M-am mutat relativ recent în Ontario, deci știu puține despre Windsor, cam cât îmi trebuie ca să mă descurc.

Ce știam despre orașul de graniță, când mi-am asumat misiunea să descopăr de ce locuiește lumea aici, era că Stephen Colbert a zis că-i „cel mai nasol loc din lume" și, mai târziu, „curul pământului".

La o căutare rapidă pe Google, am ajuns pe forumuri online, pline de alte etichete flatante, care descriau Windsorul drept „subțioara" Canadei/a regiunii Ontario, un loc cunoscut pentru jafuri de mașini, trafic de droguri și „cultură puțină, spre zero". O persoană remarca destul de poetic, „Windsor miroase a tineret american disperat, amestecat cu melteni canadieni", în timp ce un student la Universitatea din Windsor a zis: „poate că pute orașul… și poate că universitatea e de căcat… dar te doare-n-pulă odată ce teai [sic] îmbătat". Mi se pare corect.

Prăbușirea economiei producătoare de mașini, care duduia pe vremuri, a dus la o rată galopantă a șomajului, plus o reducere de 30% a slujbelor în manufacturi, în ultimii circa zece ani. Cel mai probabil, ăsta e motivul pentru care Windsorul are o reputație că-i cam dur.

Nu se poate să fie chiar atât de rău, totuși. Până la urmă, în Windsor stau peste două sute de mii de oameni, deci e clar că au un motiv să locuiasă aici. În 2014, orașul chiar a ieșit pe locul 162 în topul cu „Cele mai bune orașe în care să locuiești" publicat de revista MoneySense (de dragul contextului, Toronto și Vancouver au ieșit pe locurile 31, respectiv 39). Ca să aflu mai multe despre orașul ăsta de care se ia toată lumea, am contactat niște localnici, pe care i-am întrebat care sunt motivele principale pentru care locuiesc acolo:

Cam toată lumea cu care-am stat de vorbă a lăudat apropierea orașului Windsor de Detroit (sunt cam trei kilometri între ele). E un mare plus, sau poate chiar singurul.

Unele dintre cele mai frumoase priveliști din oraș sunt alea cu orizontul orașului Detroit și tot de-acolo își iau localnicii porția de cultură/muzică de oraș mare.

„Nu cred c-aș mai sta aici, dacă n-ar fi Detroitul", mi-a zs Murad Erzinclioglu, 32 de ani, care se ocupă de departamentul de muzică de la postul de radio universitar local CJAM 99,1 și organizează festivalul cultural anual FAM, despre care spune că e un fel de versiune în miniatură a festivalului NXNE din Toronto.

„Încă mai e una dintre primele zece piețe pentru muzică… Aici s-au născut techno-ul și stilul Motown. Genul ăsta de chestie influențează, într-o oarecare măsură și Windsorul. Ștacheta e sus și trebuie să fii la înălțime".

„Detroitul e una dintre cele mai mișto chestii din Windsor", a adăugat și Daniel Bombardier, 39 de ani, artist vizual, care a plecat din oraș ca să locuiască în Vancouver și în Toronto pe la 20 de ani și s-a întors înapoi acum 12 ani.

„Din Detroit poți să zbori oriunde în lume. Eu și cu prietenii mei cam asta facem: plecăm cât de des putem. Sloganul ar trebui să fie «Bun venit în Windsor, un super loc în care să-ți depozitezi căcaturile.»"

Ca artist, Bombardier spune că a fost inspirat de faptul că a văzut cu ochii lui mărirea și decăderea Detroitului. „Mă sparge… Dacă e să vorbim despre consumism, capitalism și politică, aici parcă ești fix în linia întâi".

Localnicii se simt atât de atașați de vecinii lor din State, încât au poreclit Windsorul „Detroitul de sud" (chiar e la sud de Detroit), spune fotograful Kevin Kavanaugh, care a fost toată copilăria la meciuri Red Wings și a făcut turul galeriilor de artă din orașul american.

„Suntem cam una și-aceeași chestie", mi-a zis, deși a recunoscut că povestea de-amor nu-i neapărat reciprocă. „Detroitul nu s-ar gândi niciodată că Windsorul e o suburbie de-a lui".

Ca un fel de troc, minorii americani vin în haită la cluburi din Windsor gen Boom Boom Room, un local cunoscut pentru tatuaje false și iarbă.

