FYI.

This story is over 5 years old.

Știință și tehnologie

Omul care luptă pentru un internet liber

Compania Banhof a fost contactată de Coreea de Nord să creeze un microinternet.
2.12.14

Sala de conferinţe de la Pionen. Toate fotografiile au fost realizate de E​mil Nordin

La 35 de metri sub pământ, în interiorul unui munte din partea central-sudică a Stockholmului se află unul dintre cele mai tari sedii din lume. Acolo, în spatele unor uşi gigantice care arată ca o poartă spre viitor, o să găseşti tehnologii atât de avansate încât te fac să te întrebi dacă, atunci când păşeşti înăuntru, o să te trezeşti într-o cu totul altă eră.

Primul lucru pe care-l vezi când intri în locul ăsta sunt două motoare auxiliare masive care pornesc în caz că e vreo pană de curent. Sunt chiar motoarele unui submarin german. Pereţii interiori ai muntelui sunt acoperiţi de verdeaţă care îţi creează impresia că e o sursă suplimentară de oxigen. Tot acolo se găseşte şi un dom uriaş de sticlă antifonică ce se ridică deasupra podelei şi serveşte drept sală de conferinţe. Mocheta rotundă din interior seamănă cu Luna.

Publicitate

Acesta este Pionen, unul din multele centre de date care aparţin furnizorului suedez de internet Bahnhof. Este un complex construit în timpul Războiului Rece de Ministerul Apărării din Suedia. După sfârşitul Războiului Rece, prin anii '90, locul a devenit pentru o scurtă perioadă un punct de atracţie pentru raverii suedezi. De curând, aici se află serverele Wikileaks.

„La început, cei de la Wikileaks îşi operau serverele de aici. Mai târziu, au început să-şi amplaseze servere-replică în mai multe zone. Mişcarea asta nu a fost prea avantajoasă pentru noi, pentru că suntem totuşi o afacere, iar cei de la Wikileaks încercau să economisească cât mai mulţi bani prin organizarea platformei într-o manieră diferită," îmi mărturiseşte Jon Karlung, directorul executiv al companiei Bahnhof.

„În decembrie 2010, când Wikileaks era pe val, CNN, BBC, Al Jazeera şi zeci de alte agenţii de presă veneau aici. Atunci, fondatorii Wikileaks erau printr-o cameră de hotel, cine ştie pe unde, şi se ocupau de lansarea platformei. Presa căuta ceva care să atragă vizual, iar locul ăsta pare rupt dintr-un film cu James Bond…"

Karlung are 50 de ani şi e foarte înalt. El este un om de afaceri de succes şi o persoană destul de controversată.

„Îmi place Wikileaks. Nu putem să promovăm ceva ce nu ne place. Personal, consider că Wikileaks e marfă din toate punctele de vedere. Pe de altă parte, aş putea să spun că centrul de date pe care-l vezi aici le-a amplificat notorietatea celor de la Wikileaks. Chiar ei mi-au spus asta. Au căutat moduri prin care să iasă în evidenţă."

Publicitate

Karlung se recomandă ca un rebel. Iar după ce am petrecut o zi întreagă cu el, cred că pot să confirm. Mi-a dat impresia că e un tip foarte inteligent, căruia îi place să se joace uneori, şi care, de bine sau de rău, îşi croieşte întotdeauna propriul drum. „Cred că uneori îi incomodez pe rivalii noştri," îmi spune Karlung în timp ce bem o cafea într-un colţ al complexului care arată a birou.

După cafea, Karlung mi-a făcut turul complexului. Am văzut pentru prima dată cum arată un server, acele componente electronice care, îmbinate, înmagazinează secţiuni întregi din internet. Serverele sunt mai mici decât mă aşteptam, dar formează rânduri aproape nesfârşite de informaţie virtuală.

La un moment dat, am discutat despre big data, care reprezintă agregate uriaşe de date care descriu comportamentul şi identităţile noastre online.

