Am petrecut o zi cu Macanache, cel mai sincer rapper român

Maca mi-a vorbit pe șleau despre cum intri pe radio în România, dar și despre experiențele lui la concerte.

|
mai 18 2017, 10:53am

Îl știu și-mi place de Bogdan aka Macanache încă de când și-a prezentat biografia în prima piesă. Totul natural, bam-bam, pe șleau. E piesa care l-a și consacrat, de altfel. Serios, câți oameni au curaj să-ți spună cum scuipă rimele din OZN, iar tu, ca ascultător, să-l iei în serios? Da, el a reușit.

Am fost la multe concerte d-ale lui, dar niciodată n-am stat atât de aproape încât să purtăm o discuție unu la unu, darămite să văd cum se comportă și ce face într-o zi obișnuită. Dar, din ce mi-au mai povestit alții, știam că-i al naibii de relaxat în tot ceea ce face. M-am gândit să aflu mai multe despre filosofia lui de viață, că tot are concert pe 19 mai, la Arenele Romane, unde o să cânte alături de Zdob și Zdub, Coma sau Taraf of Haidouks, în cadrul J&B Blending Spirits Arena.

Ne-am întâlnit la ora 11 dimineața, în fața mall-ului Liberty, din București, în apropierea locului unde s-a mutat cu iubita lui și fratele acesteia care a venit la facultate-n oraș. Evident, nu înăuntru, fiindcă, pentru el, să-și ia haine de acolo e la fel de SF cum e matematica pentru alții.

E îmbrăcat așa cum mă așteptam. Stilul urban care-l caracterizează. În cap, șapcă Nike, trening de fâș pe el și-n picioare teniși Adidas. Modele vechi pe care le găsești, în mare parte, la second hand-urile din cartier pe care le controlează zilnic de marfă nouă, după cum îmi spune.

E acompaniat de-o bicicletă pe care o are de-o săptămână. „Mi-a zis cineva la o cântare că, dacă mă urc pe scenă, îmi dă o bicicletă. Am luat-o și-am dat-o la schimb pentru o cursieră. Că tre` să ajung colo și colo, iar eu nu-mi permit să dau mereu bani pe taxiuri."

Citește și: Am vorbit cu Macanache despre cum blenduieşte rapul cu mixologia

Azi n-are repetiții, nu scrie versuri, dar trebuie să clarifice alte chestii tehnice. „În prima parte a zilei, asta fac. Dau telefoane și mail-uri." A scris o piesă cu bandul, acum trebuie s-o înregistreze. Are o ședință gratuită la un studio, după ce a câștigat un concurs la Balcony TV cu numărul de vizualizări ale clipului.

Şi-a băgat din greşeală la spălat pantalonii unde avea cardul, iar acum trebuie să meargă la bancă pentru altul. Pe drum, ne oprim să luam o cafea și-și continuă treaba cu telefoanele. Primește mesaje cu banii care-i întră-n cont. Face mișto de situație: „Ia uite, banii de la radio".

Mi-a povestit despre piesa lui cu Delia și cum, deși nu e neapărat cea mai bună chestie pe care a făcut-o, îl ajută să intre în lumea radioului din România.

„E mai greu să faci piese de radio decât rap. La noi, dai un play la un negativ și, bam-bam, ai omorât beat-ul în două și gata. Dar, în pop, au anumite chestii. Să nu fie cu nu știu câte chitare, ba cântecul nu mai lung de nu știu câte minute și alte alea."

Citește și: Am agăţat pe Tinder cu versuri din Macanache şi-am înțeles de ce rapul e noua poezie erotică

„Eu am mai făcut piese de-au intrat pe radio, dar nu pe heavy rotation, că-s multe măgării la mijloc. De exemplu, „Diana" care a fost difuzată", continuă Maca. „Și mereu după ce scoteam o piesă le-o trimiteam, dar nu mă băgau în seamă. Am ca dorință melodiile cu bandul să intre pe radio. Facem piese simple, cu refren, dar bune. Să ne placă nouă, mai întâi. Dacă vrem să cântăm despre pantaloni de trening sau taximetriști, să cântăm. Oricum, eu-mi văd de old school-ul meu în continuare. Dacă îmi bagă o piesă, bine, dacă nu, nu, că-s atât de multe piese proaste la radio. Baza sunt concertele. Cam aia-i ideea."

La întrebarea dacă au apărut oamenii care se iau de el că s-a „comercializat", îmi zice că oamenii nu înțeleg un lucru: „Dacă faci un concert și iei bani din el, ăla se numește comerț. Nici nu poți să definești underground-ul, poate, cel mult, ca sound. Ăștia au pus o etichetă pe niște oameni, ca fiind așa-ziși underground, dar care n-au cântări și mor de foame. Doar mai scot un album din când in când".

Treaba cardului e rezolvată, așa că trece la următorul lucru pe care îl are de făcut pe ziua de azi. Trebuie să-și ia un microfon. N-a avut niciunul personal până acum. Doar unul de jucărie pe care i l-a luat iubita lui, ca să repete prin casă. „Nu mai contează cât costă, calitate să fie. Nu de alta, însă merg la concerte și multe n-au nici microfoane, plus că din asta-mi fac banii."

