Walkabout e cel mai libidinos bar din Cambodgia

Sunt într-unul din cele mai dezgustătoare baruri din Cambodgia. Într-un colț, un tip alb cu vestă și pantaloni scurți intrați în fund își scrâșnește dinții de parcă s-ar pregăti pentru campionatul de ros unghii. Cât așteptăm să ni se aducă băuturile, un bătrân într-un scaun cu rotile, înviorat de faptul că pastilele pentru disfuncții erectile se obțin ușor în Cambodgia, e împins înăuntru de o tipă la vreo 40 de ani în blugi scurți roșii.

În mijlocul zonei cu cluburi de noapte din Phnom Penh, Walkabout e un bar și hotel în care nu se întâmplă mare lucru. Doar că e deschis timp de 24 de ore și e locul preferat al zecilor de prostituate distruse de amfetamine – sau, cum le spun cambodgienii, fetele-taxi - și al obsedaților sexuali care le adoră. În fiecare an, câțiva turiști sunt găsiți morți în camerele de sus ale hotelului, de obicei tipi cu urme de ace în braț sau pensionari care au făcut economii și au venit în Cambodgia să trăiască o ultimă vacanță de vis, cu Viagra și sex cu prostituate apatice și să moară în timpul ultimului lor orgasm. Nu se fac autopsii în Cambodgia, deci putem doar presupune, dar sunt sigur că așa stau lucrurile.

Deși îmi plac bombele penale, n-aș merge niciodată la Walkabout dacă n-ar exista acolo Tragerea Joker. Tragerea Joker e o competiție săptămânală care îți oferă ocazional șansa de a câștiga o tonă de bani, uneori chiar și 12 000 de lire, salariul pe 20 de ani al unui lucrător cambodgian dintr-o fabrică de textile sau mai mult de salariul pe un an al unui profesor de engleză expatriat. Jocul începe cu un pachet de cărți de joc amestecate și țintuite cu fața în jos într-o vitrină încuiată. Jucătorii cumpără bilete cu 4 000 de riali cambodgieni (cam 3-4 lei). Jumătate din câștig se duce la bar și cealaltă jumătate se adaugă la jackpot. Se trage câte un bilet în fiecare săptămână și cine are biletul norocos are șansa să întoarcă una dintre cărțile din vitrină. Dacă nimeresc jokerul, câștigă potul.

Bineînțeles, asta nu se întâmplă prea des. Cartea pierzătoare se țintuiește la loc cu fața în sus și jocul continuă săptămâna următoare. Pe parcurs ce trec săptămânile, potul crește tot mai mult și, cu tot mai puține cărți rămase în joc, cresc și șansele de câștig. Uneori jocul durează doar două săptămâni; în cazurile astea, singurii care joacă sunt dependenții de meth, obsedații sexuali și fetele-taxi care o ard pe la Walkabout toată ziua. Dar când Tragerea Joker durează luni de zile și crește potul, devin interesați mulți alți oameni în afară de obișnuiții locului.

Cu aceste ocazii rare, Walkabout devine și mai bizar decât de obicei. Potul atrage laolaltă tot felul de membri ai societății de expatriați care în mod normal nu au treabă unii cu alții. Barul oferă premiul din banii primiți pe bilete, adică bancnote de câte un dolar și de câte o mie de riali. Deci când potul e destul de mare, toată lumea dă la o parte prostituatele și se înghesuie să câștige. E înduioșător faptul că singurul lucru care adună la un loc prostituatele, intelectualii, motocicliștii și drogații e un sac de gunoi plin cu bani.

Vin turiști bătrâni în șosete albe și sandale, chitiți pe futut, cu ochii îngustându-li-se când văd prostituatele minore. Vin profi de engleză deprimați și prost plătiți și expatriați care au venit aici prin anii ’90, vorbesc fluent limba khmerilor și nu se mai adaptează niciodată în țările natale. Vin angajați de la ambasade, eleganți și plini de bani, vin turiști cu rucsaci în spate care au venit în Cambodgia într-o călătorie spirituală.

Jucătorii chinezi renunță la o noapte de cazino ca să vină în Walkabout. Poate cel mai ciudat e să vezi aici femeile din Occident, de la ONG-uri, venite aici să salveze Cambodgia, care în mod normal n-ar călca nici moarte în Walkabout. Dar un pot imens la Joker le atrage și pe ele.

Recunosc că nu e nevoie de un pot imens ca să vin în Walkabout. Trec pe aici cel puțin o dată pe lună, bucuros să mă compar cu amărâții care o ard pe aici și să-mi amintesc că totuși am avut noroc în viață. De curând am venit însoțit de patru expatriați care se prefăceau că nu le plăcea să fie înconjurați de prostituate, am cumpărat trei bilete și am fost șocat când s-a tras chiar numărul meu. În câteva secunde, am ridicat mâna deasupra mulțimii. Am fost împins în față să-mi aleg cartea. În timp ce așteptam ca vitrina să fie descuiată, femeile trăgeau de mine, nerăbdătoare să ne împrietenim în caz că aș fi câștigat. Deodată mi-am dat seama ce înseamnă să fii un alb în Cambodgia. Îngrozit, am ales o carte. Era…regina de romb.

Mulțimea urlă în delir. Nu știam asta, dar se pare că cine trage reginele primește un premiu de consolare – consumație la bar de 30 de lire. Dar trebuie consumată în trei ore, ceea ce nu e ușor atunci când băuturile au prețuri în jur de un dolar. Mi s-a spus că premiul poate fi folosit și pentru achiziționarea unei camere la etaj. Câteva femei s-au uitat la mine cu speranță, iar una din ele a început să-mi maseze umerii în timp ce dădeam pe gât o vodcă să sărbătoresc mica victorie. În cele din urmă, a trebuit să-i dau cinci dolari ca să nu mă mai atingă. Cumpăr de băut pentru prostituatele și profesorii de engleză din jurul mesei noastre, care sperau să se culce cu cineva dintre noi în seara aceea. După ce s-au scurs cele trei ore, aveam ficatul praf. Cel mai în vârstă membru al grupului nostru plecase cu o femeie cu 40 de ani mai tânără decât el, iar eu aflasem ce înseamnă să câștigi la Walkabout.

Citiți mai mult din ce scrie Lina pe site-ul ei.

Traducere: Oana Maria Zaharia