„E posibil să colectezi big data şi să le analizezi, şi să obţii informaţii destul de interesante din asta. Cu toate astea, big data pot fi folosite şi ca să-i constrângi pe oameni. În ziua de azi se întâmplă foarte multe lucruri semnificative pentru vieţile noastre în mediul online. Imaginează-ţi că internetul e un „univers" închis, iar universul ăsta e dominat de câţiva giganţi care fac legea pe acolo. Cred că asta e mai mult o chestiune care ţine de filozofie. Până la urmă, ce înseamnă să fii o fiinţă umană?"

Suedia a devenit de curând un jucător important pe piaţa internaţională a centrelor de date, în special de când Facebook şi-a deschis un centru de date aici, în oraşul Luleå, cu un an în urmă. Interesul în creştere pentru amplasarea centrelor de date în Suedia se datorează climatului foarte rece al Scandinaviei. În septembrie 2013, Microsoft a anunţat că urmează să construiască un centru de date în valoare de 250 de milioane de dolari în nordul Finlandei.

Publicitate

În martie 2014, Facebook a anunţat că va construi un al doilea centru de date, lângă primul.

În mod firesc, investiţiile externe în Scandinavia au fost primite cu braţele deschise de guvernele din peninsulă. Pe de-o parte, centrele de date contribuie la creşterea cererii de forţă de muncă în zone în care în ultimii 20 de ani s-a înregistrat o scădere a numărului de locuitori. Pe de altă parte, companiile care administrează centrele de date economisesc resurse datorită climatului rece al Scandinaviei. Temperatura din încăperile în care sunt amplasate serverele este foarte ridicată, iar serverele au nevoie de sisteme de răcire ca să funcţioneze bine.

Cât mă aflam în sala serverelor la Pionen, mi-am dat seama că niciunul din serverele companiei Bahnhof nu erau localizate într-o zonă cu un climat prea rece. Karlung mi-a explicat că motivul. Este o înţelegere pe care compania lui a făcut-o cu Fortum, un furnizor suedez de energie. Înţelegerea despre care vorbea te face să crezi că Bahnhof administrează unul dintre cele mai ecologice centre de date din lume.

Mai precis, în loc să ventileze căldura emanată de servere, Fortum o redirecţionează, şi cu ajutorul ei încălzeşte blocuri întregi din Stockholm. Karlung îmi spune că centrele de date unde căldura emanată nu este reciclată poluează grav mediul. „Serverele generează energie, şi ar fi destul de prostesc să o iroseşti."

Bahnhof continuă să ducă lupte în plan politic pentru ceea ce consideră etic. Numai în 2014 (care la momentul când scriu articolul ăsta e în a noua sa lună), Karlung şi compania sa s-au confruntat cu două persecuţii mediatice destul de dure, ambele legate de colectarea şi utilizarea informaţiilor personale din online.

Karlung este un tip remarcabil. De fiecare dată când compania lui publică un comunicat de presă pe site-ul oficial Bahnhof, Karlung îşi lasă datele personale de contact, fără nicio teamă. Se ocupă personal de relaţiile cu presa (el este şi ofiţerul de presă al companiei Bahnhof). Când l-am întrebat dacă primeşte vreodată apeluri neplăcute de la oameni care-l consideră enervant, n-a părut să se supere. „Îi las să spună tot ce au de zis şi asta este." Mi-a zis că nu contează dacă numărul lui personal e public sau nu: dacă cineva ar vrea să-i facă vreun rău, ar găsi cu siguranţă o cale.

Publicitate

Dar de ce ar vrea cineva să-l rănească pe directorul executiv al unui furnizor de internet? În cazul lui Karlung, e simplu: el le face farse altora şi organizează evenimente de PR ca să crească expunerea companiei sale. Face asta încă de când a început să lucreze pentru Bahnhof, în 1996.

„Sunt în branşa asta încă din perioada «Vestului Sălbatic», când internetul era o putere imensă, pozitivă şi pizdoasă. Dacă e să mă uit în urmă, la începuturile sale, internetul însemna libertate. Aveai acces la nişte lucruri, la scară globală, iar asta era o premieră în istorie. În prezent, luăm lucrurile astea de-a gata. Pe atunci internetul însemna libertate online, libertate de exprimare, nu un mecanism prin care pot fi controlaţi utilizatorii săi. Pe atunci internetul nu era folosit în scopuri represive."

