Muncitorii din jurul lumii își dau jos șefii corupți cu forța

Ce-ai face dacă ai rămâne fără job? Probabil primul pas ar fi să te îmbeți, iar apoi să-ți scuturi de praf CV-ul pentru noul val de corporații. Dar dacă toți colegii tăi și-ar pierde jobul în același timp și în loc să accepți asta ca pe o chestie inevitabilă a capitalismului, găsiți cu toții o alternativă?

Asta se întâmplă prin Europa, unde muncitorii folosesc austeritatea economică ca pe o oportunitate să-și recapete locurile de muncă, fără șefii corupți care să-i tragă în jos.

Mișcarea asta de recuperare este o schimbare radicală în industriile exploatatoare de muncitori, ce au dominat ultimul secol. În loc să renunțe la orice speranță, angajații se organizează și preiau locul de muncă, după ce afacerea a dat faliment. Ei administrează activitatea ca o cooperativă muncitorească.

Aceste recuperări nu reprezintă o soluție prietenoasă, negociată cu proprietarii, ci o luptă grea: muncitorii au tăiat lacătele fabricilor închise și probabil s-au confruntat cu atacuri din partea poliției sau a firmelor private de securitate, care încercau să securizeze bunurile șefilor falimentați. În unele cazuri, oamenii au squatat fostul loc de muncă ani la rând, până să reușească să pună fabrica pe picioare.

Mișcarea a luat naștere în Argentina, o țară devorată de datorii, iar acum s-a împrăștiat în Europa ca o alternativă radicală la agenda politică de austeritate.

„Aceleași condiții care au determinat inițiativa asta în Argentina în 2001, mai exact o dezindustrializare masivă, au fost prezente și în Grecia în 2010, unde sute de companii au dat faliment", explică Theodoros Karyotis, unul dintre organizatorii celei de-a doua întâlnire a muncitorilor din industria economică euro-mediteraneană.

Conferința a avut loc în octombrie, în fabrica de săpun VIOME din Thessaloniki, Grecia, care reprezintă un simbol pentru muncitorii auto-administrați din Europa. „Odată cu falimentul companiilor din Grecia, muncitorii de la VIOME au tras cu dinții de fabrică, iar după un an de squatting, ei au hotărât să înceapă să producă singuri", spune Theodoros.

Fosta fabrică de adeziv industrial face acum produse ecologice de curățenie, accesibile pentru bugetul oricărei familii. Toate deciziile de la VIOME se iau prin adunări democratice, membrii cooperativei sunt plătiți la fel, iar rolurile și sarcinile sunt rotite pentru ca toți să învețe activitatea din cadrul fabricii.

Peste patru sute de membri din aceste cooperative ocupate cu forța din Grecia, Franța, Italia, Serbia, Croația, Bosnia și Spania, s-au întâlnit în fabrica VIOME pentru a discuta idei.

Yves Baroni obișnuia să lucreze la o subsidiară UNILEVER de la fabrica de ceai Fralib din Marseille, Franța. În 2010, compania a declarat fabrica Fralib neprofitabilă și a încercat s-o închidă. După 1336 de zile de ocupare forțată, Fralib s-a redeschis în 2014 sub tutela cooperativei muncitorești SCOP-TI. „Am hotărât să împărțim profitul și ne-am asigurat că toată lumea din lanțul de aprovizionare era tratată corespunzător, iar noi, muncitorii, să putem trăim din salariul și să avem un produs de calitate și accesibil pentru consumatori", spune el.

Mișcarea a avut un impact semnificativ asupra vieții sale. „Pentru prima oară am puterea de decizie atât pe plan personal cât și profesional. Destinul meu e în propriile mele mâini", spune el. „Dar nu fac asta doar pentru mine. Cu toții facem asta pentru fiecare în parte."

Abordarea de auto-administrare colectivă este o provocare. Marie Moise este activistă și cercetătoare și a muncit cinci luni cu RiMaflow din Malino, Italia, pe discriminarea dintre sexe, la cererea cooperativei. În Thessaloniki ea a descris un „auto-management asexuat", care a urmat ani de muncă sub administrarea unor manageri acuzați de șantaj sexual față de angajatele care doreau concediu.

Însă, absența acestor manageri a ridicat alte probleme. Înainte ca șefii să plece, mulți dintre muncitori și majoritatea muncitorilor necalificați, erau femei. Astăzi, au mai rămas doar cinci femei din cei douăzeci de membri ai cooperativei RiMaflow.

„Criza din întreprindere a declanșat un moment de răscruce în cadrul familial al acestor femei". Explică Marie. „Pierderea locului de muncă și alăturarea acestei lupte a muncitorilor le-a determinat să renegocieze radical căsniciile și sarcinile domestice. Patru din cinci femei au divorțat în perioada asta, iar singura femeie care nu a divorțat și-a convins soțul să se alăture luptei de la RiMaflow."

Responsabilitățile din cadrul fabrici sunt în continuare alocate disproporțional între sexe, iar muncitorii de pe linia de asamblare folosesc în continuare un limbaj sexist, explică Moise la adunarea grecească. Totuși, ea spune că lucrurile de îmbunătățesc, odată cu implementarea unor idei de practici colective pentru îngrijirea copiilor și planuri de participare la workshopuri despre sexism și egalitate între sexe, pentru a ajuta la îndepărtarea barierelor împotriva forței de muncă feminine.

„În zilele noastre, sexismul nu mai este atât de explicit, dar există în continuare, deoarece face parte din societate", spune Luca Federici, un membru al cooperativei RiMaflow, care a rugat-o pe Moise să ajute colectivul cu problemele dintre sexe. Deși el știe că mai e nevoie de multă muncă, la fel ca Moise, el este optimist că implicarea ei va ajuta la remedierea acestei probleme de la RiMaflow. „Cursurile nu vor fi ca la școală, unde profesoara le spune muncitorilor unde au greșit", mi-a explicat la telefon Federici, „ci va fi o conversație deschisă între toată lumea, pentru a scoate la suprafață problema."

Mișcarea europeană este încă la început, dar după cincisprezece ani de experimente din Argentina, potențialul acestei inițiative a fost demonstrat din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte, recuperările din Argentina au arătat că afacerile pot fi de succes. Una dintre cooperative, Union y Fuerza, a devenit unul dintre cei mai mari furnizori de țevi domestice din țară. La fabrica de ciocolată Ghelco, muncitorii au reușit să-și dubleze salariile.

Evident, salariile decente reprezintă unul dintre scopurile mișcării, dar nu singurul. Locurile de muncă de tip cooperativă au reușit să depășească orice schemă corporatistă de responsabilitate socială, pentru a se asigura că au un impact pozitiv asupra comunităților locale. VIOME este pe frontul principal al Europei, iar fabrica a găzduit adunări generale în cartiere dimprejur, care au propulsat democrația locală. Plus o „clinică de solidaritate" care oferă îngrijire medicală gratuită pentru muncitori și comunitatea locală. De asemenea, au dezvoltat și distribuit săpunuri de rufe mai puțin dăunătoare pielii, pentru refugiații și imigranții din taberele din Thessaloniki, care au descoperit că detergenții de rufe provocau o iritație atunci când spălau de mână hainele.

„Succesul nostru nu reprezintă profitul fabricii", spune cu tărie Tasos Matzaris de la VIOME. „Succesul este o răspândire al noului format de cooperative prin toată lumea. Asta credem noi că înseamnă succesul acestei mișcări."

@hackofalltrades

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre fabricile abandonate din țară:
Fabrica de Ţigarete Iaşi
Fabrica de bere Bragadiru
Orzăria fabricii de bere Grivița