Publicitate
saptamana politiei

Colecția de mașini a căpitanului de Poliție din Valea Jiului

Am făcut o vizită în garajul polițistului care colecționează mașini de epocă.

de Mircea Rădulescu
05 Octombrie 2015, 4:02am

Ovidiu Zaharie, comandantul secției de poliție din orașul Petrila, Valea Jiului. Fotografie din arhiva sa persoanală

Și dacă îl vezi fără uniformă pe Ovidiu Zaharie, parcă tot îți dai seama că e polițist: la fel ca mai toți cei cu vechime în meseria asta, are ceva în ținută care-i trădează profesia. Când e în exercițiul funcțiunii, cu chipiu și pistol, ai în față un polițist de-adevăratelea, și nu unul oarecare, pentru că personajul nostru e comandantul secției de poliție din orașul Petrila, Valea Jiului.

Nu e ușor să faci meseria asta aici, într-o comunitate ca aceasta: Petrila e un oraș sărac, unde furturile fac parte din cotidian, fie că vorbim de găinăriile obișnuite ori de jaful făcut la exploatările miniere, așa că Ovidiu Zaharie nu duce lipsă de ocupație. Dacă la furturi mai adaugi și tâlhăriile ori bătăile între găști, care nu-s nici ele puține, rezultă o gamă de infracțiuni care dau de lucru serios polițiștilor petrileni.

Cu toate astea, Ovidiu Zaharie găsește întotdeauna timp pentru o pasiune mai puțin obișnuită: în loc să admire cele mai noi modele de bolizi, caută automobile cât mai vechi, pe care le ia de la fier vechi și le recondiționează. Pasiunea asta l-a făcut și mai popular printre colegi, pentru că șeful lor a învățat să facă de toate când vine vorba de-o mașină, așa că-i ajută ba cu un sfat, ba cu o piesă, ba chiar pune mâna și reglează un motor dacă-i nevoie. I-am văzut câteva dintre automobilele de colecție în cadrul unei parade a colecționarilor și am fost curios să le văd pe toate. Așa am ajuns în locul în care se duc mașinile după ce mor: în Raiul mașinilor vechi.

Dacia 1310, alintată Milițianca, 1972. Toate fotografiile de Mihai Rădulescu

Cheia se învârte în contact, motorul tușește puțin și, după câteva secunde, pornește. Bătrâna Dacie, care e mai în vârstă ca mine, toarce liniștită și pare gata de drum. Mai că aș da o tură cu ea, dar mi-e că s-ar uita lumea ca la urs: bătrânica asta e o mașină de Miliție în toată regula, vopsită ca la carte, cu girofar de epocă și sirenă pe măsură.

„Ți-am zis că o ia din prima", spune Ovidiu Zaharie, mândru de mașina la care a muncit mai bine de un an. „Milițianca asta, cât o vezi tu de bătrână, m-a dus până la Brașov, la o întâlnire a colecționarilor de Dacii, și să fi văzut mașinile ultimul răcnet cum încetineau pe autostradă și mergeau în paralel ca să-i facă poze!"

Citește și Întrebarea zilei: Ajunge o Dacie până în Mongolia?

Dacia alb-albastră ocupă un loc de cinste în colecția lui Ovidiu Zaharie, care a strâns până acum mai bine de 30 de mașini de epocă, pe care le ține sub niște șoproane în curte. Cu mașina asta, la care a muncit aproape un an, Ovidiu a dat lovitura: reprezintă și pasiunea lui, și profesia pe care o are, așa mașină cu sirenă și girofar e plimbată pe la expoziții prin toată țara, ba chiar și la evenimente organizate de polițiști, că doar e legată de meseria lor.

Sirena mașinii de Miliție, 1972, care pornea dacă învârteai la manivelă

Ca să o poată vopsi întocmai, s-a inspirat din celebra serie de filme românești cu Brigada Diverse, unde a văzut ce nuanță de albastru ar trebui folosită, iar cu sirena și girofarul l-au ajutat colegii polițiști din țară. „Cel mai amuzant moment a fost când am sărbătorit printr-o paradă Ziua Poliției, la Petroșani, și am pus una lângă alta Dacia mea și o mașină de patrulă, iar toți copiii au venit să urce în asta veche. Când am dat drumul la sirene, a fost și mai și: la mașina de Miliție exista o sirenă manuală, cu o manivelă pe care o învârtea milițianul, și mă bucur că am una exact la fel".

Pasiunea pentru mașini vine din familie: mama sa a fost prima femeie cu carnet de șofer din Valea Jiului și mai conduce și acum, la peste 70 de ani – evident, o Dacie 1300 – iar tatăl său a condus de toate, de la camioane până la mașini rusești, așa că Ovidiu a avut de la cine să învețe. Prima mașină la volanul căreia a stat, deși nu avea mai mult de șapte ani, a fost un Aro IMS, așa că nu întâmplător și-a început colecția cu acest tip de autoturism.

