FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Viralele care te-au ținut rupt de realitate în 2015

A fost un an bun. Like & Share.
30.12.15

Anul ăsta a fost un an la fel de lung ca toţi anii, dar probabil că pentru tine, la fel ca pentru toată lumea, a trecut fulger, pentru că cea mai mare parte a timpului ţi-ai petrecut-o pe social media. E minunat cum Facebook-ul distorsionează timpul în aşa hal, încât acum îţi iei angajamentele de Anul Nou şi o clipă mai târziu realizezi că a trecut un an, că nu ai respectat niciunul dintre ele şi că e momentul să o iei de la capăt. Dar mai întâi să verifici nişte notificări pe Facebook. Pentru momentul ăsta, ţi-am pregătit un top cu cele mai virale virale care te-au ţinut cu ochii lipiţi de ecran anul ăsta.

1. Un tip s-a căcat atât de tare, că avionul în care se afla a trebuit să se întoarcă la sol

Fotografie via Cineva s-a căcat atât de urât într-un avion, că a trebuit să se întoarcă la sol

Prin martie, o cursă a British Airways care tocmai decolase pe pe aeroportul Heathrow din Londra şi se îndrepta spre Dubai a fost nevoită să se întoarcă la sol din cauza unui căcat de pasager. Nu, nu pasagerul era de căcat. Căcatul lui era de căcat. Pentru că emana un miros atât de oribil încât ceilalţi pasageri abia mai puteau respira din cauza lui. Motiv pentru care piloţii avionului au fost nevoiţi să anunţe că avionul se întoarce la sol. O decizie destul de inspirată, când te gândeşti că zborul dura şapte ore. Imaginează-ţi cum e să stai şapte ore într-o cutie metalică care pute a căcat. De fapt, nu e nevoie, doar adu-ţi aminte cum a fost ultima dată când ai mers cu CFR-ul.

2. O rochie nenorocită ne-a făcut pe toţi să ne punem la îndoială propria sănătate mintală

Ştii deja despre ce vorbesc. O poză cu o rochie a pus pe jar tot internetul, după ce s-a descoperit că unii oameni văd rochia respectivă în albastru şi negru, în timp ce alţii în auriu şi alb. La început, toată lumea a fost convinsă că e vorba de o farsă la care participă toată lumea şi că fiecare încearcă să trolleze pe fiecare. Însă lucrurile au luat o turnură serioasă, odată ce nişte experţi în cromatică au venit cu teorii care explică fenomenul ăsta care ne-a făcut pe toţi să ne gândim de două ori înainte să mai afirmăm că realitatea e obiectivă.

3. Parlamentarii români au vrut să amplaseze o cruce-discotecă gigantică în Piaţa Universităţii

Fotografie via Wikimedia Commons, colaj de Dana Alecu, via Vom avea o cruce-discotecă înaltă cât un bloc de opt etaje, în Piața Universității

În septembrie, plenul Senatului a adoptat un proiect de lege care se dorea o nouă condamnare a regimului comunist. Propunerea legislativă consta în elaborarea unui raport pentru memoria antitotalitară, construirea unui muzeu naţional al totalitarismului comunist şi amplasarea unei cruci iluminate de hotel, înaltă de 25 de metri, în Piaţa Universităţii. Pentru că nimic nu spune „Jos comunismul!" mai bine decât o mega cruce-discotecă. Pentru care să se facă un referendum. Partea şi mai amuzantă e că proiectul de lege fusese iniţiat de senatorul Sorin Ilieşiu, care, înainte de '89, a fost membru al Partidului Comunist Român şi a lucrat în aparatul de propagandă al statului. „De peste zece ani mă gândesc la acest proiect", a spus el pentru VICE.

4. Reclamele româneşti pentru angajat fete la videochat sunt la fel de proaste ca alea făcute de BestJobs

Abia ce ai uitat de reclama aia odioasă cu „Joburi, joburi, joburi! Mii de joburi!", că ţi-am adus eu aminte de ea. Ei bine, cam ăsta e nivelul de creativitate când vine vorba de recrutări în România. Şi nu doar pentru joburile mainstream, ci şi pentru alea unde „câştigi bani mulţi pe internet, de acasă", cum ar fi videochatul. Ca să îţi demonstrez asta, am făcut o selecţie de reclame pentru angajat fete la videochat, cu de toate: de la tipe care îţi explică cum te dezvolţi personal prin masturbare, la tipe care se laudă cu maşinile scumpe pe care şi le-au permis după ce au folosit dildoul în faţa webcam-ului. Vizionare plăcută.

