Publicitate
Chestii

De ce mă bucur că am fost hărțuită cumplit de colegii mei idioți, în timpul școlii

Oamenii agresați de colegi în școală nu vor să aibă copii, de frică.

de Sirena Bergman
22 Octombrie 2015, 11:57am

Un cocalar face ce știe mai bine și hărțuiește un elev.

Se spune că cel mai nasol lucru din lume e să nu te bage lumea în seamă. Am părul atât de lung și de zburlit încât e greu să nu mă recunoști de la distanță. Sunt și puțin cam pretențioasă ce-i drept. Fac glume-n gura mare, povestesc chestii exagerat de personale și bat apropouri oamenilor simpatici, pe care abia îi cunosc, să iasă la o cafea, pentru că pot. Nu am cunoscut o persoană mai deschisă ca mine până acum, ceea ce poate fi un lucru bun sau rău, depinde de starea în care te prind în ziua respectivă.

Și cât eram mică mă băga lumea-n seamă. Faptul că-mi plăceau cărțile, dezbaterile și ținutele bizare a însemnat că toata lumea făcea mișto constant de mine în școala generală. Prin liceu oamenii deja deveniseră foarte creativi cu insultele și batjocura, apoi mai târziu la facultate o dădeau cu umiliri în public. Am avut oarecum prieteni, dar nu aveau chef mereu de mine și erau, în general, din afara perimetrului școlii din acel moment. Oamenii respectivi nu prea mi-au oferit alinare în fața ălora care se luau de mine.

Există o anumită retorică și niște roluri prestabilite atunci când vine vorba de bullying, adică hărțuirea în școală: ajungi o victimă care este complet neajutorată în fața situației, o persoană introvertită, care de-a lungul anilor devine din ce în ce mai nesigură și ostracizată. Eventual ajungi tu în rolul agresorului, un om rău, meschin cu „probleme acasă" care își varsă dracii pe cei mai vulnerabili. Asta se poate aplica la cazuri generale, dar în cazul meu, nu este totul atât de negru.

Acum vreo doi ani, am plecat într-un week-end din oraș cu o prietenă care e la fel ca mine: foarte îndrăzneață, dar la modul superlativ. La un moment dat, am întrebat-o daca crede ca am fi fost prietene, dacă ne-am fi cunoscut acum zece ani. Mi-a răspuns, cu câteva pahare de vin la bord că: „Eram blonde și slăbuțe și purtam mult machiaj. Nimeni nu se punea cu noi. Sinceră să fiu, Sirena, ți-aș fi făcut viața un calvar."

Tipa știe despre ce fel de hărțuire vorbeam, știe despre grupul de pe Facebook creat de niște tineri de 19 ani în timpul facultații ca să discute despre cât de varză sunt eu. Știe toate treburile astea, pentru că i-am povestit, am spus asta multora, pentru că nu mi-e rușine să divulg toate chestile astea. Nu este deloc un secret faptul că am fost hărțuită, din contră, m-a ajutat să îmi modelez caracterul din prezent. Bineînțeles, asta nu se aplică pentru toată lumea, eu am fost capabilă să trec peste și să nu îmi pese foarte mult, pe când alte persoane absorb negativitatea și o închid în interiorul lor.

Prietena mea a avut problema asta, deși ea e cea care hărțuia oameni. Îi era rușine, când mi-a povestit despre colega ei grasă cu ochelari cu lentilele fund de borcan, pe care a păcălit-o c-o plăcea cel mai bun tip din clasă, apoi a râs de ea când a văzut că se duce să se cupleze cu el. Părea tulburată și când îmi povestea c-a invitat o tocilară la ea acasă doar ca să-i radă sprâncenele.

„Da, erai o scorpie atunci. Dar nu te îngrijora prea tare, poate că au devenit ca mine."

Liam Hackett

Liam Hackett este unul dintre cei mai de succes oameni pe care i-am cunoscut. La vârsta de 24 de ani este directorul unei agenții de digital marketing și fondatorul unei organizații de caritate anti-bullying Ditch the Label.

Liam a fost și el victima hărțuirii în adolescență, a fost chiar spitalizat după o bătaie mai zdravănă, dar consideră că aceste experiențe l-au ajutat să se dezvolte ca individ, să exceleze din punct de vedere academic și să aibă o carieră de succes cu apariții în media și discursuri publice.

„Bullying-ul a fost motivația mea în viață," mi-a spus Liam. „Dacă crești cu foarte multă respingere în jurul tău, când devii adult vrei să te aperi, iar toată lumea face asta într-un mod diferit. Pentru mine, treaba asta m-a condus spre succes. Este puțin straniu să recunoști că bullying-ul poate avea un impact pozitiv, dar depinde de la individ la individ. Poate fi ceva bun în unele cazuri."

Este fascinant să dau de cineva al cărui drum s-a îndreptat în aceeași direcție cu al meu. De cineva care poate să ințeleagă că, odată ce ai fost ostracizat de singurul grup social care ți se părea important când erai mică, e greu să te oftici aiurea că un coleg de muncă nu te cheamă în oraș la o bere, că prietenul unui prieten crede că ești iritantă sau că cineva din metrou strâmbă din nas la cum ești îmbrăcată. Ce-a fost mai rău a trecut, așa ca las-o naibii de treabă, fii tu însăți și nu mai pune la suflet: nu are cum să fie chiar așa de rău.

