FYI.

This story is over 5 years old.

High hui

​Cum mi-au salvat viața infuziile cu ketamină

Nu m-aș fi așteptat niciodată ca tocmai un drog să-mi salveze viața.
5.1.16

O să mor în curând. Asta mi-a repetat, luni de zile, vocea din capul meu. Eram în depresie, sufeream de o tulburare alimentară și de dependență de medicamente. Încercasem totul ca să-mi ușurez durerea, de la terapie la tratament prin șocuri, dar nimic nu funcționase. Mi-am zis că mai încerc un ultim lucru înainte să renunț și să sar de pe o clădire: infuziile cu ketamină.

Cum i-a salvat ketamina viața unui schelet ambulant în vârstă de douăzeci de ani dependent de medicamente? Cum de nu m-a făcut și mai dependentă injectarea unui drog folosit de unii prin cluburi? Jur solemn că nu mă aflu sub influența unor substanțe chimice în timp ce scriu acest articol.

Publicitate

Cu câteva luni înainte să pun ideea în practică, citisem un articol despre tratarea depresiei prin infuzii cu ketamină, care cică funcționau ca un medicament miraculos. Eu aveam nevoie disperată de un miracol ca să îmi vindec tulburările mintale și mi-am amintit cât de mult mi-a plăcut să trag ketamină cu tinerii ăia nemți pe o plajă din Cambodgia.

Am început să caut informații despre aceste tratamente. Încă din anii '70, ketamina e folosită legal în Statele Unite ca anestezic pentru oameni și animale. Din cauză că medicamentul a fost folosit abuziv ca drog de multă lume, a fost clasificat, în 1999, drept substanță controlată de categoria III. Dar ketamina se prescrie și ca tratament pentru depresie de aproape zece ani.

Ketamina funcționează complet diferit de antidepresivele obișnuite. Acești compuși acționează prin blocarea absorbției de serotonină și norepinefrină a neurotransmițătorilor și ajustarea nivelelor acestor substanțe pentru reglarea stării.

În loc să se concentreze pe dezechilibrul chimic, ketamina schimbă structura creierului. Oamenii de știință încă studiază felul în care lucrează ketamina în creier, dar cercetările au dezvăluit că injectarea drogului declanșează eliberarea unui tip diferit de neurotransmițător, glutamatul, care stimulează regenerarea căilor neuronale ale căror funcții sunt deteriorate și care sunt asociate cu stresul sau depresia.

Teoria ar fi că ketamina se ocupă direct de rădăcina problemei când se concentrează pe glutamat, cel mai abundent neurotransmițător din creier. De aceea funcționează atât de rapid – pacienții pot avea rezultate în câteva ore, pe când medicamentele depresive au efecte abia după câteva săptămâni sau luni.

Publicitate

Un studiu al Institutului American al Sănătății Mintale a descoperit că până și o singură infuzie intravenoasă cu ketamină poate avea „efecte antidepresive puternice și rapide". Pentru nefericiții care au încercat orice altceva, e o veste nemaipomenită. Unii experți cred că ar putea fi o descoperire revoluționară care să ducă la crearea unei noi linii de medicamente antidepresive pe bază de glutamat. Mulți numesc ketamina cel mai mare progres în tratamentul depresiei din ultimii ani sau chiar viitorul psihiatriei.

Dar de ce să fi avut eu nevoie de un tratament atât de experimental încât e rezervat pentru depresia care rezistă la tratament?

De mică nu m-am simțit adaptată pentru viață, așa că părinții m-au dus la terapie din clasa I. Nu eram niciodată mulțumită. Nici de cum mă simțeam, nici de cum arătam, nici de cine eram. Încă din copilărie, medicamentele mi se păreau o soluție rapidă pentru orice. Dacă mă durea capul, luam două algocalmine. Dacă mă durea gâtul, băgam niște antibiotice și gata, eram ca nouă. Într-o dimineață, înainte de școală, m-am gândit să iau o pastilă Adderall de la sora mea. Aveam 12 ani. Nu știam pentru ce e, dar m-am gândit să încerc.

M-am îndrăgostit de medicament imediat. Nu îmi era foame și stăteam trează zile în șir ca să compun texte geniale. Am continuat să experimentez cu droguri noi. Următorii opt ani i-am petrecut învăluiți într-o pâclă e intoxicație constantă și ură de sine. Eram confuză, nu înțelegeam de ce nu mă simt mai bine, în ciuda medicamentelor pe care mi le băgam în corp, cu rețetă sau fără.

Fotografie cu autoarea articolului.

După liceu, mi-am luat un an liber înainte de facultate, ca să mă regăsesc. Am călătorit prin Asia de Sud-Est, Europa și America Centrală. Am lucrat cu elefanții în Tailanda, am predat orfanilor în Cambodgia și am studiat Ashtanga yoga în India. Din cauza Xanaxului și a alcoolului, nu-mi amintesc aproape nimic din perioada respectivă și, din cauza tulburării alimentare, nu m-am bucurat de toate felurile de mâncare exotică delicioasă.

