Publicitate
Știri

Viața lui Vadim Tudor îți arată de ce toți trolii sfârșesc prost

Vadim a trecut din faza de Mihaela Rădulescu, în cea de Mădălina Manole.

de Mihai Popescu
15 Septembrie 2015, 2:20pm

Vadim, cu steagul Israelului pe fundal, un popor pe care l-a înjurat și pupat, după cum îi convenea .Fotografie de Zoltan Racz / Mediafax Foto

Dacă s-ar fi născut în epoca internetului, Vadim Tudor s-ar fi încadrat lejer în categoria „curvelor de atenție", care postează doar ca să simtă băgate în seamă. Cum nu s-a născut atunci, oamenii au încercat să-l pună președinte în 2000 și, dacă ieșea, probabil n-am fi intrat în vecii vecilor în NATO și UE. După aia, cariera lui a luat-o în jos și a sfârșit într-o irelevanță totală.

Genul de oameni care ar zice „despre morți numai de bine" și la parastasul lui Hitler încearcă să-i ia apărarea zilele astea, alții îl prezintă ca pe o eminență cenușie a comunismului care a călărit România, de parcă a fost Nelu Iliescu. Din punctul meu de vedere, a fost mereu un clovn trist și penal, care a reușit să rămână relevant doar prin circul pe care îl juca în parlament, în platourile televiziunilor de știri și, într-un final, la Capatos. Mai jos, am făcut o scurtă istorie a decăderii Tribunului, prin unele dintre cele mai tragi-comice momente legate de viața lui, ca să înțelegi de ce nu e ok să avansezi în viață ca un trol mediatic.

Pupă în cur oamenii de la putere și minte c-o faci din noblețe

Una dintre cele mai bune metode să avansezi în România e să pupi în cur. Toți, de la angajații la stat, la corporatiștii care o ard european și civilizat visează doar să simtă saliva semenilor lor pe șezut și judecă alți oameni strict după asta, indiferent de competența lor. Evident, ca popor balcanic, nu punem mare preț pe subtilitate, așa că pupătura posterioară trebuie să fie cât mai zgomotoasă și mai grețoasă posibil.

Iar cuvintele „zgomotos și grețos" au fost pilonii pe care s-a ridicat Vadim. El a crescut la sânul veninos al Elenei Ceaușescu, pe care o preaslăvea cu orice ocazie prin niște poezii care le făceau pe cele ale lui Adrian Păunescu să pară bune, prin comparație. Scuza lui Vadim pentru acele poezii a fost că era copil sărac, născut la periferia Capitalei, și că, prin faptul că pupa cur de babă comunistă, susținea artiștii, adică pe el însuși. Serios.

Spune cele mai scandaloase lucruri posibile despre toată lumea, sub scuza pamfletului

Cei mai citiți oameni de pe net, după ăia care scriu despre libidină și sex, sunt ăia care-și bat pula de tot și toate și umplu spațiu cu hatereală. Trăim într-o țară de oameni frustrați, în care nu prea te poți baza pe autorități să răzbune nedreptățile comise împotriva ta și a altora, așa că jubilezi la faptul că politicienii, vedetele și alți parveniți sunt înfierați și batjocoriți într-un limbaj subuman. E o convenție rămasă în picioare de pe vremea când Ceaușescu încuraja bancurile cu el, că știa că-s inofensive, că numai un australopitec ia umorul în serios.

Vadim a descoperit chestia asta prin anii 90. Înjura toți politicienii rivali, inventa știri calomnioase despre ei, pe care spunea că le are de la „surse din servicii secrete", spunea cum o să-i bage pe toți la pușcărie și cumva pe chestia asta s-a ridicat în ochii electoratului format din bunicii mei și ai tăi, care aparent gustau dorința lui de a aduce România înapoi pe vremea lui Gheorghiu Dej. La alegerile prezidențiale din 2000, el a reușit să avanseze până în turul doi al alegerilor doar prin atacuri nesimțite la adresa fostului președinte, Emil Constantinescu, și prin mozolirea lui și a unei actrițe pe care o acuza că e amanta lui. În momentul ăla, oamenii s-au speriat atât de tare de el, încât au votat Iliescu și a ajuns România sub niște mandate glorioase de baroni PSD.

