FYI.

This story is over 5 years old.

Am citit bestseller-urile verii, ca să nu le mai citești tu

Copiuțele astea or să te ajute să porți o discuție cât se poate de doctă.
25.8.15

Știu că înainte să pleci în vacanță ai parcurs toate articolele care îți recomandau să citești cine știe ce cărți obscure recomandate de intelectuali. Dacă, așa ca mulți alții, n-ai reușit să citești mai mult de 50 de pagini între Facebook, ultimele seriale, plajă și băute, nu dispera. Mai jos găsești copiuțe cu rezumatele bestsellerurilor românești (atenție, nu sunt recenzii, ci spoilere). Poți să te întorci la o bere de toamnă cu inima ușoară, copiuțele or să te ajute să porți o discuție cât se poate de doctă despre oricare dintre cărțile verii (scrise de autori români).

Adriana Săftoiu –Cronică de Cotroceni

Ce e musai de știut

Probabil că știi tot despre cartea asta, e cea pe care lumea a comentat-o cel mai mult fără să o citească. Poate că nici cei cu care ai să vorbești despre ea n-au citit-o, așa că recomand să începi încrezător discuția cu Cronică.

Săftoiu publică un fel de jurnal ai celor doi ani pe care i-a stat la Cotroceni ca și consilier de comunicare al lui Băsescu. Din păcate, nu dă și detaliile cele mai picante. Deci nu, nu afli dacă Băsescu și-o trăgea cu Udrea. Săftoiu te duce cu zăhărelul – că Elena era îmbrăcată deochiat și dată cu ruj (n-am fi zis), că a găsit-o stând cocoțată pe biroul șefului, că Băsescu se uita la ea ca la mașini străine. Dar numai atât. Doamna Săftoiu, hai să ne înțelegem, dacă tot ai scris o cronică de la Cotroceni, trebuie să ne spui ceva despre bârfa pentru care am cumpărat cartea asta. Deci, a fost sau nu a fost? Dacă nu, hai să punem din titlu – Cronică de Cotroceni (nu vezi aici dacă Băse a fost cu Udrea).

Rezistența la bârfă e de fapt laitmotivul cărții. Nu aflăm nici care e porția zilnică de alcool a lui Băsescu, nici dacă EBA venea să plângă la tata la birou când mai făcea lumea mișto de ea. În general, cartea nu e nici pe departe așa de indiscretă cum au zis diferiți comentatori (fără s-o fi citit, probabil). Săftoiu comentează de fapt niște comportamente ale fostului președinte, comportamente pe care le știm și noi, plus mai adaugă niște exemple ca să își justifice caracterizarea.

Dintre puținele episoade inedite din carte, cred că cea mai tare e cu Băsescu care se declară de acord cu legalizarea prostituției – într-un interviu la MTV, unde zice că atunci când ajungea în port după luni pe mare, căuta un pub și un bordel. Într-un alt interviu imediat după, Băse spune că homosexualii sunt cam 20% din populația României. Reacția lui Blaga: „Noi suntem în Modrogan, vreo cinci, și tocmai încercăm să depistăm homosexualul. La 20%, din cinci sigur unul e."

Citește și 10 semne că Băsescu se transformă în Vadim Tudor

Ce poți să zici deștept despre cartea asta

„Dacă nu ziceam asta făceam icter!" – e replica lui Băsescu când Săftoiu îl trage la răspundere că sună la televiziuni și le face rating.

Dacă ai crezut că relația dintre Băsescu și Ponta a fost nasoală, cartea îți aduce aminte de cât de otrăvită a fost coabitarea dintre Băsescu și Tăriceanu. Băsescu îl urăște pe Tăriceanu, de fapt se înțelege și că nici de Boc nu-i plăcea prea mult la început (îl numește „piticul de la Cluj"). E neclar dacă Băsescu mai suportă și pe altcineva din politică în afară de Udrea.

Una dintre critici a fost că Săftoiu nu vorbește în carte despre episodul în care soțul ei, Claudiu Săftoiu, e numit șef la SIE. Nu e adevărat, episodul e descris, iar Săftoiu (Adriana) lasă să se înțeleagă că nu prea a fost de acord, pentru că i se părea că Băsescu încearcă să-i dezbine pe cei doi Săftoiu (care în prezent oricum sunt divorțați).