Accesul la internet a devenit public în Suedia în 1994. Până atunci, accesul la internet era rezervat unor instituţii guvernamentale, companii şi universităţi. Primul furnizor de internet al Suediei a fost Algonet, o companie care nu mai există în prezent. Între timp, în aceeaşi perioadă, Oscar Swartz punea bazele unui alt furnizor de internet, într-un subsol de bloc din Uppsala. Acel furnizor, care avea să se dovedească a fi mult mai de succes decât predecesorul său, s-a numit Bahnhof.

La acea vreme, Karlung era redactor-şef la o revistă pentru bărbaţi, între timp devenită revistă porno, pe nume Aktuell Rapport. Karlung i s-a alăturat lui Swartz doi ani mai târziu, ca să creeze o versiune online pentru revista la care lucra. „Lucram de câţiva ani la Aktuell Rapport şi mă cam plictisisem să tot fac asta. Nu era tocmai visul meu să fac genul ăsta de muncă pentru tot restul vieţii. Fireşte, voiam să fac altceva cu viaţa mea, aşa că mi-am pus întrebarea ce pot să fac acum? Aşa că am încercat să privesc lucrurile dintr-o perspectivă tehnică, şi mi-am spus poate că pot să fac ce fac şi acum, numai că pe internet? Dar s-a cam dus pe apa sâmbetei ideea."

Publicitate

Până la urmă, pasiunea pentru tehnologie şi-a spus cuvântul, iar Karlung a părăsit postul de redactor-şef la Aktuell Rapport. „Pe la mijlocul anilor '90, Internetul era extrem de interesant! Era incredibil. Era singurul lucru care îţi permitea să te loghezi şi să descoperi lumea în moduri cu totul noi. Ce vreau să zic e că atunci s-a produs o revoluţie foarte benefică."

Karling este văzut de mulţi ca un agitator. În 1997, el şi partenerul său, Swartz, au lansat un zvon pe internet, conform căruia dictatorul Cambodgiei, Pol Pot, urma să efectueze o vizită oficială în Suedia. Zvonul era o minciună sfruntată, dar asta nu i-a împiedicat pe cei de la Reuters să preia informaţia. „Zvonul era destul de nebunesc, dar le-a luat ceva până să-şi dea seama, şi chestia asta a provocat câteva încurcături. Dar toată treaba asta a fost o farsă menită să le arate oamenilor potenţialul internetului. Farsele sunt mereu amuzante dacă transmit şi un mesaj serios. Farsele fără substanţă nu sunt amuzante. În cazul ăsta, mesajul era că n-ar trebui să crezi tot ce citeşti pe internet. În ziua de astăzi, e de bun-simţ, dar pe atunci lumea credea că toate informaţiile de pe internet sunt adevărate."

În ciuda a ceea ce cred unii şi dincolo de abordările lui umoristice faţă de presă şi de centrele lui de date care par desprinse din SF-uri, Karlung se află într-o poziţie foarte privilegiată. Faptul că este directorul executiv al unei companii furnizoare de internet îi permite să influenţeze şi chiar să schimbe, tendinţele centralizatoare ale internetului din ziua de azi.

Publicitate

„Am avut o cerere, prin 2001, din partea Coreii de Nord. Guvernul nord-coreean voia ca noi să construim un fel de internet care nu era tocmai internet. Voiau să creăm replici după Yahoo, Altavista [un motor de căutare de dinainte de Google] şi după tot felul de alte site-uri, ca nord-coreenii să poată naviga în cadrul unui univers online minuscul. Ideea părea inspirată de filmul The Truman Show. Guvernul nord-coreean intenţiona ca cetăţenii săi să navigheze pe un fel de mini-internet şi să capete impresia că se află pe internetul real. Şi asta, bineînţeles, în timp ce guvernul îi monitoriza şi dirija cu atenţie. Poate că întâmplarea asta stârneşte râsete astăzi şi sună incredibil, dar acum ne aflăm într-o situaţie foarte asemănătoare: sunt câţiva giganţi care controlează internetul. În timp ce nouă ni se spune că internetul e liber şi transparent. Aşa că întâmplarea pe care tocmai am relatat-o s-ar putea să fie o analogie destul de bună."

