FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Cum să te porţi pe internet în 2015

Nu, nu eşti obligat să dai bani pe Kickstarter pentru prietenul tău.
28.1.15

Niște calculatoare care pot fi folosite pentru a accesa internetul (Poza de Andrew Myers)

Duminică, sute de mii de imagini cu penisuri au ajuns în mâinele unor hackeri şi, dacă foloseşti Snapchat, probabil îl au şi p-al tău. Incidentul, numit „The Snappening," ar fi avut loc pentru că mai mulţi utilizatori au downloadat aplicaţii terţiare care salvează snap-urile (ceea ce anulează tot scopul Snapchat), apoi niște hackeri spun că au furat 200 de mii de astfel de poze și că le încarcă pe toate într-o bază de date online plină cu poze compromițătoare, care are şi opțiunea de căutare.

Publicitate

Unii spun că întreaga chestie a fost doar o înșelăciune, dar ideea e că suntem în 2014 și tehnologia e înfricoșătoare și confuză, iar penisurile zboară în stânga, în dreapta și pe centru. Așa că, în acest climat, cum faci ca oamenii să nu-ți vadă țâțele sau coaiele? Sau doar flocii? Și, dacă tot suntem aici, în ce condiţii e OK să-i trimiţi cuiva o poză cu penis? Sau să accepţi o cerere de prietenie? Sau să cumperi rahaturi pe Olx?

Internetul a murdărit regulile etichetei sociale, așa că, precum un vindajor, sunt aici să le curăț.

CE E SNAPCHAT ȘI CÂT DE DES ÎL FOLOSESC PE ȚÂȚELE SAU COAIELE MELE?

Snapchat e o aplicație pe care tinerii o folosesc ca să facă sexting (un fel de sex virtual, prin SMS) și pe care colegul meu de apartament o folosește ca să facă selfie-uri când iese la alergat. N-ar trebui s-o îndrepți niciodată către țâțele sau coaiele tale, decât dacă ești extrem de sigur că nu va mai exista niciodată în viitorul civilizației noastre o scurgere de informații.

ÎI SPONSORIZEZ MARATONUL PRIETENULUI MEU?

Mi se pare normal să nu-i dai bani nimănui doar ca să alerge pe o distanță lungă, dacă primeşte o medalie la final. Uite care-i treaba: majoritatea celor care participă la un maraton, o fac pentru că le place să alerge deja. Ție nu îți place să alergi? Atunci de ce participi la un maraton, idiotule? Nu te plătesc pentru asta!

Este o școală de gândire pentru cei ca mine, cei care mănâncă o pizza întreagă fără pauză de vorbire, de șters la gură sau, în unele cazuri, de respirație: nimeni care aleargă într-un maraton nu a fost rugat vreodată să alerge la un maraton. Că o fac ca pe o scuză ca să fenteze antrenorii de la sală și ca să-și examineze picioarele la medic moca. Așa că, până când nu sunt plătit să fac chestii care-mi plac (să lenevesc, să port pulovere, să despachetez încet un iPhone din cutia lui) nu voi sponsoriza niciun alergător la maraton.

Publicitate

SĂ ÎNCERC SĂ GĂSESC DRAGOSTE ADEVĂRATĂ PE TINDER?

Dacă m-ai fi întrebat acum un an, ți-aș fi spus, „Sigur, ratatule." Dar suntem în 2014 și Tinder e acum o aplicație pe care oamenii zic glume, fac capturi de ecran ale glumelor lor și apoi speră că gluma lor va fi selectată de comedianţi jalnici.

Crezi că poți iubi cu adevărat pe cineva care face asta? Exact.

CUMPĂR CEVA DE LA MAGAZINUL PRIETENUL MEU PE OLX?

a) Prietenul tău face ceva de genul pernițe sau carcase de iPad, sau ceva care e de o calitate mult redusă faţă de ceva mai ieftin și produs în masă, pe care poți să-l cumperi cu bani reali într-un magazin normal? Atunci nu, nu cumpăra ceva de la magazinul prietenului tău de pe Olx.

b) Prietenul tău face ceva care e mai bun sau măcar la fel de bun ca ceva ce poate fi cumpărat din magazin? Atunci poate că da. Totul depinde dacă ai nevoie de mărgele sau de o punguță mică plină cu zaruri.

c) Dar stai, prietenul tău face eșarfe vopsite cu cerneală sau acoperitoare de lampă din cutii de fasole sau ceva la fel de nefolositor? Atunci sigur nu.

Ce vei face cu o acoperitoare de lampă din cutii de fasole? Cum naibii să fii atât de prost să dai bani pe o conservă găurită cu şurubelniţa? Gândește-te înainte.

SĂ ACCEPT UN FRIEND REQUEST DE LA CINEVA NECUNOSCUT PE FACEBOOK?

Aș spune că da. Aș spune asta mereu. Cel mai rău lucru pe care l-am auzit că ți se poate întâmpla de la acceptarea unei prietenii pe Facebook ar fi că ar trebui să vezi pozele încețoșate dintr-un club ale unei persoane necunoscute de câteva ori înainte să-i dai unfollow. Trăiește-ți viața. Trăiește o viață plină de aventură. Spune da unui ciudat care vrea să-ți fie prieten pe Facebook. Cine știe, poate lucrați împreună și tu nici nu știai.

