Ce nu înțeleg părinții despre faptul că minorii își trimit poze nud

Părinții încă nu înțeleg mai nimic din sexting. Iar oamenii de știință nici măcar nu pot estima exact câți adolescenți americani își trimit unii altora în mod regulat astfel de fotografii. În funcție de articolul pe care îl citești, așa-numiții experți estimează că ar fi oriunde între 9 și șaizeci de procente. În general, cercetătorii preconizează că ar fi un număr mai mic; un studiu al Universității New Hampshire a descoperit că doar un procent dintre adolescenți au trimis o imagine cu un sân sau cu organele genitale. Sistemul legal e clar că nu înțelege: unele legi consideră o fotografie nud trimisă de un adolescent altuia pornografie infantilă. State precum Massachusetts și Colorado încearcă să-și adapteze legile la realitatea secolului 21 și la bunul simț.

Dar problema cu sextingul nu ține doar de morală. Fotografiile care au scopul de a excita un iubit sau o iubită pot ajunge să circule prin școală după despărțire, iar asta e ceva foarte periculos, care în unele cazuri a dus la sinucidere.

Deborah Gilboa, doctoriță, speaker, autoare și mamă a patru copii, a vorbit extensiv despre cum interacționează copiii pe rețelele sociale. Ea spune că, „dacă afli că un adolescent a trimis fotografii explicite, trebuie să-l educi, oricât de tentat ai fi să-l cerți”. Iată cum îi ajută ea pe părinți să comunice cu copiii lor pe tema asta.

După ce ai găsit dovezi că un copil practică sextingul, care e primul pas pe care îl poți face, ca părinte?
Primul lucru, ca părinte, e să-l întrebi „Ce e asta?”, pe un ton care transmite „Chiar vreau să știu sincer. E important pentru mine ce ai de zis.” Când vezi ceva atât de dureros, creierul tău se gândește direct la pornografie infantilă, dosare penale, umilință și rușine. Poate fi dificil să tragi aer în piept și să asculți ce are copilul tău de zis despre asta. Dar trebuie să setezi tonul pentru viitoarele conversații de genul acesta. Poți să-i confiști telefonul o vreme, ca să-i arăți că e un subiect al naibii de serios.

Se schimbă situația dacă copilul primește fotografia în loc să o trimită?
Da. Probabil că, dacă a primit-o, a cerut-o, a păstrat-o și a arătat-o și altora. Dar e posibil și să fi paralizat de frică și să nu știe ce să facă, să n-o fi șters de teamă ca persoana care i-a trimis-o să nu se supere. Deci e foarte important să asculți ce are de zis despre asta.

Următoarea întrebare pentru părinți este: Oare să-mi cred copilul? Asta e grea. Dacă știi că poți să ai încredere în el și că nu te-a mințit niciodată, porniți de la un nivel de încredere. Dacă ți-ai pierdut încrederea în el – dacă i-ai mai pus întrebări în trecut și te-a mințit, atunci poți să-i reamintești asta. „Uite, chestia asta e foarte importantă și știu că în trecut s-a întâmplat să mă minți, așa că îmi fac griji că poate mă minți și acum și că ar trebui să verific treaba asta. Va trebui să vorbesc cu părintele persoanei care ți-a trimis fotografia asta.”

Cum abordezi alți părinți?
Depinde dacă ai sau nu o relație cu ei. E vorba tot de încredere. Dacă ai o relație cu persoana respectivă, poți s-o suni și să-i spui: „S-a întâmplat ceva și vreau să vorbesc cu tine despre asta”. Vorbește la obiect și spune ce simți tu, nu ce ți-a spus copilul. Copiii tind să exagereze sau să redea lucrurile în altă lumină. Dacă a fost o chestie de grup și s-a întâmplat la o petrecere în pijamale și ai sunat pe părintele copilului despre care al tău a zis că a început totul, n-o lua neapărat de bună. Nu arunca cu pietre. Rămâi la informațiile concrete. „Iată ce am găsit. Am vorbit cu fiica mea despre asta și mi-a zis versiunea ei.” Recunoaște că e posibil să fi primit informații greșite.

Dacă nu cunoști părintele pe care îl suni sau știi deja că e o persoană reticentă, atunci ar fi grozav să ai ca moderator o persoană de încredere. Să sperăm că există așa ceva la școala copilului tău, un administrator, un consilier sau terapeut.