Bahnhof nu a acceptat cererea guvernului nord-coreean. „Multe lucruri sunt posibile. Poţi să jefuieşti o bancă, dacă chiar îţi propui asta. Dar proiectul ăsta nu suna bine deloc, chiar dacă era o idee interesantă."

Karlung e genul de persoană căreia îi place să acţioneze în baza principiilor în care crede. Iar uneori se întâmplă să o facă în moduri destul de ciudate.

În 2013, cei de la revista WIRED au publicat ceea ce ei au numit „cel mai savuros comentariu asupra scandalului în care e implicată NSA."

Publicitate

Într-o seară, Karlung şi amicul său Love Ekenberg au regizat un clip cu trei omuleţi de turtă dulce, pe care l-au numit Gingerbread Data Center: NSA & Sweden Eat Cake (Centrul de date de turtă dulce: NSA şi Suedia mănâncă un tort). Acţiunea clipului are loc la Pionen, iar cei trei omuleţi de turtă dulce reprezintă NSA, Forţele Suedeze de Securitate şi Agenţia Naţională de Telecomunicaţii. Toate cele trei instituţii sunt agenţii guvernamentale pe care Karlung le asociază cu monitorizarea activităţilor online şi le priveşte cu suspiciune. Clipul se încheie cu mulţumiri la adresa lui Edward Snowden.

Regia merge mâna în mână cu primele experienţe ale lui Karlung cu internetul. „Am făcut câteva filme experimentale cu mult înainte de clipul ăsta. Am turnat filme şi animaţii şi tot felul de chestii artistice, sau cum vrei tu să le spui, pe role de 16 milimetri. Filmul cu omuleţii de turtă dulce a fost făcut la repezeală, dar e foarte asemănător, ca idee, cu cele pe care le-am făcut la început."

Clipul cu omuleţii de turtă dulce nu e nimic în comparaţie cu măsurile practice pe care Karlung le-a luat de-a lungul timpului ca să combată limitarea libertăţilor online. De exemplu, anul trecut în decembrie, Karlung a avut câteva intersectări cu cei de la Forţele Suedeze de Securitate, ceea ce explică de ce i-a inclus ca personaj în filmuleţul său. „Voiau să ne acceseze sistemele într-o manieră birocratică, pentru ca apoi să aibă acces în aceeaşi manieră birocratică la nişte date asupra cărora considerau că au dreptul. Numai că noi nu considerăm că aşa ceva e etic."

Publicitate

Ca reacţie la cererea agenţiei guvernamentale, Karlung a decis să înregistreze una din întâlnirile cu reprezentaţii ei. După asta a trimis înregistrarea celor de la redacţia radioului public. La rândul lor, ei au difuzat-o pe toată. „S-ar putea să nu fie ceva ce ar face în mod normal un furnizor de servicii tehnice, dar cine altcineva ar face-o? Nu mai are cine altcineva s-o facă. Asta-i chestia. Nu mai e nimeni altcineva care să aibă nivelul meu de acces şi să fie cu adevărat interesat de chestiunile astea."

Karlung a reuşit să nu aibă probleme pentru farsele lui mediatice, pe de-o parte, datorită sistemului legal destul de progresiv al Suediei, mai ales în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, iar pe de altă parte, datorită faptului că reuşeşte să aibă mereu legea de partea lui.

În ultimul deceniu, Bahnhof n-a avut probleme cu legea decât o singură dată. În 2005, Agenţia Naţională Anti-Piraterie, împreună cu câţiva giganţi ai entertainmentului precum Universal, Sony şi EMI au reclamat compania Bahnhof poliţiei suedeze pentru partajarea unor fişiere care violau drepturile de autor. Poliţia a făcut o percheziţie la Pionen şi, chipurile, a găsit fişierele cu pricina. Asta se întâmpla pe vremea când pirateria era un subiect foarte mediatizat în Suedia. Scopul percheziţiei era identificarea clienţilor Bahnhof care partajau fişierele respective.

Bahnhof a dat în judecată Agenţia Naţională Anti-Piraterie pe motiv că fişierele în chestiune au fost plasate pe serverele Bahnhof de către un agent sub acoperire al Agenţiei. Într-un final, s-a ajuns la o înţelegere şi nu au existat consecinţe legale pentru niciuna din părţile implicate.

