Publicitate
Chestii

Cum am încercat să păcălesc detectorul de minciuni

Detectorul de minciuni nu e acceptat ca dovadă în tribunal.

de Petra Živić
11 Noiembrie 2015, 8:12am

Slobodan mă fierbe la foc mic. Imaginile sunt de Lazara Marinkovic.

Detectoarele de minciuni sunt foarte apreciate ȋn Serbia, unde stau eu. Genul ǎsta de teste e considerat singura cale cǎtre adevǎrul absolut, fie cǎ vorbim de politicieni care neagǎ cǎ le-au pus altora microfoane sau de soţi care ȋncearcǎ sǎ demonstreze cǎ nu ejaculeazǎ şi prin alte cartiere. Legea ȋnsǎ contrazice publicul.

„Toţi vor sǎ ȋncerce testul poligraf", ȋmi zice la telefon Slobodan Zecevic, detectiv particular. Ştie ce vorbeşte, e fost criminalist ȋn poliţia sȃrbǎ, şi a fondat prima agenţie de detectivi particulari din Belgrad care a folosit detectoare de minciuni. Ȋn ǎştia zece ani de activitate, i-au trecut prin birou în jur 19 000 de oameni. Zice cǎ majoritatea dintre ei n-au idee cum funcţioneazǎ treaba.

„Am citit recent cǎ poţi sǎ-ţi iei tensiunea cu un detector de minciuni. Nu e adevǎrat. Testul poligraf se bazeazǎ pe arta direcţionǎrii conversaţiei cǎtre ceea ce vrei tu sǎ afli. Nu e uşor de ȋnvǎţat treaba asta, pentru cǎ ceea ce ȋncerci sǎ obţii e o mǎrturie," ȋmi zice el.

N-aveam nimic de mǎrturisit, deci m-am hotǎrȃt sǎ ȋncerc şi eu. N-aş zice cǎ sunt mincinoasǎ profesionistǎ, dar pot trage lumea ȋn piept dacǎ ȋmi pun mintea. Pe faţǎ nu-mi citeşti nicio emoţie, dar palmele ȋmi transpirǎ tot timpul... nu cred cǎ asta ar afecta ȋn vreun fel conversaţia. Slobodan mi-a explicat cǎ testul are mai multe tipuri de ȋntrebǎri. Dintre ele, unele sunt relevante, altele irelevante, sunt ȋntrebǎri de verificare şi ȋntrebǎri denumite „reactivi pentru complexul de vinovǎţie". N-aveam idee la ce avea de gȃnd sǎ mǎ supunǎ.

Slobodan se uită la poligraf

Cȃteva zile mai tȃrziu, Slobodan şi poligraful sǎu au vizitat biroul VICE Serbia. Eram total nepregǎtitǎ: nu bǎusem nici alcool, pastile de anxietate nu luasem şi nici nu căutasem pe Google nimic despre „cum sǎ baţi detectorul de minciuni". Pentru că-s control freak, am crezut cǎ e suficient sǎ stau demnǎ şi sǎ rǎspund la ȋntrebǎri dupǎ cum cred de cuviinţǎ... pȃnǎ mi-a zis Slobodan cǎ n-am cum sǎ pǎcǎlesc maşinǎria. „Unii oameni sunt mincinoşi mai buni decȃt alţii, ȋnsǎ asta n-are legǎturǎ cu rezultatul final: nu poţi trişa", a insistat el.

Am vrut sǎ aflu şi am ȋnceput testul: Slobodan a ȋnceput cu un pre-test, unde mi-a pus opt ȋntrebǎri pregǎtite atent:

Slobodan Vecevic: Lucrezi pentru VICE?
Eu: Dap.

Vii cu maşina la birou?
Nu. De fapt da, dar maşina nu e a mea.

Locuieşti singurǎ?
Da.

Te ȋnţelegi cu editoarea?
Dacǎ mǎ-nţeleg cu ea? Pe bune?!

Te-ai gȃndit sǎ ȋţi schimbi jobul?
Stai puţin...

Treaba devenea puţin incomodǎ pentru mine. Am ȋntrebat dacǎ aveam voie sǎ rǎspund la unele dintre ȋntrebǎri cu un „poate". Mi s-a spus cǎ nu am voie, ceea ce m-a cam dat peste cap, pentru cǎ se pare cǎ sunt mult mai nehotǎrȃtǎ decȃt credeam.

