Dacă ar fi să organizez un concurs gen „Știi, iar asta te-ar putea face obscen de bogat", ultima întrebare, aia încuietoare, care ți-ar aduce milionul în conturi, ar fi asta: „România se laudă că deține cel mai mare centru de cercetare al munților din Sud-Est-ul Europei. Unde anume se află el și ce produce?".

Prima parte a răspunsului ai găsi-o relativ simplu, la o căutare pe Google. Centrul de Economie Montană e localizat la Vatra Dornei, o căruță de bani UE, șapte milioane de euro, mai exact, au fost pompați în el, iar de la inaugurarea lui a trecut un an. În concluzie, el funcționează.

Ce fel de cercetare produce acest centru și cum se bucură statul român de ea? Ei, pentru a răspunde la întrebarea asta, m-am suit în singurul tren direct până la Vatra Dornei, ca să văd cu ochii mei cum lucrează academicianul român pentru a scoate Carpații din sfera de vulnerabilitate economică și de criză demografică și cum se bucură el de investiția primită cadou de la Bruxelles.

Subiectul e cât se poate de serios. Prin comparație cu alte țări UE, cercetarea științifică montanologică din România este cu mult rămasă în urmă. Dacă țările dezvoltate au luat demult măsuri pentru a opri depopularea și îmbătrânirea statelor montane și scoaterea lor din zona agriculturii de semi-subzistență, în cei 25 de ani de democrație românească, Carpații și problemele locuitorilor lui nu au fost niciodată o prioritate pe agenda guvernamentală.

În multe sate sau cătune, oamenii nu au acces la minime condiții de bază pentru civilizație: accesul la energie electrică, apă, infrastructura pentru a merge la școală. Iar serviciile medicale nu au fost niciodată garantate.

În condițiile astea, tinerii părăsesc pentru totdeauna satele în care au crescut. În timp, migrația asta, printre altele, a dus la starea de sărăcie pe care o poți vedea de fiecare dată când ieși din stare ta de confort, te urci într-o mașină sau în tren și părăsești orașul unde-ți produci salariul lunar.

Din cauza handicapurilor naturale care afectează viața oamenilor, zona montană este considerată demult zonă defavorizată, printr-o lege din 1991 și cea a Muntelui.

Cu alte cuvinte, un asemenea centru era absolut necesar. Ce mă interesa pe mine e cum gestionează această investiție Academia Română, prin Institutul Național de Cercetări Economice (INCE) - în subordinea căruia a fost înființat Centrul.

Până să-ți povestesc ce am găsit la Vatra Dornei, hai să-ți mai explic o chestie tehnică: toate investițiile astea cu bani nerambursabili de la UE trebuie să respecte apoi niște indicatori de performanțe. Pe principiul UE îți dă, dar nu-ți bagă și-n căruță, după ce investiția e gata, instituția care a prezentat proiectul, pentru a accesa acei bani, își asumă că va genera ulterior performanță, niște foloase utile societății. În caz contrar, apar corecțiile financiare.

În cazul nostru, Centrul de Cercetare Montană trebuie să îndeplinească, în următorii cinci ani, câțiva indicatori de performanță:

„Neîndeplinirea prevederilor contractuale implică riscul restituirii fondurilor alocate proiectului", scria în proiectul depus la Bruxelles și asumat de Academia Română.

La Vatra Dornei, infrastructura centrului a fost realizată cu fonduri europene în proporție de 83%, iar diferența a fost asigurată de Guvernul României.

Așadar, acest centru ar trebui să vibreze ca o mică uzină. Până în prezent, deși a trecut un an de când funcționează, nu a fost îndeplinită nicio condiție. Ba chiar, toate cele 12 laboratoare sunt închise cu cheia. Nu există un buget alocat instituției și nici cercetători care să producă ceva vag științific.

Centrul se află undeva la periferia stațiunii, într-un loc cu aer curat și o panoramă superbă. Am ajuns la Vatra Dornei într-o dimineață de octombrie, moment în care a intrat în scenă personajul principal al articolului, profesor universitar doctor Radu Rey, fondatorul și responsabilul științific de cercetare-dezvoltare al proiectului. El și directorul general al INCE, Luminița Chivu, sunt responsabili pentru tot ceea ce implică acest proiect.

