Soldații britanici se droghează și merg la petreceri rave

Parașutist care doarme în Belfast,  1990.  (Toate fotografiile sunt făcute de Stuart Griffiths)

Prietenul nostru Stuart Griffiths tocmai a lansat o carte numită Pig`s Disco (Discoteca porcilor).   În ea vorbeşte despre timpul petrecut în serviciul Regimentului de Parașutiști în războiul civil din Irlanda de Nord,  în anii 80' și 90'. Acolo atinge subiete precum consumul de droguri din regimentul său,  presiunea la care sunt supuși tinerii în armată și experiența sa legată de scena rave care se năștea atunci pe coasta sudică a Marii Britanii. E al dracului de tare și probabil singurul loc unde poți citi despre soldați care bagă acid când patrulează și despre foști parașutiști care înfulecă extasy și mescalină la petreceri în beciurile din Trafalgar Square.

M-am întâlnit cu Stuart ca să vorbim despre carte și ca să aflu ce s-a întâmplat cu tinerii din fotografiile lui.

Parașutiști de gardă în East Tyrone,  1992. 

VICE: Salut,  Stuart.   Pig`s Disco zugrăvește o imagine destul de însuflețită a vieții în forțele armate. Ce-ți mai aminteşti de atunci?

Stuart Griffiths: Au fost vremuri sălbatice și îngrozitoare și dure și brutale, dar au fost și momente bune. Ceea ce am intenționat, prin această carte, a fost să trec dincolo de mitul macho și să ofer varianta reală a lucrurilor pe care le-am văzut. Realitatea slujbei în sine a intensificat sentimentele pe care le aveam,  pentru că noi eram doar ținte ambulante pentru politicieni și din cauza asta am început să nutresc neîncredere pentru ei .

Cum ai ajuns la concluzia asta?

Când am început să lucrez ca fotograf pentru serviciile secrete, am realizat că se întâmplau o grămadă de lucruri despre care noi habar n-aveam. Era o chestiune cu multe substraturi, iar mie nu mi se spunea mai nimic. Dar obișnuiam să trag cu urechea la zvonuri,  pentru că eram mereu prezent în camera de operare.

Ok. Ai menționat la un moment dat c-ai combinat serviciul militar cu psihedelicele. Ăsta da mix. 

Inițial, am fost împotriva drogurilor, aşa c-am fost destul de sceptic când mi s-a oferit un timbru de LSD. Dar până la urmă, în Regimentul de Parașutiști care sunt un fel de frăție aeriană, a intervenit morala „După muncă și răsplată” așa că l-am luat. Îl cam admiram pe un tip Jock, cum e numit în carte, pentru că el era mai mare în grad și m-am gândit: „Păi, dacă lui i se pare OK, atunci ar trebui să-mi fie şi mie bine.” Dar evident, 16 ore mai târziu, încă eram luat și mă gândeam: „Ce mama dracului,  asta e cam ciudat.”

Un parașutist după patrulare în West Belfast,  1991. 

De câte ori ai luat acid în timp ce lucrai  în armată?

Atunci  a fost prima oară, nu cred că am mai luat în acel tur de forţă. Dar când ne-am întors în Aldershot,  mereu băgam câte un timbru de acid când mergeam prin oraș. N-am pomenit multe lucruri în carte. Ne-am tripat de Ziua Forțelor Aeriene în Aldershot,  într-o perioadă despre care Big Issue spunea: „Dacă ești femeie,  evită neapărat acest oraș.” Era o experiență dubioasă. Parașutiștii știau să bea, chiar și dacă nu țineau la băutură, iar acidul amplifica filmul ăsta.

În carte vorbeşti mult despre hărțuire,  mai ales în cazul „respiratorilor”- gașca soldaților care umblau cu măști de gaze,  ardeau părul oamenilor sau le băgau bețe în fund.   Cum te-ai descurcat cu treaba asta?

