Chestii

Am vorbit cu români în relații poliamoroase ca să aflu cum trec peste prejudecățile rudelor

Dacă ai o familie cu cel puțin trei membri și mai e și conservatoare, ea ar putea fi cea mai mare problemă în deciziile tale.
15.4.17
Fotografie de David DeHetre via Flickr

Cum Paștele se petrece pios în familie, m-am întrebat cu maxima empatie de care sunt capabilă zilele astea ce fac oamenii ăia cu mai multe familii. Sau mai multe relații. Sau care au niște concepții de viață mai… hm, neortodoxe. Vorbesc aici de oamenii implicați în relații poliamoroase, adică în mai multe relații în același timp, toate asumate. Sunt teorii întregi pe chestia asta, mulți psihologi spun că omul nu e ființă monogamă (de exemplu uite un psihanalist șmecher aici și ceva despre regândirea monogamiei aici), ba chiar e și-un studiu care zice că, oroare dezaxare, copiii crescuți în familii poliamoroase sunt, șoc și groază, absolut ok.

Citește și: Poveștile românilor despre poliamor, relația în care ai mai mulți parteneri de sex

Acum, mă gândesc că-i nasol pentru oamenii ăștia de sărbători: unde te duci, la care familie, la ai lui, la ai celuilalt lui, la ai ei etc. Sau te duci acas' cu ambele iubite, dacă nu ți-a ieșit să ai trei? Luați lumină în cinci? Mi se pare complicat logistic așa că am întrebat. Înțelegi că, pentru că societatea românească încă dă cu paru' și te judecă pentru cum și cu cine ți-o tragi și-n ce poziții, oamenii ăștia au preferat să rămână în mare parte anonimi.

Kitty Rea, 30 de ani, membră a comunităților polyamory și BDSM

VICE: Cum se petrece Paștele în familie când ești în mai multe relații? În familia cui?
Kitty Rea: Petrec Paștele în familie cu pisicile și soțul. Eu, ca atee, mă feresc de Paștele în familia cu mama, tata și bunica de ani de zile (indiferent cui îi aparțin mama, tata și bunica). Asta ca să nu fiu târâtă la ore inumane afară din casă, pe un frig groaznic, ca să păzesc o lumânare. Mai bine păzesc un Netflix and chill.

Știe familia de modul tău de viață?
Familia mea nu știe absolut nimic despre modul meu de viață. Nu ar aproba nici Netflix and chill în post, dar să mai afle că sunt poli, bisexuală și nu iau lumină de la biserică!

Publicitate

Ai vreo poveste funny de la o altă masă în familia de poliamoroși?
În general de Paște ne mai vedem cu prieteni, care sunt tot poliamoroși. Așa că discutăm teme complexe, gen „dacă mă mai sună mama o dată să mă întrebe dacă am luat lumină, îi trimit poze cu wax play (în BDSM e un joc cu ceara de lumânare)". Dar în rest, nu prea se întâmplă nimic exciting de Paște. Dacă nu pui la socoteală că e momentul din an când eu ies să fac poze nud prin oraș.

Cred că ți-ai cam ratat mântuirea, nu? Cum te descurci cu păcatele?
De ratat mântuirea? Aia creștină sigur da! Dar cu un meniu la McDonald's în dimineața de Paște și o sticlă de vin de la prânz încolo, scap de angoasele teologice și spirituale. Cu păcatele mă descurc bine. La 30 de ani am reușit să tai destul de multe de pe bucket list. Mai sunt câteva de care trebuie să mă ocup, dar dacă nu mă trăznește doamne-doamne că nu mi-am vopsit ouă de Paști, zic că apuc să le duc la bun sfârșit pe toate.

Pe Kitty o poți citi aici.

Jay*, 39 de ani, new media manager

Fotografie de gaelx via Flickr

VICE: Cum se petrece paștele în familie când ești în mai multe relații? În familia cui?
Jay: Cum Paștele e o sărbătoare tradițională, cum altfel aș putea petrece Paștele dacă nu în familia tradițională? Atei fiind, eu și soția (da, știu, foarte previzibil, constituim unul dintre cuplurile alea cisgender, hetereo, căsătorite, care și-au deschis relația și au devenit non-monogame la un moment dat) profităm de zilele libere de la job să facem una dintre cele două vizite anuale la părinți prin țară. Cum e desacralizată și lipsită de semnificații profunde, nu simțim nici unul dintre noi vreo lipsă că nu petrecem sărbătoarea și alături de ceilalți parteneri.

Știe familia de modul tău de viață?
Iar cum familia e tradițională, după cum am spus, e aproape de la sine înțeles că nu știe de stilul nostru de viață. Nu suntem noi credincioși, dar ne plac, totuși, mesele bogate și n-am vrea să fim expulzați de la masa de Paște.

Publicitate

Ai vreo poveste funny de la o altă masă în familia de poliamoroși?
Contrar fanteziei comune, viața persoanelor poli nu e plină nici de orgii fără sfârșit, nici de situații jenant-penibile-haioase născute din adunarea în același loc a mai multor parteneri. Singura anecdotă pe care o tot spune iubita mea prietenilor ei e că de fiecare dată când sunt la un loc cu soțul ei (deci și la masă, pentru că mai ieșim și în trei sau patru) sfârșim ca niște bărbați tipici să vorbim de gadgeturi și chestii tehnice, ignorându-ne partenerele.