Rey este un pasionat al muntelui și un om care și-a plimbat personalitatea prin multe locuri. Îl poți găsi, în trecut, ca secretar de stat în Ministerul Agriculturii, în ONG-uri ce vizează muntele, prin studii științifice, în calitate de președinte al Comisiei de Montanologie a Academiei Române, pe site-uri dacopate, în fotografii în preajma lui Adrian Păunescu și Ion Iliescu, în conferințe internaționale pe teme montane sau ca principal autor al Legii Muntelui.

La parterul centrului, pe un panou la vedere, Radu Rey mi-a arătat o poezie semnată de Adrian Păunescu, fostul său amic, devenită „Imnul munților Carpați". Între timp, poemul a devenit și motto-ul acelui Centru. Creația lui Păunescu pare perfect integrată în decorul din jurul meu. O combinație de nou și vechi, de patriotism vetust, tipic fostului regim.

În timp ce-mi prezenta tipografia proprie, laboratoarele care pot acoperi toată problematica muntelui, sala de conferințe utilată la cele mai înalte standarde, dotările IT, biblioteca, camerele de studiu individual și mansarda cu un view superb, toate goale și așteptându-și cercetătorii, Rey mi-a vorbit și despre blocajele birocratice care au dus la această situație. Toți s-au grăbit să construiască clădirea, însă nimeni nu s-a gândit de unde vor aloca bani și pentru cercetare.

Momentan, banii vin din partea Institutului Național de Cercetari Economice, iar aceștia acoperă doar cheltuielile de întreținere și pază. De exemplu, doar contractul de pază pe lună costă opt mii lei, mi-au spus surse din Academie. În clădire se află un singur cercetător cu grad 1, Ioan Surdu, al cărui salariu este suportat de către INCE.

În februarie 2014, fosta conducere a Academiei Române a aprobat inițierea unui proiect de Hotărâre de Guvern pentru înființarea Centrului de Cercetare Montană, ca entitate cu personalitate juridică, dar planul a căzut din cauza unor interese interne.

Potrivit legii Academiei, ca să capete statutul de entitate cu personalitate juridică, Centrul ar fi trebuit să treacă în subordinea directă a Academiei, iar INCE să renunțe la tot acest patrimoniu. Potrivit unor surse interne, conducerea INCE s-a împotrivit, nedorind că renunțe la această investiție. De atunci, discuțiile despre bani nu mai încetează.

Pe de o parte, conducerea de la București susține că directorul științific e responsabil să aducă proiecte care să susțină financiar cercetătorii și Centrul. Pe altă parte, cei de la Vatra Dornei doresc un buget anual, garantat de statul român, și, în paralel, să caute și proiecte.

Directoarea generală a INCE, Luminița Chivu, nu a dorit să discute public despre acest proiect. „Centrul nu are nicio problemă, totul merge bine", mi-a spus Chivu.

Întâmplător sau nu, în perioada în care se construia investiția pe bani UE, tot la Vatra Dornei, Guvernul a reînființat Agenția Zonei Montane, cu un buget anual de 2098,53 mii lei.

Cu ce se ocupă această agenție de stat? Lemnos spus, ea „urmărește strategiile și politicile Guvernului în domeniul dezvoltării și protecției zonei montane". Adică, la fel ca proiectul UE, dorește să scoată Carpații din sărăcie.

Am întrebat conducerea Agenției dacă există proiecte comune derulate, așa cum ar fi firesc, între ei și Academia Română. Deși toți cei implicați în zona muntelui se cunosc la nivel personal, la nivel instituțional nu există nimic concret.

Directorul general al Agenției, Lazăr Latu, mi-a spus că, în această perioadă, instituția a scos câteva posturi la concurs, dar „sunt greu de ocupat, întrucât în Vatra Dornei, fiind un oraș mic, nu există multe persoane calificate în problematica muntelui".

Cu alte cuvinte, pentru ca acest proiect să poate genera ceva cercetare transformată în politică de stat, trebuie să atragă persoane calificate din alte zone ale țării. Lucru complicat, fără bani și o viziune coerentă.

La cât de haotic stau lucrurile, cred că e mai simplu să schimb întrebarea de la începutul articolului. S-ar putea să nu existe un răspuns logic la ea, iar concurentul finalist să amenințe organizatorul că va cere, și el, în instanță „corecții financiare".

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii (relaxante) despre munte:
Ghid de urcat iarna pe munte, pentru românce
Toate tipurile de dubioși din cauza cărora nu pot să merg pe munte în România
Incidentul din trecătoarea Dyatlov din Rusia rămâne cel mai ciudat mister din istorie