FYI.

This story is over 5 years old.

Muzică

L-am intervievat pe 50 Cent de s-a căcat pe el

Experiența mea cu rapperi faimoși m-a învățat să nu mă aștept la un simț al umorului de la cineva cu sute de diamante în jurul gâtului.

Jocurile video, NASCAR și afinitatea maică-mii pentru rapul porcos l-au făcut pe 50 cent mai omniprezent ca reclamele cu Smiley în viața mea. Deși n-a mai lansat un album de cinci ani, a rămas un subiect de conversație. De când și-a anunțat ultimul album care a fost amânat gen doi ani, și-a schimbat casa de discuri și a lansat câteva piese care-i combină stilul caracteristic de rap cu niște refrenuri vioaie și tipul de sunete pe care le asociezi în general cu rap-ul de la mama lui, din New York. A mai anunțat și Jadakiss. Mulțumită viitorului album Animal Ambition (care urmează să fie lansat pe 3 iunie) și pentru că ceilalţi de la Noisey erau prea obosiţi după festivalul SWSX , am apucat să-l intervievez înainte de petrecerea de lansare a albumului de la Sirius XM. Experiența mea cu rapperi faimoși m-a învățat să nu mă aștept la un simț al umorului de la cineva cu sute de diamante în jurul gâtului, dar el s-a dovedit a fi cel mai prietenos și vorbăreț artist pe care l-am întâlnit în scurta mea carieră ca jurnalist de ,,restul-lumii-e-prea-obosită-să-mai-facă-asta”.

Publicitate

Aproape m-am pișat pe mine când am intrat într-o cameră mare și albă plină de mobilă mare, albă și geometrică (clasică pentru birourile pompoase ale industriei muzicale, dintr-un motiv sau altul), dar am mulțumit sorții că am ales să mă îmbrac în negru la eveniment. Toate cele cinci domnișoare care se plimbau prin cameră cu  clipboard-uri în brațe erau îmbrăcate din cap până-n picioare în spandex negru. Postul Sirius XM cânta încetișor pe fundalul pălăvrăgelilor grăbite. Nu se vedea niciun bar, iar toată lumea părea prea ocupată ca să vorbească cu mine, așa c-am așteptat cuminte pe o canapea micuță lângă un tip blond parcă scos din Urban Outfitters, până când una dintre fetele spandex m-a dus într-o cameră albă, mai mică, cu un perete de sticlă (iarăși, tipic biroului pompos al industriei muzicale) unde 50 Cent era tolănit, cu un lanț de diamante la gât și-o față sobră care mi-a tăiat din entuziasmul de-ai pune toate întrebările mele tâmpite. Am început cu cele pe care probabil că le pune toată lumea, doar ca să testez apele. Am decis că dacă pot să-l fac să zâmbeasca în primele două minute, probabil că i-ar răspunde mamei mele la salut.

Noisey: N-ai mai lansat un album de aproape cinci ani. Eşti entuziasmat să lansezi în sfârșit Animal Ambition după toată frustrarea de la Street King Immortal? Frustrarea s-a datorat schimbării casei de discuri de la Shady Records/Interscope la Caroline Records/Capitol?
50 Cent: A fost o decizie pe care am luat-o pentru că dura atât de mult. A fost totuși un lucru bun. Eminem s-a folosit nițel de relațiile lui ca să mă ajute cu albumul, dar schimbarea a fost spre bine. Lansez Animal Ambition acum, iar Street King Immortal va ieși mai târziu anul ăsta, dar primul a fost mai important pentru mine, pentru că arată ce fac eu acum.

Publicitate

Super. E un an plin. O să faci turneu?
Da, o să fac turneu după lansare.

Cum a fost la SXSW? Am văzut că ai cântat niște chestii acolo.
A fost mișto, a fost diferit de ceea ce făceam pe scenă de când am început și a fost o experiență tare pentru că de obicei sunt cu toți băieții de la G-Unit pe scenă, iar la SXSW eram singur și-am putut să folosesc tot spațiul să fac ceea ce vreau. Mult timp, show-urile mele n-au fost doar ale mele. M-am asigurat că erau și 50 cent și Yayo(Tony) și restul. Făceam asta pentru că voiam să fie mai cunoscuți prin mine. Acum mă ocup singur de chestii și o să fiu doar eu pe scenă.

