Dacă predecesorii lor nu puneau mare preț pe originalitatea poantelor, noua generaţie de comedianţi români e conștientă de importanţa calitaţii glumelor. Evident, nu toţi. Încă mai există unii care ciordesc în întregime glume sau fac abuz de dume mai învechite decât Stela şi Arşinel. Din fericire, Poliţia Glumelor cercetează aceste cazuri şi încearcă să facă curăţenie în nişă.

De vreo zece ani încoace, comedia românească e la cote înalte. Cel puţin aşa mă mint eu, când merg la vreun stand-up bun sau citesc materiale scrise pe net de comedianți mișto. În fine, evident că fiecare comediant are un stil personal, dar toţi au ceva în comun. Între a scrie poantele şi a face un show reuşit, comedianţii sunt încercaţi deseori de patroni ţepari care vor să-i ardă la bani sau de mitocani beţivi din public, care se comportă ca la birtul rural. Ori din propria lor „prostie", le mai scapă vreo fază, însă dacă nu s-ar întâmpla asta, n-ar mai avea ce să povestească.

Am rugat câţiva băieţi buni de comedie să-mi împărtăşească experienţe tragico-comice din viaţa lor. Uite ce mi-au spus:

„M-a sunat un patron din Bucureşti să-mi spună că vrea stand-up la el în club. Când suntem în acelaşi oraş, mergem să vedem locaţia şi negociem preţul la faţa locului. Am ajuns, însă nu era locația ideală. Se putea face treabă cum aveai loc să joci ping-pong pe catedra de la şcoala. I-am spus omului preţul şi zilele când am putea presta. El mi-a răspuns că a auzit el că merge şi fără bani ficși, iar comedianţii şi-ar păstra încasările din bilete. Zic ok. I-am explicat că e şi asta o variantă, dar sunt ceva mai multe condiţii aici. Apoi, am constatat că patronul nu poate să îndeplinească niciuna. Măcar să ne facem o idee, l-am intrebat câţi oameni crede că poate aduna într-o zi de joi.

Știi care a fost răspunsul lui? A spus că zero și avea impresia că noi avem fani care vin dupa noi. De parcă noi am fi vreo echipă de fotbal. M-am enervat şi l-am întrebat: «Ok, ok, dar contribuţia ta sunt pereţii?! E plin oraşul de săli goale. Ai crezut că e unul Radu Isac prin oraş care umblă cu o sută de oameni după el şi nu ştie unde să-i ducă să le cumpere whiskey la supra-pret? Noroc că aţi închiriat dumneavoatră o sală dubioasă în spatele unui bloc din Pantelimon.»" (Urmărește-l aici pe Radu Isac)

„Aveam un an și jumătate de când făceam show-uri. Eram la Sibiu, iar la nici zece minute după ce am început numărul, un bărbat de vreo 40 de ani, belgian mutat în România, a înțeles greșit o glumă. Alcoolizat spre comă, a vrut să mă bată. Mi-a aruncat un pahar de vin în față, apoi o carafă în cap și, în final, a sărit la gâtul meu. Norocul a fost că au intervenit ceilalți clienți și l-au dat afară, până la urma. Dar povestea nu s-a terminat aici. Tipul era atât de beat, încât a spart geamurile localului și a sărit să bată polițiștii. Am continuat show-ul și a ieșit grozav. Patronul se cunoştea cu scandalagiul, așa că, la final, de teamă să nu facem vreo plângere, mi-a spus mie și celuilalt comediant că putem consuma orice și cât vrem de la bar. Faza dubioasă, pentru mine, e că a fost ultima oară când am mai băut tequila și Jagermeister.

