Nu sunt genul de persoană înnebunită după iarbă. N-am găsit încă doza exactă care să-mi facă bine. Știu exact câtă cocaină sau cât meth să bag ca să fie bine, dar când vine vorba de iarbă, un singur cui mă bagă atât de tare în paranoia, încât îmi vine să sar pe geam. Știu că vorbesc ca bunica, dar iarba chiar e razna zilele astea. Nu știu ce-i fac sau cu ce o stropesc, dar e iarbă mutantă. Iarbă pe speed. Iarbă cu extract de și mai multă iarbă. Pot lua orice drog din lume, dar de obicei spun un „nu” hotărât la un bong.
Așa că, atunci când am auzit de Foria, primul lubrifiant din lume cu cannabis care are scopul de a crește plăcerea sexuală feminină, m-am gândit că e metoda perfectă să scap de teama mea de iarbă. Am mai mare încredere în vagin decât am în cap.
Videos by VICE
Săptămâna trecută, m-am întâlnit în Los Angeles cu Matthew Gerson, creatorul Foriei. După ce am trimis câteva e-mailuri la compania lui și am cerut niște mostre ca să pot scrie articolul, s-a oferit să se întâlnească cu mine și să-mi povestească despre creația lui.
Gerson are o teorie despre femei, sexualitate și plante. Și cred că m-a convins și pe mine.
„Cresc niște plante de marijuana”, mi-a explicat el. „Și petrec mult timp cu ele, sunt niște plante fascinante. Marijuana e o lantă feminină foarte sexuală. Femela e cea recoltată. Ea secretă un fluid, vrea să fie polenizată, și când e polenizată, se stresează și produce tot mai mult fluid. Există o conexiune ciudată între femei și plantele feminine. Noi am evoluat împreună cu plantele. Avem un receptor care absoarbe perfect THC-ul. Avem capacitatea de a absorbi polenul pe care îl secretă plantele pentru că fiziologia noastră a evoluat împreună cu a lor.”
Gerson nu e activistul tipic pro-marijuana. Mi-a spus că a început să lucreze cu cannabis după ce i-a venit ideea să creeze Foria. La vârsta de douăzeci de ani, Gerson studia să devină călugăr budist, dar în scurt timp și-a schimbat focusul de la aspirațiile monastice către domeniul sănătății. Atunci a înființat, împreună cu prietenul lui Mark Batiste, Compania de Prezervative Sir Richard’s, după ce l-a inspirat discursul unui prieten la TED. A fost un experiment de branding și sănătate sexuală care l-a dus, împreună cu Sir Richards, la Haiti.
„Am lucrat în companie trei ani”, mi-a explicat Gerson. „M-a făcut să fiu interesat de partea sexuală a sănătății.”
„Nu fumez iarbă de foarte mult timp. Pentru mine e un medicament puternic. Poți să-l folosești foarte greșit. Am folosit iarbă cu partenerele în timpul sexului. Am simțit că se potrivea foarte bine, așa că am început să fac cercetări. Am găsit multe documentări despre marijuana ca afrodisiac sexual și în medicina chineză, și în ritualurile hinduse”, a spus Gerson. „Dar nu mai e cazul să fumăm iarbă pur și simplu, există metode de ingerare mult mai rafinate. Așa am ajuns la uleiuri. Și, cum am activat în domeniul sănătății sexuale, când am auzit de ulei, m-am gândit imediat la lubrifiant. Pentru Foria am folosit ulei de cocos, pentru că e foarte bun pentru igiena feminină.”
Gerson înconjurat de verdeața lui preferată. Foto de pe Facebook.
Gerson a vorbit cu mai mulți doctori (și părinții lui sunt tot doctori) și s-a asigurat că produsul lui va fi unul singur pentru sănătatea umană. Chiar a fost. Cannabisul nu e nociv, e natural și nu e toxic. Foria a trecut prin multe faze, iar Gerson a dezvoltat cea mai bună versiune de pre-lubrifiant (nu uitați că Foria nu ar trebui folosit ca un lubrifiant normal, trebuie șpreiat de câteva ori cu o oră înainte de sex) în colaborare cu oameni de știință care l-au ajutat să găsească dozajul perfect. Fără pesticide, fără mucegaiuri și conservanți. Deocamdată, Foria e disponibil în California doar pentru oamenii care au carduri medicale pentru marijuana. (Gerson a recunoscut că până va putea fi cumpărat în alte state și țări, el e dispus să-i ajute pe oameni să-l facă singuri acasă. Versiunea Foria pentru săraci, cum ar veni.)
Dar ce e mai important e că Gerson s-a concentrat pe ideea că nu există produse care să le ajute pe femeile care nu pot avea orgasm. Cele care nu se pot relaxa în timpul sexului. Suntem o cultură obsedată de sex, dar totuși nu putem discuta matur despre plăcere și despre corpurile noastre. Bărbații iau Viagra și Cialis ca să poată face sex până la bătrânețe, dar femeile ajung la menopauză și plăcerea sexuală dispare de tot din viața lor. Îmi vine să urlu când mă gândesc că există femei care n-au avut orgasm niciodată.
Gerson mi-a furnizat destulă Foria cât să-mi tripez vaginul maxim și i-am mulțumit din suflet.
„Plec într-o vacanță binemeritată. Dar poți să-mi scrii pe mail dacă ai nevoie de ceva.”
