Mi-am vândut chiloții purtați pentru heroină

Am început să iau heroină când aveam 16 ani. Încercasem toate drogurile posibile, dar am observat că am o slăbiciune pentru opiacee în clasa a zecea, când un prieten bolnav de cancer mi-a dat niște morfină. După niciun an, mă injectam în parcare, în timp ce alți copii decorau sala de sport pentru festivitatea școlară. Dependența mea a continuat aproape zece ani pentru că heroina pur și simplu mă făcea să mă simt minunat.

Dependenții de heroină au permanent nevoie de bani. La fel eram și eu. Auzisem vorbindu-se de piața de chiloți murdari din Japonia și m-am întrebat dacă exista ceva similar în suburbiile din Virginia. În urma unei scurte căutări pe Google, am aflat că exista o astfel de piață, înfloritoare, în Old Dominion. Nevoia de bani m-a făcut să depășesc orice fel de inhibiții și am început să răspund anunțurilor de pe Craigslist aproape imediat.

Primul meu client mi-a oferit 100 de dolari pentru o pereche de chiloței. Nu știu dacă aveți cunoștințe despre piața de chiloți murdari, dar să știți că ăsta era un preț bunicel. La prima noastră întâlnire, care a avut loc într- parcare, a intrat în mașina mea și mi-a dat banii. Mi-am dat jos chiloțeii negri din dantelă și l-am lăsat să mă plesnească peste fund de câteva ori. Nici măcar n-a luat chiloții cu el, se temea că o să-i găsească nevastă-sa. Am plecat râzând isteric. Aveam 100 de dolari și aveam de gând să mă fac praf. Deschisesem poarta unei noi lumi pline de posibilități. Nu mă simțeam exploatată, mă simțeam cea mai șmecheră din lume.

Am vândut o grămadă de chiloți murdari între 2010 și 2011, punctul culminant al afacerii mele fiind chiar de Crăciun. Aveam trei clienți fideli, pe care iubitul meu din vremea aceea îi numea Perverșii. Îi numerotasem. Perversul Unu mă ajutase să stabilesc prețurile și le mențineam sus. Îmi vindeam chiloții la prețuri între 80 și 200 de dolari, în funcție de cât puteam stoarce de la clienți. Foloseam faptul că sunt inteligentă și exotică în avantajul meu. Îi convingeam să mă plătească mai mult pentru că nu eram vreo târâtură de doi lei. La finalul unei tranzacții, o tuleam direct acasă la dealerul meu.

Clienții aveau și ei preferințe. Unul voia tanga de bumbac și pupici. Altul voia să mă ating și să mă prefac că eram sora în vârstă de 17 ani a nevesti-sii. Altul voia să se masturbeze în fața mea. L-am lăsat, dar în timpul ăsta m-am drogat și m-am gândit la ale mele. Singura lor dorință era ca eu să termin în chiloți la un moment dat pe parcursul zilei. Din păcate pentru ei, dependenții de heroină termină foarte greu, așa că rareori mă oboseam să mă masturbez pentru ei. Toate aceste servicii adiționale creșteau nota de plată, evident.

Mai devreme sau mai târziu, toți acești bărbați se ofereau să mă plătească ca să fac sex cu ei. Le promiteam mereu „data viitoare". Iubitul meu mă aștepta mereu undeva în parcare sau în preajma locului în care mă întâlneam cu ei. Nu-mi cerea niciodată detalii despre ce se întâmpla, era bucuros că aveam bani. Mă simțeam mândră că eram responsabilă pentru faptul că nu intram niciodată în sevraj niciunul dintre noi. Mi-a spus la un moment dat că îl excita faptul că alți bărbați se masturbau cu gândul la mine. Nu-l puteam învinui. Pe vremea aceea, fanteziile mele sexuale constau în ideea ca cineva să-mi îndese bani în gură. Dar oricum nu puteam avea orgasm.

Mă simțeam feministă când făceam activitatea asta. Mi se părea că dețin controlul și nu mă simțeam exploatată. Dimpotrivă, eu exploatam perverși care n-aveau altceva mai bun de făcut decât să-și cheltuie banii pe lenjeria murdară a unei tinere. Era clar că bărbații ăștia erau dependenți de sex. Erau palizi și cu cearcăne de la masturbat toată noaptea. Nu-mi păsa ce făceau și cine erau, atât timp cât mă plăteau. Presupun că lipsa de interes era reciprocă, căci niciodată nu-mi observau semnele de seringă de pe brațe și îmi ignorau disperarea evidentă.

Până la urmă, disperarea m-a făcut să îmi doresc mai mult. Unul dintre perverși mă dezgusta în mod special, așa că am conceput un plan de a-l jefui. Am fost de acord să mi-o trag cu el pentru câteva sute de dolari și m-am întâlnit cu el într-o parcare. Planul meu era să sar în mașină, să iau banii și să-l pun pe iubitul meu costumat în gardian să bată la geamul mașinii. În timp ce perversul se panica, eu urma să fug. Simplu ca bună-ziua. Mulți bani pentru nimic, iar el ar fi scăpat cu un „avertisment". Pe când discutam ideea cu un prieten, s-a uitat la mine uimit și mi-a spus: „Sunt oameni răi și sunt oameni penal de răi. Nu fi penală, fată." În momentul ăla mi-am dat seama că banii îmi afectaseră cu totul rațiunea. Mă săturasem de perverși. Era timpul să redevin dealeriță de droguri, una cinstită și la locul ei.

E greu de ghicit cantitatea de droguri pe care am câștigat-o din trafic cu chiloți. Chiloții mă costau vreo 2 dolari perechea, deci profitul era astronomic. În unele zile îmi ajungeau banii să iau trei-patru grame. În alte zile îmi permiteam două doze amărâte. Într-o zi obișnuită, o pereche de chiloței îmi oferea dozele necesare, un pachet de țigări și benzină pentru mașină. Tot ce câștigam împărțeam fifty-fifty cu iubitul meu.

Toți banii pe care îi câștigam mi se duceau direct în braț. Nu plăteam facturile, aveam datorii imense, familia mea era disperată, dar venele mele erau și mai disperate. Nu sunt mândră de ce am făcut, dar nici nu mi-e rușine. N-am rănit pe nimeni și mi-am satisfăcut nevoile făcând afaceri. Asta e tot ce-i poți cere unui drogat.

Notă: Numele autoarei a fost schimbat, deoarece a dorit să rămână anonimă.

Traducere: Oana Maria Zaharia