FYI.

This story is over 5 years old.

Black Friday

Am fost curier de Black Friday și uite ce-am învățat despre români

Cu livrările de Black Friday mi-am dat seama cât de greu îmi va fi să iubesc oamenii, cândva.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
black friday livrare emag altex depozit reduceri
Black Friday în România a început în 2011. Fotografie de Claudio Schwarz / Unsplash

— Bună ziua, cu pachetul vă deranjez.
— Ăăă… Ați ajuns?
— Cam în 5-10 minute.
— Ăăă… mbine… păi, nu sunt. Sun io să vină în altă zi.

Uneori, așa începe ziua unui curier. Iar când e Black Friday e și mai nasol: numărul comenzilor aproape se dublează și fiecare vrea coletul mai târziu, mai devreme sau deloc. Ziua mea de curier - sau mai degrabă de ajutor de curier - a început cu o comandă reușită, la o femeie care de Black Friday a cumpărat de aproape o mie de lei și a plătit cash.

Publicitate

Nu știu ce părere ai tu despre curieri, dar când mi-am zis că e în regulă să-i propun redactorului-șef un subiect despre cum este să livrezi colete în București mi s-a părut o idee bună. Apoi, în ultima zi, nu mi s-a mai părut, dar era prea târziu să dau înapoi. Am fost, practic, ca o femeie indecisă care își cumpără prea multe lucruri într-o zi cu reduceri, apoi își aduce aminte că nici măcar bani de tramvai n-are.

Cât am stat în mașina de curierat am prins doar partea de livrare, când trebuie să ajungi din adresă în adresă și să lași câte ceva. Cătălin de la DPD a fost colegul meu de o zi și omul care mi-a explicat ce se întâmplă în lumea asta, a curierilor.

Când am ajuns eu, avea produsele deja sortate în mașină. Am crezut că într-o oră nici nu avem ce face, dar erau câteva zeci de colete, iar adresele, deși împrăștiate între puncte apropiate, ca București Mall, Timpuri Noi sau Mihai Bravu, erau mai multe decât păreau la prima vedere.

Primul lucru pe care l-am prins din zbor e că nu livrezi de capul tău. Totul începe de la un tracker. Prin el compania vede unde ești, la ce adrese ai sau n-ai ajuns, prin el suni, și tot în el sunt toate comenzile. Mai ai niște fișe, care ajung într-o arhivă generală, și o imprimantă pentru chitanță. Când a fost să rup și eu o chitanță, am rupt-o atât de prost, încât a trebuit scoasă alta.

M-am bucurat când am aflat că zona în care urma să mă prefac că sunt curier e la mine în cartier. Ce mi-ar fi lipsit să fiu cu adevărat speriat de meseria asta era să fiu sechestrat într-o garsonieră, pus lângă un ficus și bătut cu biciul fie ca sclav sexual, fie ca om jefuit. Din fericire, n-am fost nici una, nici alta, dar Cătălin mi-a spus că sunt cazuri în care se mai încearcă (și reușește) jefuirea curierilor, că au bani la ei sau produse.

Publicitate

De regulă, nu-i bagă în casă, ci îi atacă pe stradă. S-au mai redus treburile de tipul ăsta, că și ei sunt mai monitorizați și mașinile sunt ceva mai bine securizate, dar asta nu înseamnă că nu se mai încearcă prin anumite zone.

Mai ales de Black Friday oamenii bat logistica de nu îți vine să crezi

Mai sus am zis câteva lucruri din ce înseamnă partea de logistică, dar poți să ai mama la server și tata la logistică, până la urmă tot cu oameni interacționezi. N-am prins marele val de Black Friday, adică ziua de sâmbătă, dar Cătălin mi-a explicat că a fost haos. Este acea zi din an când telefonul sună încontinuu, fiecare client are câte o preferință despre ora și locul la care să-i livrezi pachetul.

Unii sunt în parc, alții la magazin, alții cer în altă zonă. În ziua în care am fost eu un fel de ajutor de curier, am livrat produse comandate de Black Friday, dar a fost ceva mai lejer. Oamenii au rămas însă la fel de mofturoși și mi-am dat seama că aș fi acel tip de om despre care ai auzit că a livrat o comandă și a fost bătut cu bestialitate de o bătrână căreia i-a răspuns obraznic.

La una din primele comenzi la care am participat am ajuns la un bloc cu apartamente destule de scumpe, de lângă școala generală unde am învățat. A intrat Cătălin, am intrat eu, dar nu am ținut poarta suficient cât să intre și o femeie care căra un fel de bagaj. Aceasta ne-a prins pe scara blocului și ne-a reproșat că n-am ajutat-o, „mai ales domnul, care stătea cu mâinile în buzunar‟. Domnul eram eu.

Publicitate

Printre ultimele comenzi la care am ajuns, a fost una aproape de Biofarm, pe la Timpuri Noi. Aici, clientul ne-a întâmpinat la recepție și ne-a spus că, sâmbătă, a stat cineva toată ziua la birou, ca să aștepte coletul. Atât. A reproșat, a luat marfa și a plecat. I-aș fi dat dreptate, simțeam că trebuie să mă coalizez cu clasa consumistă, dar învățasem mai devreme că primești mesaj din sistem doar când curierul preia coletul. Iar sâmbătă nu i-l preluase nimeni. Omul însă credea că vine. N-a venit.

