Am vorbit cu șeful de la Antidrog despre ce bagă-n ei românii

Ploua în dimineața aia și dormeam somn lin când m-a sunat comisarul șef Cătălin Țone, șeful Serviciului Antidrog din Poliția Capitalei. Cerusem un interviu cu un ofițer de acolo, să vorbim despre etnobotanice, acțiuni sub acoperire, ascunzători ciudate folosite de traficanți, și uite că acum m-a sunat.

„Când puteți să ajungeți aici?‟. Îi zic că într-o oră, dar el ar fi vrut ceva mai repede. La Antidrog se cere viteză de reacție. Am ajuns în biroul lui și am vorbit despre toate cele de tras pe nas, băgat în venă sau fumat, despre desfășurarea activităților specifice, despre refugiați și despre Bruce Lee.

VICE: Unde se plasează Bucureștiul în lumea asta?
Cătălin Țone: Bucureștiul este sub media capitalelor europene, din punctul de vedere al cantității de droguri și al numărului de consumatori. Dar ne încadrăm pe un trend ascendent, din cauza deschiderii frontierelor, din cauza tendinței de copiere a Occidentului, din cauza introducerii în România, în diferite etape, a unor noi tipuri de droguri.

Etnobotanice, adică?
Exact. Vorbim despre etnobotanice și despre alte substanțe cu efecte psihoactive.

Etnobotanicele au schimbat mult piața. Colegii de la Poliția Canină spuneau că nu pot depista cu ajutorul câinilor drogurile astea.
E adevărat. Prin 2008-2009, mulți traficanți s-au reorientat spre etnobotanice. Au apărut acele magazine pe străzi, unele chiar în centrul orașului. La nivelul anului 2009 erau 127. Problema a fost că, la momentul respectiv, unele dintre aceste substanțe nu erau identificate, nu erau incluse în tabelele cu substanțe interzise. Așa că am cerut legi în serie, ca să putem să acoperim cât mai multe dintre aceste droguri. Apoi, am deschis dosare penale și am început să reținem și, apoi, să arestăm traficanții. Pe undeva, pe la sfârșitul anului 2012, am reușit să închidem ultimele magazine. Fenomenul a scăzut în București.

Dar etnobotanicele n-au dispărut.
Nu, au rămas ca modalități de vânzare internetul și vânzarea stradală, asemănătoare cu cea a drogurilor clasice. Pedepsele sunt la fel. Iar pentru ce nu acoperim din punct de vedere al incriminării ca fiind droguri, funcționează o lege din 2011 , despre substituenții de droguri. Avem deci instrumente legale.

Ce cazuri v-au rămas în minte?
Fiecare traficant încearcă, pe cât posibil, să-și ascundă activitatea. Ca să vă dau un exemplu. Heroina se produce, în mare parte, în Afganistan. Producerea unui kilogram de heroină cu un grad înalt de puritate costă acolo undeva între o mie și două mii de dolari. Acel kilogram ajunge să fie vândut între 20 și 25 de mii de euro en gros în România. În Germania poate ajunge undeva la 30 și 40 de mii euro, iar în Marea Britanie chiar mai mult, la 60– 70 de mii de euro.

Adaos comercial adevărat.
Da, diferența de preț de la producție până la piața de consum este fabuloasă. Cantitatea poate fi dublată sau triplată prin amestecul adjuvant. Se mărește masa, se poate ajunge la două-trei kilograme. Și fă un calcul: un gram de heroină ajunge undeva în jur de 50 de euro en detail, către consumator. Cocaina se vinde cu aproximativ o sută de euro gramul.

Cannabisul din București de unde provine?
Din trei zone. În primul rând, din Maroc, via Spania - cele mai multe rute sunt prin Spania. Apoi, din alte țări europene, în special din Olanda. Și, mai nou, din producție internă, care poate fi indoor sau outdoor. Traficanții preferă culturile de interior, pentru că se pot camufla mai bine. Mecanismul este simplu: se creează un microclimat, se aduc semințe hibrid foarte productive și se pot obține două-trei cicluri de producție într-un an.

