FYI.

This story is over 5 years old.

Știri

Care-s bacteriile care te infectează în spitalele din România

Românii iau atât de multe antibiotice că multe dintre bacterii au devenit imune la ele.

Foto de DAVID Swift via Flickr

Zilele astea, toţi am aflat că dezinfectanţii din spitalele româneşti sunt extrem de diluaţi, lucru care ar fi dus la infectarea multor oameni cu bacterii care, în unele cazuri, au dus chiar la septicemie şi moarte. Cu toţii cred c-am avut pe cineva care a ieşit mai bolnav decât a intrat dintr-un spital românesc. De exemplu, eu am avut o mătuşă foarte dragă care a ajuns la spital după ce-i crescuse pulsul prea mare şi a ieşit cu picioarele înainte de la o infecţie la plămâni luată acolo.

Publicitate

Treaba cu bacteriile alea e că multe dintre ele sunt deja în noi, în anumite forme, de-asta și infecțiile cu ele sunt atât de comune. Problema reală e când ele ajung în cineva cu sistemul imunitar varză. Peste patru milioane de oameni suferă anual din cauza lor, doar în UE. Dar Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor spune că 20-30% dintre ele pot fi prevenite dacă spitalele sunt igienizate intensiv şi aici ne lovim de problema aia pe care o vezi când vizitezi un spital din ţară şi dai de oameni de serviciu care târâsc un mop şi-o găleată cu apă maro pe holurile instituţiei.

Cel mai ciudat lucru este că România era pe primul loc în Europa la infecţii luate din spital în 2010, dar de atunci cifra raportată de managerii medicali a scăzut masiv. Aşa am ajuns, în ultimii doi ani, la situaţia absurdă în care minţim că avem o rată de infecţii de cinci ori mai mică decât media europeană.

Managementul medical din România a ajuns în situaţia asta absurdă şi din cauza legii, care spune că „unităţile sanitare publice sau private răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie." Cum cel puțin o treime dintre aceste infecții sunt inevitabile (mai ales alea urinare, că până la urmă îți bagă un tub pe gaura pe care elimini bacteriile), în occident nu-i taie capul nimănui pentru ele, ci pur și simplu obligă spitalul să te trateze gratuit în acest caz, ca să-i încurajeze pe manageri și pe medici să le rărească pe cât de mult posibil.

Publicitate

Citește și: Cum mi-am pierdut piciorul în penitenciarul Jilava, din cauza medicilor

Evident, toate astea nu scuză ascunderea sub preş a infecțiilor și asta n-a făcut decât să le agraveze. Din teama de acuzații de malpraxis, medicii români au ajuns să le dea pacienților antibiotice preventiv, ceea ce nu-i face bine nimănui. Așa am ajuns anul trecut să fim locul trei pe Europa la consumul de antibiotice.

Bacteriile au devenit extrem de rezistente la antibiotice în ultimii ani. De-asta auzi toate poveștile alea de români care se plâng că doctorii din spitalele din occident refuză să le dea antibiotice, până nu devine deosebit de gravă situația. Cei care-ți povestesc asta o să se plângă ce nesimțiți erau medicii de acolo, că o făceau din xenofobie, dar adevărul e că ei și-au dat seama de mult că, dacă tot băgăm antibiotice de parcă ar fi Tic Tac-uri, o să ajungă să nu mai meargă deloc.

Cu toate astea, n-ar strica să afli care-s bacteriile care ne ucid și ne îmbolnăvesc în spitalele din România, ca să știi de ce trebuie să te ferești și ce poți păți, dacă nu ești draconic cu igiena. De-asta ți-am făcut o listă cu cinci dintre cele mai comune pe care probabil le-ai luat când ai mers să-ți scoți apendicele sau s-o vizitezi pe bunică-ta.

KLEBSIELLA

Foto de Nate Grigg via Flickr

Klebssiella este cea mai frecventă bacterie întâlnită în secții de Terapie Intensivă din România, conform Centrului European pentru Controlul Bolilor Transmisibile. Le provoacă puștilor și bătrânilor boli grave la plămâni și poate să-ți intre în răni sau în cusăturile chirurgicale. Rezistă foarte mult în mediul spitalicesc, se ia ușor și e rezistentă la antibiotice. Practic, e tot ce trebuie ca să știi sigur c-o mierlești. Cea mai comună formă a bacteriei e aia care afectează plămânii și care se poate găsi pe covoarele, florile, chiuvetele din spitale, dar și pe pielea doctorilor și a pacienților.

Publicitate

Citește și: Tot ce trebuie să știi despre cazul bebelușilor infectați cu E. coli

STAFILOCOCUL AURIU sau MRSA

Foto de NIAID, via Flickr

O mare parte din infecțiile din spitalele românești sunt cele cu stafilococul auriu, o bacterie care-ți poate produce pneumonii grave, conjunctivită, otită sau, pur și simplu, septicemie și a devenit extrem de rezistentă la antibiotice, în ultimii ani. Forma sa cea mai periculoasă se numește MRSA și este cea mai studiată bacterie intraspitalicească, pentru că este și cea mai rezistentă la antibiotice. Unul dintre pacienții de la Colectiv a murit din cauza acesteia.

E. COLI

Foto de VeeDunn, via Flickr

Dacă nu ai urmărit știrile în ultimele luni, E.coli este bacteria aia care a ucis mai mulți bebeluși în județul Argeș, pentru că părinții lor geniali le dădeau brânză și alte alimente nepotrivite pentru un sugar. Dacă eu sau tu mâncăm ceva cu E. coli, probabil ne alegem cu o diaree tectonică, puțină febră și aia e. Dacă un copil cu imunitatea slăbită sau flora digestivă nedezvoltată mănâncă așa ceva, riscă să moară. Multe dintre cazurile alea de infecție urinară din spital, care nu pot fi evitate, sunt cu E. coli.

ACINETOBACTER

Foto de Iqbal Osman, via Flickr

Acinetobacter este o bacterie care a apărut în plămânii și pe pielea mai multora dintre victimele de la Colectiv și se răspândește mai ales prin aerisirea spitalelor. O avem mulți pe piele și uneori chiar e utilă, că are un efect anti-inflamator în cazul alergiilor de piele, dar asta se schimbă dacă te rănești. Se răspândește mai ales la victimele arsurilor și duce la complicații atât la operarea cât și la tratarea acelor oameni. În principiu se poate lua în spital de pe orice suprafață care nu a fost igienizată corespunzător sau de pe orice individ. Tinde să apară la pacienți care sunt conectați mai mult timp la un cateter urinar și care sunt tratați cu antibiotice. În cazuri rare a dus și la meningită.

PROVIDENCIA STUARTI

Providencia Stuarti este asociată mai ales bolnavilor cu arsuri foarte grave și este probabil responsabilă pentru moartea multora dintre cei care au trecut prin incendiul de la Colectiv. Tot ea apare și-n cazurile infecțiilor urinare grave. Îți poate provoca febră, tahicardie și hipotensiune, dacă-ți intră în sânge și cea provenită din infecții urinare poate duce la septicemie. Toți probabil am suferit din cauza ei, pentru că e asociată diareei și problemelor gastrice pe care le au cei care călătoresc foarte mult.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre bacterii:
Brânza cu E.Coli recoltată de ministerul Agriculturii e prea nouă să fie cea care a ucis copiii
Cazul bebelușilor infectați cu E.Coli îți arată cum în România conspirația se îmbină cu prostia
Un om de știință rus și-a injectat bacterii vechi de milioane de ani, ca să trăiască veșnic