Dan Alexe – Dacopatia și alte rătăciri românești

Ce e musai de știut

Cartea adună posturile de pe blogul lui Alexe. Dan Alexe e jurnalist, dar se laudă cu educație de lingvist și că vorbește un sfert din limbile lumii (oficial e modest, spune că e fluent în toate limbile majore europene și multe altele). Pe baza lui de lingvist și de jurnalist plimbat în Caucaz, Balcani și Asia își bazează și descifrările pe care le face la dacopatii.

Ideea de bază a cărții e că nu știm mare lucru din punct de vedere științific despre geto-daci, așa că n-ar mai trebui să ne mai facem iluzii că suntem unici, că mâncarea noastră e originală sau că dacii au fost cei mai viteji. Ca să nu ne mai luăm așa de în serios și să ne regăsim locul în Balcani, Alexe se plimbă de la un cuvânt la altul, expresii, povești care demonstrează că suntem mai apropiați de vecinii noștri decât am vrea noi să recunoaștem.

Citește și De ce sunt românii obsedați de Burebista și Eminescu

Ce poți să zici deștept despre cartea asta

„M-a inspirat să studiez cultura etruscilor..."

E mai bună decât cealaltă carte?

Cealaltă carte e Miros de roșcată amară, o colecție de schițe tot pornită de pe blogul lui Alexe. A făcut un pic de valuri pentru că unii, care probabil n-au citit-o, au zis că e porno. Nu e porno. În orice caz, Dacopatii e mai bună decât Roșcata. E o sursă excelentă de anecdote inteligente numai bune de spus la o bere și un mic – „Dan Alexe zice că nu-i adevărat că micii ar fi românești", sau să explici originea înjurăturilor românești.

Lucian Boia – Cum s-a românizat România

Încă o povestioară marca Boia, care costă cât un roman bun, dar are de fapt o sută de pagini cu font mare.

Ce e musai de știut

Cartea e de fapt un comentariu literar la o serie de recensăminte, din care reținem că România a fost o țară cu multe minorități etnice și religioase, care au fugit când au avut ocazia, iar astăzi am rămas noi și omogenitatea pe care ne-am dorit-o. Dacă în 1900, România era a doua din Europa în ce privește numărul străinilor stabiliți în țară (79 din o mie), astăzi doar maghiarii și romii mai sunt minorități semnificative. Duși sunt evreii, germanii, bulgarii, turcii, rutenii și alte grupuri etnice care nu ne lăsau să ne plictisim în perioada interbelică.

Citește și Cum vindeau comunitii etnici germani RFG-ului

Deși majoritatea celor care au plecat s-au dus de cât de bine ne era pe vremea comunismului (mulți dintre evrei și germani fiind vânduți pe capete), totuși, gradul înalt de omogenitate de astăzi se datorează și unei politici de românizare. Nu zice Boia foarte multe despre cum s-a petrecut românizarea asta (da, un pic cam ca în tabloidele noastre), dar înțeleg că e prin sistemul școlar. Din anii 50, numărul de licee în limbile minorităților scade, la fel și locurile din universități. Mutările și migrația de la sat la oraș completează peisajul.

Ce poți să zici deștept despre cartea asta

„M-a fascinat, am citit-o în picioare la Cărturești Carusel."

„E o carte care abordează un subiect tabu. Cine mai vorbește în zilele noastre despre minoritățile din România?"

E mai bună decât cealaltă carte?

Care cealaltă? Cea de anul ăsta, sau cea de anul trecut? E cel puțin la fel de scurtă...

Vasile Ernu – Sectanții

Ce e musai de știut

Deși probabil că nu s-a vândut nici cât o fracțiune din cât a câștigat Humanitasul pe pamfletul lui Boia, pe Ernu l-am pus pe listă în caz că aveți prieteni fani de CriticAtac.

Vasile Ernu e un om diferit de noi toți. Nu doar în sensul ca el e printre puținii care crede că Tsipras avea dreptate să bage Grecia în budă. Ernu e diferit într-un mod care probabil îl face invidios și pe Dan Alexe. Pentru că nu era destul că Ernu s-a Născut în URSS (bestseller de-acu vreo câțiva ani), spre deosebire de noi ceilalți, născuți în Berceni, Buzău sau Botoșani. Acum Ernu ne spune că vine și dintr-o familie de sectanți (pocăiți cum ar veni) și nu orice fel de sectanți, unii între evrei, ortodocși și protestanți. Nu m-ar surprinde să aflăm că și-a pierdut ochiul stâng în vreo aventură post-sovietică.