Bǎnuiesc cǎ majoritatea sunt ca mine, pentru cǎ rezultatele nu sunt considerate probe concludente ȋn instanţǎ. Le foloseşte doar poliţia la ȋnceputul anchetei ca pistǎ de pornire. „Ȋn perioada cȃnd eram ȋn Poliţie, aveam situaţii cȃnd suspectul pica testul, dar nu aveam dovezile necesare ca sǎ ȋl ţinem ȋn arest. Trebuia sǎ ȋl lǎsǎm liber, pȃnǎ gǎseam dovezi noi," mi-a zis Slobodan.

Centurile cu senzori

Cȃnd a venit momentul primei runde reale de ȋntrebǎri, Slobodan mi-a legat nişte centuri cu senzori pe tors, erau pentru mǎsurat ritmul respiraţiei. M-a conectat apoi la o chestie despre care mi-a spus cǎ mǎsoarǎ reflexul psiho-galvanic. Harnaşamentul ǎsta era conectat la laptopul lui şi la poligraf.

Nu ȋl ştiam pe Slobodan de dinainte. Vorbisem doar la telefon şi schimbaserǎm cȃteva e-mailuri. Nu furasem nimic, deci n-ar fi putut sǎ mǎ ȋnvinovǎţeascǎ de nimic. Zic asta, pentru cǎ furtul e motivul principal pentru care se foloseşte detectorul de minciuni.

„Sunt o mulţime de contracte de angajare ȋn Serbia, ȋn care scrie cǎ trebuie sǎ treci testul cu detectorul de minciuni dacǎ angajatorul o cere. Sunt chemat la o mulţime de bǎnci şi restaurante pentru chestia asta. Au nevoie de mine, ca sǎ verific dacǎ suspiciunile ce ȋi privesc pe unii angajaţi sunt ȋntemeiate."

Cel de-al doilea motiv predilect e dragostea, bineȋnţeles: „Nu suport cazurile de tipul ǎsta pentru cǎ ajung sǎ distrug relaţii. Uneori ce poate urma e chiar periculos, gelozia e groaznicǎ," continuǎ el. Uneori Slobodan face oferte de preţ umflate tocmai ca sǎ scape de cuplurile geloase.

„Nu interoghez niciodatǎ copiii sub 14 ani. E regula mea. Mi-i aduc uneori pǎrinţii, cȃnd vor sǎ afle despre bani sau droguri," ȋmi explicǎ Slobodan.

Citește și: Cum vorbesc părinții cu copiii lor despre droguri în 2016

Sesiunea a doua de ȋntrebǎri a ȋnceput cu rugǎmintea de a sta nemişcatǎ şi cu picioarele neȋncrucişate.

Lucrezi la VICE?
Da.

Vii cu maşina la birou?
Nu.

Fix aici apare primul vȃrf ascuţit pe poligraful lui Slobodan. De ce ar minţi cineva despre o maşinǎ? Nu minţeam. Spuneam doar cǎ nu eu personal conduc maşina cǎtre birou, ci amicul meu. M-a pufnit rȃsul.

Locuieşti singurǎ?
Da.

Se pare cǎ minţeam iarǎşi. Slobodan m-a ȋntrebat dacǎ eram sigurǎ pe afirmaţia mea. Ȋncepeam sǎ mǎ enervez, pentru cǎ nu-mi spusese de dinainte cǎ avea de gȃnd sǎ-mi punǎ ȋntrebǎri auxiliare dupǎ cele principale. I-am zis cǎ am pisicǎ, iar el mi-a rǎspuns cǎ era sigur cǎ mint. Ȋn momentul ǎla am ȋnceput sǎ rȃd ȋn hohote. Chiar nu mǎ prindeam, de dimineaţǎ cȃnd am plecat de acasǎ nu era nimeni acolo. Singura explicaţie care mi-a venit ȋn cap pentru treaba asta a fost cǎ mǎ gȃndeam de ceva vreme sǎ-mi caut coleg de apartament.

Ȋţi place jobul tǎu?
Da.

Cǎcat, acul poligraful iar a sǎrit. Am ȋncercat sǎ rǎmȃn calmǎ aşa cum mi-o ceruse, dar mi-am ȋncrucişat picioarele din greşealǎ şi a ţipat la mine. Cicǎ blocheazǎ circulaţia sȃngelui şi deregleazǎ aparatul.

Ȋţi place editoarea ta?
Dacǎ ȋmi place? Tot nu ştiu cum sǎ rǎspund la chestia asta. Da, ȋmi place. Ok, uneori mǎ mai calcǎ pe nervi aşa cum ştiu cǎ şi eu o mai enervez din cȃnd ȋn cȃnd, dar treaba asta n-are nici o legǎturǎ cu a plǎcea pe cineva. Ok, ȋmi place de ea.