5. Consiliera psihedelică a lui Oprescu ne-a explicat de ce e important să asculţi Melodia Universului

Via Ce s-a văzut din filmul cu consiliera lui Oprescu și toată lumea se face că nu înțelege

Cosmina Creţu, una dintre consilierii fostului primar general al capitalei, Sorin Oprescu, a organizat o conferinţă de presă imediat după arestarea edilului, în care a vorbit despre tot felul de chestii pe care te-ai fi aşteptat să le auzi mai degrabă la o întrunire New Age: copaci, energiile Universului, situațiile win-lose, DNA și controlul sentimentelor. Lucrul ăsta nu a scăpat neobservat de vulturii presei din România, care s-au năpustit asupra ei şi au asaltat-o cu întrebări până când aproape că a cedat nervos, în direct. Episodul ăsta spune multe despre ce fel de oameni ajung să lucreze în administraţia locală, dar şi despre instinctele vicioase ale presei din România.

6. Gigi Becali ne-a demonstrat că ştie să scrie la fel de excentric precum vorbeşte

Fotografie via Am făcut rost de ultima scrisoare a lui Gigi Becali și e fix cum îți imaginezi

Gigi Becali e o prezență fenomenală, atât în persoană, cât și în scris. Iar cererea asta pe care omul de afaceri a adresat-o directorului închisorii în care își servea sentința, prin februarie, e dovada supremă. Greșelile de scriere, oralitatea stilului și tonul sincer al scriiturii marchează autenticitatea brută și brutală a spiritului lui Becali. Pe foaie, la fel ca în viață, magnatul este asemenea unui buldozer care, pus în fața unui obstacol (cum ar fi gramatica), nu caută să-l ocolească, ci își croiește drum direct prin el. Acesta s-ar putea foarte bine să fie însuși motivul pentru care Becali a fost, este și va continua să fie un om de succes, în ciuda tuturor detractorilor săi.

7. Autobuzele din România sunt nişte arene de Mortal Kombat

Chiar dacă legea care interzice fumatul în spații publice închise a fost adoptată abia de curând, ea era în vigoare deja în mințile și inimile oameni de mult timp. Filmulețul ăsta e cel mai bun exemplu: când o femeie a refuzat să renunțe la țigara electronică în autobuz, o mână de buni samariteni a linșat-o fără nicio ezitare, ca într-o rundă de Mortal Kombat.

8. Mihaela Rădulescu a ajuns atât de irelevantă că trebuie să provoace scandaluri pentru atenţie

Tot în primăvară, s-a mai întâmplat un lucru: Mihaela Rădulescu a realizat că îmbătrânește și că asta se traduce în mai puțină atenție primită. Așa că a stârnit furtuni pe Facebook cu postări homofobe, în care le spunea politicos celor din comunitatea LGBT să fie sodomiți la ei acasă, pentru că spațiile publice sunt rezervate doar cuplurilor heterosexuale care au binecuvântarea ei și a lui Dumnezeu, dar mai ales a ei. Pentru situații din astea, când ești orbit de furie și vrei să-i faci o operație estetică Mihaelei, e bine să citești lista asta de motive pentru care nu ar trebui să-ți pese prea mult de ce zice ea și să rămâi chill.

9. Prezentatoarea DIGI24 Oana Zamfir a aflat pe pielea ei ce înseamnă să lucrezi într-o presă meschină şi ipocrită ca cea din România

Oana Zamfir, prezentatoare Digi24, screenshot via YouTube

În timpul unui interviu în direct pe DIGI24, prezentatoarea Oana Zamfir l-a întrebat pe Marian Munteanu, fostul lider al studenților din timpul Mineriadei din 1990, dacă se afla și el în Piața Universității când au ajuns minerii în Capitală. Munteanu a avut o reacție de falsă modestie, gen „Fetiţă, tu eşti mică şi nu ştii cine sunt io, o să fiu blând cu tine", dar „deontologii" din presa românească au căzut instantaneu de pe scaun şi au taxat-o dur pe prezentatoare, pentru că „nu se documentase corespunzător" şi „a făcut breasla de ruşine". Dar, după cum ţi-am explicat şi aici, o prezentatoare TV nu e neapărat şi jurnalistă, ci doar o interfaţă între echipa de ştiri din spatele ei şi public.

10. Vadim Tudor a făcut tamtam şi la propria înmormântare

Fotografie de Andrei Radu, via Înmormântarea lui Vadim m-a făcut să înțeleg măreția Tribunului

Moartea lui Vadim nu a fost o moarte ca oricare alta, pentru că Vadim nu a fost un om ca oricare altul. De fapt, nu a fost om de loc. A fost, pur şi simplu, un monument de ură. Un titan al furiei. Iar când a venit momentul să se prăbuşească, unda de şoc a fost atât de puternică, încât a lăsat în urmă doar un crater imens şi pustiu, pe care minionii lui s-au străduit să-l umple, fără succes. Înmormântarea lui Vadim a fost un spectacol în sine, care ne-a demonstrat tuturor măreţia unică şi irepetabilă a Tribunului.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre chestii care s-au întâmplat în 2015:
Cele mai stupide morți din România, în anul 2015
Cele mai bune 20 de piese românești din 2015
Ce am învățat despre droguri în 2015
Cea mai tare artă din jocurile video în 2015