Cred că ți-ai cam ratat mântuirea, nu? Cum te descurci cu păcatele?
Mi-am ratat mântuirea?! Eu credeam că iubindu-ți nu doar un aproape, ci mai mulți chiar, îmi maximizez șansele la mântuire. Iar păcatele mă ajută ca în cazul în care ratez această mântuire, măcar să o ratez în mod plăcut.

Mergi la biserică să iei lumină? Cum se ia lumina în trei, patru, cinci?
Familia tradițională, remember! Evident că trecem 20 - 30 de minute să luăm lumină. Din același motiv pentru care nu le spunem familiilor despre modul nostru de viață - ar fi nevoie de mai mult efort să ne explicăm opțiunea și să ne-o facem acceptată decât efortul pe care îl presupun cele câteva minute petrecute o dată pe an în curtea bisericii. Și nici n-am vrea să-i rănim în vreun fel. Plus că mersul la biserică e un mod de a fi împreună pe care familiile noastre îl valorizează și nu vedem o problemă în a participa la un ritual, chiar dacă nu credem în el, dacă el e important pentru cei pe care-i iubim și respectăm. Iar lumina chiar se ia de regulă în trei, patru, cinci că deh, familia tradițională extinsă e numeroasă.

Topi Top, 34 de ani, reprezentant vânzări în viața profesională și liberă în relaționare pe partea personală

Fotografie de Robert Ashworth via Flickr

VICE: Cum se petrece paștele în familie când ești în mai multe relații?
Topi Top: Cu toți cu care vrem.

În familia cui?
A noastră. Ideal e să fii unde simți. Uite acum suntem vreo cinci la unul din noi acasă: trei gagici și doi bărbați. Am fost la piață, am făcut ceva de mancare, am mâncat toți. Acum e siesta pentru unii dintre noi. Pe după-amiaza se mai alătură un cuplu și ieșim la un pahar de ceva la terasă. Mâine sau în seara asta mai apar și trei câini, unul al meu și doi ai unuia dintre băieți. Și totul decurge normal fără ceva foarte bine stabilit.

Publicitate

Știe familia de modul tău de viață?
Oare?!? Adică eu am zis, da' nu știu cât se înțelege. Nu am o relație oficială de care să știe familia. Mamei îi mai povestesc de iubiți. Am cam trei constanți. Asta băieți, că mai sunt și fetele. Mamei i-am zis că nu mă mai văd în relații exclusive. Și replica ei a fost: „Aoleu, mamă, sper că nu orgii". Am întrebat-o ce înseamnă orgie pentru ea. A zis că atunci când sunt mai mulți. Și următoarea întrebare a fost: păi, și dacă ăia toți câți sunt acolo simt să fie si fac asta din tot sufletul, poți judeca asta ca pe ceva greșit? E greu de explicat, dar în cuvinte simple se pare că se clarifică lucruri și pentru ei. Doar la nivel conceptual cât de cât. Da, păi, trebuie și exemplificat un pic cu jocuri de putere și imagine din relații tradiționale.

Ai vreo poveste funny de la o altă masă în familia de poliamoroși?
Am ieșit aseară în trei la restaurant, adică noi două și el. Chelnerița a început să trântească lucruri crezând că noi săracele suntem maltratate. I-am zâmbit complice la plecare semn că suntem bine și s-a luminat la față. Dar presiunea e destul de mare. Uite, un cuplu de prieteni tocmai au mers acasă. Practic părinții știu povestea de mai mulți, dar îl văd pe unul oficial. Așa că se duc și pe la familia ei și pe la a lui. Nu cred că există o rețetă a succesului.

Cum te descurci cu păcatele?
N-avem pâcate, că sexu-i sfânt. Am văzut la o prietenă bi o chestie funny postată: „Mami, ce înseamnă normal? - Nu știu, mamă, un program la mașina de spălat".

Publicitate

Mergi la biserică să iei lumină? Cum se ia lumina în trei, patru, cinci?
Luăm lumina, numa' nu de la biserică, că e cu noi lumina. De la „lumânare" sau de la „capătul tunelui" o luăm, depinde care cum ne împărțim.

Cătălin, 31 de ani, LifeCoach

Fotografie de Robert Ashworth via Flickr

VICE: Cum se petrece Paștele în familie când ești în mai multe relații?
Cătălin: Nu sunt religios. Și nici partenerele mele nu sunt. Paștele pentru noi toți reprezintă motiv de adunare a familiei, pentru unii din obligație, pentru alții de plăcere. Nu ne petrecem sărbătorile religioase împreună pentru că oricum o facem în restul anului. Le lăsăm pentru rude.

Vreo poveste funny de la masa din familie?
Personal nu am, însă o amică și-a dus cei doi parteneri acasă la părinți și s-a distrat toată seara observând cum părinții ei încearcă să-i trateze pe cei doi în mod egal. Până și la porțiile de mâncare, băutură din pahar etc.

Ai cam ratat mântuirea.
Nu mă preocupă mântuirea. Nu mă gândesc la alte vieți. Încerc să o înțeleg pe asta de acum, să o trăiesc fericit și mulțumit de mine, să mă trăiesc pe mine.

Mergi la biserică să iei lumină? Cum se ia lumina în trei, patru, cinci?
Nu merg la biserică de fel. Nici partenerele mele sau partenerii lor. Dar atunci când se întâmplă să se ia lumina se lasă cu un sex foarte mișto.

*E un pseudonim.

Citește mai multe despre poliamor:
Am crescut într-o familie poliamoroasă
Moartea e mult mai complicată când ești într-o relație poliamoroasă
De ce o ardem deschiși la minte, când vrem de fapt doar să înșelăm