​Fotografii cu trecutul punkului, plin de bere, urină și scuipat
18+

​Fotografii cu trecutul punkului, plin de bere, urină și scuipat

Fotografa Jill Furmanovsky a surprins nașterea mișcării punk în Londra și a fotografiat personalități iconice precum Debbie Harry sau Sid Vicious.
18 Martie 2016, 2:33pm

Fotografa Jill Furmanovsky a surprins nașterea mișcării punk în Londra și a fotografiat personalități iconice precum Debbie Harry sau Sid Vicious imediat ce a terminat facultatea. A stat de vorbă cu noi despre o nouă retrospectivă a muncii sale.

Debbie Harry de la Blondie în Londra, 1977. Fotografie de Jill Furmanovsky

E 1976, clubul e întunecos și aglomerat. Trupuri transpirate se împing și sar spre scenă, într-o furtună de bere, pișat și scuipat. De la adăpostul unei pelerine, Jill Furmanovsky trage două cadre. Îl orbește cu blițul pe Sid Vicious și apoi se retrage rapid din mulțime, fără să fie sigură că i-a reușit fotografia.

Unul dintre cei mai vechi și cunoscuți fotografi din domeniul muzical, Furmanovsky are un portofoliu care te lasă mască. Bob Marley, The Ramones, Debbie Harry, Miles Davis, James Brown, Zeppelin – toți au trecut prin fața obiectivului ei.

Luna aceasta, Furmanovsky sărbătorește patruzeci de ani de la nașterea punkului printr-o expoziție care combină anarhia viscerală a cadrelor ei preferate (dintre care multe n-au mai fost expuse niciodată) cu o selecție de coperte de album, amintiri vechi și decupaje din reviste.

Am stat de vorbă cu ea la deschiderea expoziției Chunk of Punk, ca să aflăm mai multe despre trecutul glorios al punkului.

Broadly: Care a fost primul concert punk la care ai făcut fotografii?
Jill Furmanovsky: Concertul Generation X, de la Politehnica Centrală din Londra, în decembrie 1976. Îi fotografiasem și pe Ramones cu câteva luni înainte – în iulie 1976 la Roundhouse – dar pe atunci nu știam că sunt o trupă punk!

Purtai deseori pelerină la concerte, când făceai fotografii. Care a fost cel mai nebunesc concert pe care l-ai fotografiat?
Da, purtam! Mai ales în locuri cum e Roxy! Cât despre nebunie, îmi vine-n minte trupa Slade. La un concert de-al lor în teatrul Rainbow s-a sărit atât de mult încât eram convinsă că o să se prăbușească balconul! Și Madness o luau razna pe scenă, iar fanii lor turbau. La concertul Clash din Rainbow, oamenii au început să smulgă scaunele teatrului și să le arunce pe scenă. Habar nu aveai ce fotografii ți-au ieșit până nu developai filmul, era haos.

Lucrările tale au ajuns pe multe coperte de album.
Făceam fotografie alb-negru și știam și grafică. Am făcut designul coperților pentru Step Forward Records, Deptford Fun City Records și Illegal Records și am făcut fotografii pentru trei albume Buzzcocks.

The Slits în 1977. Fotografie de Jill Furmanovsky.

Scena punk era plină de personaje fioroase precum John Lydon și Sid Vicious. Care era preferatul tău?
Când l-am fotografiat pe Sid Vicious cum ai zis mai devreme, cu blițul, am fugit de-acolo repede pentru că mi-era frică de el! Ha.

Morgan Webster of Menace e mai puțin cunoscut, dar a fost un subiect excelent și apare în două fotografii în expoziția Chunk of Punk. Mi-a plăcut să-i fotografiez și pe The Undertones, pe Debbie Harry, evident, pe Joe Strummer, pe Paul Weller. Și pe Ramones! Și Liam Gallagher e mișto de fotografiat, cu atitudinea lui de durere-n pulă.

Ai vrut dintotdeauna să devii fotograf de muzică?
Îmi amintesc că am fost la un concert Led Zeppelin la începutul anilor '70 și m-am gândit că ar fi tare să mă implic cumva în muzica rock, dar nu știam cum să ajung acolo...Până la urmă, s-a întâmplat pur și simplu. Aveam ceva experiență cu fotografia și am avut ocazia să fac fotografii în Teatrul Rainbow în 1972 și așa a început totul.

Mark Perry de la The Ramones în 1977. Fotografie de Jill Furmanovsky.

Cum era să fii femeie fotograf în anii '60 și '70?
Era avantajos să fii femeie. Eram mai puțin amenințătoare decât colegii mei de sex masculin când urmăream muzicienii. Dar asta nu înseamnă că nu era și provocator pe alocuri. Trebuia să negociezi banii cu editorii de ziare, să discuți cu managerii trupelor ca să-ți ofere acces, aveai de-a face cu agenți de presă super bețivani și cu prieteni de-ai trupelor care te tratau ca pe o femeiușcă bună de futut. Ca să nu fiu privită așa, mă îmbrăcam mereu în haine negre largi și pantofi cu talpă joasă – asta îi descuraja oarecum.

Scena punk mi-a dat multă încredere în mine. Nu studiasem fotografia decât puțin în școală și deodată lucram cu trupe mari ca Zeppelin și Floyd. Am știut cum să comunic cu ei după ce am trecut prin scena punk.

Citește și: Craiovenii ascultau punk dinainte de Revoluţie

Există persoane pe care ți-ar fi plăcut să le fotografiezi și n-ai avut ocazia?
Am câteva regrete: unul dintre ele e David Bowie la teatrul Rainbow în 1973. I-am făcut câteva fotografii, dar deodată un bodyguard a sărit de pe scenă și mi-a smuls filmul din cameră. Pe atunci, David avea propriul lui fotograf și, din păcate, nu eram eu acela. Apoi n-am mai avut niciodată ocazia să-l fotografiez. Dar încă sper să mă contacteze Bob Dylan...

De ce crezi că sunt oamenii fascinați de punk și după patruzeci de ani de la începutul mișcării?
Spiritul teribilist - de revoltă împotriva autorității de orice fel - al punkului continuă să trăiască pentru că e pur și simplu delicios!

Bob Marley într-un hotel în 1978. Fotografie de Jill Furmanovsky.

Coperte de album create de Jill Furmanovsky.

The Clash la un concert. Fotografie de Jill Furmanovsky.

Fotografii și coperte de viniluri de Jill Furmanovsky.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre punk pe VICE:
Fotografii cu începuturile punk și hip-hop
Fotografii cu revoluția punk din Berlinul anilor '80
[Punk Vs. Sharia în Indonezia](Fotografii cu revoluția punk din Berlinul anilor '80)