Până să ajungem la magazinele de muzică din centru, mergem mai întâi acasă la Nicu, producătorul și inginerul de sunet care-i face melodiile să sune blană, ca să lase bicla și să-l luăm cu noi. Pe drum, dăm de un anticariat stradal. Se oprește și se uită după vreo carte a lui Balzac. Un autor de care-i fascinat: „E foarte amplu. Îți scrie în cinci volume cum se duce la pâine".

Nu vede, însă, nimic, aşa că-ntreabă de el. Vânzătorul îi spune: „Păi, eu știu, dacă am?!" A lăsat-o baltă și-am dat să plecăm, dar ochii i s-au fixat din mers. A găsit, până la urmă. O sună pe iubita lui, Diana, să verifice dacă are acasă volumele respective. Le avea pe toate.

Mergem mai departe și ajungem în fața blocului lui Nicu, locul unde a filmat o parte a clipului „Non-stop". Și, ca să, vezi, magazinul e chiar nonstop. Macanache și-a luat un suc pe care l-am poștit, ca frații.

În casă se află și studioul de unde înregistrează încă de la început piesele. Terminăm țigara și-o luăm din loc cu mașina lui Nicu spre magazine.

Încă de când ne-am văzut, Macanache caută rime-n orice. Pe unde treceam și orice vorbeam, îl auzeai că făcea rime de context. „Asta-i și treaba. Dacă nu faci rime încontinuu, nu vin idei."

Citește și: Cum s-au făcut videoclipurile VICE & J&B care i-au blenduit pe Macanache și Adda

În mașină, c-un beat de rap în boxe dat cât să ne auzim, cei doi vorbesc despre industrie. Ce-o să mai scoată ei, ce-a mai făcut X sau Y. Totuși, când eram la bancă, îl întrebasem pe Maca cum i se pare trendul de trap la nivel global și local. I-a dat sentința că peste cinci ani o să moară.

Luăm la pas magazinele, dar nu găsește microfonul pe care și-l dorește. Era deja trecut de ora prânzului, așa că ne oprim la o cantină ca să mâncam ceva. La TV, pe-un post cu muzică de radio comercial, rula o piesă românească ce a fost pe primul loc mult timp, în urmă cu vreo patru ani. Se oprește din mâncat și revine la ideea cu piesele mizerabile de la radio. „Vreau să fac un album numai cu parodii muzicale ale melodiilor de genul ăsta."

Terminăm de halit și-o luăm spre locația tipului care trebuie să-i facă niște căști pe comandă. „Eu am urechea mult mai mică față de un om normal. Îmi scapă mereu și n-aud bine. D-aia am și căutat pe cineva care le face pe comandă, pe mărimea mea." Cei doi stabilesc felul personalizat în care să arate, după care plecam să personalizeze alte lucruri.

Pentru lansarea albumului nou Macadopere de la Cluj, pregătește CD-uri și tricouri. La concertul trecut de la Bacău n-a avut și-i pare rău. Găseşte pe Facebook o poză cu el în timp ce sare la un concert în mulţime şi e prins ca un star.

Ajungem la fabrica de hârtie cu pricina unde se prelucrează coperta albumului. Undeva pe la Crângași, băgată dubios după niște ganguri. Acolo ne așteptau deja iubita lui, alături de unul din chitariștii trupei. Ei veniseră c-un taxi și ne-au povestit cum, în mașină, la radio, se auzea piesa cu Delia. Șoferul le spune celor doi: „Băi, ce s-a ridicat Macanache ăsta. L-a luat Delia să facă melodie cu el, dar știa ea pe cine ia".

Neașteptat, în spatele nostru, apare o turmă de capre.

Cum ziceam, era o fabrică dubioasă care era-n câmp. Merge să facă o poză cu ele și-și aduce aminte de-un alt moment care l-a marcat. Când era copil a mâncat excremente de capră că credea că-s măsline, apoi, la rândul său, i-a păcălit pe alții cu același lucru.

„Așa și trebuie. Să vorbești deschis și să nu te ferești să spui cine ai fost", spune Maca.

Citește și: Macanache a făcut un cover după o melodie de-a Addei ca să-ți arate că poate

De fapt, asta am observat încă din primele minute. Se simte că-i un om plecat dintr-un mediu care nu-ți dă multe speranțe de reușită-n viață, dar care-și păstrează doza de omenie, odată cu atingerea succesului.

Se lăsase deja seară și ultima oprire înainte să plecăm acasă am făcut-o la magazinele de second hand-uri de unde-și cumpără mereu haine. „În general, ce iau de aici, Nike, Puma, Adidas și astea, le combin cu magazinele urbane cu care eu am niște deal-uri."

Zilnic dă câte-o tură pe aici: „După fiecare concert, dau hainele pe care le port altora. E important să vadă oamenii mereu c-ai altele noi".

Într-un final, trebuia să ne luăm și noi la revedere. Fix în momentul ăla mi-am dat seama că Macanache e genul de tip care nu cred vreodată c-ar putea să uite de unde pleacă. Nu se sfiește deloc să se afișeze așa cum e și-și asumă asta permanent. Ceea ce-i foarte-n regulă.

La plecare, ne-am salutat și strâns mână, nu înainte ca Macanache să-mi spună ultimele lui cuvinte care m-au uns pe suflet, pe ziua aia: „V-am lăsat, băieți, noi ne grăbim la mașină, că nu vreau să vină ăla să-i dau doi lei pe parcare". Când m-am uitat în spate, tipul cu parcarea i-a filat și-a venit imediat la geam să-și ceară partea. Să trăiască zeul Macanache!

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE