Nu ştiu cum m-am ales cu tăietura asta imensă de la un rahat de hârtie. Nu prea folosesc hârtie, chiar dacă i-a crescut consumul de două ori faţă de 1980 şi chiar dacă votez pe o bucată de hârtie (trebuie să inventeze cineva votul de pe mobil). Ştiu doar că mă doare. După ce-am văzut videoul ăsta de la Scientific American am aflat şi de ce.
Degetele noastre conţin mult mai mulţi receptori de durere decât restul corpului, iar pielea, cu toate fibrele de colagen din ea, e perfect capabilă să facă faţă unei înţepături de creion, dar complet inutilă în faţa unei tăieturi în hârtie. Foaia de hârtie în sine nu e atât de netedă pe cât pare – e ca un fierăstrău pe piele – iar ţesuturile şi neuronii care trec pe sub muchia ei sunt căsăpiţi instant, mai ales dacă e fină de la frecat menta pe calculator toată ziua. Hârtia scumpă este acoperită în chimicale precum clorul, care irită şi mai tare receptorii de durere şi vă expun la animăluţe drăguţe precum Stafilococul Auriu, zis şi MRSA, care, dacă nu e tratat, începe să vă devoreze carnea.Totuşi eu cred că ceea ce face o tăietură în hârtie atât de dureroasă e problema psihologică: ideea că o bucăţică de hârtie îmi poate da totul peste cap e o lovitură grea pentru orgoliul şi demnitatea mea. Noroc că mă pot refugia în ştiinţă.Traducerea: Mihai Popescu