Poate să fie o experiență foarte traumatizantă pentru unii. Unii chiar şi-au pierdut nervii şi locul acolo aşa și nu îi învinovățesc. Am avut noroc să nu fiu niciodată luat în vizor „echipa respiratorilor”,  în principal pentru că ei credeau că eram un pic nebun. Pentru ei se punea problema: „Vrem să-i dăm lui bătăi de cap? Că s-ar putea să ne scape ceva în cap când dormim. ”

Un parașutist îmbrăcat în Prințul Harry la petrecerea de Halloween dintr-o baracă,  Belfast,  1991. 

Chestiile astea îmi amintesc de o poveste pe care am auzit-o odată de la un sergent major. A fost încătușat gol de un tomberon, când și-a pierdut cunoștința de la alcool,  și a fost împins de pe un deal. 

Exact, căcaturi de genul ăsta. Eram foarte prudent cu hardcoriștii plutonului.Când terminam eu armata, era deja un pluton întreg de drogălăi acolo. Așa că obișnuiam să ne adunăm în anumite localuri „sigure” în care nu existau sălbatici din forțele aeriene, unde puteam evita scenariul „petrecere-de-adio”.  Eu îmi luasem o cană de Jack Daniels și stăteam într-un colț.

Când majoritatea oamenilor aud de droguri și armată,  probabil se gândesc la Vietnam.   Cât de răspândită e treaba asta?

Cam ca în filmele despre Vietnam,  era o diferență mare între cei care se drogau și cei care doar beau alcool. Începea să se simtă tensiunea,  mai ales în Kenya, despre care nu am vorbit în carte. Chiar și când m-am întors în vechea mea unitate, peste mulţi ani, când eram student la Arte, îi vedeam cum șopteau: „E unul din drogații ăia.”

Un parașutist cu câteva modele de Pagina 3 în East Tyrone,  1992. 

Serios?

Da.  Era ca și cum ai fi homosexual. Nu era ceva despre care ai vrea să discuți cu sergentul,  gen: „Salut,  m-am spart maxim pe psihedelice.” Ce ne învățau despre operațiunile sub acoperire, aplicam în viața de zi cu zi, în barăci, cu consumul de droguri. Acoperirea urmelor,  de exemplu. Aprindeam mereu bețișoare parfumate. Am spus c-o fac pentru că mă interesează magia și ocultismul, dar de fapt le foloseam doar ca să acopere mirosul de marijuana.

Când a fost introdusă testrea antidrog?

Testarea antidrog a apărut  în 1995,  începând cu armata, forțele navale și forțele aeriene regale(RAF). A durat un moment până când totul a luat-o razna. Și cred că ce s-a întâmplat cu tipii care au fost arestați și băgați la Colchester [singura închisoare pentru armată rămasă în Marea Britanie] are de-a face cu soldații de elită din Regimentul Parașute, care mergeau la petreceri rave și care se drogau cu extasy. Ofițerul care avea comanda nici măcar nu bea, așa că i-a pedepsit cât de sever a putut: Colchester, excluderea din armată.

Cum s-au descurcat?

Viețile unora au fost complet futute. Îmi amintesc de unul din grupa aia, în 2011a înjunghiat-o pe gagică-sa în fața copiilor săi. Acum e închis pe viață. Altul a înnebunit și a fost declarat ca neaflându-se în deplinătatea facultăților mentale.Au crezut mereu că probabil s-a întâmplat ceva în Colchester, că a fost defavorizat pentru că era un parașutist tânăr și abuzat. Am încercat să aflu mai multe despre asta, dar e foarte dificil să afli adevărul despre lucruri de genul ăsta.

Parașutiști după un rave care a durat toată noaptea, „în sufrageria unui străin”,  Kent,  1992. 

Și tu ai scăpat cu dosarul curat?

