Publicitate
jocuri video

M-am dus la Dreamhack Bucharest om și m-am întors o legendă a jocurilor

După care am vorbit cu un jucător profesionist de Hearthstone despre cât de șmecher sunt.

de Radu Alexandru
27 Aprilie 2015, 1:28pm

Weekendul ăsta, la Sala Polivalentă, a avut loc Dreamhack Bucharest, cel mai mare concurs de jocuri pe calculator din România. Printre turneele pentru profesioniști și semi-profesioniști, era și Cupa Presei la Hearthstone, sponsorizată de Nescafe. M-am gândit că e o chestie acolo, într-un colț, să țină presa ocupată, să simtă că fac și ei ceva. Așa că m-am înscris. Fără prea mari planuri din timp. Habar n-aveam că decizia asta o să-mi influențeze iremediabil destinul și, de ce nu, chiar și soarta omenirii.

Pentru neinițiați, Hearthstone e un joc destul de gratuit, cu cărți de joc. Un fel de Filcău sau Tabinet virtual, în care doi cetățeni încearcă să-și omoare reciproc eroii, cu niște cărți care fac vrăji sau pun creaturi pe tablă. E genul ăla de chestie care pare simpluță la prima vedere, dar nu e. Ca făcutul de oral unei femei. Însă eu sunt genul cu talent nativ la amândouă. Plus, cum jocul a apărut și pe tablete și pe telefon și o partidă durează sub zece minute, e o activitate perfectă când aștepți la dentist, mergi cu metroul sau te caci.

Fotografie de Mircea Topoleanu

M-am dus acolo cu un plan clar: să nu ies ultimul, chit că nu-s mare gamer. Așa am învățat eu de la școală, că important e să nu fii ultimul. La fața locului planul s-a complicat puțin, pentru că am văzut că, chit că era un concurs minor așa, să se simtă și oamenii de la presă băgați în seamă, primele trei locuri primeau cupe și premii pe bune, ca și cum ar fi realizat ceva în viață. Locul I primea un PS4, locul II o tabletă și locul III un storcător de fructe sau filtru de cafea sau blender, nu mi-am dat seama clar ce era. Planul s-a complicat. Nu voiam să ajung pe o scenă și să se aștepte lumea să mă bucur în timp ce primesc un blender. Orice, în afară de ultimul loc și blenderul.

Mi-am început traseul spre victorie lejer. Primul meu oponent nu s-a prezentat. Mi s-a părut normal. Auzise legendele. Se căcase pe el. Știa că profețiile vorbesc de milenii de un prinț auriu care într-o zi o să schimbe tot ce știa lumea despre Hearthstone. Auzise că șopteau babele pe la colțuri „Radu? E aproape cel mai bun, se știe". A preferat să dea bir cu fugiții. Era mai onorabil decât să simtă devastare supremă. A făcut cea mai înțeleaptă decizie din toată competiția. Din 32 rămăsesem 16.

Fotografie de Mircea Topoleanu

Al doilea oponent avea frica în priviri. Îl citeam ca pe un abecedar. A înghițit în sec și a dat să se așeze pe scaun, să începem jocul, dar până și-a proptit posteriorul, deja era bătut grav. 2-0. Nici nu știa ce se întâmplase cu el. Rămăsese așa, cu curul în aer, aproape de scaun, bombănind onomatopee. Rămăsesem opt.

Am dat să mă întind, dar următorul oponent își terminase meciul înaintea mea și m-a luat repede la răfuială. Credea că mă prinde obosit și confuz după primul meci, însă nu era cazul. A încercat să mă ia tare cu un pachet de-ăla de cărți făcut să arunci cu tot ce ai în fața oponentului și să speri că e mort până își recapătă echilibrul. A crezut că merge. S-a înșelat amarnic. Când ai trei picioare, nu îți pierzi echilibrul. 2-0. Măcar a apucat să se așeze pe scaun. Rămăsesem patru.

Fotografie de Mircea Topoleanu

De al patrulea băiat mi-a fost cel mai milă. Știa ce-l așteaptă. Pentru mine era cel mai important meci, pentru că, dacă îl pierdeam, m-aș fi luptat în finala mică pentru storcătorul de fructe sau ce era, gând care mă speria. Am luat primul meci, după care omul a avut tupeul să mă bată. Era 1-1. Îmi dăduse jos magul imbatabil. Din păcate pentru el, săracul, nu știa că aia nici măcar nu era forma mea finală. După un meci mai tensionat decât dezamorsatul unei bombe, l-am trimis acasă, cu 2-1. Nu a plecat cu mâna goală, ci cu blenderul. Păcat de el. Singurul care a reușit să se opună tsunamiului meu de durere cât de cât și a luat premiul cel mai ridicol. Rămăsesem doi.

Fotografie de Mircea Topoleanu

Finala a fost ușoară. Dușmanul părea sigur pe el, deși simțeam cu toții că e năruit pe interior. Avea erou auriu, dar nu l-a ajutat cu nimic. Oamenii se adunaseră în jurul meu ca la moaște, să se scalde în aura mea și să fie aproape de gloria care o să se întâmple. Inevitabilul a fost inevitabil și i-am dat un 2-0 rapid. Publicul a început să urle, sutiene zburau în toate direcțiile și toate femeile erau fleașcă de la maiestuozitatea inimaginabilă din fața lor. Mă așezasem pe scaun un zeu și mă ridicasem un dublu zeu.

