Crezi că talentul tău muzical contează? Ai vrea să participi la Vocea României, sau ceva de genul ăsta, pentru că ești artist, dar nu știi cum să faci? Ei bine, ai toate șansele să rămâi un muritor de foame, dacă nu cunoști niște patru extra informații pe care ți le dau eu, gratis, chiar acum!

M-am plimbat puțin printre cei care fac muzică și am o idee despre cum apare o vedetă, cum se face muzică la noi, pentru cine și cam pe ce bani.

Unul dintre momentele cele mai interesante pe care le-am trăit până acum a fost colaborarea pe care am avut-o cu niște studiouri producătoare de muzică. Făceam versuri pentru piesele unora și altora, majoritatea artiști de Radio Zu. Câteva au ieșit chiar hit-uri internaționale și îți spun că da, e cam tare să auzi peste tot pe unde te duci cum fredonează lumea ce-ai murmurat tu pentru prima dată-n duș, cu ceva vreme în urmă. Nu pot să-ți spun care sunt, pentru că astfel de colaborări implică și contracte de confidențialitate.

Pot însă să-ți spun cum se face muzică mainstream în România. Aruncă un ochi mai departe, dacă vrei să ataci lumea muzicală și nu vrei să pari surprins când intri pentru prima dată într-un studio.

Lucrurile nu sunt atât de complicate și nu implică atât de mult talent, după cum bănuiai probabil. Condițiile ca să te lansezi în muzică în România trebuie să fie următoarele:

• Să știi cu cine te combini în treaba asta.
• Să ai bani sau să-ți dea cineva bani pentru asta.

Dacă ai bani și ești ok, poți fi vedetă și ce mai vrei tu. Dacă ai bani și esti prost, te înconjori de mulți oameni care vor să te fure. Ei vor zice mereu ca tine, tu vei cânta melodii nașpa și vei ajunge Fizz:

Dacă ești super bogată, în cazul în care ești fată, atunci ești Paris Hilton. Poți fi cum vrei tu și ești celebră. Fata asta cântă ca o cizmă și nu îi pasă, face ce vrea și noi ne uităm ca proștii la ea (ok, poate doar eu).

Ei bine, poate că nu știi, dar și România are Parisurile ei mai mici. Am cunoscut și eu niște astfel de domnișorici, fetițe foarte bogate care voiau sa fie vedete.

Scenariul e simplu. În studiouri, pe lângă oamenii care lucrează acolo să facă efectiv muzică, vin fel de fel de ciudați care vor și ei chestii. Nu toți pot pătrunde. Dar dacă au bani, deodată devin penetranți. Într-o astfel de ecuație, de cele mai multe ori ajung fete care vor să fie cântărețe, chiar dacă sunt complet neînzestrate în acest sens. Și nu vorbim acum de clasicele guriste multitalentate. Ci de o specie aparte. Întreținutele. Ele sunt atât de ambițioase, încât pun la bătaie tone de resurse materiale, de la iubit sau tati, ca să ajungă în showbizz, invitate de marcă la Răzvan și Dani, la Capatos și, da, într-un final, la Măruță.

Partea proastă nu este că vor, ci că se bagă, cu mii de păreri și opinii în munca oamenilor care încearcă din răsputeri să le facă suportabile ca look și sunet. Nu e nimic amuzant în a lucra cu așa ceva. Nu au nicio legătură cu realitatea, o ard mereu prin porumb și au o singură replică prin care cred ele că își ascund impotența artistică de care suferă: „Nu mă reprezintă, nu simt că sunt eu!‟. Adică oamenii în jur muncesc din răsputeri să îi facă o melodie, îi scriu versuri, o îmbracă, i-o și lălăie cineva înainte ca să îi arate ce și cum, iar ea, vedeta, pentru că nu poate nici măcar să fredoneze „Melc, melc, codobelc", are replica de mai sus mereu la ea. Și mai trist este că ajunge într-un final pe radio și se găsesc o mie, două, de hăndrălăi să-i zică ce tare e. Rezultatul îl auzi poate mai des decât ți-ai dori.

Un alt lucru pe care nu îl știi probabil despre lucrul în muzica autohtonă contemporană este existenta așa numitului „cal de studio‟. Porecla i se atribuie de obicei pe ascuns, unei persoane care are ceva voce, vrea să fie cântăreață/cântăreț, dar nu are bani și cel mai probabil nici nu arată foarte bine. Calul de studio va fi folosit la tras voci și va fi mințit cât se poate de mult timp că la un moment dat îi va veni rândul și va deveni vedetă. Între timp, pentru că de obicei e talentat, va trage și linii melodice pentru piesele alora. Liniile melodice sunt lălăielile pe care mai târziu se fac versurile.