Mda,  mă simt puțin vinovat în legătură cu ce s-a întâmplat. Băieții cu care beam la greu au ajuns la Colchester, iar eu am reușit să scap cu un dosar exemplar, dar așa e viața. Nu molfăiam acid tot timpul. Cred că ultima oară când am luat o pastilă am regretat și am avut un trip foarte nasol.   A trebuit să merg la un interviu cu ofițerul care se afla la comandă şi mi-am spus: „La dracu`!”Așa cum am menționat și în carte,  nu prezint drogurile ca pe o chestie bună, e o grămadă de anxietate acolo.

Ce crezi că ai învățat din experiențele tale de atunci?

Deși oamenii credeau că eram nebun, chiar cred că mintea mea a fost puternică, dacă s-a descurcat cu toate alea. Având în vedere unde am ajuns acum, cred că m-a ajutat într-o oarecare măsură. E o chestiune despre care trebuia să se vorbească,  pentru că multe dintre lucrurile astea s-au întâmplat în trecut, iar oamenii aflați în poziții oficiale ar prefera să ascundă lucrurile astea. Închisoarea Colchester probabil că este încă burdușită cu soldați ale căror teste antidrog obligatorii au ieșit pozitive.

Bucătăria unui dealer de droguri,  1993. 

Mda, într-un loc ca Afghanistanul, nu cred că e dificil să găsești marfă. 

Am vorbit recent cu niște soldați care vor să rămână anonimi și da, când sunt în Afghanistan nu e tocmai greu să faci rost de droguri. Nu le glorific,  însă cum altfel să te descurci cu presiunea? Cum o diminuezi? Nu o să auzi niciodată despre un ofițer închis la Colchester, deși s-ar putea întâmpla, de obicei băieții de pe teren fac toate căcaturile. Ei devin pierderile colaterale. Sunt cei care provin din zonele defavorizate și se înrolează, cam la fel cum am făcut și eu, ca o ieșire, o evadare.

Când mă întorceam acasă în permisie, foștii colegi de școală considerau că susțin un război imoral. Regimentul de Parașutiști era antidroguri,  „pentru țară și popor”,  pentru deciziile corecte, însă eu am părăsit armata fiind împotriva instituțiilor statului și antirăzboi.

Rave ilegal la Black Rock, Brighton, 1994. 

Crezi c-ai mers la petreceri rave după armată ca un mijloc de micșorare a presiunii de după război?

Tipii cu care mă înhăitasem din același regiment au fost închiși, așa că nu mai aveam prieteni după ce am plecat. Prietena unuia dintre băieți, a cărui frate avea o cameră obscura în atelier,  m-a lăsat să merg acolo și să developez fotografiile de pe film. Au început să-mi zică să vin și eu la petrecerile lor,  așa că obișnuiam să merg la niște cluburi și evenimente de acolo. Dar lucrurile s-au precipitat după ce am fost atacat pe faleza din Brighton și în weekendul ăla am fotografiat primul rave. Am apărut cu ochii vineți și cumva m-au primit.

Stuart și ochiul său vânăt, după ce a fost atacat pe faleza din Brighton. 

Erai din nou într-un fel de regiment. 

O da. Pentru mine, cred că scena rave avea de-a face cu acea asociere, de a vrea să aparții de ceva, în armată aveam frăția aeronauților,  iar scena rave era un fel de trib. Eu aveam aparatul de fotografiat și asta era funcția mea, așa că într-un fel eu nu luam parte la acțiune, eram cumva pe margine.

Cam asta vrea să transmită Pig`s Disco: nimic nu e veșnic. A fost un moment în timp. E despre drumul din întuneric spre lumină. Nu puteam să continui în felul ăla, așa cum am spus, prea mulți oameni începuseră să știe și treaba a început să se-mpută. Evident, oamenii au început să vadă cum ar putea să pună monopol, aducând și celelalte droguri: heroina,  etc.  Și tipii se băgau,  pentru că orice urcă trebuie să și coboare.

Merci,  Stuart. 

Pig`s Disco e disponibil acum prin Ditto Press

Traducere: Laura Cârcu

Citește și:
Cele mai tari anunțuri sexuale postate din bazele militare din Afganistan
Susţinerea trupelor prin sexting
Graffiti despre genocid