Modelul preferat - un ARO IMS model militar, 1956

Interior IMS, 1956

„L-am achiziționat de la un domn din județul Arad, într-o stare foarte proastă, practic la nivel de fier vechi. Ca să arate cum îl vezi tu, ca scos din fabrică, a trecut mai mult de un an. După aceea a fost simplu: am găsit la un centru de colectare a fierului vechi un Wartburg gata de tăiat, am plătit contravaloarea metalului și în jumătate de an l-am făcut bijuterie. N-are rost să-ți spun cât de greu e să mai găsești piese pentru mașinile astea, dar suntem destul de mulți colecționari în țară și mai facem schimburi între noi, iar ce nu găsim aici luăm de pe internet. Pe urmă am luat tot o Dacie, din 1972, impecabilă, cu toate piesele originale, și am început să caut și alte modele: Lada, Opel, Trabant, plus ce mai vezi aici", mi-a povestit polițistul.

Wartburg, 1965, recuperat de la fiare vechi

Să nu-ți închipui că, dacă e colecționar de mașini, trebuie să-l caute DNA-ul la avere: cea mai scumpă achiziție a fost un Volkswagen broscuță, pe care a dat 22 de milioane de lei, pentru că a luat-o gata recondiționată de la un alt colecționar, iar restul autoturismelor au fost cumpărate în stare de fier vechi, cu câteva sute de lei. Cele pe care le-a făcut să arate din nou ca pe vremuri stau aliniate sub un acoperiș improvizat, dar multe alte carcase ruginite își așteaptă rândul, pentru că Ovidiu Zaharie n-are timp destul să se ocupe de toate.

Emblemă superbă de pe capota mașinii Volga, 1957. A costat 200 de lei

Se mândrește cu rarități îndelung căutate de colecționari: un model de Trabant din care mai există doar trei în țara noastră, o Skoda decapotabilă din anii '60, a cărei producție a fost sistată de comuniști pentru că era prea decadentă, o Lada rusească absolut superbă, dar și o Volgă neagră ca cele folosite de securitate, un Oldsmobile cu dotări care păreau SF pentru anul lui de fabricație sau un Ford Mustang construit special pentru Europa, care pare coborât din filmele americane.

Toate astea au însemnat ani întregi de muncă și documentare ca la carte: lângă fiecare mașină, Ovidiu Zaharie îmi spunea câți cilindri are motorul, ce particularități are modelul respectiv, când a ieșit din fabricație și o mulțime de alte detalii tehnice din care nu pricepeam o boabă. Ca să le poată înscrie în Retromobil – clubul colecționarilor de autoturisme vechi din România – trebuie ca fiecare model să treacă de o inspecție tehnică riguroasă și să respecte întocmai o serie de criterii stricte: nu poți modifica sau „tuna" un model, nu poți interveni la motorizare sau caroserie, trebuie să prezinți o mașină corespunzătoare anului ei de fabricație.

Trabant P50, 1961. Ovidiu Zaharie spune că mai sunt doar trei în Romania

Cu piesele mi e cum mai e, că astea se repară ori se găsesc, dar cel mai greu sunt de găsit faruri, stopuri și elementele decorative specifice. „Pe internet poți ajunge să dai și peste o sută de euro pe un stop de la un model mai rar sau pe un singur far care e greu de găsit. Pentru Lada mea, am cumpărat emblema de la un domn din București cu două milioane de lei vechi, dar după ce am pus mâna pe ea i-am zis că dădeam și o sută de euro, atât de greu sunt de găsit", mai spunea colecționarul.

Opel Rekord, 1972, o adevărată bijuterie la vremea ei

Și totuși, mașina lui de suflet rămâne vechiul Aro IMS, de care s-a îndrăgostit din copilărie. Arată ca nouă, e vopsită precum modelul militar și are inclusiv lopata prinsă într-un lăcaș special sau farurile care pot fi mascate. A ajuns cu ea la peste două mii de metri, în Parângul Mic, dar spune că trebuie să fii șofer adevărat ca să o poți conduce: n-are servodirecție, nici frânare asistată sau alte minunății, așa că, dacă nu ții bine volanul, ăla ești.

Citește și Ce am învățat când am încercat să sparg un Mercedes vechi cu barosul

De când s-a apucat de treaba asta cu mașinile, Ovidiu Zaharie a învățat o mulțime de lucruri despre ele și nu se teme să se murdărească când e nevoie să repare ceva. De altfel, doar așa reușește să recondiționeze mașinile cu costuri cât mai mici, pentru că altfel manopera l-ar costa o avere. Muncește cot la cot cu fratele său, și el pasionat de mașini, și a învățat inclusiv să vopsească bătrânele caroserii ca un profesionist.

Ford Mustang, 1972, varianta pentru Europa

Deși are cea mai mare colecție de mașini de epocă din județul Hunedoara și este reprezentantul Retromobil pentru această zonă, nu se consideră un colecționar, ci mai degrabă un pasionat care salvează de la moarte sigură niște adevărate bijuterii, cărora le redă strălucirea de altădată. După ce i-am admirat munca, nu pot decât să-i dau dreptate și să sper că mă va lăsa cândva să conduc broscuța portocalie de care m-am îndrăgostit, deși n-o să-mi fie ușor să încap în ea.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre mașini:
Fotografii cu cele mai originale mașini din Brașov și patronii lor
Târgurile auto nu mai sunt doar pentru cocalari
Românii sparg bani pe mașini scumpe, la fel cum o făceau pe căruțe la 1800