașului unde comerțul cu droguri e în floare. E strict interzis să faci fotografii aici, așa că am ascuns aparatul foto și am hotărât să fac niște fotografii pe furiș cu iPhone-ul. Pe ambele părți ale străzii erau tarabe pline cu bucăți imense de hașiș așezate la vedere. Era mai mult haș de vânzare decât iarbă. Prețurile se întindeau între 8 și 20 de euro, un pic mai scump ca acasă în Olanda. Vânzătorii nu lucrează cu precizie. Taie bucățile de hașiș cu instrumente de grădină și, în funcție de neglijența lor, te poți alege cu mai mult sau mai puțin decât ai cerut.
Îmi era frig ca dracu, așa că l-am întrebat pe un vânzător de ce stau afară în loc să-și bage tarabele într-o clădire sau ceva. Mi-a răspuns: „Păi înăuntru ești prins ca un șobolan în cușcă când vine poliția. Afară zburăm toți în toate direcțiile. Dar piața continuă mereu, în ciuda raidurilor. Cum ne confiscă marfa, vine alta nouă.”
Cei mai mulți vizitatori de pe Pusher Street își trag glugile bine pe cap și se încălzesc la focurile de pe stradă. Deși se găsesc droguri bune cu tona, atmosfera e deprimantă și dramatică. Cu excepția câtorva turiști surprinși și curioși, majoritatea oamenilor intră, își fac treaba și ies repede.
Când am ieșit de pe strada principală, am înțeles clar că Christiania e mai mult decât o piață de hașiș. M-am plimbat pe cărările ale localității și am găsit multe case din lemn pe stilul DIY. Am dat și peste o școală de călărie cu ponei pentru copii. M-am plimbat pe malul apei înghețate care înconjoară Christiania și după o vreme m-am plictisit îndeajuns cât să merg pe gheață. N-am făcut nici doi pași, că gheața s-a spart. Apa era rece ca dracu’ și m-a străbătut un fior dureros prin tot corpul. Îmi futusem un pic coastele în urma unui accident de bicicletă cu o zi înainte, așa că mi-a fost super greu să ies din apă. Din fericire, m-a salvat un tip pe nume Øjvind. Tăia lemne în fața casei și m-a văzut când am căzut. M-a tras pe uscat și m-a invitat la el acasă.
Publicitate
Casa omului era desprinsă din basme. Mi-a dat o pereche autentică de șosete din lână de iac, izmene și niște blugi mișto probabil făcuți de el. Emmy, o prietenă de-a lui Øjvind, mi-a făcut o cafea ecologică grozavă.
După ce m-am încălzit, ne-am așezat la o țigară în fața casei și am povestit. Eram curios în legătură cu piața de hașiș și cu legile din Christiania. Øjvind mi-a explicat că doar membrii comunității au voie să vândă pe Pusher Street – nu există vânzători din afară. Oamenii din Christiania sunt o comunitate foarte unită. Nu poți să intri acolo cu un bong și să te aștepți să devii membru. Trebuie să fii o prezență regulată în comunitate și să te împrietenești cu locuitorii până să-ți câștigi locul aici. E o democrație complet autonomă și independentă – toate deciziile se iau împreună și fiecare participă în mod egal. Banii vin de la turiști și fiecare om are jobul lui: brutar, poștaș, tâmplar, vânzător de hașiș etc. Øjvind mi-a spus că el e omul care se ocupă cu deratizarea în Christiania.
I-am întrebat pe Øjvind și pe Emmy ce părere au de hotărârea Curții Supreme. Øjvind a râs: „Să știi că am dat o petrecere super marfă vineri noapte să sărbătorim că suntem din nou squatteri și trăim în ilegalitate. Toată lumea era fericită de parcă am fi câștigat cazul.” Øjvind nu-și face griji. „Trăim clipa prezentă”, a spus, „nu cred că Christiania va dispărea vreodată.”
După o cană de cafea, mi-am dat seama că e timpul să plec. Øjvind m-a convins că nu e periculos să merg pe gheață, dar mi-a spus să nu calc pe bulele de aer de lângă mal. Așa că am mers împreună pe gheață până la bicicleta mea. Am mai discutat puțin și ne-a invitat la cină mai târziu în timpul săptămânii. I-am spus că atunci o să-i returnez șosetele de iac și izmenele de hipiot.