A doua aventură a fost undeva prin Moldova, departe, într-o seară de Moș Nicolae. Am preferat să conduc aiurea 1 100 de kilometri, prin zăpadă, decât să stau acasă. A fost un show întrerupt non-stop de un patron bețiv, care voia să «dedice» glumele unora din sală. Spre final, unul din public a crezut că-l înjur de mamă și a vrut să mă bată. Evident, era beat. A fost dat afară, dar după show își trimitea prietenii să mă cheme afară să ne «împăcăm». Am refuzat politicos. Patru ore mai târziu, avea să-l taie pe unu' la gât c-o sticlă spartă, pentru că-și luase papucii de la iubită. Cu chiu, cu vai, abia am primit banii pe show de la patron, care dormea pe podeaua cafenelei lui." (Urmărește-l aici și aici pe George Bonea)

„Pe sistemul «dacă tăceai, filosof rămâneai», gura mea a luat-o rău pe arătură la un spectacol. Acum vreun an, am avut un show într-un club din București. A ieșit bine, oamenii mulțumiți, patronii la fel, era minunat. După show, am zis să mai stau un pic pe acolo să văd ce se întâmplă. Am stat de vorbă cu niște oameni, am băut bere, muzica a fost dată tare, DJ-ul era la platane, totul părea să fie în regulă. Din senin, pe o boxă se urcă o animatoare. Aș spune că era îmbrăcată în alb, dar la cât de sumară era ținuta ei, mai degrabă era dezbrăcată în alb. Super bronzată, brunetă și cu ochelari d-ăia kinky de franțuzoaică nemernică.

La un moment dat, patronul clubului, care era cu soția și cu încă un bărbat, îmi face semn să vin până la el. Îmi zice că ar vrea să-mi facă cunoștință cu bărbatul ăla, pentru că are o propunere pentru mine. Eu i-am spus că facem cunoștință cu cine vrea el, de îndată ce-mi spune cine este animatoarea aia superbă.

Patronul și-a luat ecran albastru. Dar eu am repetat că mi-ar plăcea să mă ajute să mă bag în seamă cu ea, că poate am noroc și o iau la mine acasă, în seara aia. Patronul se făcuse deja toate culorile la față, a bulbucat ochii de zici că era fiică-sa și s-a înecat cu băutura. Apoi, m-a fixat cu privirea și mi-a zis:

- Păi, da, uite, domnul de lângă mine este managerul ei. Și, de asemena, soțul ei. Mi-a spus că i-a plăcut spectacolul tău și i-ar fi plăcut să te ducă prin țară să faci showuri, iar apoi, soția lui să danseze în cluburile respective.

I-am dat numărul meu de telefon. Încă aștept să mă sune." (Urmărește-l aici pe Andrei Ciobanu)

„Ajunsesem în Timişoara, la un pub unde urma să am show-ul, în 2014. Când am intrat, erau numai pensionari care sărbătoreau nunta de aur. M-am liniştit când mi-au zis că eu voi ţine numărul la etaj. Acolo era alt film, fum excesiv şi îngrămădeala multă. Pe la jumătatea show-ului, era agitaţie la o masă din spatele sălii. Nu înţelegeam exact ce se întâmpla. În mintea mea, eram la modul: «Uite ce nesimţiţi, se ridică şi pleacă în mijlocul spectacolului». N-am apucat să-mi termin de spus asta în minte, c-a apărut chelnerul, care m-a rugat să mă opresc, pentru că un domn a leşinat la masa din spate. Omul era un tip la vreo 60 de ani, cardiac, dar care băgase trei pahare de tărie la bord. Din cauza căldurii și fumului, a făcut infarct. Un student de la medicină a încercat să-l resuctizeze până a venit salvarea.

După vreo zece minute de pauză, a venit patroana la mine şi m-a întrebat dacă mai continui show-ul. Am zis că da, evident, oamenii plătiseră bilet.

M-am urcat stingher pe şcenă, am luat microfonul, iar până să rostesc vreo replică genială cu care să detensionez atmosfera, unul din sală strigă: «Îţi dai seama ce stresaţi stau acum bătrânii de la parter. Se gândesc că ei sunt următorii.». Lumea a râs după faza asta şi, până la urmă, am terminat ce începusem. A doua zi, aveam să aflu că tipul cu infarctul a murit. De atunci, colegii mei din breaslă fac tot felul de glume, gen: «La show-urile tale se moare de râs»" (Urmărește-l aici pe Gabriel Gherghe)

„Cea mai bizară experienţă în stand-up a fost apariţia de la Etno TV, în 2011. S-a întâmplat când eram în trupa Aristocraţii. Colegul Radu Isac a venit cu ideea să avem nişte apariţii la televiziuni de nişă, dar cei de la Etno au fost singurii care ne-au primit. Ştiam de la bun început că există şanse mari să iasa ceva penibil.