Fotografie de Mircea Topoleanu

Și așa am câștigat eu un concurs nesemnificativ de Macao virtual. M-au dus pe un podium, ca să mă simt ca unul dintre jucătorii reali, nu doar un băiat de la presă cu puțin noroc, care a fost gâdilat de organizatori să scrie ceva de bine. Mi-au dat și o găleată de cupă, care are vreo trei kilograme. Pe ea scrie Hearthstone greșit și cumva, prin șurubul interior, picură zeama din interior în soclu și trebuie să o izolez. Însă îmi încape capul puțin în ea, pentru că are o circumferință anormal de mică (capul). Știu că vă roade invidia. E bine. E normal. Dar asta e viața, dacă am fi cu toții la fel de fabuloși ca mine, nu ar mai însemna nimic să fii fabulos. Normal că de două zile umblu numai cu cupa după mine. Să vadă oamenii valoarea când trec pe lângă ei.

Fotografie de Mircea Topoleanu

Cu ocazia victoriei mele planetare, am vorbit și cu Scarlat „Tataie" Andrei, jucător profesionist de Hearthstone din 2013, când jocul era beta. A organizat mult timp turneele de HS în cadrul Dreamhack și Romanian eSports Championship 4 pentru Proffesional Gamers League. Mi-a spus că cel mai sus a ajuns în semifinale la turneul EU vs CN , unde a pierdut în fața lui Stancifka, campionul actual Dreamhack și face parte din echipa XPC-gaming, cea mai bună echipă românească de Hearthstone.

Evident, scopul conversației a fost să îmi dau seama dacă ar trebui să le arăt degetul mijlociu tuturor șefilor, să îmi pun testiculele pe birou, să îmi dau demisia și să îmi urmez destinul de jucător profesionist de Hearthstone. Concluziile poți să le tragi singur.

Fotografie de Mircea Topoleanu

VICE: Se trăiește din jocuri în România? Îți permiți ca gamer profesionist să n-ai alt loc de muncă decât joaca?
Tataie: Trăiesc din jocuri doar câțiva jucători români, dar majoritatea jocurilor îți oferă posibilitatea de a face bani destul de ușor. Un exemplu este coachingul din Hearthstone, boost-ul din LoL, Dota și CS:GO etc. În Hearthstone ai posibilitatea să te înscrii pe diferite site-uri și să primești bani din partea unor jucători amatori care vor să învețe repede și își permit să investească.

Totul se tarifeaza la oră și se fac bani destui pentru nivelul de trai din România, dar nu îndeajuns de mulți ca să renunți la locul de muncă. Românul este inventiv, prin urmare și gamerii din România găsesc tot felul de modalități de a face bani din jocuri. Dacă vor apărea mai mulți investitori și în România, cu siguranță vom ajunge la nivelul altor țări în care jucătorii profesioniști trăiesc doar din asta.

Câte cupe ai? E vreuna mai mare decât a mea?
Singurele mele cupe sunt cele de înghețată și sunt invidios pe cupa ta, pentru că încape multă înghețată acolo.

Aseară mă pregăteam de culcare. Cu cupa.

La Hearthstone știu și eu că toată treaba e să știi meta-ul (ce joacă majoritatea oamenilor) și să ai un deck care răspunde la asta, dar la concursuri, ținând cont că toți sunt pro și știu meta-ul, nu ajunge să țină mai mult de bulan decât de știință?
Toți jucătorii de Hearthstone știu că ai nevoie și de mult noroc în turnee ca să câștigi, dar atât timp cât în fiecare tură alegi să faci cel mai bun play, pe termen lung vei avea de câștigat față de alți jucători de „ocazie" care uneori câștigă, dar arareori au noroc mai mult de o dată.

Ai vreo cupă la fel de lucioasă ca a mea?
Am văzut poza de pe Facebook și există o șansă să ruginească daca bei apă din ea.

(stânga)Unii oameni își fac freza în oglindă. Pentru că sunt plebei și nu au o cupă lucioasă. (dreapta) Andrei „Tataie" Scarlat, un jucător profesionist de Hearthstone care nu e impresionat de performanța mea.

Am văzut că la majoritatea jocurilor rar vezi jucători profesioniști peste 30 de ani. Ce fac gamerii profesioniști când trec de 30 de ani? Își schimbă cariera?
Am 31 de ani și din cauza asta joc Hearthstone. Hearthstone este jocul accesibil tuturor. Am mult timp la dispoziție din cauza locului de muncă (muncesc în ture, 24 de ore la muncă 72 de ore liber) și asta lasă loc să mulțumesc pe toată lumea: prieteni, familie, iubita si PE MINE!!! HEARTHSTONE!!! Consider că jucătorii trecuți de 30 de ani ramân pur și simplu fără timp de jocuri, nu că și-ar pierde îndemânarea pentru jocuri ca LoL, CS și Dota.

Ți se pare că cupa mea e prea adâncă să mănânc ciorbă din ea?
Recomandarea mea e să o umpli cu whisky.

Nu mă dădeam mare, doar îmi era foarte sete și paharele alea sunt foarte mici.

Când jocul devine meserie, nu își pierde din farmec? Ți se întâmplă să nu ai chef deloc de HS, dar să joci în silă că na, ăsta e programul?
Îmi fac singur programul. Dacă pur și simplu sunt plictisit de Hearthstone, mă joc alte jocuri cu prietenii sau colegii de echipă: CS, DotA, HotS, Path of Exile etc.

Nu crezi că meritam o cupă mai mare?
NU!!! Pentru că ai „mers pe burtă", te-ai dat amator și ai bătut tot, în deckurile tale fiind prezente până și cele mai noi cărți din joc!

Mai citește despre jocuri video în România:
De ce nu sunt sporturile electronice considerate sport în România?
Cele mai penale jocuri de Android din România
În România, un nou sport sângeros ia amploare: RATB Kombat

Tagged:
dreamhack
Locale
Dota
League of Legends
Vice Blog
Hearthstone
Mircea Topoleanu
Joca
atentie
cupa
piticigratis
glorie
castigatori
competite
легенда