Publicitate

Poate sună un pic bizar, dar îndemânarea cu care Karlung îmbină hobby-urile sale cu preocuparea pentru afacerea sa a dat roade. În ciuda faptului că Bahnhof e un operator de internet relativ mic, care deserveşte în jur de o sută de mii de clienţi, compania a devenit unul dintre cei mai de încredere furnizori de internet. Lucrurile merg destul bine: Bahnhof înregistrează anual o cifră de afaceri de circa jumătate de miliard de coroane suedeze (aproape 55 de milioane de euro).

Nu doar centrul de date de la Pionen are un sediu aparte. Unul dintre cele mai noi centre de date Bahnhof se găseşte la marginea capitalei suedeze, în suburbia Kista.

De afară, centrul arată ca o colonie spaţială. Are nişte încăperi cubice gigantice care arată ca nişte containere şi sunt blindate cu oţel. Segmentele blindajului sunt conectate la un dom uriaş umplut cu aer, exact cum te-ai aştepta să arate o locuinţă spaţială. Toată construcţia se ridică pe nişte roci vulcanice roşii aduse din Islanda. Toate astea au fost gândite pentru a crea impresia că centrul de date se află pe Marte. Ca şi cum ce-am descris până acum n-ar fi fost de ajuns, Karlung mi-a arătat că uşile prin care se intră în încăperile blindate, unde sunt stocate serverele, scot un sunet gen pschhh. Ele se deschid aproape la fel ca uşile de pe nava spaţială din Alien.

Dacă laşi la o parte design-ul, ceea ce face compania Bahnhof să fie unică este grija pe care o acordă vieţii private a clienţilor săi. Şi probabil şi faptul că unii dintre clienţii Bahnhof se întâmplă să fie cei mai importanţi activişti din cadrul mişcării care militează pentru libertatea pe internet, precum a fost Wikileaks, în 2010.

Publicitate

„Am fost destul de naiv şi eram pe cale să scot la licitaţie tot ce stocase [Wikileaks] pe serverele noastre şi apoi să donez banii obţinuţi celor de la Reporteri fără frontiere. Ăsta era planul, dar n-a mers, pentru că eBay nu era gândit pentru genul ăsta de licitaţie de date. Serverul Wikileaks a fost cumpărat pentru vreo 2000 de coroane de un tip care se folosise de cardul de credit al lui taică-su. Şi, normal, a trebuit să retragem licitaţia. Am zis dă-o în pula mea. Încă mai avem serverul Wikileaks şi baza lor de date."

„Totul se reduce la libertatea indivizilor de a utiliza internetul fără interferenţe din partea unor terţi. De exemplu, dacă eu primesc un telefon de la cineva, cu ce drept îmi este înregistrată, stocată şi utilizată acea conversaţie de către un terţ, în scopuri proprii?"

În ianuarie, în Suedia a apărut un nou tip de serviciu online numit Lexbase. Lexbase este o platformă bazată pe legea liberului acces la informaţiile de interes public. Practic, este un motor de căutare care le permite utilizatorilor săi să acceseze cazierele cetăţenilor suedezi. Printr-o simplă căutare a numelui unei persoane, ai acces la o listă cu cele mai reprobabile fapte comise de acea persoană.

Deşi cazierele au fost dintotdeauna la dispoziţia publicului datorită legii liberului acces, Lexbase a transformat radical modul în care acele informaţii pot fi accesate: de la urmarea unor proceduri birocratice destul de complicate la o simplă căutare anonimă pe internet.

Publicitate

Fireşte, imediat ce a fost lansat Lexbase au apărut şi reacţiile vehemente. Se pare că fondatorii Lexbase n-au luat în calcul cât de iritant va fi pentru oameni faptul că o companie şi-a arogat dreptul de a pune la dispoziţie informaţiile lor cu caracter personal întregii lumi. În plus, tehnologia care stătea la baza platformei Lexbase nu era într-atât de avansată încât să facă faţă presiunilor. La câteva ore de la lansare, Lexbase a fost spart şi serviciile sale au fost întrerupte. Bahnhof a fost compania care a găzduit serverele celor de la Lexbase, şi cu ocazia asta a revenit în centrul atenţiei. „Cei din echipa Lexbase n-au mai dat niciun semn. A trebuit ca noi s-o facem pe purtătorii lor de cuvânt."

