Un spot motivațional făcut de un ONG pentru alegerile din 24 februarie din Republica Moldova îți arată un parașutist care aterizează, undeva la țară, într-o baltă mizeră, sub ochii placizi ai unui țăran. Atunci când e întrebat de parașutist „unde am nimerit”, țăranul răspunde „drept în balegă”, apoi își vede mai departe de treabă.
Mesajul direct: „Votează bine din prima. Turul doi, nu va fi.” Mesajul implicit – ai grijă cum votezi ca să nu ajungem în căcat. Avertismentul mi se pare un pic tardiv pentru că Moldova este, deja, în căcat. Foarte mulți – a se citi: cam toți cei care au avut ocazia – au plecat din țară, fie către Occident și România, fie către Rusia, pentru a-și căuta ceva de lucru, iar mulți alții caută și ei să o întindă, cu cățel și purcel.
Videos by VICE
De ani de zile Republica Moldova se situează în plutonul celor mai sărace țări europene și, deși uneori mai sunt ușoare fluctuații, în general reușește să se mențină pe prima poziție. Democrația din Moldova a ajuns o glumă: până și UE, care se mișcă atât de lent și este atât de îngăduitoare cu derapajele, încât uneori simți că înnebunești, a trebuit să iasă din amorțeală și să sancționeze încălcarea normelor democratice suspendând orice ajutor financiar pentru Chișinău cel puțin până după alegeri.
Țara se află ferm sub controlul oligarhului Vlad Plahotniuc a cărui formațiune guvernează de trei ani, deși a fost departe de a obține majoritatea parlamentară la precedentele alegeri. Transnistria rămâne o problemă care pare imposibil de rezolvat, miliardul de dolari sifonat din sistemul bancar în urmă cu câțiva ani rămâne de negăsit, iar președintele socialist Igor Dodon face strădanii să arunce Moldova definitiv în orbita Rusiei. La cum se văd lucrurile, Moldova pare personificată de țăranul care înoată deja în glod dintr-un alt spot motivațional.
Filo-ruși, pro-europeni și afaceriști controversați se luptă pentru putere
Ca prin alte părți, sondajele de opinie nu prea mai sunt sigure când vine vorba de Republica Moldova și se întâmplă să fie diferențe mari între ce arată acestea și rezultatele alegerilor. Chiar și fără sondaje sunt câțiva jucători care își vor împărți, probabil, plăcinta și la care trebuie să fii ceva mai atent. În mare ai cam de toate: și un banditism d-ăla de Est sălbatic, și nostalgie după URSS, și îndemnuri la lupta tovărășească cu ochii ațintiți către Maica Rusie, și unionism (destul de marginal) și pro-europeni.
Partidul Socialiștilor este jucăria președintelui Igor Dodon. Tipul a fost, pe vremuri, omul comunistului Vladimir Voronin, dar la un moment dat s-a dus la socialiști, care au furat și o bună parte din electoratul fostului președinte. Dodon a câștigat alegerile prezidențiale din 2016 după ce a pretins că moldovenii sunt un alt popor care vorbește altă limbă decât româna. Se plimbă cât de des are ocazia pe la Moscova, fiind de câțiva ani principalul promotor al unei mai mari apropieri de Federația Rusă. Dacă îl asculți, însă, îți dai seama că această apropiere presupune că Republica Moldova ar deveni un simplu satelit al Moscovei, iar el s-ar mulțumi chiar și cu statutul de cățeluș al lui Putin.
Dodon ar vrea chiar federalizarea Republicii Moldova ceea ce ar îngropa definitiv orice tentativă de integrare euro-atlantică și ar fi cel mai frumos cadou pe care l-ar putea primi Rusia; nici măcar mult-hulitul Voronin nu a avut curajul să accepte planul rusesc de federalizare a țării.
Partidul Democrat este controlat de Vladimir Plahotniuc, oligarhul care, practic, conduce și Republica Moldova. Rețeaua lui Plahotniuc este o adevărată caracatiță prin care, direct sau indirect, controlează cam tot: se spune că are bănci, o mare parte din mass-media de la Chișinău, o influență considerabilă în sistemul judiciar, instituții, administrații locale etc. Plahotniuc a fost un tip influent, dar relativ discret până după Revoluția Twitter din 2009, când a început să bage bani în Partidul Democrat.