În ce punct ar trebui să suni la poliție?
Dacă crezi că cineva e în pericol, trebuie să mergi la poliție. Dacă ai impresia că poza circulă prin școală sau dacă nu ai expertiza necesară să faci o investigație. Dacă crezi că e doar un mesaj de la o fiică pentru iubitul ei sau un tip pe care-l place, atunci totul se poate opri aici. Poți vorbi cu copiii implicați ca să le explici că nu e deloc ok ce se întâmplă.

Știu că fiecare caz e diferit, dar pentru cât timp ar trebui confiscat telefonul copilului?
S-ar putea să fie nevoie de o perioadă de liniștire, să zicem o lună. Iar în luna aceea, poți să-i dai copilului misiunea să citească legile referitoare la pornografie infantilă, ca să știe la ce se expune. Trebuie să învețe să se poarte ca să-și câștige înapoi privilegiile. Filosofia mea e că puștii mei știu că nu dețin telefoane, ci doar le închiriază de la mine și tatăl lor. Dacă fac lucruri nechibzuite, pierd acest privilegiu.

Unii copii nici nu realizează că fac sexting. Uneori fac doar schimb de mesaje cu cineva de care le place și ajung să întrebe: „Cu ce ești îmbrăcat?” Se poate să i se răspundă: „A, dorm în sutien și chiloți.” Și atunci celălalt plusează cu „Nu te cred”. Și ce altceva să faci în epoca selfie-urilor decât să trimiți un selfie? Nici măcar nu-și dau seama că ajung să facă sexting. Ba poate li se pare că sextingul e un lucru scârbos pe care îl fac adulții.

Se întâmplă ca părinții să exagereze? Dacă nu faci parte din generația digitală, poate ai impresia că dacă un copil cere o fotografie explicită înseamnă că e criminal în serie.
Am încredere în abilitatea părinților de a reacționa exagerat la orice. Sextingul nu înseamnă că bietul copil deja face parte dintr-o rețea de prostituție. Dar, într-adevăr, poate însemna probleme la școală sau la job.

Imaginează-ți că afli orientarea sexuală a copilului tău printr-un mesaj de tip sexting. Cum se schimbă conversația în acest caz?
Se adaugă un plus de durere la toată treaba, mai ales dacă ești genul de părinte care l-ai fi susținut dacă ți-ar fi spus.

Trebuie să ai discuții separate despre orientarea sexuală și despre sexting, nu?
Așa trebuie mereu, să le luăm pe rând. Știi că n-aveai voie să te joci în casă; asta e o chestie. Apoi, ai spart lampa; asta e altă treabă. Ai ascuns lampa și m-ai mințit; a treia problemă. Gestionezi fiecare lucru separat. La fel poți face și în situația asta. Îi spui: „Problema e că faci sexting, nu orientarea ta sexuală. O să discutăm și despre asta, dar separat”.

Ce faci în situația de coșmar în care fotografiile circulă prin școală?
Asta e ceva mult mai grav pentru că implică și școala, în multe cazuri chiar și poliția. Trebuie să cauți mai degrabă organizații care se ocupă cu așa ceva. În primul rând, trebuie stopată răspândirea imaginilor. Apoi, poți ajuta copilul să înțeleagă că va fi o lecție dură și că poate să treacă peste asta.

Care e cea mai bună metodă de a preveni sextingul înainte să aibă loc?
Sper că știi că trebuie să ai conversația asta cu copilul tău înainte să-i dai un telefon pe mână. Să zicem că are 10, 11 ani. Eu le spun copiilor mei că, dacă vor să păstreze pe telefon o astfel de fotografie, trebuie să aibă acordul tuturor persoanelor implicate. I-am explicat foarte clar asta copilului meu de 12 ani, care o să primească un telefon în șase luni. Trebuie să știe că dacă cineva îi face o fotografie, nu are voie s-o păstreze în telefon fără permisiunea lui. Poți să-i înveți pe copii să ceară și să ofere consimțământul dacă îi întrebi, încă de la o vârstă fragedă, dacă e ok să pui anumite poze cu ei pe Facebook. Dacă spun că nu vor, nu le posta.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.