Copiii brazilieni care înoată în gunoaie la propriu

Fotografie de Diego Nigro/ JC Imagem

Orașul brazilian Recife e cunoscut pentru podurile grandioase, dar în luna noiembrie o fotografie dintr-un ziar a dezvăluit unul dintre aspectele mai urâte ale metropolei. Publicată în Jornal do Commercio, fotografia înfățișa un copil de nouă ani pe nume Paulo Henrique scufundat într-un canal plin de gunoaie de dedesubtul unuia dintre acele poduri faimoase, pescuind din apa împuțită conserve pe care să le vândă.

Potrivit estimărilor guvernului, aproximativ 6500 de copii locuiesc în mahalalele din cartierele Arruda și Campina Barreto din nordul orașului Recife. Mulți dintre ei caută în gunoaie ca să-și câștige existența, la fel ca Paulo, dar abia după ce imaginea cu el a apărut în presă au observat guvernul local și autoritățile internaționale problema lor. Ca reacție la fotografie și articolul însoțitor, guvernul a promis să-i sprijine pe Paulo, mama lui și ceilalți cinci frați ai lui.

Din păcate, ceilalți copii din mahalele o vor duce în continuare la fel de prost.

„Încercăm să-i ținem ocupați, să-i educăm și să le oferim hrană, dar cu banii pe care îi primim, putem să ajutăm doar câte 120 de copii odată”, a spus Anatilde Costa, asistentă socială la Azilul Divina Providență, un ONG local care le oferă alimente, haine și educație copiilor. „Mulți alții trăiesc în condiții deplorabile…ca animalele.” Organizația ei primește sume mici de bani de la guvern, dar subzistă mai ales din donații.

Larissa Silva, o fetiță de zece ani care e infestată cu pecingine pe 80% din corp, locuiește la câțiva kilometri de sediul azilului. Când m-am întâlnit cu ea în baraca din mahala în care locuiește împreună cu familia, m-a întrebat: „Crezi că-mi place să trăiesc aici?” I-am răspuns nu și mi-a zis: „Ba da, îmi place. Pentru că e singurul mode de viață pe care îl cunosc.”

Fabiana, mama Larissei, mi-a spus: „Colectăm timp de vreo două luni orice obiecte din aluminiu și apoi le vindem unei companii care ne dă 130 de reali (aproximativ 55 de dolari) pentru reciclare. Așa îmi cresc cei trei copii.”

Când ieșeam din mahala, m-am întâlnit cu Jeferson, fratele Larissei. Mi-a spus că speră că va ploua curând, ca să poată face baie și să se poată juca în râurile de gunoi când le va crește fluxul.

Traducere: Oana Maria Zaharia