De atunci, acesta a fost de câteva ori la putere cu alte formațiuni pro-europene care, pe rând, au fost decimate: personaje marcante au trădat și au trecut la democrați (de fiecare dată s-a vorbit de sume consistente cu care ar fi fost răsplătite și s-a atras și atenția că s-au ales cu funcții), lideri importanți s-au trezit cu probleme penale, iar aici cele mai relevante cazuri sunt al fostului premier Vlad Filat, aflat și în prezent în pușcărie, și al fostului primar al Chișinăului Dorin Chirtoacă devenit irelevant politic după o perioadă de arest la domiciliu.
Fără ca democrații să fi câștigat alegerile (ca în cazul lui Voiculescu de la noi, banii și televiziunile nu pot cumpăra charismă) ei au reușit, prin furarea altor parlamentari, să își pună un guvern „noaptea ca hoții”. PDM are relații apropiate cu PSD (legăturile sunt multe și ar merita, doar ele, o poveste separată, mai ales că, de la prezentarea unor realizări gonflate ale guvernărilor la medicamente date gratis populației, cele două formațiuni par deseori să lucreze sub același dirijor).
România, sub pretextul că alternativa la guvernarea actuală ar fi socialiștii, a ignorat toate derapajele din ultimii ani, ba chiar a blocat, în decembrie anul trecut, un text critic la adresa Chișinăului care fusese propus în Consiliul Afaceri Externe al UE. Oricum, criticile constante ale europenilor par să îl fi enervate pe Plahotniuc, așa că PDM și-a schimbat oficial orientarea din pro-europeană în moldovenistă.
Blocul electoral „ACUM” ar trebui să reprezinte oamenii noi și pro-europenii din politica de la Chișinău. Blocul e format din două partide relativ noi – Acțiune și Solidaritate, al Maiei Sandu, și Platforma Demnitate și Adevăr, al lui Andrei Năstase – alături de care au venit rămășițe ale Partidului Liberal Democrat, cândva cea mai influentă formațiune pro-europeană, dar decimată de plecări la Plahotniuc și de arestarea liderului Vlad Filat, precum și unii reprezentanți ai societății civile, persoane care au reușit, până acum, să își mențină imagini bune, de profesioniști. Începuturile blocului ACUM se găsesc în protestele din 2015 și 2016, când oamenii au ieșit în stradă pentru a cere să fie trași la răspundere cei care sunt vinovați de furtului unui miliard de dolari din băncile moldovenești (evident că acest lucru nu s-a întâmplat) și pentru a bloca unele derapaje anti-democratice.
Dacă vrei, un fel de #rezist moldovenesc. Dincolo de dimensiunea pro-europeană, cei de la ACUM s-au poziționat ferm împotriva lui Vladimir Plahotniuc, ceea ce i-a costat pe ambii lideri.
Maia Sandu a pierdut alegerile prezidențiale din 2016, după o campanie electorală în care a fost ținta unor intoxicări care au amintit de campanii din Europa (mai ales la Brexit) și SUA (prezidențialele din 2016). S-a spus că ar vrea să aducă zeci de mii de refugiați musulmani, că ar fi lesbiană, că ar fi coruptă etc. Presa lui Plahotniuc a pus umărul, deși oficial adversarul oligarhului declarat pro-european ar fi trebuit să fie învingătorul Igor Dodon. Andrei Năstase (care are legături cu alți oligarhi) a plătit la următorul test electoral major – alegerile pentru Primăria Chișinău din iunie anul trecut. Acolo a fost un abuz pe față, de republică bananieră: Năstase a câștigat alegerile, dar instanța le-a invalidat.
Pe lângă cele de mai sus, în cursa electorală s-au mai înscris 12 formațiuni. Trei din formațiunile astea marginale merită atenția.
Partidul Comuniștilor, al bătrânului general de miliție Vladimir Voronin, promite „ordine în țară” – ceea ce, de altfel, comuniștii au făcut când au guvernat, între 2001 și 2009, perioadă în care au redus infracționalitatea. Electoratul comuniștilor a cam migrat în ultimii ani înspre socialiști, dar nu poți să știi niciodată.
Partidul „Șor”, cu sloganul „pentru popor”, este condus de primarul rusofon al orașului Orhei, Ilan Șor. Tipul este, din punctul meu de vedere, personificarea tupeului în politică: acuzat de implicare în furtul miliardului, s-a autodenunțat că i-a dat fostului premier Vlad Filat o șpagă halucinantă (260 de milioane de dolari!) și cu toate acestea este în libertate.
