Ceuta este un oraș de coastă spaniol, situat la vârful de nord al Marocului. Împreună cu Melilla, un oraș în apropiere de granița algeriană, cele două orașe sunt exclave spaniole; bucăți de teren care, deși fac parte din teritoriul Spaniei, nu sunt atașate de aceasta. Oficial fac parte din Europa, separate de Maroc numai de garduri și ziduri. Ambele au fost demult puncte cheie de intrare pentru migranții și refugiații care caută adăpost în Europa. Guvernul spaniol a investit milioane în securitate ca să-i țină departe.
Între 17 și 18 mai 2021, mai mult de opt mii de persoane, inclusiv până la două mii de minori, au traversat în Ceuta. Majoritatea dintre ei au înotat pe lângă zidul de la granița orașului care iese în Marea Mediterană. În câteva ore, poliția și armata spaniole au început să-i înlăture forțat în masă pe noii veniți și au expulzat până la șapte mii de persoane, fără să încerce măcar să le proceseze cererile de azil. Fotografiile și înregistrările video au arătat că poliția spaniolă și armata au bătut migranții și aparent i-au aruncat înapoi în mare. Aceste abuzuri recente vin după decenii de acuzații aduse de organizațiile pentru drepturile omului pentru cum sunt tratați migranții în teritoriu.
Videos by VICE
Virginia Álvarez, liderul de politici interne de la Amnesty International din Spania, a avertizat că viteza și amploarea acestor deportări sunt incompatibile cu un tratament responsabil și legal acordat migranților. „Sosirea multor oameni nu este o scuză pentru expulzarea colectivă ilegală”, a spus ea. „Pot fi indivizi eligibili pentru azil sau care au nevoie de protecție. Expulzarea oamenilor este ilegală și le refuză dreptul la o evaluare corectă și individualizată a cererilor de azil.”
Deși imigranții încearcă în mod regulat să traverseze granițele fortificate ale Ceutei, această creștere bruscă a sosirilor a fost neobișnuită. Din punct de vedere istoric, Marocul a colaborat cu autoritățile spaniole ca să ajute la menținerea migranților departe de zid. Chiar în martie 2021, poliția marocană ar fi incendiat mai multe tabere improvizate de migranți, a arestat peste o sută de bărbați și a mutat zeci de femei și copii în zone îndepărtate de graniță.
De asta, experții consideră că fluxul recent reprezintă o noutate în relațiile dintre cele două țări. Deși Marocul nu a comentat în mod direct motivul pentru care și-a relaxat controalele la graniță, analiștii sunt de părere că măsura a venit ca o răzbunare față de decizia Spaniei de a permite liderului unui grup militant căutat de guvernul marocan să fie tratat într-un spital spaniol.
La două zile după evenimentele din mai, fotograful francez Hervé Lequeux a călătorit în Ceuta ca să documenteze viața de zi cu zi a 438 de minori neînsoțiți care au rămas în exclavă după expulzarea în masă. La scurt timp după ce au traversat în țară, minorii – unii la începutul adolescenței – au fost adunați și adăpostiți în depozite transformate în centre pentru tineret, unde au trebuit să stea cel puțin zece zile în carantină obligatorie.
Conform ziarelor spaniole, El País și El Diario, minorii au spus că centrele nu au avut destulă hrană, paturi sau băi pentru toată lumea. Unii au trebuit să doarmă pe jos și să sară peste mese, supraviețuind zile întregi doar cu gustări. Toaletele au devenit rapid insalubre. De asta mulți dintre ei s-au furișat din centre și și-au făcut tabere improvizate pe plaje, în clădiri goale sau pe loturi în zone rezidențiale.
Unii dintre tinerii migranți, majoritatea cu vârste cuprinse între 16 și 17 ani, își petrec zilele cerșind în fața supermarketurilor mari sau pescuind. Viețile lor sunt repetitive și marcate de o luptă zilnică pentru mâncare și adăpost. Câteva moschei din oraș le oferă mici mese preambalate. ONG-urile și alte organizații de ajutor le oferă, de asemenea, haine și le iau detaliile, pentru a le anunța familiile în caz că sunt deportați înapoi în Maroc.
Alți adolescenți se bazează pe ajutorul localnicilor, care uneori le aduc hrană și apă cu mașinile. Dar lăsând la o parte actele de caritate, relațiile dintre migranți și rezidenții din Ceuta sunt adesea tensionate. Ceuta nu a avut încă un focar mare de COVID-19, iar sosirea unui număr mare de migranți îi face pe oameni să se îngrijoreze că va exista o creștere a cazurilor.
În cele din urmă, unii dintre acești adolescenți ajung să se întoarcă înapoi în Maroc și abandonează speranța pentru o viață mai bună în Europa, cel puțin pe moment. Dar multora le e greu să abandoneze visul european – unii spun că nu-și amintesc să fi existat o perioadă când părinții lor nu vorbeau despre asta. Ăsta este motivul pentru care unii dintre ei ajung să aibă joburi ciudate sau să cerșească ca să strângă cei 250 de euro necesari pentru cumpărarea unei bărci mici cu care să încerce să traverseze strâmtorile periculoase ale Gibraltarului către Europa Continentală.
Alții, în special cei care campează lângă port, încearcă să se ascundă în camioanele sau bărcile care se îndreaptă către aceeași destinație. Este o viață grea și, chiar dacă reușesc, probabil că nu vor fi bineveniți nicăieri.
Mai jos găsești și alte imagini.
Articolul a apărut inițial în VICE Franța.
