Lumea site-urilor și aplicațiilor de dating poate fi foarte brutală pentru o femeie. Mai mulți bărbați m-au numit „grasă” sau chiar „curvă grasă” pe Tinder, alții mi-au zis că ar face sex cu mine de milă, pentru că n-ar putea fi atrași vreodată de o persoană atât de grasă ca mine. Eu nu sunt îngrijorată de fizicul meu, dar după ce am încercat să-mi găsesc parteneri online, am ajuns să fiu obsedată de greutate în cu totul alt fel decât până atunci. Mă îngrijoram că fotografiile mă fac să par mai slabă decât sunt și că bărbații o să mă facă mincinoasă. Pe site-uri precum OkCupid, unde trebuie să completezi un chestionar despre sex și personalitate, mă uitam întotdeauna cum răspunsese un tip la întrebarea „ai ieși cu o persoană supraponderală?” înainte să-i dau mesaj.
Până la urmă, am reușit să trec peste asta și mi-am dat seama că ajunsesem să-mi creez niște probleme inexistente. Dar am fost intrigată când am auzit de WooPlus, o nouă aplicație de dating pentru femei și bărbați supraponderali, unde aceștia să se poată desfășura liberi, fără teama că vor fi jigniți sau judecați. Conform spuselor lui Michelle Li, unul dintre co-fondatorii Woo Plus, ideea pentru aplicație le-a venit după ce s-au uitat la un videoclip viral cu un experiment social în care bărbații reacționau foarte urât când ajungeau la o întâlnire cu o femeie de pe Tinder care arăta mai grasă decât în fotografii.
Videos by VICE
„Ne-a rămas în minte”, mi-a zis Li. „Dar nu toată lumea e interesată de femei subțiri și delicate, așa că am vrut să creem un site de matrimoniale pentru admiratorii persoanelor mai masive.”
Același videoclip citează un studiu care spune că cea mai mare teamă a femeilor heterosexuale e că vor ajunge la o întâlnire cu un ucigaș în serie, iar cea mai mare teamă a bărbaților e că vor ajunge la o întâlnire cu o femeie grasă. Dacă e adevărat (n-am reușit să găsesc studiul), îmi dau seama de ce o aplicație precum WooPlus le poate oferi persoanelor supraponderale un spațiu sigur. „Încercăm să-i ajutăm pe oameni să fie confortabili cu corpurile lor și cu ei înșiși “, a adăugat Li.
Bineînțeles, ideea are și dezavantajele ei: oare o aplicație ca WooPlus pune prea mult accentul pe greutate, în loc să încurajeze oamenii să treacă peste greutatea cuiva și să vrea să-l descopere ca persoană? Oare nu cumva fetișizează femeile masive sau nu cumva atrage persoane care pur și simplu vor să-și îndeplinească fantezia de a face sex cu o persoană grasă? Când i-am pus aceste întrebări lui Li, mi-a răspuns: „Nu putem stopa chiar toate pericolele, dar avem mai multe trucuri prin care detectăm anumite cuvinte (cum ar fi „fetiș”) și eliminăm imediat respectivii utilizatori. Nu tolerăm ideea asta pe site-ul nostru. “) Și cum hotărăști cine e destul de gras cât să folosească o aplicație ca asta?
Aveam ezitările mele, dar ce căcat?! Am zis să încerc. După cum spune un vechi proverb, nu judeca niciodată o aplicație de dating după interfața utilizatorului.
După ce am descărcat WooPlus, am început să-mi fac profilul. Îți poți selecta interesele, dar ai de ales între niște opțiuni selectate de ei. Cum n-am reușit să personalizez nimic, am devenit Alison Stevenson Basic. Alison Stevenson Basic iubește bucătăria occidentală și chinezească, muzica pop, rock ‘n’roll, punk și jazz. Îi place să bea cocktailuri și să se uite la comedii, dar îi plac și filmele romantice, horror sau documentarele. Când nu mănâncă mâncare occidentală sau chinezească sau nu se uită la filme, îi place să gătească sau să se joace cu animalele. Îmi ieșise un profil ca toate profilele de OkCupid pe care le urăsc, dar n-aveam de ales.
