FYI.

This story is over 5 years old.

Știri anti-mahmureală

L-aş trimite pe Victor Ponta la cules căpşuni, în Spania

Am putea să-i schimbăm numele funcţiei în primul-sinistru.
Ilustrație de Vasile

Dacă ai ratat ştirile de săptămâna trecută, ţi-am pregătit o listă taman potrivită pentru o zi mohorâtă de luni. E cu Udrea, Ponta, moldoveni, reactoare nucleare şi vasluieni. Lipsesc doar glumele misogine şi cu olteni, ca să fie un banc cu Bulă complet din toate punctele de vedere.

Sincer, eu habar n-am dacă ar trebui să râd sau dacă să mă revolt când văd ştiri precum asta. Primarul unei comune din judeţul Vaslui, alături de nouă-zece funcţionari, vor să plece la cules căpşuni în Spania, din cauză că guvernul condus de Victor Ponta nu a alocat niciun leu bugetului comunei. Şi distracţia apare când regulamentul spune că primarul n-are voie, pe motiv că e ordonator de credite, deşi… n-are ce ordona.

Publicitate

LUMEA PARALELĂ A LUI VICTOR PONTA

Dincolo de orice glumă cu vasluieni, suprarealismul ăsta românesc e fabulos. În nicio ţară normală nu s-ar întâmpla aşa ceva. Dar, desigur, cine zice că România e o ţară normală? Să te revolţi? Parcă ai obosit să o tot faci. Să râzi? Parcă nu prea-ţi arde. Să-l trimiţi pe Victor Ponta la cules căpşuni? Parcă ar merita, nu-i aşa?

Între timp, în România paralelă în care trăieşte prim-ministrul, totul e roz, iar cincinalul se face în patru luni jumate (da, ştiu, expresia e cu ani, dar la Ponta totul e posibil). În lumea lui paralelă, o analiză realizată de The Economist Intelligence Unit (EIU), care face praf guvernarea românească, este un motiv de laudă pentru premier, care spune că EIU „recunoaşte, concret, o parte din rezultatele actualei guvernări în plan economic. Cea mai bună veste din raport este că avem o economie puternică, în creștere, bazată pe consumul intern."

Teodor Tiţă ia la puricat raportul EIU şi explică pe înţelesul miniştrilor lui Ponta de ce ţara e mai degrabă pe butuci, de ce nu se întrevăd şanse pentru afacerile mici şi mijlocii, de ce investitorii merită să ne ocolească, de ce infrastructura e praf, lenea e mare şi şpăgile se pregătesc pe la colţuri, de ce taxele sunt aiuritoare, iar România suferă de impredictibilitate, adică chestia aia care-i face pe toţi să fugă de noi ca de ţiganii hoţi din Marea Britanie şi Franţa. Ce-i drept, nici n-ar trebui să ne mire, noi avem ageamii în Parlament, nu oameni cu educaţie în administraţie.

Publicitate

SCĂRPINATUL LA SPRÂNCEANĂ CU MÂNA PE DUPĂ URECHE

Colac peste pupăză, Comisia Europeană consideră că masterplanul de transporturi pus cap la cap de guvernanţi e o porcărie şi ne invită să-l refacem. Articolul nu precizează unde-s bubele, dar aş putea ghici eu că una dintre ele este lipsa de continuitate şi miştoul cu care tratează conducerea ţării problema infrastructurii. De exemplu, faptul că prioritară a devenit o autostradă pe la Bacău, deşi se trage mâţa de coadă cu autostrada care ar trebui să unească Ungaria cu Marea Neagră, aia care ar uşura munca tuturor transportatorilor români şi ar creşte importurile şi exporturile, la fel şi economia din portul Constanţa.

Nu e ca şi când n-ar fi clar pentru toată lumea că trasul de timp este despre împărţeala unor şpăgi, nu? Şi nu e ca şi cum până şi ultimul necunoscător de economie nu s-ar prinde că, în loc să aplice soluţiile simple - de exemplu, terminarea nenorocitei de autostradă, Ponta n-ar alege soluţii complicate. De exemplu, vrea să reintroducă declaraţiile fiscale obligatorii, alea de care am scăpat acum vreo zece ani, că nu-şi mai aveau sensul, poate-poate o mai prinde nişte amărâţi care n-au declarat un leu, pe care să-l impoziteze ulterior.

MINISTERUL PROPAGANDEI

Ştiu că e clişeu, dar nu mă tem să-l folosesc. Am putea la fel de bine să-i schimbăm numele funcţiei lui Ponta în primul-sinistru. Strategia lui de a interpreta până şi cele mai nasoale veşti ca să le dea o formă de laudă de sine miroase a ceea ce în comunism se numea Ministerul Propagandei.

Cumva, nici nu-i de mirare. DNA tocmai ce-a constatat că Elena Udrea plătea vreo zece mii de euro lunar pentru a avea o armată de postaci. Şi asta doar pentru că Udrea e anchetată, că dacă ar intra un pic şi prin PSD, cred că ne-am speria.

Publicitate

Cu siguranţă îţi aminteşti comentariile din subsolurile articolelor de pe toate site-urile de ştiri în care se găsea câte unul să te numească „băsist" dacă aveai altă opinie decât cea pro-PSD. Şi că tot veni vorba de Băsescu, las şi link-ul ăsta aici: DNA a constatat că, în cazul Flota, faptele nu există, deci Băse n-a vândut nimic.

ÎN PARLAMENT, POLITICIENII NU MAI STRIGĂ „VOTAT", CI „NEVINOVAT!"

