Puțin după ora opt dimineața, într-o zi de marți, primele patru autocare cu refugiați părăsesc tabăra improvizată din Idomeni, lângă granița dintre Grecia și republica Macedonia. Sunt urmate de alte două autocare, jumătate de oră mai târziu. Pe la ora 10, un total de 609 refugiați erau în drum spre tabere de refugiați organizate lângă Thessaloniki, al doilea cel mai mare oraș al Greciei. Mutarea marchează începutul sfârșitului pentru tabăra Idomeni, o tabără de refugiați necontrolată care rivalizează ca mărime și condiții cu „ Jungla“ din Calais. Aproximativ 8 500 de persoane au fost blocate în tabăra Idomeni, în niște condiții de trai absolut îngrozitoare.
Evacuarea taberei a început marți, în zori, cu ajutorul a 1 400 de ofițeri de poliție din toată Grecia. Poliția greacă a instalat un cordon de securitate de câțiva kilometri în jurul taberei și a scos din zonă atât jurnaliștii greci, cât și pe cei internaționali. O echipă de la televiziunea greacă publică ERT și doi fotografi ai agenției de știri de stat au primit permisiunea de a intra în tabără, dar trebuie să păstreze o distanță de două sute de metri de procesul evacuării.
Videos by VICE
Jurnaliștii au criticat aceste măsuri ale guvernului grec și l-au acuzat că încearcă să mușamalizeze situația. Jurnaliștii de la ziarul german Bild, Liana Spyropoulou și Paul Ronzheimer, s-au ascuns în tabără, dar Ronzheimer a fost descoperit și evacuat de poliție pe la ora 11. Toți voluntarii care lucrează pentru ONG-uri au fost scoși din tabără cu o noapte înainte, iar elicopterele poliției survolau zona.
Filmare aeriană cu evacuarea din Idomeni
Refugiații și jurnaliștii de pe partea macedoneană a graniței au declarat pentru VICE că evacuarea a început cu corturile de lângă gardul întărit al graniței. Rapoartele susțin că refugiații n-au opus rezistență evacuării, au fost împărțiți pe etnii și îmbarcați în autocare în grupuri de câte cincizeci. Mulți dintre ei își făcuseră deja bagajele și așteptau răbdători să vină poliția – în special familii siriene și irakiene cu copii mici. Tinerii imigranți care au călătorit singuri din Afganistan, Maroc, Algeria și Africa Centrală au fost implicați recent în ciocniri cu poliția în Idomeni, dar în ziua evacuării n-au existat incidente – e posibil, totuși, ca unii dintre ei să fi părăsit tabăra foarte devreme ca să încerce să treacă granița în Macedonia.
Giorgos Kyritsis – purtător de cuvânt cu panoul guvernamental de coordonare a imigrărilor – a declarat luni că evacuarea ar putea dura până la zece zile, până când toți cei 8425 refugiați vor i mutați din Idomeni în adăposturile oficiale.
Primii refugiați care au părăsit tabăra Idomeni vor fi cazați în centre din Sindos – o suburbie din Thessaloniki. La sfârșitul săptămânii trecute, guvernul grec a anunțat că s-au eliberat 6 500 de locuri în nouă centre noi. Când a fost întrebat de ce a exclus jurnaliștii din idomeni, Kyrtsis a spus, la televiziunea greacă Mega, că „în toată lumea intră în vigoare aceste restricții când se desfășoară astfel de operațiuni”. A adăugat că prima fază a operațiunii n-ar trebui să se desfășoare sub supravegherea atâtor camere de filmat și aparate foto și că, în următoarea perioadă, jurnaliștii vor primi din nou acces în tabere.
Granița dintre Grecia și Macedonia e închisă de la mijlocul lunii martie, când așa-zisa rută balcanică a fost închisă pentru imigranți. În 2015, aproape un milion de persoane au trecut prin Idomeni spre Balcani și Europa Centrală, până când guvernul macedonean a hotărât să construiască un gard de metal dublu de patruzeci de kilometri de-a lungul graniței, ca să împiedice imigranții să traverseze granița.
Citește și: Fotografii cu purgatoriul din Grecia, unde mii de refugiați au rămas blocați
Gardul a blocat foarte mulți imigranți în Grecia, în condiții de vreme groaznice. Doctorii voluntari și ONG-urile au înregistrat foarte multe cazuri de gastroenterită, boli de piele și nașteri în condiții foarte precare de igienă – o dramă umanitară în afara oricărei noțiuni de lege internațională. Conflictele între refugiații care stau la coadă pentru o supă sau ca să-și încarce telefoanele sunt la ordinea zilei.
Efortul de a convinge refugiații să părăsească tabăra Idomeni au durat o săptămână și jumătate – până acum au fost mutate trei mii de persoane. În ziua de marți, când a început evacuarea, pe teritoriul Greciei s-a raportat un număr total de 54 124 de refugiați .
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre refugiați pe VICE:
Refugiații nu-ți cuceresc țara, dar sigur ți-o vor schimba
Refugiații s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare în Germania
Am petrecut o zi într-o tabără de refugiați din Grecia