Sunt gay și am fost să mă spovedesc la un preot din București, dar n-am fost iertat

(Biserica din fotografia asta nu e aia la care am fost să mă spovedesc, ci doar aia din cartierul meu.)

România rămâne o țară profund religioasă, cu 81% din români care se declară creștin-ortodocși. Biserica Ortodoxă și-a manifestat puternic influența în România, după 1989. Sexualitatea e unul dintre lucrurile pe care a încercat să le controleze. În 2001, atunci când la presiunea Consiliului Europei, o Românie cu aspirații europene decide să decriminalizeze relațiile consensuale între persoane de același sex, Biserica se opune vehement.

16 ani mai târziu, BOR nu și-a schimbat prea mult atitudinea. Am fost botezat creștin-ortodox, dar am crescut ateu. Cu toate astea, confesiunea mea a fost sinceră, chiar dacă lipsită de orice semnificație religioasă. Știu ce părere are Biserica despre homosexuali. Și, totuși, eram curios: poți să fii gay și ortodox? Și pentru că zilele astea tot vorbim de balene - într-o societate în care de multe ori preotul înlocuiește psihologul, ce fel de mesaje primește un tânăr gay care-și caută liniștea în Biserică? E interzis oare să faci asta sau, dacă ești gay, ești mai puțin om și n-ai voie să treci pragul unei Biserici?

Mi-am scris păcatele pe o bucată de hârtie și am intrat în prima biserică care mi-a ieșit în față ca să aflu.

E dimineață. Afară e soare, dar în biserică e întuneric. Mă întâmpină Elena, o femeie cu o vârstă incertă care, printre altele, vinde lumânări. Înainte să-l cheme pe preot să mă spovedească, mi-a însemnat rapid cu pixul câteva pasaje și mi-a întins cartea ei de rugâciuni. „Nu durează decât vreo 20 de minute, le faci repede", îmi spune ea. M-am așezat în genunchi și le-am făcut, în timp ce ea mătura în jurul meu.

Părintele vine spre mine. E tânăr și pare deschis. Sunt încă în genunchi și îmi simt picioarele amorțite. Mă ridic greu, numai ca să mă așez din nou. Vine la mine, își pune sutana pe capul meu și îmi vorbește în șoaptă, chiar dacă biserica e goală.

„Îmi place de un băiat, părinte", îi zic.

Urmează un moment de tăcere. Mi-am scos lista cu păcate și i-am citit-o. Când termin, părintele îmi spune:

„Știi că, din punct de vedere al moralei creștine, e un lucru greșit."

Mi-a mai pus câteva întrebări. Discuția n-a durat prea mult și s-a încheiat așa:

Așa am ajuns eu la părintele care, neoficial, spovedește gayii în București, fie că se trimit unul pe altul, așa cum mi-a explicat el, fie că o fac chiar alți preoți. Nu o să dau nume că nu vreau să se ducă toți acum la preotul meu.

Ziua următoare, m-am dus. Sunt la slujbă. Aici, biserica e plină ochi. E Săptămâna Mare. Lumea stă la coadă la spovedanie. Doar vreo trei femei mai tinere au capul descoperit. La un moment dat, aud tonul de apel al unui Nokia și mă gândesc că în biserică e cel puțin un hipster. Femeile în vârstă se întorc și se uită urât, insistent, în spate. Imediat ce reușesc, mă duc să vorbesc cu părintele.

Părintele stă și se gândește puțin, apoi îmi spune:

„Mare problemă, în orice caz. Treabă urâtă."

Părintele vrea întâi să se asigure că nu cred că m-am născut așa. Îi spun doar că mi-am dat seama prin liceu și că mi-a mai luat ceva timp până s-o recunosc, în primul rând față de mine. I-am zis că nu e prima dată când mi-o trag cu-n tip - am fost cu mai mulți, dar că de la o vreme, parcă am început să mă simt cam vinovat și de-aia sunt aici.

„Trebuie să înțelegi că și patima aceasta a sodomiei este la fel ca și celelalte, ca și înjurătura, ca și desfrânarea", îmi spune părintele.