Propaganda asta deşănţată are doar un singur scop: acela de a-i face pe dragii noştri politicieni nişte sfinţi, că doar ei n-au mâncat usturoi. Şi e cumva logic să-i enervezi pe oameni şi să-i ţii departe de un adevăr atât de simplu precum zecile de miliarde de euro furate în ultimii 25 ani. Vlad Petreanu face o excelentă analiză a situaţiei României „postrevoluţionate".

Petreanu a găsit o estimare a furturilor pe care eu aş considera-o uşurică, doar vreo 70 de miliarde euro. Suma, cel mai probabil, e de câteva ori mai mare, doar că încă n-a apucat nimeni să ia toată hârţogăraia la răscolit. Spre norocul nostru, DNA îşi face treaba, iar discuţia despre cât de departe merge DNA este irelevantă, în ciuda unor declaraţii ale unor politicieni care habar n-au diferenţa dintre trafic de influenţă şi ajutor.

De exemplu, pesedistul care e speriat că, în ritmul actual, n-o să mai existe parlament din cauza DNA. Sincer, nu cred că se simte cineva deranjat de asta, iar glumele de genul „În parlament, politicienii nu mai strigă 'votat', ci 'nevinovat'" sunt mai degrabă realiste decât amuzante. Apropo de nevinovaţi, DNA l-a tras pe dreapta un pic şi pe Radu Mazăre. Alt „nevinovat", deh.

Publicitate

REACTOR NUCLEAR LA OFERTĂ

Că tot veni vorba de glume, dacă mai aveaţi vreun dubiu că Basarabia e pământ românesc, doi moldoveni care munceau în Rusia au fost prinşi după ce au furat cinci tone de cupru de pe o instalaţie termonucleară din Moscova. Şi nu, asta nu e o glumă, deşi mă buşeşte râsul de fiecare dată când citesc titlul. Cinci tone! Ţiganii români probabil că se simt umiliţi.

Şi totuşi, dacă tot suntem la capitolul Republica Moldova şi tot amintisem mai sus de propagandă, preşedintele republicii de peste Prut vrea să interzică accesul deputaţilor ruşi în Moldova. Asta pentru că, în Republica Moldova, există câteva provincii cu potenţial de Crimeea şi fix de o destabilizare nu duceam lipsă.

SĂ NE APERE ALŢII

Sabina Fati, în România Liberă, publică un editorial foarte bun apropo de Crimei şi Donbasuri, despre lipsa de interes a guvernanţilor faţă de investiţiile în apărare. Fati zice că România a capitulat deja în faţa Rusiei - sau oricărui atacator - din acest punct de vedere. În fond, aşa cum ziceam şi săptămâna trecută, în timp ce americanii au drone, armata română inventează… baloane.

Culmea e că, între timp, Putin îşi trimite armata prin toată Rusia, pentru exerciţii tactice, taman în puncte strategice. Adică vreo 80 000 de soldaţi prin diverse colțuri de Rusie, dintre care câteva mii, plus niște bombardiere strategice în Crimeea, adică aici, la doi paşi de noi, pe care vrea să le plaseze definitiv începând cu 2016. Dacă Neagu Djuvara e mai optimist şi nu vede încă un război în zonă, eu zic, totuşi, că e mai bine să fii pregătit decât să-ţi pară rău după aia. Tezaurul oricum nu-l mai pupăm înapoi.

Publicitate

Ponta însă îi dă înainte cu propaganda socialistă, că la asta se pricepe, că de armate de postaci nu cred că duce lipsă. Asta deşi, în Brazilia, se vede clar că socialismul nu e cea mai fericită alegere, iar Vladimir Tismăneanu explică pe înţelesul tuturor ce se întâmplă acolo. În fond, ce ne interesează pe noi, nu? Doar Brazilia e la mama naibii. Şi ca să termin cu ruşii pe săptămăna asta, România ar putea renunţa la importurile de gaz rusesc, pe care oricum îl luam la suprapreţ.

UN VACCIN ANTIPROSTIE AVEŢI?

Dacă nu mai plătim ruşilor, nu înseamnă că n-o să plătim cu sănătatea noastră. Mişcările de tip „Olivia Steer" şi-au făcut efectul. În Bucureşti, rata vaccinărilor a scăzut sub pragul în care se estimează că întreaga comunitate e în siguranţă. De altfel, există un termen pentru asta, „limita de siguranţă pentru menţinerea imunităţii în comunitate".

Ce nu pricep unele vedete antivaccinare, care se trezesc vorbind fără nicio bază şi fără niciun studiu că vaccinurile au efecte aiuristice, şi nici românii care se uită în gura lor, e că vaccinarea nu e doar pentru propriul copil, ci şi ca să nu-i îmbolnăvească pe alţii. Francezii deja au luat măsuri şi au decis că vaccinările sunt obligatorii. Amenda pentru refuzul vaccinării este de 30 000 de euro şi, bonus, se dau şi câţiva ani de puşcărie.

Dacă s-ar inventa şi un vaccin antiprostie, lumea ar fi salvată. N-ar mai exista nici războaie, nici foamete.

Mai citește și alte știri românești cu efect trezitor
Un bucureştean a găsit un lan de porumb în locul casei lui de vacanţă Viața unui român pe un HTC ciordit Ghid de candidați antipatici: Ponta-i pentru noi Arogantul 2 Ghid de fapte bune: Cum să furi, fără să furi, ca Victor Ponta