Următorul pas a fost să-mi descriu fizicul, ceea ce m-a adus în pragul unei crize interioare. Mai întâi, am fost rugată să aleg o mărime între „slabă” și „supraponderală”. Am ales plinuță. N-am idee ce voia să însemne „slăbuță-grasă”, iar dacă alegi „cu forme” bănuiesc că nu trebuie să ai burtă, iar eu am. Apoi a trebuit să-mi analizez forma corpului: Eram clepsidră, triunghi cu vârful în jos, dreptunghi/banană (astea au aceeași formă sau cum?), rotundă/măr sau triunghi/pară? După o clipă de gândire, am ales banană, pentru că e unul dintre fructele mele preferate și n-avusesem ocazia să-l bifez mai devreme.
Am încheiat profilul cu câteva fotografii – printre care și un selfie cu corpul întreg pe care mi-am făcut-o în baia unui fast-food – și am trecut la frunzărit profile.
WooPlus e făcut, deocamdată, doar pentru bărbați și femei hetero, dar Li mi-a zis că treaba asta se va schimba. Deocamdată, aveam de ales între câțiva bărbați, după care a trebuit să aștept cinci minute ca să mă pot „juca din nou “. După ce au trecut cinci minute, am mai primit un grup de alți zece bărbați, după care am primit mesajul că astea erau toate opțiunile zilei. Nu mă potrivisem cu nimeni.
Multe elemente WooPlus sunt împrumutate de la Tinder și Okcupid și alte câteva aplicații de dating mai vechi, dar aplicația are și un feature unic: cadourile. La 24 de ore după ce și-a descărcat aplicația, un utilizator cu care nu m-am potrivit mi-a trimis un cadou digital – o felie de tort. Din păcate, nu o felie adevărată de tort. L-am întrebat ce părere are de WooPlus.
„Personal, aș vrea să existe mai multe aplicații de acest gen”, mi-a scris el. „Am încercat și alte aplicații, dar să zicem că dacă nu ai o anumită formă a corpului, e cam nasol. ”
Câteva zile mai târziu, am vorbit cu un utilizator cu care mă potrivisem și care locuia la niște zeci de kilometri de mine. Mi-a zis că îi plăceau fetele cu carne pe ele, că a încercat și Tinder și apoi a dat peste aplicația asta. E clar că sunt oameni care văd chestia asta ca pe o soluție la o problemă.
Dar după o săptămână petrecută pe aplicație, am descoperit că cea mai mare problemă era lipsa de utilizatori. Bărbații cu care am fost obligată să interacționez nici măcar nu locuiau în orașul meu, așa că nu mă puteam întâlni cu ei. Conform statisticilor pe care mi le-a trimis Li, WooPlus a adunat 10 000 de utilizatori din noiembrie 2015, de când s-a lansat, dintre care aproape două treimi sunt bărbați. Și totuși, n-am simțit că am din ce să aleg.
Chiar dacă WooPlus va continua să crească, nu sunt convinsă că, dacă mă îndepărtez de bărbații care nu admiră femeile masive, voi reuși să schimb stigmatul negativ al supraponderabilității. Mulți bărbați cu care am ieșit în trecut mi-au zis că am fost prima fată plinuță cu care au ieșit vreodată. Dacă aș fi folosit strict aplicația WooPlus, n-aș fi avut ocazia să le schimb perspectiva asupra femeilor grase.
Asta nu înseamnă că WooPlus e o aplicație proastă. Li și echipa din spatele ei chiar au creat un spațiu sigur pentru persoanele supraponderale, dar e greu să faci asta fără să ne marginalizezi. În plus, dacă vrei să ai un feature de oferit cadouri, ar trebui să poți oferi prăjituri adevărate.
Urmărește-o pe Alison Stevenson pe Twitter.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Anterior: Cum e să te scoți singur în oraș la o cină romantică