De ce e creierul tău atât de anxios tot timpul

Trăim în plină criză de anxietate. Estimările ponderate spun că circa 20% dintre americani suferă de probleme de anxietate și mai mulți vor trăi atacuri de anxietate la un moment dat pe parcursul vieții. Există o întreagă ramură a economiei construită în jurul ideii de a-i ajuta pe oameni să se calmeze. Pe parcursul ultimilor 80 de ani, americanii au devenit din ce în ce mai anxioși – și despre muncă și despre lipsa unui loc de muncă, despre dat SMS-uri și despre nedat SMS-uri, despre viață și despre moarte și despre tot restul lucrurilor.

Dar, de fapt, nu, creierele noastre au fost întotdeauna mânate de frică, într-o măsură sau alta, susține Dean Burnett, un neurolog și autorul cărții Idiot Brain: What Your Head Is Really Up To. Cartea, lansată în Statele Unite săptămâna trecută, e un tur în stilul Osmosis Jones prin creierul uman: aici, pe stânga, e motivul pentru care creierul tău activează răul de apă când te dai cu barca. Aici e motivul pentru care poți să-ți aduci aminte suficiente chestii despre un om cât să-i scrii pagina pe Wikipedia, dar nu poți să-ți aduci aminte cum îl cheamă. Și aici e motivul pentru care, pe unii, îi aduce în pragul unui atac de panică.

Am stat de vorbă cu Burnett pe Skype, el de-acasă din Cardiff, Anglia, și am vorbit mai multe despre cum au evoluat creierele noastre să se teamă de orice – și de ce în epoca modernă chestia asta a creat o epidemie de anxietate.

Interviul a fost editat pentru lungime și claritate.

VICE: De ce sunt creierele noastre atât de predispuse să se teamă?
Dean Burnett: Trebuie să te gândești la creier ca la un organ care a evoluat pe parcursul a milioane de ani. Tendința de a te teme de orice e neobișnuit pare paranoia după standardele noastre moderne, dar e foarte bună, dintr-o perspectivă evolutivă. O ramură care troznește în pădure sau o umbră ar putea să reprezinte, pentru o creatură mai simplă, un prădător pe bune, sau o amenințare. Deci o conștiință sau un sistem inconștient care spune tot timpul: „Ce-i aia? E periculos? Ce-i aia? E periculos?", e o strategie foarte bună de supraviețuire.

În timp, creierul a evoluat să mențină nivelul ăla de teamă și veghe. Avem un sistem de detectare a amenințărilor care preia informațiile senzoriale și etichetează tot ce e neobișnuit sau necunoscut sau potențial periculos, pe baza amintirilor și a instinctului biologic, drept înfricoșător. Asta ne-a ținut în viață milioane de ani. Doar că acum am ajuns să fim atât de sofisticați încât să ne fi îmblânzit mediul înconjurător. E un exces.

Corect. Gen, n-am niciun motiv bun să-mi fie frică de insecte, dar îmi e. Mai menționezi în carte și că unora le e atât de frică încât nici nu se pot ridica să cânte karaoke într-un bar – ceea ce, dacă stai să te gândești, e o mare tâmpenie.
Iar mie nu-mi place deloc să vorbesc la telefon. Dacă formez numărul cuiva, simt că-l deranjez și mă face să evit s-o fac. Anxietatea socială e cea mai comună fobie, pentru că se poate manifesta în atât de multe feluri. Nu pare să fie un mecanism prea evoluat, dar e. Oamenii sunt ființe foarte sociale, tribale. Am evoluat în comunități unite, asta e puterea noastră evolutivă. Când lucrăm toți laolaltă, putem să concurăm cu orice alt animal. Putem să locuim împreună, cu mai multe milioane de oameni care trăiesc claie pe grămadă, unii peste alții, cum e în Cairo sau în Delhi. Nici insectele nu pot să concureze cu nivelul ăla de densitate a populației, fără să ajungă să se omoare.