Localnicii din Windsor sunt obsedați de pizza de-aici și fac des afirmații suspecte, cum c-ar fi cea ma bună din lume.

Am întrebat-o pe Becca S., 30 de ani, studentă la Drept, care e secretul, la care mi-a răspuns: „Practic, pepperoni tocat în bucățele mici. Asta-i tot".

Și totuși, până și Becca a rămas fidelă pizzei din orașul ei natal. E fanul unui loc care se cheamă Krusty's, al cărui patron „are fix vocea Clovnului Krusty" și-o alintă cu nume gen „îngeraș, prințesă sau puiuț".

Nu i-a trebuit prea mult să se ia de topul global al pizzei, publicat recent de Condé Nast Traveler, conform căruia Edmonton e pe locul opt în lume (Windsorul nu apare pe listă). „E un căcat", a zis. „Windsor e capitala pizzei în Canada, punct".

Bob Abumeeiz, patron la Arcata Pizzeria, un local windsorian de peste 60 de ani, mi-a spus că un cuplu din zonă, care s-a mutat la Regina, a plătit 140 de dolari canadieni [109 dolari americani] ca să le trimită una dintre pizzele lui la noua adresă, în timpul Super Bowl-ului de anul trecut. Isteria momentului e pizza cu shaorma de la Arcata, o combinație de pastă de usturoi, busuioc și carne marinată timp de 48 de ore. De curând, au vândut 35 de kilograme de pui în două zile.

Când l-am întrebat ce părere are despre locul în top obținut de pizza din Edmonton, a zis că vrea s-o dea parte-n parte, într-un concurs.

„O să fiu primul care se-nscrie", mi-a zis. „Nu mi-e frică să pierd".

De fapt, orașul Windsor nici numai acordă licențe noi pentru cluburi de striptease, pentru că există deja atât de multe astfel de localuri. Printre ele se numără și Leopard's Lounge, cunoscut pentru că recrutează studente cu promisiunea că le plătesc taxele la facultate, dar și pentru că găzduiește evenimente jignitoare de aruncat cu pitici.

Când cel de-al doilea eveniment a avut loc, în februarie, la cererea publicului, patronul clubului, Sam Katzman, a declarat pentru VICE: „Pentru noi, Leopard's Lounge e patria aruncărilor cu pitici din Canada". (Evenimentul a atras furia asociației Little People of Canada, care a demarat o petiție pentru stoparea sa.)

Dean Scott, 27 de ani, redactor la Windsor Independent, a scris despre aruncare pentru VICE și mi-a spus: „A fost destul de suspect să stau de vorbă cu oameni din public și să văd câtă bucurie și încântare le aduce chestia asta". Printre ei s-a numărat și un tip din Alberta care venise până aici cu avionul ca să vadă toată chestia, în ciuda faptului că nu se mai dusese acasă de Crăciun de cinci ani, pentru că nu voise să dea banii pe avion.

Scott mi-a spus că obsesiile Windsorului pentru pizza și cluburi de striptease fac parte din efortul orașului „de a se agăța de orice-ar putea să devină motiv de mândrie". A amintit de entuziasmul provocat de scandalul tufișului-penis din 2013 ca un alt exemplu pe aceeași temă.

The Windsor penis bush had been up since July. Just got taken down yesterday. R.I.P. — Isaac (@WorldofIsaac)October 18, 2013

În timp ce noi, ăștia care stăm în orașe mari suntem nevoiți uneori să închiriem cutii, la propriu, ca să avem unde pune capul, nu-i mare chestie să auzi de windsorieni relativ tineri care au mai multe case.

Kavanaugh mi-a spus că are trei proprietăți, inclusiv o casă/studio foto pe care-l împarte cu soția lui și că tocmai își mai ia una. Și chiar dacă piața nu arde nici pe departe la fel de tare ca-n Toronto și Vancouver, mi-a zis că mai există din când în când „bătăi la licitație" pentru case în cartiere progresiste, la mare trecere.

După ce s-a mutat în apoi în Windsor, Bombardier a convins un proprietar de clădire să-l lase să locuiască și să lucreze la el în apartament, în schimbul plății impozitelor pe proprietate: circa 700 de dolari candieni [vreo 545 de dolari americani] pe lună. Combinația asta i-a permis să pună bani deoparte și să-și cumpere propriul spațiu în centru, de 460 de metri pătrați, pe care a dat o sută de mii de dolari canadieni [circa 78 000 de dolari americani].