Tot de sâmbătă este și următorul dialog:

— Bună ziua, cu pachetul vă deranjez.
— Ăăă… pentru Târgu Jiu, da?
— Nu, pentru Moților, în București.
— A, păi… eu am schimbat adresa. Adică n-am schimbat adresa, că e aceeași adresă, dar nu-s acolo decât în weekend. Nu puteți livra în Târgu Jiu?
— Nu, că sunt doar pe zona aceasta.
— A, păi eu sunt în Târgu Jiu. Schimbați adresa. Adică nu schimbați, că sâmbătă sunt în București. Livrați pentru sâmbătă.

Discuția de mai sus era pentru o cutie destul de voluminoasă în care cred că era un volan de gaming. Sau ceva de gaming. Omul comandase, ceruse în București, dar fără să se gândească că poate nu ajunge chiar sâmbătă în București. N-a ajuns.

Sâmbătă au fost vreo două sute de pachete de livrat. Doar livrat, că în cursul săptâmânii, după livrări, se și ridică pachete noi care se duc în depozit și se livrează în ziua următoare.

Primul meu bacșiș a fost jalnic, dar măcar a fost

Cred că sunt de-a dreptul ghinionist, căci am prins tocmai ziua în care Cătălin trebuia să livreze un ditamai televizorul pe la Mihai Bravu. L-a acceptat (de obicei, chestiile astea mari ajung la „albe”, electrocasnice și televizoare mari, unde sunt mașini cu doi oameni), pentru că i s-a spus că la adresă va fi cineva care să îl ajute.

M-am nimerit taman eu să merg cu mașina lui și să fiu acel cineva. L-am ajutat, am târât de televizorul până în lift (Dumnezeu există când îți dai seama că există lifturi care funcționează!) și până în casă.

Publicitate

Aceasta a fost cea mai productivă livrare pentru mine. Am primit zece lei, dar hei primul bacșiș nu se uită niciodată.

Acestea sunt însă cazuri mai speciale. Cele amuzante sunt ale oamenilor care comandă, dar nu vor neapărat să știe și alții că fac asta. De exemplu, o fată cu copil mic își comandă accesorii și haine de pe un site, iar produsele ajung la mătușa, că n-o lasă soțul.

Am mai aflat că sunt o groază de mame care comandă scutece și șervețele umede. Vreo 90% își țin telefonul pe silențios, ca să nu se trezească odrasla. Și așa încep problemele. Dacă nu răspund, nu știi cum împarți livrările, iar dacă nu știi, atunci e timp pierdut.

Trebuie să te duci la ușă, să bați, să verifici, dar îți ia timp. Dacă ai un pic de bulan, le găsești în parc, cu copilul, și le livrezi acolo.

Câteva concluzii: ciorbă de burtă, Tudor Arghezi și apartamente nasoale

Am zis la început că mi se părea o idee bună să încerc să fiu curier, dar sunt sigur acum că nu e de mine. Sunt prea mulți oameni enervanți și care nu înțeleg lucruri simple – cum ar fi că un pachet nu e livrat când crezi, ci când ți se spune că se întâmplă asta. Apoi (să zicem că de nevoie aș trece peste asta), nu știu de tine, dar mie nu-mi place cum miroase în casele oamenilor care gătesc mâncăruri destul de scârboase, cum ar fi ciorba de burtă.

Cât am încercat să pretind că sunt curier, am tot dat de astfel de case. Te găsești în fața unei uși destul de bune, bloc îngrijit, comandă mare și deschide ușa o femeie în colanți, maieu de casă și înconjurată de un miros de cantină studențească foarte ieftină.

Publicitate

În plus, mi-a mai fost demonstrată teoria că românii își decorează fără gust casele. La una dintre livrări, pe holul apartamentului era „Rugăciunea casei‟ de Arghezi, peste o icoană cu Arsenie Boca, iar mai la margine era o mică icoană cu Fecioara Maria. Și sunt surprinzător de multe case cu fotolii de-alea vechi, cu imprimeu de animal, pe care le luai în anii '90 și anii 2000 de la Big Berceni sau Obor.

Gresia de pe jos, în cele mai multe cazuri, e de un fel de maroniu spălăcit. Am dat chiar și de o casă locuită de un bunic cu tricou murdar de muștar. Stătea cu nepoata acasă.

Am dat și de o fată, pe la 20 și ceva de ani, care a spus că n-are mărunt. Apoi are, dar e în geantă. Apoi nu mai are, că avea două monede de 50 de bani, dar nu mai are. Apoi are, că are mama ei. Până la urmă, i-a dat Cătălin rest ca să nu mai stăm să vedem dacă mama are suficient sau nu.

Când e vorba de cash, cel mai nasol e să aștepți după cineva care se duce „până vizavi, la bancomat‟, că sigur se pierd vreo zece minute. După câteva astfel de cazuri, ajungi să te rogi ca omul să fi plătit cu cardul. Slabe șanse.

Cel mai nasol este însă că trebuie să interacționezi cu oameni. Nu știu multe chestii mai oribile, ca mofturile și nazurile pe care le au unii concetățeni.

Mai voiam să mă laud aici cu grămezi de bacșiș, dar nu e cazul. Mi-a rămas visul ăsta încă de când eram la țară și poștașul care livra bunicilor pensia primea de la fiecare - de la fiecare! - câte 50 sau o sută de mii. Când ești curier, nu e chiar așa, deși, dacă ești fumător, să zicem că faci suficient cât să acoperi acest viciu.

Încerc o concluzie. Am livrat colete ca să văd ce înseamnă să fii curier și am aflat că toate stereotipurile despre români și casele lor trebuie să fi pornit dintr-un izvor al adevărului. A, și că ziua de muncă începe la șase dimineața și se termină la nouă-zece seara. Voi mai sta o vreme în jurnalismul corporatist.