În sălbăticie, dacă ești respins, ajungi să mori destul de ușor. Deci ne temem mult de judecata celorlalți. Ideea că am putea să ne rușinăm sau să fim respinși – chiar dacă tot ce-avem de făcut e să cântăm karaoke – creierului nu-i place ideea asta. Dacă te gândești la Hells Angels, de exemplu, ei au respins regulile societății, dar se îmbracă toți fix la fel. Deci clar încă au impulsul ăsta puternic de a face parte dintr-un grup, pentru că ce-și dorește cu adevărat creierul e aprecierea semenilor. Orice pune asta în pericol e amenințător pentru creier.

Dar cum face creierul să împace faptul că știm conștient că n-ar trebui să ne temem de o anumită chestie, cu faptul că tot ne temem?
Păi, când vine vorba de fobii, ele sunt, prin definiție, frici iraționale. Poți să te temi de clovni, dar să și știi că n-o să te pândească un clovn să te omoare pe stradă. Clovnii nu fac, în mod normal asta, cu excepția cărților lui Stephen King. Deci dacă ajungi să cunoști un clovn și nu pățești nimic rău, creierul ar trebui să învețe: „Am văzut un clovn, nu mi s-a întâmplat nimic rău, clovnii nu sunt înfricoșători." Dar pentru că are deja legătura existentă cu frica, intră pe fir reacția de luptă sau fugă. Ți se inundă creierul cu adrenalină; te ia cu tremurat, ești încordat și-ți crește pulsul. Când ți-e frică, ai o reacție fiziologică foarte puternică și deloc plăcută. Deci creierul asociază întâlnirea cu chestia de care te temi cu reacția la frică, ceea ce îl face pe creier să creadă că teama e justificată. E o buclă de feedback care nu face decât să întețească frica.

Mamă. Și cum treci peste așa ceva?
Desensibilizarea sistematică e o metodă. Ești expus treptat la chestia de care te temi, într-un ritm foarte lent, așa că nu se activează reacția de frică. Dacă te temi de păianjeni, [un terapeut] ar putea să-ți arate o poză mică a unui păianjen. Apoi un păianjen de plastic. Apoi un video cu un păianjen viu într-o cutie, apoi o tarantula într-o cutie, până ajungi să ții păianjenul în mână. Ajungi în punctul în care ești la nivelul maxim și de fiecare dată împingi un pic limita, fără să activezi reacția de fugă sau luptă.

Toate astea au sens, într-un mediu foarte primitiv și amenințător. Dar cum se potrivește înclinația asta pentru frică în lumea noastră modernă?
Păi, e o problemă a mediului nostru actual. Acum suntem capabili de mult mai multe gânduri abstracte, cum ar fi planificarea, imaginarea, raționalizarea, predicțiile – toate sunt chestii care pot să provoace reacția de frică. De exemplu, mulți oameni se tem să nu-și piardă joburile, mai ales când aud că economia e în scădere. Nu e o chestie care să te amenințe fizic – nu există nicio amenințare de moarte sau de a te răni și nici nu ai vreo garanție că o să se și întâmple – dar oamenii tot se tem foarte mult. Putem să extrapolăm și să spunem că previziunile astea nebunești pot să activeze aceeași reacție de frică pe care ar activa-o și o amenințare fizică.

Situația din ziua de azi e atât de complexă, încât nu mai e vorba doar despre supraviețuire sau despre asigurarea hranei, ci și despre evoluția în carieră sau despre cum să te placă prietenii sau chiar despre a avea suficienți followeri pe Twitter – toate sunt chestii la care oamenii țin în ziua de azi și de care pot să se teamă. Avem atâtea lucruri de care să ne facem griji, încât suntem permanent îngrijorați.

Deci excesul de informație s-a transformat în exces de anxietate?
Exact. Lumea modernă ne oferă atât de multă informație. Mai ales de când cu internetul, pare că lumea devine mult mai nasoală, deși statisticile zic că devine mai bună. Acum suntem mult mai expuși la alți oameni și alte chestii care se întâmplă pe lume, suntem mult mai conștienți de ce se-ntâmplă nasol.

În carte scrii despre atacurile de panică, pe care le descrii drept incidente în care „creierul elimină intermediarul și induce reacții de frică, în absența oricărei cauze concrete". Există vreun motiv evolutiv pentru asta?
Creierul n-a evoluat să facă toate chestiile pe care le face cu un motiv anume. E mai mult un fel de consecință a felului în care s-au aranjat lucrurile. De exemplu, oamenii întreabă: „De ce are creierul două emisfere?" și nu există un scop anume pentru asta, pur și simplu așa s-a întâmplat. Evoluția nu-i doar despre alegerea celei mai bune variante; e despre ce împlinește scopurile suficient de bine.

