O bună bucată de vreme, numele lui Mircea Vulcănescu a trecut drept un altul dintr-o listă lungă de oameni care au făcut câteva ceva și d-aia i-a reținut istoria. El a fost însă într-un club select al celor care au condamnat la moarte mii de oameni.
În ianuarie 1941, după ce a înăbușit rebeliunea legionară, Ion Antonescu i-a cerut lui Mircea Vulcănescu să intre în Guvern, ca subsecretar de stat la Ministerul Finanțelor. A stat în funcție până la final, adică 23 august 1944, când Regele Mihai I a pus capăt dictaturii lui Ion Antonescu.
Videos by VICE
Mircea Vulcănescu a fost arestat în 1946 și condamnat la opt ani de închisoare, pentru că ar fi aservit România intereselor economice ale Germaniei naziste. A murit în închisoarea din Aiud pe 28 octombrie 1952.
Până la acele momente de glorie antisemită, istoria personală a lui Mircea Vulcănescu a început pe 3 martie 1904, anul nașterii. În Primul Război Mondial, familia sa a fugit din Bucureștiul ocupat de Germania și s-a refugiat la Iași. După război a revenit în Capitală.
În 1925, Mircea Vulcănescu a obținut două licențe, una în drept și cealaltă în filozofie. A plecat apoi la Paris ca să-și ia doctoratul, dar s-a întors în țară fără a-și atinge scopul. Un an universitar, 1929 — 1930, a fost asistent onorific la catedra lui Dimitrie Gusti, iar la 31 de ani a devenit director general al Vămilor din România. Ulterior a primit diferite funcții de conducere în cadrul Ministerului Finanțelor.
Scandaluri cu numele lui Mircea Vulcănescu în 2017 și în 2022
În 2017, liceul „Mircea Vulcănescu” trebuia să fie redenumit după un om care chiar a salvat evreii de naziști — și asta a supărat românii verzi. La vremea aia s-a lăsat cu protest în mall. La acea vreme, când s-a votat decizia, pe atunci omul USR Antonio Andrușceac s-a împotrivit. Între timp, el a trecut la AUR, ceea ce, restrospectiv, are sens.
În 2022, un om fost AUR a încercat să ia niște imagine dintr-un non-subiect care-l implică iar pe Mircea Vulcănescu. Un proiect de hotărâre pentru dărâmarea bustului lui Mircea Vulcănescu din Parcul Sfântul Ștefan din Sectorul 2 s-a lăsat cu implicarea Dianei Iovanovici-Șoșoacă și-a altora ca să nu se întâmple asta. Proiectul nu a mai fost adoptat.
Încă o dată, Antonio Andrușceac s-a dat în spectacol. De data asta drept deputat AUR. El a spus că Mircea Vulcăneascu a fost un „mare creştin şi mare patriot român care a readus ţării opt vagoane de aur”, cu care au putut fi continuate „eforturile de război împotriva ocupanţilor comunişti”. Mă rog, cred c-a pierdut capitolul ăla din istorie, dar România și-a cam luat-o de la ruși (comuniști) și asta nu doar spre finalul războiului, ci decenii după.
Reprezentantului partidului extremist AUR a acuzat și Institutul „Elie Wiesel” că ar avea o „preocupare vizavi de rescrierea istoriei României şi de demolare a cultului eroilor martiri” ai neamului românesc. Că ziceam și de Șoșoacă, fostă membră AUR, ea a zis că aprobarea proiectului ar reprezenta „un act de incultură, impostură şi antiromânism”.
Iată că ăsta e punctul în care e România: Mircea Vulcănescu, un antisemit dintr-o listă lungă, trebuie plasat în istorie fix ca ceea ce-a fost. Doar pentru c-a murit în penitenciar la Aiud nu-l face martir.
Desigur, poți avea părea ta pro sau contra — erou sau criminal —, dar cred că articolul ăsta te va ajuta enorm să înțelegi locul istoric pe care îl ocupă cu adevărat Mircea Vulcănescu.
Ce spun apărătorii lui Mircea Vulcănescu
Apărătorii lui Mircea Vulcănescu îl consideră pe acesta drept un mare gânditor. Unul dintre editorii care i-a republicat o serie de lucrări l-a declarat drept „personaj renascentist”. Sunt oameni care admiră fără rezerve lucrări precum Dimensiunea românească a existenței, I spita dacică, Omul românesc sau Existența concretă în metafizica românească.
