Hitler, Mussolini și Stalin au fost toți bărbați cu tendințe sângeroase, dar mai aveau un lucru în comun. Pe lângă faptul că și-au condus țara cu o mână de fier, au avut și o latură romantică și își exprimau sentimentele prin poezie.

Paul Damen, scriitor și jurnalist olandez, a adunat cât de multe astfel de poezii a putut și le-a publicat în cartea Bloemen van den Kwaad (Florile răului).

Am vorbit cu Paul ca să aflu de ce au tendința dictatorii să scrie poezie și dacă poeziile au vreo valoare.

VICE: Ai o pasiune pentru dictatori?
Paul Damen: N-am. E un fel de hobby care a scăpat de sub control. Știam că Hitler și Mussolini scriseseră poezii, la fel și Nero. Și m-am gândit că poate și restul or fi scris ceva.

Cum ai făcut rost de toate poeziile astea?
A fost destul de complicat, pentru că atunci când am început proiectul nu aveam internet. Îmi amintesc că mergeam la biblioteca universității ca să citesc volume din Opera Omnia lui Mussolini. Totul a fost mai ușor după ce am avut acces la internet.

Tot proiectul a fost la noroc. Nu știam câți dictatori poeți o să găsesc. Să ai cinci nu înseamnă nimic – trebuie să fie cel puțin douăzeci pentru o carte.

Ianuarie 1940

Anul acesta/ Ne rugăm ca Estul și Vestul/ Și lumea întreagă/ Să trăiască în pace și prosperitate.

Cum ai tradus poeziile?
Știu șapte limbi, așa că m-am descurcat singur cu majoritatea. Unele capitole au fost mai grele, de exemplu cele de poezie arabă și orientală, dar contextul m-a ajutat mult.

Poeziile lui Hirohito sunt un exemplu bun. Dacă găseam câteva cuvinte cheie, îmi dădeam seama de context. Dacă citești „munte", „zăpadă", „copac înverzit", știi despre ce e poezia. Apoi verifici fiecare caracter – pentru că nu sunt expert în japoneză – și traduci în funcție de acel context. La final, poeziile au fost verificate de niște japonezi.

N-ar fi fost mai ușor să angajezi niște translatori de la început?
Nu, am simțit că ar fi o mișcare slabă, pentru că am vrut să fac eu tot. În plus, de multe ori, translatorii distrug textul: multe traduceri din chineză ale poeziilor lui Mao nu au niciun sens. Așa că am preferat să traduc eu tot și să le verific la sfârșit.

E o lume plină de crime în care copiii sunt uciși ca vitele./ Zioniștii îmi omoară frații și de arabi e numai gura./ Conspiratorii sunt orbi, nu au viziune/ E doar cerneală pe hârtie, nu are niciun efect./ Aceste rezoluții nu ne protejează de ce ne fac opresorii./ Cum mulți ucenici trădători îl uită pe Allah, de unde să știu că nu-și vor uita și propriul popor?/ Așadar, ca să îndrept acest rău, am jurat pe Dumnezeu că îmi voi continua jihadul împotriva necredincioșilor.

E ciudat că niște dictatori atât de cruzi pot avea o latură romantică, nu crezi?
În majoritatea țărilor arabe e perfect normal ca dictatorii sau conducătorii să scrie poezii. Face parte din cultură, la fel ca și în China și Japonia. Un luptător trebuie să fie capabil și să scrie poezie. Occidentalilor li se pare ciudat, dar, de fapt, noi suntem excepțiile.

Toți conducătorii din Coreea de Nord au scris poezie. La fel și Osama bin Laden. Lumea se aștepta să scrie poezii, așa că a studiat retorica și arta poetică.

Îmi imaginez că un dictator are atâtea pe cap. Când mai are timp să scrie poezie?
Motivele variază. Unii dintre ei au vrut să arate că mai sunt și altceva decât dictatori. Hitler e un exemplu bun: mereu zicea despre el că e scriitor. Elizabeth I scria ca să-și exprime sentimentele. Și Suleyman făcea asta.