„În Toronto, clădirea ar valora trei milioane de dolari [2,3 milioane de dolari americani]", mi-a zis.

A reușit și să profite de pe urma colapsului industriei producătoare de automobile, pentru că s-a folosit de mașinării și fabrici vechi ca să creeze artă.

„O să ne deschidem o linie de producție de opere de artă", mi-a zis.

Toți antreprenorii cu care-am stat de vorbă mi-au spus că Windsorul are două trăsături necesare ca să reușești: e ieftin și-i cam lipsesc toate cele, deci șansele să vii cu-o idee originală sunt mult mai mari decât într-un oraș mai mare, cu o viață culturală mai intensă.

Una dintre recenziile pozitive peste care-am dat numea Windsorul „un Amsterdam pentru săraci", cu multe cluburi cu iarbă și de striptease.

E ceva adevăr la mijloc în evaluarea asta. De curând, în Windsor s-a deschis cel mai mare bar pentru utilizatorii de țigară electronică din America de Nord și poate chiar din întreaga lume, a declarat patronul Jon Liedtke, 27 de ani.

Higher Limits se află într-un fost club de noapte cu o suprafață de 557 de metri pătrați și are un magazin de accesorii cu pipe și alte cele trebuincioase fumatului, un bar în formă de potcoavă de-a lungul cărora se înșiră vaporizatoare tip vulcan, un loc special amenajat pentru cei care fumează ulei de cannabis, păcănele și mese de biliard.

„Ori o faci lată, ori te lași de sportul ăsta", mi-a spus Liedtke.

Barul e deschis și pentru cei care folosesc marijuana în scopuri medicale, deși personalul nu are, de fapt, voie să ceară licența nimănui. Printre activitățile tematice care se vor organiza săptămâna viitoare, cu ocazia 4/20, se numără fabricarea de „bonguri artizanale" din pepeni.

Liedtke zice că atât polițiștii cât și vecinii au fost destul de relaxați pe tema deschiderii barului.

„Piața de cannabis chiar e în creștere", zice el.

Unii dintre localnici acceptă total viața în Windsor pentru farmecul ei mai dur.

„Parcă trăiești într-un film de David Lynch, doar că e pe bune", zice Bombardier. „Pur și simplu ai senzația că absolut fiecare om pe lângă care treci în fiecare zi e doar un alt personaj și ceva nu funcționează cum trebuie".

Oamenii se plimbă des prin oraș cu cărucioare de cumpărături după ei, „parc-ar fi un accesoriu, în pula mea", zice el.

Din punctul de vedere al unui artist, zice că nu-i place să fie totul curat și strălucitor și „gentrificat până-n gaura curului" (alo, Vancouveru'!). Preferă să locuiască într-un loc care-a picat până la fund și-acum se reconstruiește.

Atmosfera asta de acasă, de oraș mic unde toată lumea se știe cu toată lumea, a fost și ea amintită printre chestiile drăguțe din Windsor, deși și Becca și înc-o studentă mi-au spus că e cam de căcat pe relații, o cam arzi pe incest. Gen, te fuți cu cineva „și trebuie să elimini, prin asociere, toate celelalte variante", zice Becca, dar ei oricum îi plac mai mult tipii din Detroit.

Cu toate astea, ar fi nedrept să spunem că Windsorul a cucerit pe toată lumea.

Simona Lepadatu, 23 de ani, care încă e studentă la pedagogie, a locuit aici de când era copil mic, iar părinții ei s-au mutat „împotriva voinței mele".

Pe lista de chestii care-o enervează a pus poluarea de la fabricile din Detroit, vibe-ul de băiețeală jegoasă din centru și zero șanse de angajare, în afara industriilor de cazinouri și cluburi.

„Întrucât transportul în comun din oraș e nasol rău, e tare greu să locuiești aici", mi-a spus. A adăugat că noii-veniți care descoperă defectele astea se deprimă și pleacă. Ceea ce are și ea de gând să facă, imediat ce termină facultatea.

„Stephen Colbert are, probabil, dreptate".

Traducere: Ioana Pelehatăi

Urmărește VICE pe Facebook

Mai citește despre Canada:
Balada căprioarei Bimbo
Prohibiția din Nordul Canadei
Canadienii așteaptă disperați legea eutanasiei, ca să-și ia viețile