Apărătorii lui Mircea Vulcănescu insistă că el nu a luat parte la decizia intrării României în cel de-Al Doilea Război Mondial și arată că a fost condamnat de un tribunal ilegitim. De asemenea, ei mai afirmă că Mircea Vulcănescu, care fusese arestat preventiv și aștepta finalizarea procesului, a fost un economist atât de capabil încât a fost consultat, chiar dacă se afla în închisoare, de membrii delegației României care participa la Conferința de Pace de la Paris care a pus capăt războiului.
Totodată, unii dintre fanii lui Mircea Vulcănescu afirmă că acesta a avut un comportament remarcabil în închisoare. Traian Popescu scrie că, pe când se afla la Jilava, Mircea Vulcănescu a văzut că un deținut grav bolnav ajunsese la capătul puterilor. În temnița de la Jilava, deținuții politici trebuiau să doarmă iarna pe beton umed. Ca să îl salveze pe tânărul deținut, numit Lăzărescu, Mircea Vulcănescu s-a culcat el însuși pe betonul umed, apoi l-a culcat pe Lăzărescu peste el, ca să îi țină de cald.
A reușit, însă s-a îmbolnăvit el însuși de pneumonie care, netratată, a provocat TBC. Mircea Vulcănescu s-a comportat exemplar în închisorile prin care a trecut: Văcărești, Jilava și Aiud. Lipsit de îngrijiri medicale, a murit în teribila Zarcă a Aiudului, partea cea mai îngrozitoare a închisorii. Ultima sa rugăminte către ceilalți deținuți de la Aiud a fost „Să nu ne răzbunați!”.
Din aceste motive, admiratorii lui Mircea Vulcănescu îl consideră un martir. Inclusiv Patriarhia Română. Iar printre admiratorii lui Mircea Vulcănescu se numără și actualul președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, Octav Bjoza, care consideră că justiția română este vinovată pentru că nu a anulat condamnările pronunțate împotriva unor oameni precum Mircea Vulcănescu sau Radu Gyr.
Ce argumente au cei care îl contestă pe Mircea Vulcănescu
Octav Bjoza nu spune că „personalitatea” numită Radu Gyr este autorul unor versuri sinistre, precum cele ale „imnului” Sfântă Tinerețe Legionară și că era un soi de Adrian Păunescu care, în loc să îl proslăvească pe Nicolae Ceaușescu, îl proslăvea pe Corneliu Zelea Codreanu, un individ care și-a asumat de la bun început asasinatul ca mijloc de luptă politică.
Mircea Vulcănescu, la rândul său, a fost un autor al unor texte naționaliste și a promovat o serie de teme care le sunt dragi și azi adepților români ai fascismului, respectiv românismul exagerat, pasiunea pentru daci sau instrumentalizarea politică a ortodoxismului.
Încă din perioada studenției, Mircea Vulcănescu a fondat o Asociație a Studenților Creștini din România, care era inițial afiliată la o mișcare mondială a tinerilor creștini, YMCA, pornită din mediul protestant. Însă, treptat, asociația fondată de Mircea Vulcănescu a ajuns sub influența toxică a lui Nae Ionescu, mentorul unei generații întregi de legionari, iar în 1928 a rupt legăturile cu YMCA.
Potrivit unei note a Siguranței care datează din 1924, tinerii din Asociația Studenților Creștini din România, care se reuniseră într-un congres la Năsăud, erau antisemiți, dar mult mai moderați decât cei din Uniunea Națională a Studenților Creștini din România, o organizație care a fost incubatorul în care a fost clocită Mișcarea Legionară. Studenții din asociația condusă de Mircea Vulcănescu, spre deosebire de ceilalți, nu promovau violența ca mijloc de atingere a scopurilor lor.
Mircea Vulcănescu a cochetat întreaga viață cu ideile de extremă dreapta și a aderat la politica antisemită a Guvernului Ion Antonescu nu doar în calitate de demnitar, ci și în calitatea sa de intelectual și de cadru universitar.
După cum rezultă din stenograma ședinței Consiliului de Miniștri din 20 martie 1941, în calitate de subsecretar la Ministerul de Finanțe, Mircea Vulcănescu a participat cu entuziasm la spolierea bunurilor evreiești și, mai târziu, la confiscarea bunurilor romilor care au fost trimiși să moară în lagărele de exterminare înființate de români în Transnistria.