Sectanții e o istorie scurtă a sectelor din sudul Republicii Moldova și în special secta din care vine familia lui Ernu („evrei mesianici"). E un eseu despre cum oamenii diferiți nu sunt suportați de majoritate și suferă din cauza persecuțiilor. Dar datoria de aur a sectanților e să rămână diferiți de majoritate și să-și respecte valorile și crezul. Sincer, nu mai știu nici eu cât din teoria lui Ernu vorbește despre sectanți religioși și cât despre rebeli politici.

Citește și Am vorbit cu un politilog rus anti-Putin, despre propagandă

Ce poți să zici deștept despre cartea asta

Recomand provocarea unei discuții despre cine e mai cool: Vasile Ernu sau Dan Alexe? Stângistul cu istorie familială ciudată sau rebelul cu experiențe exotice?

„Sectanții erau adevărații rebeli/dizidenți pe vremea comuniștilor. Ei și bandiții."

„Oare cum ar fi să trecem frontiera pe la Tulcea și să mergem să vedem Izmail, Bolgrad în Ucraina? Poate vara viitoare..."

E mai bună decât cealaltă carte?

Ernu are mai multe cărți, dar probabil cealaltă ar fi Născut în URSS, apărută în 2006 și care e tot o poveste despre el, în care aflăm cum era pe vremea comuniștilor în partea cealaltă de Prut/Dunăre. Din amintiri, Născut în... are umor, e mai ușurică, mai antrenantă. Sectanții e cu filozofie, cu întrebări de felul „dar ce e veșnicia...?".

Horia Roman Patapievici – Partea nevăzută decide totul

Ce e musai de știut

Când o carte nu-mi place sau nu o înțeleg, citesc din ea cam 50 – 100 de pagini înainte să-i dau cu flit. Ca să nu mă simt vinovată că nu am dat nicio șansă autorului, dar nici să nu pierd timpul. Sper că ai prins apropos-ul meu fin. Dacă nu trebuia să scriu despre Partea nevăzută, m-aș fi oprit fix la pagina 51 și mi-ar fi trebuit și mie o copiuță despre ea.

În buna tradiție a autorilor români, cartea lui Patapievici e de fapt o culegere de eseuri care au apărut deja prin revistele culturale de la noi sau din străinătate. Subiectele sunt toate „foarte originale", le-am mai auzit deja de nu știu câte ori învârtite la emisiunile docte cu intelectuali de pe TVR. Într-un capitol întreg Patapievici deplânge în vreo trei articole faptul că Occidentul suferă de o „antipatie față de creștinism", e un declin al religiei în Occident. Creștinismul e persecutat moral, cum ar veni. E bine că Patapievici stă în România, aici creștinismul nu riscă să fie persecutat.

O altă temă „originală" abordată în carte e „declinul culturii". Un subiect numai bun să mai impresioneze încă o dată profesoarele de liceu și studentele necitite. Nu mai există cultură generală, școlile nu mai sunt serioase, nu te mai învață „cultură înaltă". Nu mai poți învăța și Kant, și Shakespeare, și Dante, în aceeași școală. „Cultura înaltă" e sacrificată pentru distracție și lucruri cool. Nu sunt ironică, asta zice omul.

Alte eseuri sunt însă mai greu de citit. Primul din carte e unul în pur stil patapievician, în care pe prima pagină deja sunt două cuvinte din alea de nu le folosești niciodată în viață. Apoi se continuă cu câte zece referințe la autori străini pe fiecare pagină. Și cuvinte și fraze în greacă, latină, franceză, germană, engleză. „Cultura înaltă" în toată splendoarea ei.

Citește și Defilarea papioanelor și puțină șhaormă

Ce poți să zici deștept despre cartea asta

Nu recomand să te bagi în discuție dacă chiar n-ai citit cartea, că riști să se prindă lumea că ești un produs al declinului culturii. Nu numai că trebuie să citești cartea, trebuie să-ți iei și notițe, ca să poți urmări discuția. Dacă nu te poți abține, atunci pune cât mai multe nume de filozofi (Platon, Plotin, Kirkegaard, Kant, Wittgenstein) într-o frază și spune ceva despre cum cel mai important este să studiezi ce e cel mai important pentru tine. Din nou, nu e o ironie, așa scrie omul.

E mai bună decât cealaltă carte?

Care dintre cele două de anul trecut? E la fel ca toate celelalte de la Zbor în bătaia săgeții încoace.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre cărți
Zece cărţi obligatorii pentru orice hipster
Cărţile de la metrou îţi dizolvă creierul
Șase cărți interzise în Orientul Mijlociu pe care trebuie să le citești