Dar unii au făcut-o în scopuri propagandiste, precum Mao, Fidel și Ceaușescu. Sau Salazar, catolicul ăla îngrozitor din Portugalia. Scria imnuri de căcat pentru Fecioara Maria, Dumnezeu și steagul portughez, ca să promoveze valorile naționaliste și catolice.

Corect.
Și cazul lui Mussolini e amuzant. A scris poezii în tinerețe și, când a ajuns la putere ca dictator, și-a folosit talentul ca să-și răspândească propaganda. De exemplu, a stabilit o zi în onoarea pâinii. A scris o poezie despre asta, care era printată pe toate posterele: „onorați pâinea, să lăudăm pâinea, face pe toată lumea fericită".

Oamenii se gândesc că averea e cel mai de preț bun/ dar niciun imperiu nu valorează mai mult decât o suflare.

Pleacă de la petrecere, o să se termine prost/ Doar rugăciunile pot păstra dragostea eternă.

Dacă am avea atâtea zile câte fire de nisip pe plajă/ Asta n-ar însemna nici măcar o oră în timp ceresc.

Un sultanat nu înseamnă decât luptă pentru pământ./ Nu există fericire și avere mai mare decât a fi una cu Dumnezeu.

Sunt și poezii bune printre ele?
Îmi plac poeziile lui Suleyman. Îți poți da seama că Mussolini are material de scriitor, la fel și Karadzic. E un nenorocit și are subiecte groaznice și sângeroase, dar sunt scrise bine.

Când citești poeziile, trebuie să te detașezi de ideea că sunt niște bărbați sângeroși și nebuni. Nu sunt poeții romantici tipici; nu se trezesc dimineața și încep să scrie despre frumusețea vieții. Toți au motive ascunse pentru care scriu poezii.

Lipsesc dictatori din colecția ta?
Mi-ar fi plăcut să-I includ și pe Enver Hoxha, Franco, Pinochet sau Jaruzelski, dar din păcate, n-au scris poezii. Mai sunt niște dictatori poeți pe care nu i-am inclus. Eu îl văd și pe profetul Mohamed ca pe un dictator. Are propriul califat. În plus, jumătate din Coran e plin de poezie. Dar n-am tradus-o, pentru că țin prea mult la viața mea. Nu mă interesează porcăriile astea.

E incredibil câți dictatori sunt și poeți. Se poate trage concluzia că poeții au trăsături de dictatori?
Asta nu știu. Ca poet, trebuie să ai un grad de romantism și putere de exprimare. Vrei să miști oamenii prin limbaj, să-I șochezi, să ai o oarecare influență asupra lor. În sensul ăsta seamănă cu niște dictatori: și dictatorii vor să-și exercite influența.

Ai lucrat opt ani la acest proiect. Ce ai de gând să faci acum?
Încă nu știu. Am scris și eu niște sonete. Poate ar trebui să le public după toți anii ăștia, dar chiar nu știu ce o să fac.

Mulțumesc, Paul.

Găsești mai jos încă două poezii din Bloemen van het Kwaad. Prima e a lui Mao Zedong și a doua e a lui Fidel Castro.

Din Tingchau până-n Changsha

În iunie, soldații noștri îngeri au luptat împotriva corupției/ cu harpoane imense. Pământul strălucește roșu de cealaltă parte a râului Kan/ Datorită strategiei lui Huang Kung-Lueh.

Milioane de muncitori și fermieri sar de bucurie/ și se rostogolesc, ca un covor, până-n Kiangsi/ Frumoasa melodie a imnului/ pulsează prin noi ca un uragan din cer.

Reflecții reale și adevăruri ascunse

O fereastră din sticlă nu poate minți/ reflectă doar adevăruri/ de fiecare dată când ne uităm în ea la exteriorul nostru/ și ne gândim la situațiile în care ne găsim.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre dictatori pe VICE:
Cei mai grozavi dictatori
Kim Jong-un spune că a vindecat SIDA, Ebola și cancerul
Ciubucurile lui Ceaşcă