Pe 8 mai 1941, în ședința Consiliului Economic, Mircea Vulcănescu milita pentru „românizarea” întreprinderilor evreiești, adică pentru confiscarea lor. Acestea urmau să fie preluate de statul român prin intermediul unor comisari de românizare. Acțiunea nu diferă foarte mult de naționalizarea decisă apoi de comuniști.
Fasciștii români invocau motive etnice și rasiale, iar comuniștii invocau motive sociale și economice. Tot în 1941, Mircea Vulcănescu își exprima admirația față de modul în care Germania a reușit să „rezolve problema” muncii forțate a evreilor și față de crearea ghetourilor în care erau închiși evreii.
Ca o paranteză legată de folosirea muncii forțate a evreilor de către germani, pe poarta lagărului de la Auschwitz, naziștii au scris „Arbeit macht frei”, adică „Munca te face liber”, iar aceste lagăre vizau atât exterminarea evreilor, cât și folosirea lor pe post de sclavi, pentru a presta diferite munci în folosul Reichului nazist. Mircea Vulcănescu a avut o idee diferită de cea a lagărelor naziste.
Pentru că munca forțată la care erau supuși evreii din România nu dădea rezultate dorite de Ion Antonescu, el s-a gândit să o monetizeze.
Fiecare evreu trebuia să plătească o taxă de 30 000 de lei și o suprataxă de 3 la sută din venituri. Dacă un evreu era prea sărac, în locul său trebuia să plătească Centrala Evreilor, denumirea dată comunității evreiești de la acea dată. Bineînțeles, aceste taxe nu excludeau deportarea evreilor, iar apoi și a romilor în lagărele din Transnistria, măsuri precum Pogromul de la Iași sau masacrul evreilor din Odesa.
De asemenea, Mircea Vulcănescu a participat la ședința Consiliului de Miniștri în care a fost hotărâtă obligarea evreilor să poate o stea galbenă cu șase colțuri cusută pe haine sau la cea în care s-au stabilit regulile după care statul român confisca bijuteriile și alte obiecte de metal prețios care aparțineau evreilor deportați în Transnistria.
Ai putea să tragi singur o concluzie
Mircea Vulcănescu este fără o îndoială o persoană controversată. Însă nu a fost un martir al închisorilor comuniste, ci o victimă. Martiri au fost cei care au suferit și și-au dat viața pentru o credință sau pentru o idee, precum episcopii greco-catolici, care ar fi fost eliberați imediat dacă acceptau să semneze trecerea la Biserica Ortodoxă Română, după cum remarca Gabriel Andreescu.
La fel, Mircea Vulcănescu nu a fost un criminal de război la fel ca și naziștii, care au decis să folosească gazele ucigătoare la Auschwitz pentru a-i extermina pe evrei, însă a fost complicele unor mari criminali de război precum Ion Antonescu. Spre exemplu, mareșalul a ordonat ca, la Odesa, după atentatul bolșevic soldat cu aruncarea în aer a comandamentului armatei române de ocupație din acel oraș, să fie împușcați câte zece comuniști sau evrei pentru fiecare soldat român.
Mircea Vulcănescu are o vină directă în adoptarea măsurilor îndreptate împotriva evreilor din România. De aceea, opera sa poate fi studiată și comentată, iar gesturi din închisoare, precum sacrificiul personal făcut pentru a-l salva pe Lăzărescu, pot fi admirate. Însă categoric Mircea Vulcănescu nu poate fi un model pentru tinerii de azi, nu merită statui și nici să dea numele unor școli, precum cea din comuna Bârsana, județul Maramureș, sau licee, precum cel din Sectorul 4 din București.
Până la urmă, Institutul „Elie Wiessel”, cel care a cerut schimbarea denumirilor care îl omagiază pe Mircea Vulcănescu, nu a făcut decât să ceară aplicarea legii românești, ignorată fără grație de autoritățile române care au aprobat ca unități de educație să poarte numele unui om care a fost complicele celor ce au ordonat uciderea unui mare număr de oameni nevinovați, doar pentru că erau evrei sau romi.
Articolul a fost publicat inițial pe 25 iulie 2017. A fost actualizat cu un plus de claritate adus subiectului.