FYI.

This story is over 5 years old.

Chestii

Cât de nasol te dezvolți când ești singur la părinți?

Copilul unic primește toată atenția socială, emoțională și materială pe care sunt în stare să o ofere părinții.
26.6.15

Probabil ai auzit și tu cel puțin o dată de sindromul copilului singur la părinți. Se spune că persoanele care n-au avut frați sau surori în copilărie primesc atât de multă atenție de la părinții lor încât se transformă în adulți nesuferiți, care cred că totul li se cuvine. O altă versiune a acestei teorii vine din China, unde, dacă te-ai născut în timpul „politicii copilului unic", faci parte dintr-o generație de copii egocentriști numiți Micii Împărați.

Publicitate

Pe de o parte, pare stupid să reduci întregul profil psihologic al unei persoane la un singur factor. Totuși, un lucru atât de nesemnificativ precum numărul de cuvinte pe care le auzi înainte să ai trei ani poate avea un efect documentat științific asupra genului de persoană în care te transformi – deci sigur ți se întâmplă ceva când ești singur la părinți.

Ca să separăm faptele de ficțiune, am găsit niște experți specializați în ce li se întâmplă copiilor singuri la părinți. Dr.Toni Falbo de la Universitatea din Texas e unul dintre cei mai cunoscuți cercetători din lume care se ocupă de acest subiect. Dr. Carl Pickhardt e un terapeut care a petrecut ani de zile în sânul unor familii cu un copil sau mai mulți și apoi a scris câteva cărți despre ce a învățat.

VICE: Să începem de la sursă: sunt părinții unui singur copil diferiți?
Carl Pickhardt: Acest copil e primul și ultimul pe care o să-l aibă acești părinți și e singura lor șansă să fie părinți, așa că vor să-și facă treaba foarte bine și corect. E o familie care face mari eforturi să-și crească bine copilul, care – din cauza atașamentului părinților – se străduiește și el să fie un copil perfect pentru ei. Deci nu e o situație de familie relaxată.

Toni Falbo: În multe familii cu un singur copil, părinții nu sunt interesați de copil și e posibil să-l fi făcut doar accidental. Sau în unele culturi, trebuie neapărat să faci un copil după ce te-ai căsătorit, așa e tradiția. Așa că îl trimit pe copil la internat sau, pur și simplu, nu le pasă deloc de el. Acei copii suferă de alte probleme, dar nu sunt probleme foarte comune.

Publicitate

Sunt părinții neglijenți ai unui copil unic diferiți de alți părinți neglijenți?
Falbo: Nu poți fi atât de atent când ai mai mulți copii, așa că unii copii fac ce au chef fără ca părinții să știe.

Dar copiii unici primesc mult mai multă atenție decât cei care au frați, nu?
Pickhardt: Copilul unic primește toată atenția socială, emoțională și materială pe care sunt în stare să o ofere părinții. Asta înseamnă și că nu trebuie să împartă cu nimeni atenția asta, dar și că trebuie să absoarbă orice au părinții de oferit.

Iar cercetările tale au arătat că acesta e un lucru bun, nu? Au o stimă de sine mai mare?
Falbo: Nu e o diferență de stimă de sine foarte mare față de copiii cu frați, dar totuși e destul de importantă cât să conteze în statistici. Bineînțeles că e multă varietate: sunt oameni cu stimă de sine mică și alții cu stimă de sine mare. Noi analizăm media dintr-un grup de persoane.

Asta înseamnă că sunt plini de ei?
Pickhardt: Au tendința să aibă multă încredere în ei pentru că se simt susținuți de adulți. Se descurcă bine cu autoritatea adulților și se simt egali cu ei.

Cum știm că se simt confortabil în jurul adulților?
Falbo: Există informații anecdotice importante despre asta. Profesorii care au în clase doar copii unici spun că acești copii se simt foarte confortabil în interacțiunea cu profesorul. Pe când atunci când ai avut o familie mare sau te-ai născut după frații tăi, nu te poți concentra atât de bine la ce spune profesorul.

Publicitate

Cum vorbesc doar cu adulți, învață înjurăturile mai repede?
Falbo: Nu știu [râde]. N-am făcut cercetări pe tema asta. Întreabă lumea pe internet și zi-mi, te rog, ce afli!

Totul sună grozav, dar există și dezavantaje?
Pickhardt: Dezavantajul e că sunt foarte pretențioși cu ei înșiși – pentru că, atunci când își spun că fac parte din familia asta și sunt egali cu părinții lor, au standarde foarte înalte pentru cum ar trebui să arate viața lor, vor să se descurce cel puțin la fel de bine ca părinții. Așa că fac eforturi mari în acest sens. Dacă ai un singur copil, nu trebuie să-l împingi de la spate prea mult, pentru că o să se motiveze singur.

Cum le poate face rău treaba asta?
Pickhardt: Pot fi foarte critici când nu se descurcă atât de bine pe cât se așteaptă. Sunt setați pe interesele lor. De multe ori sunt posesivi cu bunurile, intimitatea și timpul lor. Sunt foarte siguri de valorile în care cred și simt că au dreptate foarte des. În relațiile cu alți adulți, nu se simt confortabil în situații de conflict, pentru că nu sunt obișnuiți cu ele.

