Bursele Erasmus sunt o petrecere continuă pentru orice student român

FYI.

This story is over 5 years old.

Foto

Bursele Erasmus sunt o petrecere continuă pentru orice student român

Habar n-ai cât de multe nații încă se rup pe Dragostea din Tei.

Am plecat cu Erasmus in Dusseldorf, Germania, timp de un semestru, fără niciun fel de așteptare. Lumea spunea că o să învăț multe și că o să mă întorc schimbat și pe bune ca așa a fost. Am învățat cum arată un pre-drinking în stil franțuzesc, cum ciocnesc italienii paharele, cum își sărbătoresc indienii ziua de naștere într-o cameră cu o masă instabilă și cât de multe nații europene încă se rup pe Dragostea din Tei.

Publicitate

De la lecții de echilibristică noaptea în campus, până la cântat hituri optzeciste în tramvai, de la pool party-uri la cinci dimineața până la sedințe foto „on the spot" în turnuri de castel, Erasmus-ul meu a avut de toate. Dar nu asta m-a schimbat. Ci faptul că niște tineri în fața cărora existau bariere de limbă, de cultură, de religie, de culoare și de viziuni au reușit să constituie în câteva luni nu un grup, ci o familie. Așa mi-am dat seama că în viață poți realiza foarte multe, dacă ai alături de tine pe cine trebuie. Mi-am mai dat seama, când am plecat, că n-am învățat destulă germană.

Găsești alte lucrări de-ale lui Vlad aici.

Urmărește VICE pe Facebook