A treia formațiune interesantă este Partidul Liberal, condus de Dorin Chirtoacă. Liberalii s-au aflat la guvernare începând cu 2009, dar au făcut greșeala ca, în războiul dintre Plahotniuc și Filat, să îl sprijine pe oligarh care, atunci când nu a mai avut nevoie de ei, i-a lăsat cu buza umflată. În actuala campanie, liberalii nu au reușit să treacă peste umori mai vechi și să bată palma cu cei din ACUM și nu i-a ajutat nici că fostul lider al formațiunii, Mihai Ghimpu, unchiul lui Chirtoacă, a acceptat doar de curând să renunțe la șefia partidului.
Campanie electorală ca-n Estul sălbatic
Campania electorală a fost marcată încă de la început de nereguli, mi-a spus Radu Popescu, care a fost ani de zile consultant politic la Chișinău și continuă să țină legătura cu contactele lui de acolo și scrie despre Republica Moldova: observatori electorali au fost hărțuiți, unii candidați ai opoziției au afirmat că au fost agresați, cetățenilor aflați în afara țării (adică electoratul ACUM) li s-a pus în vedere că pot vota, spre deosebire de alte ocazii, doar dacă au acte valide. În plus, opoziția afirmă că multe din secțiile de votare pentru diasporă sunt în localități în care nu există comunități importante. Bombele campaniei au venit, însă, doar la sfârșitul acesteia.
Mai întâi, Maia Sandu și Andrei Năstase au afirmat că au fost otrăviți cu mercur, iar Năstase a și indicat un vinovat: guvernarea. Al doilea scandal îl vizează pe Plahotniuc, acuzat de Moscova (pe unde, îți amintești, se tot plimbă Dodon) că ar fi scos ilegal din Rusia peste 500 de milioane de euro.
Ceea ce e interesant în știre e că rușii spun că Plahotniuc (care are/a avut cetățenia română și un alt nume la București) este și cetățean rus. Tot interesant e și un articol din presa de la Chișinău potrivit căruia, în noaptea dinainte ca rușii să iasă cu comunicatul privind jumătatea de miliard, presupusul complice al lui Plahotniuc – controversatul afacerist Veaceslav Platon – a fost înjunghiat în pușcărie.
Toate astea amintesc mai degrabă de un stat post-sovietic din haoticii ani ’90, în niciun caz de o țară care, teoretic, încă aspiră la Europa și are, pe deasupra, și un acord de asociere semnat cu UE.
Vlad Țurcanu, jurnalist și analist la Chișinău, mi-a spus că asta se datorează faptului că numeroși concurenți electorali s-au format în anii ’90, astfel încât recurg la practicile pe care le cunosc de atunci – și despre care știu că funcționează.
„Oricât de scumpe ar fi costumele pe care le îmbracă acum sau oricât de bine s-au învățat a citi de pe prompter, îi dau de gol caracterul și apucăturile pe care și le-au format în acea perioadă. Cât privește necorespunderea cu statutul de țară asociată la UE, pe nimeni nu a amăgit poleiala pe care ne-am pus-o, din 2010, știind că n-am schimbat prea multe în profunzime. Substanța lucrurilor a rămas aceeași, găunoasă. Procedurile europene și bunele practici au rămas pe hârtie”, mi-a spus Țurcanu.
Dodon cheamă la revoltă dacă pierd socialiștii
La Chișinău a făcut un pic de vâlvă o atenționare dată cetățenilor americani de ambasada din Republica Moldova: după alegeri este posibil să aibă loc manifestații care ar putea degenera. Avertismentul a fost publicat după ce Igor Dodon s-a întâlnit cu ambasadorul american. Dodon a spus pe o rețea socială că se teme de fraudarea alegerilor și le cere simpatizanților săi să iasă în stradă în cazul în care acest lucru s-ar întâmpla. Vlad Țurcanu nu crede că sunt prea multe motive de îngrijorare, mai ales că forțele de ordine par să fie pregătite pentru situații de genul ăsta, însă nu exclude chiar și evenimente similare cu așa-numita Revoluția Twitter din 7 aprilie 2009, care a urmat după alegeri controversate, câștigate de comuniștii aflați la putere la vremea respectivă:
„Depinde și cât de departe va merge PD în falsificarea alegerilor. N-aș pune prea mult preț pe ceea ce emite Dodon, care ne-a obișnuit cu tot felul de judecăți gratuite și fanteziste, mai ales că nu el este cel care controlează situația în Republica Moldova. Nu-l recomandă prea multe să-și ia asupra sa rolul de lider al poporului. Oricum, o anumită îngrijorare în asemenea perioade nu e de prisos pentru cetățenii unei republici care a generat o revoluție ca cea din 7 aprilie 2009.”
Editor: Gabriel Bejan