Foto

Fotografii cu evreii din România uciși la comanda Mareșalului Antonescu

Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România îți prezintă unele dintre cele mai dure povești despre Holocaust, pe care nimeni nu îndrăznește să le ecranizeze.

de Mihai Popescu
27 Iunie 2016, 1:40pm

Toate fotografiile grație Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România

În iunie 2016 s-au împlinit 75 de ani de la pogromul de la Iași, una dintre cele mai mari tragedii din România, în care au fost uciși peste 13 mii de oameni sub ordinele Mareșalului Antonescu. Din păcate, toată lumea prezintă povestea doar așa, ca o statistică rece. Nimeni nu vorbește de victime decât ca să le prezinte ca un personaj colectiv, chiar și poveștile lor trebuie să se împletească cumva în narativul clasic al pogromului.

De-asta m-am bucurat când am văzut proiectul celor de la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România. Ei au analizat biografiile mai multor persoane implicate în acele evenimente sumbre, de la victime la decidenții și criminalii care le-au condamnat. Fiecare imagine din acea epocă vine însoțită de o poveste de viață care-ți prezintă o lume mult mai complexă decât o simplă dată tragică dintr-un manual de istorie, după cum ne-a explicat și Adrian Cioflâncă, directorul centrului:

La întrebarea clasică „cine a fost de vină?", răspunsurile pot varia de la caz la caz, iar pentru fiecare victimă contează cel mai tare chipul agresorului pe care l-a văzut atunci, în „duminica aceea". Unii povestesc că au fost scoși din case de polițiști sau gardieni publici. Unii polițiști erau din Iași, alții străini orașului, aduși pentru a fi plasați în Basarabia. Alte victime au fost reținute de militari. De militari din Divizia XIV Infanterie sau Divizia XIII. De militari români sau de militari germani. Sau împreună. Sau de militari împreună cu civili. Civili din lumea bună, mânați de ideologie, sau vecini puși în mișcare de invidie socială.

Mulți erau antisemiți înrăiți. Unii doar au profitat de această Saturnalie a violenței. Denunțătorii și civilii transformați în vigilante erau majoritatea bărbați de vârstă medie, dar și unii tineri și foarte tineri. Și au fost și multe femei care au pornit la vânătoare de evrei. Unii au ajutat, pe unii îi știm, pe alții, nu. Dar nu au fost mulți. Trebuie să fi fost mulți, foarte mulți poate, cei care au dezaprobat ce se întâmplă. Dar nu au făcut nimic și asta a contat.

Mai jos ți-am făcut o listă cu câteva dintre victimele acelui pogrom și poveștile lor de viață, primite de la cei de la Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, ca să înțelegi mai bine că vorbești despre niște oameni de fiecare dată când comentezi aiurea.

Foto de la CSIER, via Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România

„Ștrul Lupu Moscovici (30 ani), fiul lui Haim Israil și Surei Moscovici (din Podu Iloaiei) s-a căsătorit la Iași, pe 20 decembrie 1928, cu Henia Malca Klein (21 ani, născută în Rohatin, Polonia), fiica lui Solomon și a Țirlei Klein (din Iași, str. Ștefan cel Mare 32). Ulterior aflăm din actele depuse în diverse dosare că Ștrul a înregistrat în 1931 o firmă ce se ocupa cu comerțul de cereale la Podu Iloaiei, iar în 1933 are fericitul prilej de a-și înregistra copilul nou-născut, Camil Moscovici. Familia a avut domiciliul în Iași, la diverse adrese.

Citește și: S-a descoperit ascunzătoarea lui Hitler de alcool

Legile rasiale îi iau dreptul de a-și desfășura comerțul, iar în timpul pogromului din Iași este arestat și dus la Chestură, de unde a fost trimis în Trenul Morții spre Călărași. Corpul său a fost evacuat din tren la Târgu Frumos. Avea 43 de ani.

Soția sa a fost obligată să vândă casa și bunurile pe prețuri derizorii, iar ulterior s-a mutat la adresa părinților săi. Camil avea opt ani când și-a văzut ultima oara tatăl."