Despre atacurile de panică există multe teorii: poate la început aveai o tendință puternică spre a dezvolta fobii. Poate ai un sistem de reacții de frică supradezvoltat sau mai corect spus o parte supradezvoltată a creierului, cum ar fi cortexul prefrontal, care acționează în locul reacțiilor mai de bază și anulează reacția de frică. Poate c-ai avut o experiență traumatizantă care îți provoacă o amintire puternică, de teamă [care induce un atac de panică]. Sau poate există o eroare în una dintre zonele din creier care, dacă ești deja predispus la reacții bazate pe frică, nici n-au nevoie de vreun motiv anume ca să fie provocate, din cauza unei erori în chimia creierului. Pare că descriu cum se întoarce creierul împotriva ta și evident că situația e, de fapt, mult mai complexă. Dar, în principiu, nu există niciun motiv anume pentru atacurile de panică. N-au niciun rol. Se întâmplă când sistemul de reacție la frică devine imprevizibil și nu e asociat cu niciun motiv anume care să provoace reacția de frică.

Pare că azi mult mai multă lume suferă de probleme de anxietate și atacuri de panică decât, să zicem, acum 50 de ani. Anxietatea e contagioasă social?
Clar are potențial pentru așa ceva. Primim inconștient atât de multe indicații la ceilalți. De-aia există chestii gen mentalitatea de mase. Acum câțiva ani au avut loc niște revolte în Londra, în timpul cărora un puști a aruncat un extinctor de pe acoperiș. Putea să omoare pe cineva. N-ar fi făcut asta în alt context, dar, ca parte dintr-un grup foarte agitat, intri și tu în aceeași stare. Deci trăiești constant anxietatea pe care o exprimă alții, indiferent dacă ești sau nu logic de acord cu ea. Creierul se conectează subconștient la asta. E cu-atât mai adevărat pe internet, unde poți să vezi tot timpul nevrozele altora expuse la vedere. Dacă altcineva a ajuns la concluziile astea și creierul le asimilează, într-o oarecare măsură, în timp asta poate să creeze o anxietate de intensitate scăzută.

Dacă creierul a evoluat să fie super temător, crezi c-ar putea să evolueze și spre a fi mai chill?
E tare greu de spus dacă o să evoluăm ca să ne treacă. Evoluția durează foarte mult, mai ales când e vorba de ceva care nu te omoară, iar anxietatea nu-i o chestie care să te omoare, neapărat. Dar creierul e foarte bun când vine vorba să se obișnuiască cu ceva. Se cheamă deprindere. Creierul nu mai e atent, nu mai acordă importanță chestiilor constante, pe care poate pune bază. De exemplu, soldații pot să adoarmă în zonele de război, pe când noi doi, dac-ar trebui să adormim într-o zonă de război, am fi tot timpul panicați. Deci ajungem într-un punct în care, dacă tehnologia și ritmul de viață devin mai consistente, îmi pot imagina o lume în care ne obișnuim mai mult cu situația, iar chestiile care ne fac super anxioși acum nu mai sunt o problemă.

Între timp, ce pot oamenii să facă pentru creierul lor, ca să fie mai puțin anxios?
Fiecare creier în parte e atât de diferit de-al altcuiva, încât nu prea e deloc util să dai o soluție din asta, generală. Dar răspunsul evident e următorul: dacă ceva te supără sau te sperie, atunci disociază-te un pic de el. Unii zic că îi deprimă să-și citească feed-urile de Twitter sau de Facebook; păi, dacă așa e, atunci detașează-te de ele o vreme. Creierul se mai stresează și din cauza pierderii controlului – fie că e reală, sau doar așa percepe el situația. Aici intervin superstițiile. Îți oferă iluziile că tu controlezi lumea. Deci fă ceva ca să-ți dai impresia că ți-ai recăpătat controlul asupra lumii.

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre boli mintale:
Cum îţi revii după ce ai încercat să te sinucizi
Cum îţi ajuţi partenerul când suferă de depresie?
De ce n-o să mă las niciodată de Prozac