Google îți va da dreptul să fii uitat

După ce-ai pus ceva pe internet, nu-l mai poți recupera. Caută-ți numele pe Google și o să fii uimit ce rezultate apar și în ce ordine. Poate că o știre veche despre tine stă deasupra paginii tale oficiale sau poate că fotografia aia stupidă de pe Facebook apare înaintea shootingului foto profesionist pe care l-ai făcut acum un an.

Dar Uniunea Europeană nu prea e de acord cu chestia asta și a luat în data de 13 mai o hotărâre judecătorească care susține „dreptul de a fi uitat”.

Ideea, vehiculată de UE din 2012, e aceea că indivizii – mai ales cei care nu se află în vizorul public – ar trebui să aibă mai mult control asupra informațiilor lor. Dacă informațiile despre ei care apar online sunt irelevante sau învechite, ar trebui să poată cere eliminarea lor, chiar dacă au fost publicate legal.

Evident că o să apară din cauza asta tot felul de complicații, dar această hotărâre e o declarație puternică despre puterea individului asupra propriilor informații în fața potopului informațional al vieții moderne. Cazul în chestiune a fost preluat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene după ce a fost judecat într-un tribunal din Spania: În 2010, cetățeanul spaniol Mario Costeja Gonzalez a depus plângere împotriva Google cu privire la informațiile care apăreau atunci când lumea îi căuta numele cu ajutorul motorului de căutare.

Căutătorii primeau cel mai des linkuri către anumite pagini din ziarul local La Vanguardia din 1998, care dezvăluiau faptul că apartamentul lui Gonzalez intrase în posesia altcuiva după ce acesta nu reușise să plătească toate ratele. Agenția spaniolă de protecție a datelor AEPD a hotărât că Google trebuie să șteargă toate rezultatele pentru că acestea nu mai sunt relevante.

Nimeni n-a fost surprins când Google a refuzat și a făcut apel – dar decizia a rămas aceeași.

Primul dezacord are legătură, evident, cu responsabilitatea pe care o are Google asupra informațiilor pe care le organizează. Google a insistat în repetate rânduri că nu e responsabil pentru informațiile cu care lucrează. Dar, în decizia luată, Curtea a declarat cu fermitate că motoarele de căutare fac destule acțiuni cât să poată fi considerate procesori de informație conform unei directive UE care protejează informațiile private ale oamenilor. Declarația Curții explica următoarele:

„În cadrul hotărârii luate astăzi, Curtea de Justiție a găsit că, prin căutarea automată, constantă și sistematică de informații publicate pe internet, operatorul unui motor de căutare colectează informații pe care le înregistrează și organizează, după care le stochează pe serverele sale, după care le dezvăluie pentru utilizatori sub forma unei liste de rezultate. Aceste operațiuni trebuie clasificate drept „procesare”, indiferent de faptul că operatorul unui motor de căutare nu le clasifică și stochează în acest scop.”

Tribunalul atrage atenția asupra faptului că, fără Google, informația și linkul la individul în chestiune ar fi mult mai dificil de găsit și accesat. Și având în vedere impactul pe care îl poate avea profilul tău de internet, Curtea a argumentat că interferarea cu dreptul oamenilor la intimitate nu poate fi justificată prin interesul economic pe care îl are operatorul unui astfel de motor de căutare.

Deși Google până acum a numit încercări de cenzură toate apelurile de acest gen, e interesat de reținut că Tribunalul spaniol și cel european nu au hotărât că ziarul care a publicat inițial informația ar trebui s-o șteargă. Deci informația va rămâne în continuare disponibilă pentru cei care o caută – dar nu va mai ieși în evidență atunci când lumea caută informații despre dl. Gonzalez.

Cumva e o poveste înduioșătoare gen David și Goliat care susține dreptul individului de a-și controla propriile date în confruntarea cu unul dintre cei mai mari giganți tehnologici. Dar hotărârea stârnește și anumite întrebări despre libertatea informației la scară mare. Practic, „dreptul de a fi uitat” cere multă muncă pentru a fi pus în aplicare.

Curtea a explicat că informațiile pe care oamenii le vor eliminate trebuie să fie incompatibile cu directiva. Asta nu înseamnă că au fost publicate ilegal, ci doar că acum sunt „inadecvate, irelevante în relație cu scopul pentru care au fost procesate și învechite”. Evident, acestea sunt niște adjective subiective care vor da bătăi de cap în investigații.

E o linie foarte fină între garantarea intimității unei persoane și satisfacerea interesului altui utilizator de a accesa informația. Curtea a spus că trebuie găsit un echilibru corect – ceea ce sună idealist, ca găsirea echilibrului între libertatea de exprimare și dreptul la intimitate. Nu va fi niciodată ușor.

Dacă vrei să scoți din rezultatele motorului de căutare niște rezultate care nu-ți convin, va trebui întâi să discuți cu firma care operează motorul de căutare și, dacă aceasta refuză să coopereze, atunci le poți cere ajutorul autorităților juridice. O opțiune mai simplă ar fi să nu faci nimic din ce nu ți-ar plăcea ca oamenii să afle despre tine.

Cât despre cazul care a stârnit polemica, se pare că omul a obținut rezultatul dorit. Dacă intri acum pe Google și cauți Mario Costeja González, prima pagină e plină de știri și articole despre dreptul la intimitate și nu despre casa din Spania pe care a pierdut-o. Deși probabil informația asta o să persiste, pentru că e repovestită în toate articolele despre proces.

Traducere: Oana Maria Zaharia