I-am zis că atunci când mi-am dat seama prima oară, nu putem să o spun cu voce tare. Acum totuși, dacă pot să vorbesc cu el despre asta, sunt relativ OK.

Nici prin gând nu-mi trece. Cum aș putea să spun că toată lumea ar trebui să fie egală? Mi-a zis că a spovedit destui gayi. Pe unii îi spovedeste și astăzi, pentru că unii chiar au conștiință, zice el, și vin. Sigur, nu le-a dat dezlegare să se împărtășească, completează omul.

La toți le-a zis același lucru: „Nu te naști așa". De aici pleacă nenorocirea. Trebuie să-mi întăresc convingerea că nu m-am născut așa. Pe tot parcursul discuției a continuat să insiste pe faptul că nu te naști așa. Mulți activiști queer îți vor zice că te naști gay. Și eu mi-am pus la un moment dat întrebările astea, dar mi se pare irelevantă treaba azi.

„Am creștini buni, care toată viață au luptat cu asta. Nu au putut să se căsătorească, că n-au cum, dar au luptat cu mare stoicism să nu se manifeste păcatul."

Nu poți să te duci numai la psiholog, că astea nu sunt probleme de psiholog, astea sunt probleme de duhovnicie. Trebuie să lupt cu mine însumi și să nu mai las loc patimilor să se manifeste deloc.

Înțeleg că e ok să fii gay, cât timp ai o viață mizerabilă, pentru că în esență, despre asta este Creștinismul: glorificarea suferinței și a negării sinelui ca virtuți.

Vor fi două soluții, aici, îmi explică el.

Aparent, unii dintre homosexualii pe care îi cunoaște el s-au îndreptat și au familii, au copii, rostul lor. Mi-a spus că alții, chiar dacă nu și-o mai trag cu bărbați, tot luptă cu gândurile alea, cu ispitele alea diavolești: să te duci să faci, să dregi, mai dai pe internet, mai ții legătura cu unul din ăla, dar e ok pentru că în timpul ăsta ai o nevastă de care îți bați joc.

„Am din ăștia care au dus o viața de genul ani de zile, ani de zile. Ș-acuma au soție și copii. Am și unii care au soție și copii, dar nu sunt foarte împăcați, adică lupta aceea-i vie", îmi spune părintele.

Sunt curios ce viață intimă au oamenii ăia. Părintele îmi explică că mintea umană poate să transforme femeia în bărbat și bărbatul în femeie. Dar asta se întâmplă frecvent și în relații heterosexuale: se culcă cu nevasta și e cu gândul la amantă. Deci e ok, că pe asta se întemeiază familia tradițională.

Râde.

Așa că, ori mă căsătoresc și mă voi lupta cu gândurile mele, și când o să am probleme cu soția - pentru că nu se pune problema dacă, ci când - asta este o luptă crâncenă, crede el.

Sau, rămâne ce mi-a spus mai devreme, mă condamn la singurătate, cum zice el, à la longue.

„Niciuna nu sună prea bine", îi zic.
„Știu că nu sună bine, dar din păcate n-ai altă soluție" a fost verdictul rece și dureros.

Părintele crede că te culci cu bărbați pentru că sunt mai buni în pat decât femeile. Așa, de exemplu, s-ar explica și cum unii descoperă că sunt homosexuali pe la 30 de ani, după ce mai au și un copil. Chestia asta, consideră el, este aberantă. Evident că nu se pune problema de dragoste, pentru că, mâine nu mai știi dacă altul te satisface și mai bine.

„S-a trezit că e homosexual la 30 de ani, că a descoperit el că ăla a fost mai bun în pat decât ailaltă."

„Între bărbat și femeie este o alchimie care între un bărbat și alt bărbat se stabilește, dar numai până la un punct. De asta, relațiile gay sunt sortite eșecului." Asta vine de la același om care tocmai mi-a spus că e ok să-ți imaginezi amanta în pat când ți-o pui cu femeia ta. Sunt sigur că relațiile alea sunt idilice.