Creează o platformă plină de ură, unde să nu pară că scrii tu

În zilele noastre, dacă faci o platformă care o să crească pe ura proștilor, e bine să faci cât mai anonim posibil. Eventual să ai serverele în altă țară, ca să nu poată statul român să-ți oblige providerul să-ți decline identitatea. Și pe vremuri se practica același lucru în presa scrisă. Uneori, în perioada alegerilor, încă mai apar ziarele alea care se distribuie la metrou, dar nu au nicio casetă redacțională ca să afli cine naibii le publică și scrie propaganda din ele.

Așa erau și ziarele Tribunului, România Mare și Tricolorul. Vadim era un maestru al urii. Deși toate textele din ziar erau clar ieșite din mintea lui, el insista că-s scrise de colegii din redacție, mai ales cele mai calomniatoare. Aducea ziarele astea cu el în emisiuni, ca dovadă că afirmațiile lui sunt reale și nu scoase din burtă, deși toți știau că erau ziarele lui. Siteul lui promova agresivitatea la un nivel atât de înalt încât a ajuns să aibă o rubrică numită simplu Scuipați Aici!, unde-ți numea în fiecare zi o persoană publică care-i displăcea și de ce merita să fie flegmată pe stradă.

Dacă nu merge cu trolatul de persoane publice, direcționează ura oamenilor către o categorie socială defavorizată

Dacă o să cășunezi pe persoane publice, la un moment dat, oricât ai ridica pamfletul ca un scut, o să ajungi la procese. Atunci o să realizezi că, decât să ataci persoane, e mai simplu să dai în categorii sociale defavorizate, că nu le apără nimeni. În plus, oamenii de rând deja au o anumită ură față de tot ce e diferit de ei, deci minoritățile sunt numai bune de lovit cât sunt la pământ.

Vadim s-a bazat mult pe asta și s-a axat pe evrei, maghiari, arabi, homosexuali, romi și în general orice minoritate etnică, națională sau sexuală care-i venea în gură. Și îi veneau multe în gură. De exemplu, în săptămâna dinainte să moară a dat în continuu în refugiați, deci ține minte că, dacă ai boală aiurea pe musulmani, ești un fel de Vadim Tudor în devenire.

Când nu mai ai putere nici să controlezi ura oamenilor, parazitează-i pe alții care o fac

Problema cu atragerea fanilor pe ură e că ei se pot întoarce împotriva ta oricând sau pot trece pur și simplu la alt hater mai nou și sclipitor, ca niște veverițe superficiale ce sunt. Atunci e clar că trebuie să faci ceva ca să-ți recapeți din relevanță. Soluția e să te bagi în seamă cu alți hateri sau lideri de opinie. În era social media e destul de simplu: doar comentezi constant pe paginile și articolele altor hateri, până te blochează. Apoi le arăți fanilor care ți-au mai rămas cum se ceartă persoana cu mai mult capital de imagine cu tine, ceea ce te face din nou relevant.

La un moment dat, Vadim și-a pierdut și calitatea de senator, și aia de europarlamentar și era destul de clar că n-o să mai prindă alt mandat, oricâte mizerii ar scrie. Practic, electoratul lui de pensionari nostalgici după comunism ori a murit, ori a votat cu PSD-ul că, față de Vadim, ăia măcar dădeau o găleată cu făină și ulei. Așa a ajuns Vadim Tudor un fel de Mugur Ciuvică al televiziunilor de știri. Era omniprezent peste tot de la Realitatea TV, la România TV. Îl chemau moderatorii TV ca să facă audiență pe ură, dar îl chemau rar, că ieșea scandal și-și luau amenzi de la CNA din cauza lui.

Când nu mai merge să parazitezi alți troli, resemnează-te să primești orice formă de atenție

La un moment dat, și liderii de opinie la modă o să se plictisească de tine și o să-ți dea cu flitul și cu block-ul. Atunci nu-ți rămâne decât să-ți răspândești cancerul din om în om și să rămâi mereu disponibil pentru orice atenție. Dacă te sună cineva la miezul nopții să vii la un matinal, ești acolo cu o oră înainte. Asta dacă ești o curvă de atenție serioasă.

Treptat, vâlva din jurul lui Vadim a murit și memoria colectivă a oamenilor e atât de scurtă încât nu mai înțelegea nimeni ce căuta nebunul ăsta la emisiuni despre situația politică din România. Așa a ajuns să fie chemat doar la freak-show-urile din media de divertisment și-n presa mondenă. De aici cariera lui a devenit o serie lungă de apariții la Capatos, Te pui cu blondele și alte emisiuni care-ți topesc neuronii, unde era invitat ca un fel de contrapondere la cancerul din platou. Se lega la ochi peste tot pe unde mergea și dovedea că e și el ciudat, prin faptul că știa când s-au născut și când au murit toate personajele din istoria României și a lumii. Un talent incredibil în școala comunistă unde erai învățat doar să tocești, fără să înțelegi, dar complet inutil în epoca internetului, unde pot să aflu tot ce zicea el de pe mobil.

Transformă-te din trol în monden, ca să mai rămâi relevant

La un moment dat, o să simți că relevanța ta în ochii publicului a ajuns la cote minime, că te-au uitat și nu le mai pasă de tine. Aici intri în ceea ce se numește „faza Mihaela Rădulescu", în care nu mai contează ce zic oamenii de tine și cât de ciudate par acțiunile tale, contează doar să-ți acorde măcar o fărâmă de atenție.

Așa a ajuns Vadim să vorbească despre sex și curve peste tot pe unde apuca. Am aflat mai multe lucruri despre viața sexuală a lui Vadim de la TV, decât am aflat despre vedete porno din tabloide. Am și acum în minte o imagine grotescă cu el în platou la o emisiune, unde povestea despre cum și-o trăgea cu vreo trei femei pe zi, cum a avut peste o mie și cum e un armăsar, totul cu fiicele lui lângă el, care se chinuiau să mențină un zâmbet trist, prin care părea că se întrebau „cum a ajuns tata așa ceva?".

Ține-te disperat de tot ce mai ai

Faima, ca orice lucru pe care nu se adună praf, e ceva trecător, iar cea bazată pe ură și scandal e prima care dispare. De-asta multe vedete ajung în stadiul ăla de Mădălina Manole, în care își iau viața că nu îi mai pasă nimănui de ele sau mor disperate și-n sărăcie, că aveau impresia c-o să mulgă faima aia până-n ziua în care mureau.

Vadim a ajuns în stadiul ăla prin 2011, când executorii judecătorești au venit să-i ia sediul de partid. Uită-te cum arată în clipul de mai sus, a pierdut orice urmă de control, e disperat chiar și pentru standardele lui. Se vede că nu e același circ pe care-l joacă de obicei, după ochii lui îți dai seama că știe că i-a venit sfârșitul, că Tribunul și-a pierdut tribuna. A doua zi a băgat-o pe executoare la rubrica Scuipați aici!, cu motivația că avea o față de „cremwurst spart".

Vinde tot ca să supraviețuiești

Când vezi că faima ta nu-ți mai pune salamul Victoria pe masă, atunci știi că e grav și trebuie să faci ceva pe bune, gen să-ți găsești o slujbă. Pe de altă parte, dacă ai ajuns în stadiul ăsta la o vârstă înaintată, ești terminat.

Cam așa au fost ultimele zile ale lui Vadim. Se chinuia și pe Facebook și pe siteurile lui să-și vândă toată colecția de obiecte cu valoare istorică. El avea scrisori cu autograf de la diverse personalități ale politicii românești, pe care se lăuda că le-a primit cadou de la diplomați, dar probabil le găsea la târgul din Valea Cascadelor, și o colecție imensă de plicuri cu semnăturile fostelor prime doamne din America, gen Eleanor Roosvelt.

Dacă nu te mai bagă nimeni în seamă, bagă-te singur

Când nu ai nici faimă, nici bani, tot ce ți-a mai rămas e respectul tău față de tine. Capacitatea minimă de a te simți ființă umană și de a aprecia ce ți-a mai rămas în viață: familia și probabil niște prieteni pe care nu i-ai înjurat încă.

Dacă te uiți pe siteurile lui Vadim, o să vezi că ultimele zile și le-a petrecut cu redactarea unor „scrisori către tribun", semnate cu pseudonim, în care își crestea singur moralul cu apelative gen „mult iubite maestre". Aia e ultima fază, din istoria tristă a tribunului.

Mă rog, de fapt asta e ultima fază.

Citește mai multe despre Vadim Tudor:
Zece semne că Băsescu se transformă în Vadim Tudor

Sunt partidele extremiste o soluție?

Legionarismul sur și noua societate