Şi uite cum acul ǎla sare mai sus ca oricȃnd... Slobodan m-a acuzat direct cǎ nu o plac. O fi pentru cǎ mi-am ȋncrucişat picioarele? Din pǎcate, editoarea mea, pe care se pare cǎ o cam urǎsc, aştepta fix articolul ǎsta, aşa cǎ nu mai e cale de ȋntors.

Ai vinde informaţii concurenţei?
Nu.

Din fericire, aici n-a sǎrit acul.

Dar pe cealaltǎ editoare o placi?
Ce e cu ȋntrebǎrile astea? O plac, bineȋnţeles cǎ o plac.

Acul a sǎrit. Ȋn momentul ǎsta deja nu mai aveam idee ce e cu mine.

Ţi-ai da demisia de aici?
Vorbim de jobul de aici sau de jurnalism ȋn general, adicǎ dacǎ aş pleca de la VICE sau dacǎ m-aş lǎsa de jurnalism? Nu, n-aş renunţa la nici una dintre ele.

... alt zvâc al acului detectorului. Toatǎ treaba ȋncepea sǎ mǎ enerveze.

Ai ceva ȋmpotriva redactorului-şef?
Nu!

Aici toate bune.

Rezultatele mele

Partea cu ȋntrebǎrile dureazǎ cam 30 de minute de obicei, dar noi am terminat ȋn 15. Slobodan mi-a arǎtat linia creaţǎ de pe ecran şi mi-a zis cǎ rezultatul a ieşit varzǎ.

„Haos total," mi-a zis. Dacǎ treaba era o examinare realǎ, ar fi trebuit sǎ o repetǎm din cauza episoadelor mele de rȃs şi a fazei cu ȋncrucişatul picioarelor. „Dacǎ eram ȋntr-o secţie de poliţie, te-aş fi trimis ȋnapoi ȋn celulǎ şi te-aş fi luat la ȋntrebǎri abia a doua zi."

Pǎrerea lui a fost cǎ, deşi am ȋncercat sǎ bat detectorul cu ce am fǎcut, am eşuat. N-am ȋnţeles de ce ar crede cǎ am eşuat, cǎ doar n-a aflat nimic despre mine. L-am ȋntrebat dacǎ reuşeşte sǎ manipuleze oamenii ȋncȃt sǎ ȋi ia gura pe dinainte cu lucruri pe care ei le-ar vrea ţinute sub tǎcere.

„Bineȋnţeles, pot face lumea sǎ mǎrturiseascǎ. Ascultǎ ce calmǎ e acum vocea mea," mi-a zis. Chiar era ultra calmǎ ȋn momentul ǎla. Foarte diferitǎ de vocea pe care o avea cȃnd ȋncerca sǎ scoatǎ de la mine informaţii despre persoana cu care presupunea cǎ locuiesc. „Poţi sǎ obţii o confesiune destul de simplu, e doar important să ȋţi controlezi tonul şi volumul vocii."

Slobodan mi-a zis cǎ, chiar dacǎ ar fi sǎ lǎsǎm deoparte momentele mele de rȃs şi de rezistenţǎ, testul tot ar fi fost varzǎ. Asta din cauza ȋntrebǎrilor prost definite şi a faptului cǎ ştiam prea puţine unul despre celǎlalt. „E destul de important sǎ ştii despre situaţia ȋn care se aflǎ persoana examinatǎ, aşa cum e foarte important sǎ le simţi vocabularul. La criminali, totul e ȋn jargonul lor, la chestiile de dragoste totul ţine de situaţia ȋn care se aflǎ persoana examinatǎ. Dacǎ şi-a pierdut jobul sau dacǎ au probleme cu alcoolul. Experienţa examinatorului e oricum piesa cea mai importantǎ. Nu poţi minţi un examinator cu experienţǎ," a insistat el.

L-am ȋntrebat ce-i place cel mai mult la munca lui. Mi-a rǎspuns: „opiniile care se bat cap ȋn cap".

Cu ocazia asta, am aflat cǎ nu suport testele cu detectorul de minciuni; e imposibil sǎ ȋţi descrii viaţa ȋn alb şi negru. Nu cred cǎ aş mai ȋncerca odatǎ treaba asta dar, pȃnǎ la urmǎ, dacǎ chiar e nevoie pot sǎ folosesc oricând metoda cu ȋncrucişatul picioarelor.

Traducere: Radu Negoiţǎ

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre minciuni:
Internetul e o mare fabrică de minciuni
Un profesor care studiază minciuna spune că mințim la greu tot timpul
Adevărul despre marijuana e o minciună

Tagged:
Test
detective
Vice Blog
minciuni
presas
Relaties
editora
adevar
enervante
interogatoriu
detector de minciuni
test cu detectorul de minciuni
poligraf
jurnalista