„Ce pot să spun eu este că va trebui să alegi între om și Dumnezeu."

M-a încurcat complet cu concluzia asta.

Apoi adaugă că, ceea ce ne spune Mântuitorul în Biblie e categoric: „Cel ce iubește pe tată, pe mama, pe soț sau pe soție, sau pe altcineva, mai mult decât pe Mine, nu e vrednic de mine."

Așa că, sfatul este să mă despart de prietenul meu și așa să încerc să ies din mocirla asta în care sunt.

„Cred că este e cea mai grea decizie de luat."

Altfel, n-o să-mi dobândesc niciodată liniștea sufletului și mă voi distruge pentru că nu pot să-l iubesc cu adevărat.

„Ce iubești, iubești păcatul de fapt, nu persoana", mi-a explicat părintele.

Păcatul are mai multe faze, am aflat. Este păcatul făcut cu vorba, păcatul făcut cu mintea și păcatul făcut cu fapta. Dacă, de exemplu, mă gândesc la băieți, m-a sfătuit ca atunci când vreau să dau o labă gândindu-mă la vecinul meu sexy, trebuie să mă rog, și să nu mă ridic până nu mă liniștesc. Trebuie să fiu conștient de faptul că este fructul oprit. Ca la primii oameni în rai, zice el.

Am protestat că e nerealist să nu mă mai masturbez niciodată.

„Trebuie să lupți cu gândul acesta al păcatului la fiecare clipă. Și trebuie să te mai previn de ceva. Lupta aceasta este crâncenă. E cumplită. Și diavolul, spre deosebire de noi, nu obosește și nici nu îmbătrânește."

A adus în discuție până și homosexualitate în rândul animalelor, deși nu l-am întrebat eu. Mi-a zis că este o tâmpenie, pentru că animalele n-au rațiune. Au numai instincte.

Tot el recunoaște însă că lucrurile astea au fost și vor fi. Numai că nu putem să le acceptăm ca normale, așa cum fac cultele neo-protestante, care au hirotonit deja homosexuali sau femei lesbiene preoți. Ăsta este cel mai grav lucru, pentru că asta înseamnă un Dumnezeu personal. Și gândul că zeul tău nu ar fi un tiran însetat de sânge câruia îi pasă atât de mult de viața ta sexuală, e de-a dreptul înpăimântător, nu? Parcă nici nu mai contează ce faci și te simți mic, mic și neînsemnat în universul ăsta.

Mi-a vorbit despre homosexualitate situațională. Părintele mi-a zis ca el e călugăr, pe deasupra, și în mediul călugăresc se mai aude că mai există și nu-știu-ce pentru că modul de conviețuire a comunităților de genul ăsta este unul închis. A dat peste gayi toată viața. A văzut păcatul în toate fazele lui și-n toate modurile de manifestare. Ar fi ușor să-ți spui ceva de genul:

Îmi povestește că unii au luptat toată viața cu un gând de genul acesta și n-au căzut. În schimb, alții au căzut, s-au îndreptat și s-au dus liniștiți mai departe. Alții au căzut și niciodată nu s-au mai vindecat, adăugă el.

Îl întreb dacă mai există totuși ceva ce aș putea să încerc. Îmi recomandă să merg la o mănăstire liniștită pe care o știe el, unde nu sunt călugări din ăștia, vagabonzi. Și poate va organiza și un grup de suport, cu ex-gayii vindecați de care mi-a vorbit. Rămâne de văzut.

Ok, dacă nu eram tulburat pe bune, la început, acum chiar sunt. Conversația noastră se încheie într-un fel cel puțin ciudat. Ultimul argument e că, dacă rămâi gay, o să ai o viață grea din cauza homofobilor.

„Dacă crezi că ești în stare să iei toată lumea-n piept și să te duci pe drumul ăsta, mergi înainte. Eu ți-o spun că lupta de-acum începe. Dacă te vei duce pe drumul ăsta, luptă, luptă, luptă. Dar e o luptă tare inegală."