SĂ DAU LIKE PAGINII PROFESIONALE DE FACEBOOK A CUIVA CU CARE SUNT DEJA PRIETEN PE PAGINA PERSONALĂ, ADICĂ DEJA VĂD CÂND POSTEAZĂ UN LINK LA URMĂTORUL LUI SPECTACOL SAU ULTIMUL POST PE BLOG?

Nu.

CE FAC DACĂ CINEVA ÎMI TRIMITE O GLUMĂ PE TWITTER ȘI, CHIAR DACĂ MI SE PARE GLUMA AMUZANTĂ, NU AM NICIUN RĂSPUNS PENTRU EA?

Dai un favorite tweet-ului în care era gluma la care nu se poate răspunde și mergi mai departe.

CÂT SĂ PUN LA PROIECTUL PRIETENULUI MEU DE PE KICKSTARTER?

Kickstarter e locul unde buturugile de lemn lustruite fin au ajuns să fie difuzoare pentru iPhone și unde prietenii tăi nu te vor lăsa în pace nicio zi până nu dai 100 de lei pentru noul lor album „Reggae - PENTRU COPII!" şi-ţi promit „mulțumirile noastre veșnice!" și „o insignă" ca recompensă. Acestea sunt cele trei sume de bani pe care ar fi OK să le donezi prietenului tău pe Kickstarter:

1) 50 de lei, pe care îi dai cu convingerea că proiectul nu își va atinge ținta, adică nu va trebui niciodată să dai banii pe bune, dar îi arăţi că ai încercat.
2) 50 de lei, pentru că, dintr-un motiv sau altul, nu prea îți plac cărțile adevărate din librării şi vrei să citești o scrisoare deschisă needitată de opt sute de pagini de pagini scoasă la imprimantă de prietenii tăi.
3) 0 lei. E complet acceptabil să nu crezi în oamenii pe care-i cunoști.

Publicitate

SĂ ÎMI ADAUG PRIETENI PE LINKEDIN?

Nu. Nu adăuga pe nimeni pe LinkedIn. LinkedIn e pentru oameni cu mai multe costume care se pot purta la interviuri de angajare și care nu-și simt inima în gât când își verifică contul bancar. Nu e pentru tine.

(Poza de Anthony Topper via)

SĂ RĂSPUND LA INVITAȚIILE DE LA EVENIMENTE PE FACEBOOK?

Am răspuns o dată la un eveniment de pe Facebook. Am pus o alarmă pe calendarul iPhone-ului meu și m-am dus la petrecere și a fost OK. Au fost gustări. A fost în regulă.

Dar am primit la notificări o sută de milioane de povești de viață drept scuze de la toţi oamenii care au fost invitați la petrecerea aia cu gustări, dar n-au putut ajunge.

„Sunt în Ucraina în săptămâna aia. Și în următoarele șase. Distrează-te și pentru mine!" Nu.

„Urma să venim din Craiova, dar avem o mătușă bolnavă aici, așa că mai bine nu, n-am vrea s-o vedem cum îşi vomită maţele." Nu.

E simplu: nu răspunde invitațiilor de pe Facebook. Asta mă scuteşte de notificări idioate. Indiscutabil, uit să mă duc la vreo 60 la sută din chestiile la care sunt invitat, dar sunt dispus să accept acest schimb doar ca telefonul meu să nu mai vibreze în fiecare secundă.

TOCMAI AM FOST LA O PETRECERE ȘI AM ÎNTÂLNIT O GRĂMADĂ DE OAMENI DE PE NET. CÂT TIMP ÎMI ALOC DIMINEAŢA ASTA CA SĂ LE SPUN CÂT DE DRĂGUȚ A FOST CĂ I-AM CUNOSCUT?

Zero la sută. Doar fă un status vag în care spui ce noapte distractivă a fost și ei vor presupune că le este adresat lor.

DAU „LIKE" UNEI POZE CU CINEVA DECEDAT PE INSTAGRAM?

Destul de complicat, pentru că nu vrei să fii la modul, „Hei, susțin această moarte." Dar nici nu vrei să ignori faptul că cineva a murit și cineva pe care îl știi e trist din cauza asta pe Instagram, așa că ia-o după ureche. Mă rog, nu spune niciodată ceva gen „Mamă, ai avut o bunică destul de sexy." Oamenilor nu le place când faci asta.

AR TREBUI SĂ-ȚI DAU UN MESAJ DIRECT CU CEVA DE GENUL „SALUT, ASTA-I PULA MEA"?

Dacă am învățat ceva din poza care a apărut pe contul de Twitter al lui Ian „Musculosul" Botham, atunci raspunsul e: nu.

Traducere: Silviu Istrate

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre internet:
Consecinţele îngrozitoare ale dependenţei tale de internet Cel mai important document despre OZN-uri a ajuns pe internet Omul care luptă pentru un internet liber