E foarte drăguț din partea ta. Mi-a zis mama să te salut din partea ei.
[Râde] Aw, spune-i c-am întrebat-o cum îi merge.

O să plângă. Ok, cea mai importantă întrebare pe care o am este despre jocul cu tine Blood on the Sand. Cât de des te joci?
Nu m-am mai jucat de ceva timp. Mă jucam mult când eram în turneu, după lansare, când nu aveam ce face în autobuze, avioane și restul. Tot ce poți face în turneu e să te joci jocuri video.

Tocmai mi l-am cumpărat iarna asta și m-am jucat enorm. Pe cine alegi ca partener de joc?
Oh, frate. Deobicei pe Yayo.

Atunci știi toate secretele, el e cel mai bun partener. Nu-l alege pe Lloyd Banks.
Nahhh.

Te-au filmat ca să-ți captureze mișcările reale, sau pur și simplu ți-au făcut dat ei poziția aia din oficiu?
Da, am filmat. Trebuia să apară și Young Buck în joc, dar n-a venit la filmări pentru că a trebuit să se ducă să filmeze un clip cu Jeezy. De-aia nu apare și el.

Publicitate

La dracu’, probabil că pe el l-aș fi ales ca partener. Dar e foarte greu să sari în joc din cauza voastră!
[Râde] Scuze!

Ce părere ai despre fetele albe care rapuiesc?
Cred că-i foarte mișto. Culoarea pielii nu contează în rap. Oamenii sunt preocupaţi de culoarea pielii și nu e deloc vorba despre asta, Eminem e foarte subapreciat pentru că oamenii mereu vorbesc despre el ca ,,rapperul ALB Eminem”, în loc de ,,rapperul”.

Încă crezi că-i subapreciat, chiar și acum?
Da, pentru că treaba asta cu culoarea pielii încă există. Are atâtea abilități și e mult mai șmecher decât mulți alții, dar oamenii încă pun în față culoarea înainte de altceva și nu-l apreciază suficient. Avea ritmul lui James Brown, dar și ritmul lui propriu. A fost Elvis, nu a fost doar un om alb. Lucrurile de genul o să fie mereu discutate între negri, albi și toată lumea, nu înseamnă că o persoană nu-i extraordinară  doar pentru că e influențată de ceva asociat cu altă rasă. Nu contează.

Știu că ești fan NASCAR. Eu sunt din Daytona, unde oamenii sunt foarte entuziasmați de asta. Care-s șoferii tăi preferați?
Cole Whitt și Parker Kligerman.

N-am auzit de ei.
Sunt șoferii mei!

Căcat, habar n-aveam.
Da, am avut două mașini în Daytona 500. A fost distractiv, ne-am super distrat acolo.

Ai stat în Daytona? Mă bucur că nu crezi că e o dărăpănătură. Eu sunt de acolo și cred că e o dărăpănătură.
Nu, Daytona e mișto! Ador să stau acolo. Am încercat să stăm în oraș, dar toate hotelurile până în Winter Park erau pline, așa că am stat acolo.

Mi se spune că nu mai am timp, așa că-ți mulțumesc că ai stat de vorbă cu mine. Abia aștept să ascult albumul.
Managerul lui 50 Cent: Stai, trebuie să te întreb… ți-ai vopsit părul verde pentru sărbătoarea St. Patrick’s?

Nu, e mereu verde. Dar simt că toată lumea mă judecă azi, gen ,,curvei ăstea îi place muuult prea mult sărbătoarea asta”.
50 Cent [râde]:  E amuzantă.

Kitty Pryde încă e pe punctul de a plânge de fericire că 50 Cent crede că-i amuzantă. Ea cântă rap și e pe Twitter - @kittaveli

Traducere de Irene Teodor