Când am intrat în platou, s-a facut o confuzie. Prezentatoarea credea că am venit pentru un concurs în care puteai să câştigi un coş cu cârnaţi. După ce s-a lămurit că nu-s acolo pentru cârnaţi, ci pentru un moment de umor, m-au lasat să-mi spun glumele.

Cântăreţii de muzică populară din platou habar n-aveau ce se intamplă, că, deh, de regulă, acolo doar se cânta şi dansa. Eu făceam stand-up de doar câteva luni, iar când am luat microfonul în mână, aproape că simţeam inima cum mi se smulge din piept, de la emoții. După prima glumă, am văzut că n-am stârnit nicio reacţie, aşa că «am simţit nevoia» să explic că «asta ar fi una dintre glume».

Da, așa e, oriunde!

Apoi, cei din sală au aplaudat după absolut fiecare glumă pe care am spus-o. Nici acum, dupa cinci ani, nu reuşesc să obţin o asemenea performanţă.

După emisiune, m-au sunat nişte rude de la ţară să-mi spuna că m-au vazut la televizor. Am ţinut filmuleţul la naftalină până anul trecut, când l-am pus pe Facebook și-a devenit viral." (Urmărește-l aici pe Cristi Popesco)

„Începusem chiar bine un show la un club din Arad. E club de rockeri, însă la stand-up vine public divers. Show-urile ies mai mereu mişto acolo. După vreo 10 minute, am zis gluma asta: «Am fost surprins, la un moment dat, să văd, la un magazin de arme, un preot care am presupus că e catolic, fiindcă l-am auzit că-i spune vânzătorului: Fiule, am înteles că aici pot găsi puști». S-a râs și am trecut mai departe. La două minute după gluma asta, în dreapta mea apare, lângă scena, un rocker la vreo 40 de ani. Am crezut că face parte din staff și m-am oprit ca să merg la el. Omul era beat şi încerca serios de amenințător să-mi spună să nu mai vorbesc urât de biserică. Poate era din stafful lui Dumnezeu.

În fine, nu-i dau foarte multă atenţie, mă întorc la show-ul meu. Încep un bit în care întreb, în scopul unei glume, dacă a auzit cineva de conceptul de bile pe penis și aud din sală: «EU! EU AM BILE PE PULĂ, ȘI-UN PIERCE!». Mă dau din lumina reflectorului și-l văd pe acelaşi tip în picioare, țipând. De data asta îl studiez mai bine. Îl vedea și publicul. Pierce-uri, barbă lungă și o geacă de piele brodată cu cranii în flăcări. Noroc că era suficient de beat, cât să fac mișto de el și să nu poată arunca cu o sticlă de bere până la mine. Oricum, mi-a futut tot show-ul. Și mai avea și bile pe pulă." (Urmărește-l aici pe Alex Mocanu)

„După un show reuşit din Sighişoara, patronul clubului ne-a cinstit cu băutură de casă, cât să ne facem rangă. N-am plecat de acolo alături de colegii de trupă să ne culcăm, până când n-am terminat şi ultimul strop de alcool. În camera de la pensiunea de pe munte erau trei paturi. Unul din colegii de trupă are un obicei dubios. Înainte de culcare, îşi pune fiecare articol vestimentar într-o folie de plastic, după care toate punguliţele într-una mai mare.

Următoare zi, când m-am trezit, lipsea colegul meu cu obiceiul, alături de pat și așternuturi. Am ieşit buimac din cameră să văd ce naiba se întâmplă. Ce să vezi? Pe terasa pensiunii erau două bănci lipite, salteaua pusă pe ele, iar colegul meu dormea învelit cu două pături. Afară erau 12 grade, iar prin munți erau urși, însă asta nu l-a oprit. Se pare că după atâta băutură combinată cu oboseala de pe drum, am tras un sforăit «ca o fiară». Cel puțin așa mi-a spus chiar el, după ce s-a trezit." (Urmărește-l aici pe George CT)

Urmărește VICE pe Facebook:

Citeşte mai multe despre umor:
Ce am învățat despre comedie după 6 luni de spus doar glume scurte
Am stat o zi în redacția Times New Roman, ca să văd cum se nasc glumele care-l supără pe Mircea Badea
Am stat de vorbă cu femeia din spatele stand-up-ului românesc