Problema medicală care le face pe femei să aibă orgasme încontinuu

„Era foarte dureros să încerc să am orgasme mai mici, fără să mă mișc și fără să alertez ceilalți pasageri care stăteau lângă mine”, a zis Nora, 20 de ani, studentă la Universitatea Dalhousie, care m-a rugat să nu-i dau numele real.

Când s-a întors acasă la tatăl ei, mama ei vitregă și cele patru surori, a fost nevoită să stea în prima săptămână singură în camera ei, pentru că orgasmele au continuat.

„A fost groaznic, pentru că nu îi văzusem demult și voiam să petrec timp cu ei, dar pur și simplu nu mă simțeam confortabil să am oameni în jur”, a zis ea.

Deși Nora avea orgasme frecvente, mintea ei nu era în stare de excitație. Asta pentru că suferă de o problemă medicală mai puțin cunoscută, numită sindromul excitației sexuale persistente (SESP), care poate cauza mai multe simptome, printre care mâncărimi ale organelor genitale, ale sânilor, un sentiment continuu de excitație, lubrifiere și chiar lactație. Adesea, aceste simptome nu coincid cu dorința sexuală. Nu se cunosc cauzele acestei probleme și nu există nici tratament pentru ea.

Caroline Pukall, o psihologă care cercetează sănătatea sexuală și disfuncțiile de natură sexuală la Queen’s University, a zis că, deși se știu atât de puține lucruri despre SESP, tulburarea afectează unu la sută din populație. Pukall a zis că e o problemă greu de diagnosticat (adesea e confundată cu hipersexualitatea). Simptomele pot fi prezente tot timpul sau apar și dispar, declanșate de orice, de la vibrațiile motorului unei mașini până la imagini sexuale. A zis că, dintre persoanele care au fost diagnosticate cu SESP, o treime experimentează orgasme spontane și jumătate dintre ele spun că simptomele sunt dureroase.

„Nici măcar nu le numesc orgasme”, a zis Pukall. „Sunt ca un spasm. Nu sunt plăcute, sunt stresante și îți distrag atenția de la orice.”

Din cauză că orgasmele pot apărea în orice moment, oamenii din jur pot crede că ești un pervers sau un agresor sexual.

Pukall a zis că problema are un impact puternic asupra sănătății mintale și, de multe ori, doctorii nu le pun pacienților întrebările corecte, ceea ce poate fi foarte frustrant pentru cei care se luptă cu această tulburare.

„Unii le spun chiar că sunt norocoși”, a zis Pukall.

De fapt, persoanele care suferă de SESP au o rată mai mare a depresiei, a anxietății și a ideației suicidare, pentru că se simt deznădăjduite din cauza lipsei unor tratamente eficiente.

„Când sunt în criză, nu pot să gătesc, nu pot lucra, nu pot avea conversații cu nimeni. Mă simt foarte izolată. Masturbarea nu ajută pe termen lung și poate înrăutăți problema.”

Semestrul trecut, n-a putut merge la jumătate dintre cursuri la facultate. Tatăl ei i-a zis că e leneșă, în loc să înțeleagă cum e să trăiești cu o astfel de boală.

Tânăra a decis că nu e realist să devină contabilă și acum se gândește la alte opțiuni de carieră.

Sistemul medical a frustrat-o enorm. A zis că a făcut multe analize de sânge în ultimul an și s-a dus la șase doctori, dintre care doi i-au zis că simptomele ei nu sunt plauzibile. A fost dezamăgită că și-a făcut un RMN și rezultatele au ieșit normale – ea și doctorul ei sperau că vor descoperi o tumoare la baza creierului sau a coloanei, căreia să-i poată atribui simptomele.

„Speram că o să fac o operație s-o elimin și o să-mi pot vedea de viața mea”, a zis ea.

Fostul ei terapeut i-a zis că nu vrea să mai colaboreze cu ea, pentru că se simțea inconfortabil să discute cu ea despre SESP.