Cum se distrug drogurile?
Simplu. Noi le capturăm. Cu delegarea procurorului le ducem la laborator, care le analizează. Cantitatea rămasă după analiză se depune la camera de Corpuri Delicte Droguri, în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, unde se depozitează toate drogurile confiscate din țară. Periodic - când se ajunge la o cantitate importantă de droguri și nu mai au loc în camera de corpuri delicte – o firmă autorizată le incinerează.

În filme apar situații în care unii polițiști sustrag din drogurile alea. Au fost situații de genul ăsta și în România?
Nu, este o legendă. În camera de Corpuri Delicte nu intră niciodată cineva singur, ci într-o comisie care gestionează camera. Totul este sub pază, e monitorizat video.

Care ar fi cele mai comune moduri în care se transportă drogurile?
Dacă vorbim de cantități mari, unii șoferi de autotiruri pun uneori drogurile în locuri pe care le sudează ulterior. Am găsit în rezervor, în banchete, în capitonaje, în sistemul de ventilație, în marfa transportată, în plicuri, în fructe. Un șofer le transporta aproape la vedere, într-o sacoșă simplă, de voiaj.

Părea prea absurd să îl caute acolo, nu?
Exact. Am avut chiar transport internațional pe corp. Dar sunt rare. Un șofer avea opium pe talpa pantofilor. Erau aproape trei kilograme. Din cauza căldurii piciorului, s-a topit și polițiștii de frontieră și-au dat seama. Își pierdea echilibrul. Pe corp am găsit în obiecte de îmbrăcăminte precum tivul de la haine, buzunare false, lenjerie intimă.

Și la închisoare? Cum se bagă drogurile înăuntru?
La vizită, prin sărut își dădeau drogul respectiv. La penitenciar au fost găsite droguri în vagin, în anus. Pe trafic internațional au fost droguri înghițite. Se practică folosirea unor cașete de plastic, nedigerabile, în care se introduce în special cocaină. Modalitatea asta de transport se practică în special la rutele aeriene.

E o metodă periculoasă înghițirea, nu?
Da. Cel care transportă trebuie să n-aibă probleme de sănătate. Au fost cazuri în alte țări în care acele cașete s-au spart și cei în cauză fie au murit, fie au avut probleme serioase de sănătate. Trebuie să te abții să nu consumi alimente sau lichide în cantități foarte mari. Apoi, sunt anumite medicamente care stimulează o eliminare ulterioară, pe care le folosesc traficanții și cărăușii.

Cât de eficienți sunt câinii, având în vedere metodele prin care traficanții încearcă să disimuleze?
Destul de eficienți, dar foarte importantă este informația. Câinele ne ajută foarte mult la identificarea locațiilor efective unde sunt drogurile, dar ca să intri într-o locuință, de exemplu, îți trebuie obligatoriu mandat de percheziție, îți trebuie un minim de date. Practic, trebuie să știi locația, să știi autoturismul, și apoi câinele confirmă sau infirmă existența drogului.

Ce justificări au traficanții, când sunt prinși?
Au fost situații amuzante de-a lungul timpului. Odată am intrat la o percheziție și am găsit o cantitate de câteva sute de grame de cocaină. Și ni s-a spus că sunt substanțe folosite pentru sală, suplimente alimentare. Am avut capturi de comprimate și ni s-a spus că e Viagra. Mulți dintre ei au spus că nu știu ce e acolo, în condițiile în care fie la aveau pe corp, fie în vagin. Spuneau că poate au mâncat ceva sau au băut ceva între timp.

Cât de comune sunt activitățile sub acoperire?
De multe ori filmele artistice sunt inspirate din realitate și mecanismele sunt aceleași, se reproduc. Sunt probleme și activități ce nu pot fi discutate, dar e o activitate foarte eficientă.