După ce Lexbase a fost scoasă din joc, Karlung a reziliat contractul cu fondatorii ei şi apoi a modificat termenii de utilizare pentru clienţii Bahnhof. „Acum există un paragraf care spune că n-ai voie să «faci publice în mod iresponsabil date cu caracter personal.» Alt paragraf, care a fost dintotdeauna în termenii de utilizare, zice că n-ai voie să administrezi o platformă sau un site care nu funcţionează din punct de vedere tehnic şi ne poate cauza nouă probleme de ordin tehnic. Motivul pentru care am încheiat contractul celor de la [Lexbase] a fost că platforma lor se confrunta cu probleme tehnice majore."

Lista actualizată de termeni de utilizare a companiei Bahnhof reflectă devotamentul lui Karlung pentru drepturile civile, dar şi succesul companiei. Poziţia centrală pe care o ocupă Karlung în World Wide Web l-a propulsat în mijlocul unei alte controverse.

Pe 8 aprilie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a declarat invalidă controversata Directivă 2006/24/EC, cunoscută şi ca Directiva de Retenţie a Datelor (DRD). De când a fost introdusă, DRD a devenit subiectul multor dezbateri asupra unor chestiuni ce privesc viaţa privată şi drepturile omului. Cât timp DRD a fost în vigoare, ea îi obliga pe toţi furnizorii de internet din ţările UE să monitorizeze, să colecteze şi să stocheze datele online ale clienţilor lor, adică de la istoricul accesărilor web până la chaturi şi emailuri. După asta, diverse agenţii guvernamentale puteam accesa respectivele date dacă le considerau relevante sau utile pentru activităţile proprii, de exemplu pentru anchete, în cazul poliţiei.

Odată ce DRD a fost invalidată, Bahnhof a şters imediat toate datele clienţilor pe care le stocase şi a încetat să mai colecteze altele noi. Dar în ciuda verdictului dat de Curtea de Justiţie, guvernul Suediei, care votase pentru adoptarea DRD în 2012, nu a eliminat directiva din cadrul legislaţiei naţionale.

După ce Bahnhof a refuzat să mai colecteze date noi, compania a intrat în conflict cu guvernul suedez. Serviciile Poştale şi de Telefonie suedeze au hotărât că DRD va rămâne în vigoare în Suedia, indiferent de decizia Curţii Europene. Karlung a refuzat să urmeze directiva şi pe 8 iulie s-a predat poliţiei, încrezător că acest caz va ajunge în faţa Curţii Europene. „Atunci când te afli la conducerea unui operator de telecomunicaţii vezi nişte lucruri pe care n-ai cum să le vezi din afară. Adică, eu îmi dau seama de cum pot fi utilizate tehnologiile actuale pentru a controla lucrurile."

Deşi Karlung a mărturisit în repetate rânduri că a încălcat legea, atât pe site-ul Bahnhof, cât şi în scrisorile către conducerea Serviciilor Poştale şi de Telefonie, statul suedez nu l-a acţionat în justiţie.

Din cauza neimplicării guvernului suedez în chestiunea de faţă (lucru destul de ciudat, dacă ai în vedere că acesta le cere furnizorilor de internet din ţară să colecteze informaţii), Karlung şi Swartz (care în prezent ocupă fotoliul de preşedinte al fundaţiei 5 Iulie care luptă pentru libertate în mediul online) au continuat să acţioneze. Pe 12 septembrie anul acesta, cei doi au reclamat guvernul Suediei la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Karlung a scris pe site-ul personal „vom merge cu asta până la Curtea de Justiţie a UE. Ideal ar fi dacă Curtea ar interveni şi ar oferi indicaţii guvernului Suediei."

Traducere: Mihai Niţă

Citeşte mai multe despre internet:

​Filmele porno de pe internet mi-au distrus viaţa

​Ce face maică-ta pe internet?

​S-a făcut harta ilegală a internetului