Dacă ai talent, poți ajunge chiar și tu cal de studio. Unele foste cabaline (gen Inna, la noi, sau, internațional, Lady Gaga) au reușit într-un final să facă treabă chiar foarte bună.

Și așa ajungem la ce-l de-al treilea aspect oarecum necunoscut despre producția de muzică. Versurile nu sunt poezia pură pe care nu o mai poate stăpâni în măruntaiele creației textierul. Nici pe departe. Procedura, prin care mulți fac piese noi de ajung superhituri la radio si pe TV, este următoarea:

Întâi se găsește un beat la modă, sau unul care i se pare producătorului că îl poate îmbunătăți. Apoi se face melodia după el. Ca să se meargă la sigur, o împrumută și pe asta. Se folosea la un moment dat chiar o sucessiune armonică hitoasă, a notelor La Fa Do Sol, pe care mulți compozitori, mai ales de afară, au folosit-o pentru a avea și mai multe șanse să le iasă piesa în față. Ca să te convingi, urmărește clipul ăsta:

Odată melodia construită, vine calul de studio care, în funcție de inspirație și instrucțiunile producătorului, cântă o lălăială fără sens pe orchestrație. Abia aici intervine textierul, care umple linia respectivă cu ce cuvinte sunt la modă și sună bine. Așa apar rimele forțate, silabele mâncate, dar mai ales emoțiile împinse cu forța în text. Acestea au rolul de a face ascultătorul să empatizeze maxim cu noul cântec. Printre miile de exemple pe care ți le pot da, iată unul proaspăt și de-a dreptul odios aici:

„F.Charm feat. Elena Gheorghe – MAMA‟ a fost scrisă clar pentru boceli în masă, pe principiul „să moară mama‟, sau variațiunea pe aceeași temă „să moară mă-ta‟, cu care empatizează toți românii.

Nimic din cele mai sus menționate nu ar mai conta în lipsa celui de-al patrulea element: el, managerul super-impresar. Un personaj care se împarte în două tipologii:

Primul tip este Managerul Proprietar, care a lucrat să creeze produsul încă de la început. Și prin produs mă refer la vedetă. În această situație, este destul de îndreptățit să îi vegheze cariera din umbră acesteia pentru un procent de cât vrea el, dar nu mai puțin de 50%. Pe principiul „Eu te-am făcut, eu te omor!‟, proaspăta apariție pe scena muzicii românești execută ce zice el, pe cât vrea el și cu cine vrea el. Sună dur? Păi nu degeaba i se zice produs cântăreței/cântărețului, și nu om. Pentru că ele, contractele, sunt semnate bine de tot cu mult înainte ca viitoarea vedetă să-și atingă potențialul. Vedeta poate să renunțe la colaborarea cu managerul abia peste mulți ani, când deja nu mai e în vogă.

Cel de-al doilea tip este Managerul Impresar, care agață artistul după ce a bubuit deja cu o piesă. Deși sunt sanse mai mari să câștigi la 6 din 49 decât să te lansezi singur, se poate întâmpla. Aproape instant, cel în cauză va fi invadat de oferte de manageriat de la astfel de specimene. Managerii de vedetă peste noapte vor promite marea cu sarea: că știu ei locuri, fac concerte, aranjează interviuri. Lucruri posibile, în cârdășie cu terți, dar pentru care, evident, grosul și-l iau ei blat. Treaba aici stă foarte prost, pentru că vor acționa după metoda „fuți și fugi‟, așa că dacă novicele va pune botul, va rămâne cu buzunarul gol. Atenție, superstarule, îi poți recunoaște după următoarele semne:

• Vorbesc repede, agitat si cu stropi.
• Au entuziasmul unui câine nescos în parc.
• În public se vor băga ei în seamă cu toată lumea.
• Aspect total cocălăresc.

Acum știi la ce să te aștepti și mai ales de la cine! Îți doresc succes, viitoare vedetă ce ești! Dacă nu vrei însă să îți bați capul prea tare, întodeauna există varianta să participi la „Românii au talent‟. Pentru că toți câștigătorii acelei emisiuni au acum cariere de succes. Mai ține cineva minte cum îi cheamă?

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre muzica românească:
Fierbințeanu a făcut supradoză de pop K-pop avea fani în România înainte de Gangnam Style Compendiul fufelor de altădată: A.S.I.A