FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Drogurile funcționează ca sexul, dar ce se întâmplă când le combini?

L-am rugat pe fondatorul organizației Global Drug Survey să ne explice de ce unele substanțe recreaționale pot duce la dezastru, iar unele la un paradis în pat.
Fotografie de Kkgas via Stocksy

În primul rând, trebuie să fim recunoscători pentru ce avem. Cât de norocos să fii în aceste timpuri întunecate și turbulente, să ai acces atât la droguri recreaționale la alegere, cât și un partener de viață cu care să-ți combini organele genitale? Unii oameni nu au parte nici măcar de asta, așa că hai să ne gândim și la cei mai puțin norocoși.

OK, deci ești privilegiat cu sex și droguri. E greu să cuantifici efectele combinației dintre sex și substanțe recreaționale, pentru că aproape totul se rezumă la trei variabile: cantitate și sexul tău și al partenerului.

Publicitate

„Pentru bărbați, drogurile sunt despre performanță", spune dr. Adam Winstock, un consultant în psihiatrie, care a fondat Global Drug Survey. „Totul se rezumă la sculă: dacă drogurile îți fac falusul mai mare, mai tare și mai rezistent. Asta-i tot ce contează. Pentru femei, e mai mult vorba de senzualitatea experienței."

Citește și: Creierul tău nu face diferența între sex, droguri și muzică bună

„Drogurile pe care oamenii le consideră în general bune pentru sex sunt stimulentele", spune el. Aici intră cocaina, MDMA sau amfetaminele: „Drogurile stimulente îți dau energie, deci dacă faci sex și vrei să te miști viguros, atunci ceva care-ți amplifică stamina, performanța și energia poate fi un lucru util."

Partea proastă? Stimulenții tind să te usuce, deci e bine să investești în niște lubrifiant. „De obicei îți usucă membrana mucoasă, ceea ce poate face sexul mai traumatic și mai riscant."

Fotografie de Jaki Portolese via Stocksy

Winstock spune că și iarba e bună pentru sex, dacă reușești să rămâi treaz. „Canabis are un efect destul de pozitiv asupra femeilor", explică el, „dar dacă ești prea spart, poți să adormi." El adaugă o afirmație modestă: „Probabil că e un pic anost să ai un partener care adoarme în timpul actului sexual."

Din categoria stimulentelor, trebuie să luăm în considerare și efectele MDMA (sau molly, cum e cunoscut popular). „ Un drog ca MDMA va amplifica intimitatea și încrederea cu cineva cunoscut", spune el. În schimb, avertizează că acest drog îți poate da „un sentiment fals de intimitate cu un străin." Adu-ți aminte aventura de-o noapte de la petrecerea aia, care probabil nu s-a dovedit a fi dragostea vieții tale, ci era mai mult de la molly.

Publicitate

Dacă ești un tip, probabil că nu o să-ți priască cocaina. „Cocaina poate să ajungă să-ți ofilească penisul, lucru nu foarte folositor", explică Winstock. Pentru unele femei, cocaina poate fi un afrodiziac. Mărește încrederea în sine și energia, dar prea mult te poate face să te simți prea agitată și nervoasă."

Citește și:  Ce droguri micșorează cel mai tare penisul și de ce

Atunci când vine vorba de psihedelice, el consideră că mai puțin e mai bine. „Un pic de substanță psihedelică ar putea să te facă să te simți atât de distras de ce se întâmplă în capul tău, încât să nu poți rămâne excitat sexual", avertizează el. „Pentru unii oameni, o doză mică de LSD poate amplifica experiența. Însă prea mult, dacă ajungi să auzi sau să vezi chestii, nu prea pot să-mi imaginez cum sexul ar fi un lucru pe care ai vrea să-l faci."

Pe de altă parte, poppers, sunt fantastice, dacă nu-ți induc dureri de cap. „Poppers măresc calitatea orgasmului pe o durată relativ scurtă de timp, prin creșterea fluxului sanguin și scăderea nivelului de oxigen din sânge", spune el. Doar să nu bei din greșeală așa ceva, cum am văzut pe cineva odată.

În orice caz, nu drogurile sunt soluția unei vieți sexuale de rahat. Winstock explică asta folosind o metaforă despre condimente: „Drogurile și sexul sunt ca ketchup-ul. Dacă pui ketchup pe orice, pierzi din gust. Dacă ai de gând să combini drogurile cu sexul, asta ar trebui să fie excepția, nu normalitatea. Altfel pierzi capacitatea de a te bucura de sex fără droguri."

Publicitate

Aveți grijă, faceți sex responsabil și nu puneți ketchup pe orice. (Ketchup-ul e scârbos!) De asemenea, ajută atunci când chiar îți place de persoana cu care ți-o pui mai mult decât drogurile.

„Ai putea lua cel mai bun drog din lume pentru futai", dezbate Winstock, „dar dacă faci sex cu o persoană de care nu-ți place sau cu care nu ar trebui să faci sex, nu o să meargă."

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre sex și droguri:
Creierul tău nu face diferența între sex, droguri și muzică bună

Sex, droguri şi rock'n'roll

Când practici BDSM, creierul tău reacționează la fel ca pe droguri