Dacă citești articolul ăsta și ești victima unui bou sau a unei vaci, știu că e mai ușor de zis, decât de făcut, dar să știi că atitudinea nu mi s-a schimbat peste noapte. Ai nevoie de experiențe în afara grupului de care aparții, fără oameni de vârsta ta, găsește-ți un job în vânzări sau bagă-te într-un club de lectură, ca să afli cine ești atunci când nu se ia lumea de tine.

Am discutat cu Lisa*, o tipă de 21 de ani care se va apuca curând de faculate și este absolut îngrozită de faptul că va fi respinsă de toți și batjocorită de colegi. De când avea nouă ani, a fost luată în vizor de cocalari, abuzată verbal și ostracizată atât online, cât și la școală. Lisa îmi spunea constant că vrea să se sinucidă și să-și rupă membrele.

„Nu m-am băgat la bac, pentru că am fost anorexică și de abia m-am vindecat. Eu pur și simplu aștept să mă abuzeze și să mă lovească cu prejudecățile lor, așa că tind să nu vorbesc deloc. Mi-e foarte frică să merg la facultate, pentru că nu vreau să divulg nimic despre trecutul meu, și pentru ca sunt foarte timidă ca persoană. Nu știu cum o să îmi fac prieteni noi și asta mă face să mă panichez zilnic."

Mi-ar fi plăcut să îi spun că la facultate va fi diferit, că adulții tind să nu mai fie niște jigodii la fel de mari, dar nu pot, pentru că nu pot fi sigură de treaba asta. Tot ce pot să spun este că, într-o bună zi, situația se va îmbunătăți.

Ana Bird are în jur de douazeci de ani și lucrează ca asistent virtual la o companie din Nottinghamshire. La fel ca mine, nu simte nicio rușine sau teamă față de faptul că a fost hărțuită. Anei i se pare în regulă să discute despre cum a fost bătută, batjocorită, cum i s-a ars părul cu bricheta, cum a fost vorbită pe la spate și jefuită, în adolescență.

Treburile au luat-o pe arătură, iar Ana nu a mai suportat și a renunțat la școală. A reușit să învețe acasă, a trecut cu brio de Bac, apoi și-a găsit ceva de lucru în domeniul ei de activitate. „În urma abuzurilor din partea dobitocilor, am deprins tehnici utile și sunt o persoana mai flexibilă. Am trecut printr-o traumă, iar ca adult mă cunosc mult mai bine și mă simt ok în pielea mea. Chiar îmi place unde am ajuns, aproape c-aș putea să le mulțumesc celor ce m-au agresat, pentru că m-au modelat în ceea ce sunt acum."

Cu toate că Ana s-a retras dintr-un sistem academic slab, care nu a reușit să o susțină și a descoperit o cale proprie prin viață, experiențele din trecut și-au lăsat amprenta asupra ei. Ana recunoaște că nu își dorește copii, pentru că e îngrozită că și ei vor avea parte de aceleași abuzuri ca ea.

„Îmi doresc să am copii bine crescuți, politicoși, deștepți și studioși, iar acela este exact stereotipul de victimă a golanilor", spune Ana. „Chestia asta mă bagă în sperieți, pentru că și eu am fost în situația respectivă. Faptul că ei vor fi ținta jigodiilor este un factor major care influențează decizia mea de a deveni mamă, iar asta este cam trist."

Cu toate că Ana pare neafectată de toate chestile astea, problemele pe care le-a avut pe parcursul carierei ei educaționale și-au lăsat amprenta asupra ei. Relevarea îndoielilor ei legate de a deveni părinte mă fac să realizez că aversiunea mea față de ideea de a avea copiii poate fi corelată, la nivel subconștient, cu temerile ei. Oare chiar cred că cel mai oribil lucru pe care îl poate păți cineva este să fie hărțuit de colegi?

Profesorul Chris Kyruacou predă Psihologie Pedagogică la University of York și a scris o gramadă de teze legate de bullying. L-am întrebat ce poate determina un individ să devina un agresor sau o victimă de-a lungul aniilor de școală. Răspunsul lui a fost relativ liniștitor: „În anumite circumstanțe, aproape oricine poate să devină un agresor sau o victima unei agresiuni, dar de foarte multe ori cel care hărțuiește se confruntă cu probleme personale și asta îl determină să se lege de altcineva, ca un fel de refulare socială. Victimele lor sunt de obicei la locul și timpul nepotrivit."

E înfiorător să fii abuzat de niște dobitoci și nu doresc asta nimănui. Dacă se tot leagă cineva de tine, este foarte important să discuți cu cineva despre treaba asta, fie că este un părinte, un prieten sau o organizație de caritate precum ca Ditch the Label, pentru că, dacă împarți problema cu altcineva, te poate ajuta să treci mai eficient și mai ușor peste ea. De asemenea este foarte important să știi că situația se va îmbunătăți, așa a fost în cazul meu, al lui Liam, al Anei, al Lisei pe viitor, și mai mult ca sigur al tău.

*Numele a fost schimbat pentru a proteja identitatea persoanei.

Traducere: Sebastian Andrușca

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe despre abuzuri:
Am fost hărțuită de israelieni la aeroport, pentru că am scris despre refugiații din Siria
Cum luptă o femeie cu cei care au pus pe net o partidă de sex în trei cu ea
Cum se simte o chelneriță când o hărțuiești sexual