Sursa: Anca Tudorancea, #Numenunumere, p. 1

Foto de la Arhivele Naționale Iași, via Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România

„Rifca (Rebeca) Fadelman s-a născut la 21 mai 1891, la Vaslui, într-o familie fără posibilități (Rosintal), s-a căsătorit în 1911 cu Oișie Fadelman (n. 1888, în comuna Drânceni, județul Fălciu), al cărui tată fusese comerciant în Huși. Oișie a lucrat între 1932-1938 la Fabrica de bere Azuga și cu banii de acolo și-a întreținut familia. Și-a pierdut locul de muncă odată cu venirea la putere a guvernelor antisemite. Viața familiei a pendulat între Vaslui și Iași.

Citește și: Bunicul meu nazist a fost unul dintre cei mai mari ucigași în masă din istorie

În duminica pogromului de la Iași, Oișie a fost ridicat din str. Anastasie Panu nr. 7 și a ajuns în trenul morții spre Podu Iloaiei, unde a murit. Astfel, Rifca a rămas văduvă, cu doi copii (Silvia și David) și fără sursă de venit. Apoi a rămas și cu o infirmitate din cauza unei coxalgii. După război, a depus dosarul pentru a primi ajutor sub forma unei pensii de urmaș. După ce a bătut drumurile mai mult de doi ani și a scris autorităților centrale, banii au început să vină abia din 1951."

Foto de la Arhivele Naționale Iași, via Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România

„Informațiile despre Buium Caufman au rămas din dosarul pe care soția sa l-a pregătit după război pentru a fi recunoscută suferința familiei sale. Buium a fost ridicat pe 29 iunie 1941 de la domiciliul din str. Horia nr. 10, dus la Chestură, unde a fost bătut crunt, apoi a fost urcat într-un vagon supraaglomerat din trenul morții spre Podu Iloaiei, iar acolo a murit sufocat, la doar 31 de ani (era născut la 14 iulie 1910).

Citește și: Legionarismul sur şi noua societate

Soția sa în vârstă de 30 de ani, Haia, cu care era căsătorit din 1934, tocmai rămăsese însărcinată. În martie 1942, avea să se nască Betti. Cei doi mai aveau o fată, Ana, care avea 6 ani la pogrom. Buium se ocupa cu tâmplăria, iar soția sa îl ajuta (la profesie figura ca „lustruitoare de mobilă"). Moartea soțului a făcut să dispară sursa de venituri a familiei."

Foto de la Arhivele Naționale Iași, via Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România

„Avram Glückman, născut la 3 iulie 1913, de profesie croitor, a fost ridicat de acasă, din str. Pantelimon nr. 57, dus la Chestură pe 29 iunie 1941 și urcat în trenul morții spre Podu Iloaiei. A murit pe 30 iunie, asfixiat în tren. A fost înhumat în groapa comună din cimitirul evreiesc din Podu Iloaiei. Avea 28 de ani în timpul pogromului. A făcut serviciul militar ca grenadier (Contingentul 1935) la Regimentul 7 Roșiori (a fost deconcentrat la 1 noiembrie 1940).

În urma sa au rămas soția, Seindla Glückman, cu care era căsătorit din 1936 și avea 32 de ani în timpul pogromului, și o fetiță, Haia, care avea 3 ani în 1941."

Foto de la Arhivele Naționale Iași, via Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România

„David Iancu David, născut la 30 mai 1909, de profesie măcelar, în ziua de 29 iunie 1941, ora 18.00, a fost ridicat de acasă, din str. Lăutari nr. 68, dus la Chestura Iași, apoi urcat în trenul morții spre Călărași. A murit peste câteva săptămâni, la spitalul din Călărași, din cauza rănilor căpătate. Decesul a fost înregistrat la 19 august 1941. Avea 33 de ani.

