Mixul ăsta de melodii africane psihedelice te trimite direct în Burkina Faso (dar nu la low cost)

N-am ajuns (încă) în Burkina Faso, statul ăsta din Africa de Vest cunoscut înainte de 1984 sub numele de Haute Volta (sau Upper Volta), însă îmi imaginez că elefanții de acolo au trompele la fel de lungi ca în filmările alea incredibile de la BBC Earth. Cât despre muzica din Burkina Faso, numai de bine.

Africa este probabil cea mai importantă și semnificativă sursă de inspirație pentru muzica din întreaga lume. Dacă te gândești la impactul cultural pe care africanii l-au lăsat de-a lungul timpului asupra culturii populare, cam toate lucrurile grave au plecat de la ei: de la ritualuri specifice de dans și transă la șamanism, îmbrăcăminte, costume populare, măști, simboluri, mituri, zei, literatură, și mai ales, muzică. Dacă mă întrebi pe mine, Adam, primul om din lume, era negru.

Videos by VICE

Să scormonești după muzica unui stat în care casele de discuri s-au pierdut în negura timpului, iar muzica e arhivată prin colțuri prăfuite ale vreunui magazin uitat de lume, nu e chiar așa de ușor. Noroc că au făcut-o alții deja înaintea ta, astfel că nu trebuie decât să mergi pe urmele bătătorite ale unor case de discuri precum Sublime Frequencies, Sahel Sounds sau Analog Africa, pentru început, ca să-ți faci o idee despre cum sună (o mică parte) din muzica africană, de la Nord la Vest. Oamenii ăștia au călătorit intensiv în Africa, timp de mai mulți ani, să înregistreze și să documenteze nu doar muzica specifică anumitor regiuni precum Burkina Faso, Sahel, Mali, Guineea, ci și modul de viață al muzicienilor și mediul în care trăiesc oamenii ăștia.

Citește și: Mixul ăsta de la Chlorys e atât de alternativ că îți topește creierul

Ca să-ți ușurez demersul (sau ca să te provoc), am făcut împreună cu echipa The Attic un mix de muzică din Burkina Faso, atât din epoca de aur a anilor ’70 (grupurile L’Harmonie Voltaique, Super Volta, precum și eroul național Amadou Ballaké), cât și din zilele noastre (înregistrări făcute de Hisham Mayet, co-fondatorul Sublime Frequencies, în 2013, cu muzicieni contemporani: Ibrahim From Bittou, Bomberi Willoho, Moukoro Zakaria/Moukoro Mahamadou).

Anii ´70 au reprezentat pentru întregul continent un deceniu de iluminare culturală pe toate planurile, implicit pe cel muzical, în ciuda instabilității politice a vremii respective. A fost o perioadă abundentă în Afro-Funk, ritmuri tradiționale islamice și melodii afro-latine, împrumutate de la ansambluri cubaneze. Unul din elementele preponderente muzicii din Burkina Faso este mandingue, dar mai sunt și diferite tehnici de cântat împrumutate din statele vecine, Mali și Guinea.

El este Baba Commandant. Fotografie via pagina oficială de Facebook

Și ca să mai scapi de sentimentul de autosuficiență (mai ales acum de sărbători), poate ai chef de un concert sâmbăta asta, pe 17 decembrie, de la Outernational Night din club Kran, cu Baba Commandant & The Mandingo Band, trupa asta de afrobeat contemporan direct din Burkina Faso.

Nu de alta, dar să vadă și ei ce au pierdut când n-au mai ajuns în vară la festival (pentru că aeroport). Programul include și un concert de lansare al noului album Karpov not Kasparov, urmat de un after-party cu Hisham Mayet.

Atenție, însă, dacă te aștepți să dai peste vreun mix de afrobeat îndoit, pe backgroundul căruia să-ți mângâi pisica pe creștet și să filosofezi despre cum probabil asta va fi ultima trupă de africani care va cânta în București pentru că PSD, să știi că nu-i despre asta.

Mixul este dur și aspru, la fel ca vremurile pe care le trăiești, și celebrează iubirea universală. Votează oricând partidul Uniți Salvăm prin Muzică!

Urmărește VICE pe Facebook