Publicitate

Cu ajutorul cocainei și a medicamentelor precum Vyvanse și Adderall am continuat să slăbesc până am ajuns la 40 de kilograme la o înălțime de 1,70 m. Nu știam pe atunci, dar arătam groaznic. În facultate, stăteam trează noaptea ca să pictez pereții și să scriu eseuri incoerente pentru cursurile la care absentam. Opiaceele și benzodiazepinele mă ajutau să iau o pauză din insomnia alimentată de amfetamine. De multe ori n-aveam energie nici să merg până la baie fără să simt nevoia să mă așez și eram atât de deprimată și anxioasă încât rareori aveam chef să ies din casă sau să văd pe cineva.

Ani de zile m-am gândit la sinucidere. Mi se părea un vis, un ideal. Lumea era un loc îngrozitor. Simțeam nevoia să mă rănesc în nenumărate feluri. Am implorat lumea să mă lase să mor și să-mi găsesc pacea.

Părinții mei m-au implorat să le accept ajutorul și să mă internez la reabilitare, dar am refuzat. Credeam că sunt un caz lipsit de speranță. „Așa sunt și așa voi fi mereu! Lăsați-mă în pace, nu e problema voastră, lăsați-mă să mor!" Asta le urlam prin telefon, pe lângă alte lucruri încântătoare. Între timp, mi-au povestit că niciodată nu eram, de fapt, coerentă la telefon, ceea ce îi îngrijora și mai tare.

Medicamentele clar nu erau o soluție. Le încercasem din adolescență și nu observasem nicio îmbunătățire. M-am întrebat dacă soluția ar fi tratamentul cu șocuri. Mi-am convins părinții să mă interneze într-o astfel de clinică și, după ce doctorii mi-au administrat șocuri electrice, n-am reușit decât să pierd două luni de amintiri. Ce dracu' s-a întâmplat în iunie și iulie 2015?

Publicitate

Atunci am găsit articolul despre tratamentul cu ketamină. După ce am găsit un doctor prin rețeaua de promovare a tratamentului cu ketamină, am programat primele două ședințe cu infuzii din setul de șase, de cinci sute de dolari fiecare. M-am agățat de speranța asta cu toate puterile. Nu știam la ce rezultate să mă aștept, dar știam că asta e ultima opțiune.

La prima consultație, doctorul mi-a descris cum funcționează ketamina și de ce era promițătoare pentru depresia mea rezistentă la alte tratamente. Mi-a vorbit de receptorii de glutamat și i-a comparat cu cei de serotonină, mi-a vorbit despre neuroni și despre neurotransmițători. Nu auzeam decât „speranță". Doctorul a spus că s-ar putea să observ efectele la 24 de ore de la prima sau a doua ședință. Mi-a zis că nu mă va face să nu-mi mai doresc să mor, ci chiar mă va face să vreau să trăiesc. Mi-a zis că are o rată de succes de 95 de procente, dar că nu îmi poate garanta eficacitatea tratamentului.

Infuziile n-au fost atât de psihedelice cum își închipuie lumea. Nu m-am tripat, nu am simțit gustul culorilor. N-am căzut într-o gaură neagră. Infuzia se face cu o doză destul de mică de ketamină (0,5 mg față de o sută de miligrame cât ia cineva care vrea să se tripeze) și intră în sânge rapid, în 30-40 de minute. Am ascultat Flying Lotus în întuneric, m-am disociat puțin și apoi am mers acasă cu metroul.

Imagine: Wikimedia

La mai puțin de o zi după a doua infuzie, am ieșit cu prietenii. CE!? Nu se mai auzise așa ceva. Uitasem că am prieteni, iar pe majoritatea îi speriasem oricum. Colegii de apartament au fost șocați: „Uau, ai ieșit din camera ta. Ce se întâmplă?"

M-am transformat dintr-o dependentă de medicamente căzută la pat într-o dependentă de medicamente funcțională, deși în scurt timp am început să reduc medicamentele. Starea mi s-a îmbunătățit incredibil, nu mai simțeam nevoia să mi-o amorțesc. La șase săptămâni după primul set de infuzii, schimbările s-au păstrat. Simțeam efectele pozitive ale ketaminei, dar nu e, de fapt, un drog miraculos. Poți schimba felul în care funcționează creierul, dar trebuie să-ți schimbi viața ca să găsești fericirea. Spre ușurarea părinților și a prietenilor mei, m-am internat într-o clinică de reabilitare în septembrie 2015.

Publicitate

Acum suntem în ianuarie și n-am mai luat niciun medicament sau drog de peste trei luni. Locuiesc în Orange County, California. Am relații extraordinare cu părinții și surorile mele. Am un job pe care-l ador: predau yoga din nou. Plănuiesc să-mi reiau studiile. Fac gimnastică și mănânc sănătos. Gândesc clar. Am lucruri pe care nici nu știam că le doresc. Mă iubesc. Îmi iubesc viața. Vreau să trăiesc.

Ketamina e un tratament promițător pentru depresie și o soluție salvatoare pentru indivizii cu tendințe suicidale care nu răspund la antidepresive tradiționale. Nu știu dacă va fi viitorul psihiatriei, dar știu sigur că aș fi murit fără ea. Nu m-aș fi așteptat niciodată ca tocmai un drog să-mi salveze viața.

Urmărește VICE pe Facebook

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre ketamină pe VICE:
Ketamina românului
Mi-am tratat depresia cu ketamină
Ketamina m-a reparat
Cele mai bune melodii despre… ketamină