„A contribuit și el la lista de motive pentru care ar trebui să-mi fie rușine de această problemă și să nu discut despre ea. M-am simțit murdară și vinovată”, a zis Nora.

Anne Louise Oaklander le recomandă persoanelor cu SESP să consulte un neurolog.

Oaklander, neurologă la spitalul general din Massachusetts, a scris un studiu bazat pe experiențele a zece femei care suferă de SESP. Studiul, publicat în ianuarie 2020, a descoperit că problema ar putea fi cauzată de niște nervi care transportă senzații greșite dinspre organele genitale sau de probleme ale măduvei spinării.

„Nici pacienții, nici doctorii, nu se gândesc la neurologie. Sper din suflet să schimb treaba asta”, a declarat Oaklander pentru VICE World News. A zis că pacienții ar trebui să printeze rezultatele studiului și să meargă cu ele la doctor.

„Doctorii nu pot contrazice rezultatele clare ale unui studiu publicat de o revistă medicală de top”, a zis ea.

Dintre cele zece femei participante la studiu, cu vârste între 11 și șaptezeci de ani, cele mai multe aveau leziuni care afectau baza sau vârful nervilor. O femeie avea această problemă după ce întrerupsese tratamentul cu un medicament antidepresiv.

Oaklander a zis că, odată ce un neurolog reușește să stabilească o cauză, doctorii pot încerca să rezolve problema, fie cu medicamente, fie prin alte intervenții medicale. Dar chiar și atunci când nu există un tratament evident, pacienții sunt ușurați când doctorul le spune care ar fi o posibilă cauză a problemei.

„Imaginează-ți cum e să îți vină să strănuți și să nu poți strănuta toată ziua. O iei razna”, a zis Daniella.

Daniella suferă de depresie și anxietate și crede că medicamentele antidepresive i-au exacerbat simptomele de SESP. A zis că are astfel de simptome încă din liceu, dar, cum mergea la biserica baptistă, i s-a zis mereu că o femeie trebuie să fie cât mai pură și virgină, așa că nu a putut vorbi cu nimeni despre asta și s-a simțit mereu foarte rușinată.

„După ce am aflat că e o problemă medicală, am fost ușurată”, a zis ea.

În ultimele luni, a mers la mai mulți specialiști, inclusiv unul din Michigan care i-a făcut șase injecții cu lidocaină și steroizi. Merge și la terapie, ca să scape de tensiunea din zona pelviană. A zis că deja a observat îmbunătățiri.

Dar încă nu știe cauza problemei ei și nici dacă injecțiile i-au redus simptomele.

În ultimele luni, Daniella a cheltuit aproape cinci mii de dolari ca să-și trateze tulburarea.

Atât Daniella, cât și Nora, au găsit consolare pe grupurile de Facebook pentru persoanele cu SESP, unde oamenii discută despre simptome și opțiuni de tratament și împărtășesc informații utile și nume de doctori.

Nora a zis că și-a construit un sistem de susținere cu ajutorul prietenilor și simte cum sănătatea mintală i s-a îmbunătățit.

„Am trecut peste furie. Am acceptat că e posibil să sufăr de asta toată viața și încerc să găsesc modalități să o gestionez”, a zis ea și a adăugat că o ajută mult și meditația.

Daniella a început să comunice mai mult despre problemă cu soțul ei și crede că e foarte important ca o persoană cu această tulburare să aibă sprijinul partenerului.

„Facem progrese. Acum două săptămâni, mi-a făcut pentru prima oară sex oral”, a zis ea și a menționat că amândoi sunt afectați de faptul că au crescut în medii religioase stricte.

De curând, i-a zis soțului ei că ar trebui să o întrebe mai des cum se simte.

„I-am zis toate lucrurile care mă bântuie, lucruri pe care nu i le-am mai spus niciodată. A fost extraordinar, mă ajută mult că pot avea încredere în el și știu că nu mă judecă.”