În urma sa au rămas o soția, Ester David (care avea 35 de ani în 1941), cu care era oficializat din 1932, și un copil, Beno David, născut la 20 ianuarie 1941, care, așadar, avea 5 luni în timpul pogromului."

Foto de la Arhivele Naționale Iași, via Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România

„Moise Meer (zis Segal), născut la Botoșani în 13 ianuarie 1882, era un simplu tâmplar (stoler) care nu avea nici o legătură cu politica. Pe 29 iunie, a fost scos din casa sa din Iași de un grefier de la Tribunalul Iași, pe numele său Constantin Gongu, care a venit însoțit de doi gardieni publici, și dus la Chestura de Poliție de pe str. Vasile Alecsandri, fără nici un fel de explicație. Acolo a fost împușcat. Ulterior, Gongu s-a lăudat la un pahar de vin că l-a omorât pe Meer și că va deveni proprietarul casei în locul lui. În anchetele postbelice, numele lui Gongu a apărut în declarațiile mai multor victime.

Sulem Iancu Zborover, ceasornicar în Iași în timpul pogromului, a povestit că a fost scos din casă, împreună cu fiul Samoil, contabil la Banca de Credit, cu soția Esse și cu fiicele Carolina și Clara, de către un militar german însoțit de 3 jandarmi români. Fiul, de 32 de ani, avea să moară în trenul morții spre Podu Iloaiei. Ca prin minune, ceilalți membri ai familiei au fost eliberați din curtea Chesturii, după ce au fost jefuiți. Întorcându-se acasă, l-au găsit pe Gongu, alături de alții, jefuindu-le casa."

Foto de la Arhivele Naționale Iași, via Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România

„Șmil Ceaușu (n. 4 iunie 1902, Ștefănești) era frizer de meserie (sau, cum scrie în atestatul profesional, „bărbier"). Era căsătorit cu Freida din 1926 și locuia în Păcurari. A fost luat să presteze muncă obligatorie la Cimitirul Evreiesc din Păcurari. Acolo a fost împușcat de o patrulă română, în dimineața zilei de 30 iunie 1941."

Foto de la ACSIER, via Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România

„Max Mendrochovitz (fiul lui Simon și Rașela) s-a născut la Roman, pe 4 aprilie 1894, într-o familie cu cinci băieți. S-a ocupat de comerțul de cereale și după căsătoria cu Betty Forst (oficiată la Iași, în 1922) s-au stabilit împreună la Huși, unde au rămas până în 1939.

Aici Max a fost directorul și conducătorul efectiv al întreprinderii Moara Prutul (de la înființarea societății, în 1931). Tot la Huși s-a născut Ada Risy pe 2 februarie 1933. Așa cum povestește fiica sa, înainte de a se naște ea, au mai avut o fată, care a murit la vârsta de șapte ani, din cauza unei apendicite agravate.

Fotografia îi prezintă împreună (de la stânga, Ada, Betty și Max Mendrochovitz), în septembrie 1939, în fața propriei case din Huși. Este și anul în care sunt nevoiți să părăsească orașul și să se stabilească în Iași, la familia soției, pe strada Cuza Vodă nr. 19. Aici, în ciuda restricțiilor rasiale, Max va încerca totuși, alături de cumnatul său, un mic comerț cu textile.

Pe 29 iunie 1941, Max Mendrochovitz a plecat de bună voie împreună cu un vecin evreu la Chestură pentru a primi un ausweiss (faimosul bilet „Liber"), crezând astfel că își apără familia (majoritatea femei și copii) de intervenția militarilor.

Atunci a fost ultima dată când a fost văzut de ai lui. Suferind de diabet, a fost printre primele victime din trenul morții spre Podu Iloaei."

Sursa: Anca Tudorancea, În numele tatalui, p. 18

Urmărește VICE pe Facebook
Citește mai multe despre rasism în România:

Războiul anti-drog din România este un pretext pentru rasism
De ce n-ar trebui să te mire comentariile rasiste ale lui Morar și Buzdugan
Comentariile rasiste ale românilor despre refugiați sunt cancerul internetului