Pe drum spre casă, am fost curioasă și n-am mai avut răbdare. Am hotărât să testez Foria mai întâi oral. Mi-am dat cu spray-ul în gură de vreo cinci ori și apoi de alte patru ori peste zece minute. În plus, Gerson a menționat că, în timpul studiilor inițiale, femeile raportaseră că se amețiseră când utilizaseră Foria oral, dar nu și când îl utilizaseră în vagin. În orice caz, se pare că prin prostată, oamenii se pot tripa mental de la iarbă. Am vrut să văd cât de tare era tripul pe cale orală.
M-am dus la cumpărături și apoi acasă. Colega de apartament avea o prietenă pe la ea și am stat cu ele de vorbă. Peste o oră-două, mi-am dat seama că sunt spartă. Dar nu la modul nasol, cu paranoia și agitație, ci aveam o senzație de relaxare totală. Mă simțeam ușoară și calmă, cum te simți de la primul val de efect de la ciuperci. Era un high liniștit și matur. Uau, nu știam că iarba poate fi atât de mișto.
Close up cu bunătățile.
După revelația orală, m-am ridicat de pa canapea și am dat fuga la baie să-mi dau cu spray și în vagin. Știam că iubitul meu o să se întoarcă de la muncă în curând și voiam să-i dau timp THC-ului să acționeze.
Nu mă așteptam la rezultate imediate de la Foria. Așa cum mi-a spus și Gerson, nu funcționează prin magie. Când echipa lui a început să testeze Foria pe femei, au folosit toate categoriile de vârstă; femeile de douăzeci și ceva de ani au raportat orgasme mai intense, orgasme multiple și o creștere a plăcerii în tot corpul, iar femeile mai în vârstă (unele de 70 de ani) au spus că le-a dat acces la o plăcere la care nu reușiseră să ajungă de ani de zile. Sexul era mai profund, la fel și somnul. Normal.
„Nu poți reproduce sexul. Nu poți zice ‘hai să aplicăm aceleași tehnici și o să fie la fel.’ Nu funcționează așa. Și la fel trebuie să privim și planta. Trebuie să lucrăm în condițiile date”, îmi spusese Gerson. „Efectul e alterat de mulți factori…mâncare, alcool, relația cu partenerul, starea emoțională din ziua aceea…Asta face parte din jobul nostru: să fim ok cu acest nivel de nesiguranță. Oamenii vor să știe exact ce o să li se întâmple când folosesc Foria, dar nu le pot garanta nimic. Nu pot decât să le ofer informațiile furnizate de femeile care au testat produsul, dar nu înseamnă că o să li se întâmple și lor același lucru. Pur și simplu experimentăm în condiții de siguranță cu această plantă medicinală.”
În prima noapte eu și prietenul meu ne-am tras-o cu Foria. Eram super spartă și relaxată și m-am simțit minunat. Mi-a dat limbi și s-a spart și el de la lubrifiant. A fost tare. Doar că noi oricum aveam o viață sexuală sănătoasă și n-am avut niciodată probleme cu orgasmul. Aveam probleme cu iarba, în schimb.
Am hotărât să-mi tripez vaginul cu Foria zilnic timp de o săptămână.
În fiecare dimineață mă șpreiam de patru ori și apoi din nou după-masa. Monitorizam împreună cu iubitul partidele sexuale și eram atenți la tot ce simțeam. Sexul era intens. Am observat că simțeam diferit anumite lucruri, iar orgasmele erau mai lungi și mai profunde.
Pe parcurs, s-au întâmplat și alte lucruri dubioase. În timp ce alergam cu o prietenă ca să mă mențin în formă, am simțit deodată (în mijlocul antrenamentului epuizant) cum vaginul mi se udă și se excită în ultimul hal. Mă durea tot corpul, dar organele mele genitale aveau chef de sex. O nebunie.
În orice caz, mi se părea mai palpitant să mă sparg pe cale orală și să mi-o trag decât să-mi șpreiez doar vaginul. Gerson avea o teorie despre cum ar trebui s-o luăm mai încet și să ne relaxăm, să ne gândim la sănătatea noastră și la starea de bine din viețile noastre de zi cu zi și la rolul sexului și al plăcerii în toate astea.
„Nu înțeleg de ce reacția sexuală și plăcerea derivată din sexualitate au fost limitate la un singur aspect al experienței umane, fie cu un partener, fie prin masturbare”, a spus el. „Sexul e interconectat cu toate celelalte aspecte ale vieții și sănătății umane. Organele sexuale sunt un centru puternic al corpului.”
Orgasmele ne fac fericiți. Avem nevoie de plăcere și descărcare. Poate ne aflăm în punctul în care avem nevoie de un ulei cu THC care să ne relaxeze și să ne oblige să ne descărcăm.
Nu sunt sigură dacă Foria mi-a schimbat viața, pentru că aveam deja o viață sexuală destul de mișto, dar m-a ajutat să-mi dau seama că marijuana e un afrodisiac cu efect super puternic, atunci când nu e fumată. Dacă înțelegi cum funcționează și găsești doza perfectă, te ajută să te simți minunat.
Încă folosesc Foria. O să continui să-mi sparg vaginul pentru că e o experiență minunată care nu vreau să se termine.
Urmărește-o pe Mish pe Twitter.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Citește mai multe despre droguri și sex:
Sex, droguri şi rock’n’roll
Orgiile nesfârșite la care toată lumea bagă meth distrug comunitatea gay din Londra