Dar s-a întâmplat să vedeți un film și să ziceți „Uite ce prostie‟? Să fie situații imposibile, din punctul dumneavoastră de vedere?
Nu le bag în seamă pe astea. Am rămas surprins, în schimb, de faptul că 80-85% dintre filme prezintă mecanisme reale ale traficului. M-a uimit un film, pe care l-am văzut prin 2007-2008, Miami Vice, cu Collin Farrell. Mecanismul și mijloacele sunt foarte asemănătoare.

Care-i profilul traficantului? Din ce medii provin, ce vârste au?
Tipul de traficant este în funcție de tipul de drog. De traficul de heroină s-au apucat grupurile de infractori care au fost condamnați sau care au fost cercetați pentru infracțiuni judiciare, undeva în anii '85 spre '90, '90 și ceva. Și tâlharii, hoții, clanurile structurate pe sistem de familie, au realizat că pot obține un câștig important. Aveau nevoie de unul cu bani care să cumpere, familia care să ascundă și să prepare dozele, minori care să distribuie. Aveau deci nevoie de un mecanism de încredere.

La cocaină cum se întâmplă?
Profilul dealerului de cocaină este acela al unui om care accede în mediile de interes. Unii sunt intelectuali, unii sunt foști administratori ai unor restaurante, patroni ai unor restaurante, sunt oameni care au acces în mediile high life, medii cu posibilități materiale. Un gram este o sută de euro și nu-și permite oricine. Sunt oameni care uneori apar public, sunt oameni care uneori afișează o stare opulentă, sunt oameni acceptați de către consumatori, pentru că, dacă consumatorii fac parte din high life, categoric că nu pot discuta cu oameni de joasă speță, de la periferia Bucureștiului.

Adică e nevoie să aibă încredere, unii în alții.
Exact. La cocaină, mecanismul de încredere este reciproc, aproape balansat: trebuie ca și consumatorul să aibă încredere în traficant că nu-l deconspiră și că nu spune mai departe că este consumator, pentru că este persoană publică, și invers, ca vedeta să nu cumva să divulge poliției, sau să lucreze cu Poliția în a demasca activitatea sa.

Și canabisul?
Dacă vorbim despre canabis, aici avem o situație mult mai complexă: întâlnim canabisul în mediile studențești, mai nou în colegii și licee, din păcate sunt mulți minori implicați. Spre surprinderea noastră, am avut oameni care au început să consume la 40-50 de ani, dorind să se distreze, să se simtă bine cu ocazia unor întâlniri, petreceri, întruniri de familie. Sunt oameni din diferite niveluri de educație și de preocupări.

Un caz foarte mediatizat a fost cel al lui Bruce Lee, cel de la Gara de Nord. Se știa, de ceva vreme, că el coordonează o rețea întreagă. De ce s-a făcut atât de târziu arestarea lui?
Au existat date de câțiva ani în legătură cu Bruce Lee de la Gara de Nord. Nu am stat degeaba, am tot asamblat în toți acești ani. Un mare impediment a fost cum probăm totul. Mediul acela vicios, suburban, locațiile folosite de ei au fost foarte greu de pătruns. Bine că a fost un succes .

Bănuiesc că vă așteptați ca acolo să apară, în curând, un nou lider.
Categoric. Acolo ar trebui un complex de măsuri sociale, educative, de implicare a anumitor instituții, pentru că nu-i poți aresta pe toți cei care erau la Gara de Nord, nu toți vindeau droguri. Mai sunt și alții care sunt simpli consumatori, care au nevoie de consiliere, care au probleme sociale sau metabolice. În toate capitalele europene sunt probleme suburbane. În toate capitalele sunt probleme în zonele de tranzit importante, aglomerate.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și ale articole despre droguri în capitală:
Copiii din canalele Bucureștiului
Cum e să faci pârnaie pentru posesie de droguri
Romii dependenți de droguri în bucurești sunt lăsați să putrezească
Am fost în centrele unde bucureștenii se luptă cu heroina