Citește și Cum e să te muţi de la părinţi, când faci facultatea în orașul natal

Oamenii mai spun că sunt niște copii materialiști pentru că părinții le cumpără de toate. E adevărat?
Pickhardt: Posesiile foarte apreciate pot deveni extrem de importante, pentru că uneori dezvoltă un atașament față de lucruri. Nu au frați sau surori de care să se atașeze, așa că se atașează de lucruri.

Falbo: E un fenomen discutat în ședințele de terapie, dar nu e neapărat caracteristic persoanelor care au crescut singure la părinți. Unii oameni nu au frați sau surori, dar tot au primit mereu ce și-au dorit – sau ce credeau părinții că au nevoie – așa că nu se simt amenințați că o să le ia cineva posesiile. Sunt destul de relaxați.

Publicitate

Și stereotipul care spune că vor mereu să fie cum spun ei?
Pickhardt: Dacă îi împarți pe copiii ăștia pe grupuri la școală, o să vezi foarte des că liderul grupului va fi copilul singur la părinți. Motivul e că acest copil nu vrea ca performanțele lui să depindă de ce fac alții. Încearcă să guverneze grupul ca să obțină un nivel de performanță potrivit pentru el.

Dar totuși, conform cercetărilor tale, se descurcă mai bine la școală decât copiii cu frați?
Falbo: Diferența în realizări devine mai evidentă când cresc mai mari. Asta se întâmplă, probabil, pentru că atunci când ai un singur copil, ai bani să-l trimiți la facultate, la master, și așa mai departe. Dacă ai șase sau șapte copii, nu ai atâția bani, așa că nu vor primi atâta educație. Asta nu înseamnă că sunt needucați, ci doar că au un nivel mai mic de educație.

Citește și Ce am învățat de când am un bebeluș

Iar asta se vede când încep să-și facă o carieră?
Pickhardt: Pentru un copil unic e mai greu să coopereze, să facă compromisuri și concesii. E obișnuit să controleze totul și nu-i place munca în echipă, dar începe să-și dezvolte și aceste abilități, ca să obțină nivelul de performanță de care au nevoie ca să evolueze.

Deci au un avantaj, nu? Statistic, au rezultate mai bune la școală?
Falbo: Odată ce începi să ai succes, ajungi în grupurile cu realizări mai mari, pentru că ești mai cooperant și mai atent și urmezi instrucțiuni.

Publicitate

Le-a studiat cineva abilitatea de a-și face prieteni?
Pickhardt: Nu sunt cei mai sociabili oameni din lume. Nu stau în grupuri mari de copii. Sunt interesați de câțiva prieteni apropiați, pentru că își doresc o calitate a intimității similară cu cea pe care o au cu părinții lor. Dar de multe ori dezvoltă un atașament frățesc față de unii prieteni, pentru că își doresc genul acesta de apropiere, de care n-au avut parte.

Deci nu-și caută prieteni cu tot dinadinsul, dar reușesc să se împrietenească?
Falbo: În anii '50, existau teoriști care aveau nevoi pentru orice. Aveau nevoia de realizări, nevoia de ostilitate, nevoia de afiliere, adică nevoia de a vorbi cu oameni. Această nevoie e mai mică la ei, dar nu sunt, în niciun caz, persoane singuratice.

Citește și Cum îți distrug părinții viața

Ați făcut un sondaj în care i-ați întrebat pe copiii unici câți prieteni au?
Falbo: Da, aveau un număr de prieteni similar cu al celorlalți oameni. Dar se pare că nu simt atât de mult nevoia de compania altor oameni și se simt bine când sunt singuri.

Cum se descurcă în relațiile romantice?
Pickhardt: Ca orice altă persoană, trebuie să vadă cum se potrivește influența din copilărie cu cerințele unei relații. De multe ori, observă că ceea ce funcționa în copilărie sau adolescență nu mai funcționează, așa că fac schimbări și învață să se poarte diferit.

Dar întrebarea mea e: sunt varză la relații? La urma urmei, există multe articole despre cum e să ai o relație cu o persoană care a crescut singură la părinți, față de cum e să ieși cu cineva care a avut frați.
Falbo: Uneori, persoanele care au crescut singure la părinți folosesc chestia asta ca pe o scuză când lucrurile merg prost. Îi spun persoanei cu care sunt în relație: „Ce vrei să fac? Am fost singur la părinți. Sunt defect pe vecie. "

Publicitate

Și ce e de făcut când cineva scoate la înaintare scuza asta?
Falbo: Am cunoscut multe persoane care se plângeau că partenerii lor folosesc scuza asta. Tuturor le recomand să nu-și lase partenerul să scape cu chestia asta, să-i spună că nu mai e copil și nu mai locuiește cu părinții, așa că nu e un argument.

Urmărește-l pe Mike Pearl pe Twitter.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Urmărește VICE pe Facebook:

Mai multe despre educație și copilărie:
Elevii români spun că educaţia sexuală se învaţă de pe Pornhub, din cauza ipocriziei religioase Copilăria petrecută în sărăcie are efecte nocive asupra creierului Narco-amintiri din copilărie