Cele mai întâlnite probleme care dau peste cap viața de cuplu, conform unei terapeute

Știi clasicul „Mă așteptam ca…” spus după ce ai avut parte de un comportament dezamăgitor? Este una dintre frazele alea spuse des în cuplu - și nu numai - și poate deveni o problemă: nu numai când te aștepți de la alții să se comporte într-un anumit fel, fără să le fi menționat ce așteptări ai, dar și când tu singur/ă îți imaginezi ce așteptări au alții de la tine și ajungi să adopți un anumit comportament fără să-ți fi cerut cineva. 

Sună ca un joc de cuvinte confuz, dar nu e complicat. Este unul dintre subiectele pe care le-am abordat cu Laura Fortunati, psihoterapeută și cofondatoare a Spazio FormaMentis din Milano, cu care am vorbit despre ce probleme apar frecvent în ședințele de terapie în cuplu. Așteptările sunt ideea care se repetă cel mai mult, împreună cu gelozia, dependența de alții și rezistența la schimbare.

Spoiler: toate problemele se rezolvă în doi. Fiindcă pentru despărțire e suficient unul dintre voi, ca să vă simțiți bine e nevoie de doi.

La ce te referi când spui așteptări ireale? Ca să o citez pe Fortunati, sunt dorințe care nu sunt exprimate și, fix din motivul ăsta, pot crea frustrări „cronice”.

Mai sunt și așteptări care poate nu au fost niciodată exprimate, dar pe care le construiești în mintea ta - de exemplu, acele situații în care „o persoană își schimbă comportamentul ca să îndeplinească așteptările altora, ca să fie apreciată și iubită, iar astfel își ignoră propriile nevoi”.

Fenomenul este foarte des întâlnit fiindcă prin control este căutată de fapt siguranța: „Câteodată trebuie să ții totul sub control sau cel puțin să simți asta”, explică Fortunati. În felul ăsta „Mintea analizează și încearcă să răspundă întrebării în avans: ce așteptări are cealaltă persoană de la mine?”

Pe lângă faptul că în scenariul ăsta te concentrezi asupra altuia în loc de tine, în practică, intervin diverse consecințe la nivel relațional, primele semnale de alarmă că ceva s-ar putea să meargă prost: „La un moment dat”, continuă Fortunati, „când te simți constrâns/ă să ai un anumit comportament ca să faci pe plac altuia, apar frustrările și se poate să ajungi să răspunzi cu furie la anumite cerințe”. Următorul pas în cazurile astea este adesea un sentiment de vinovăție „pentru ce reacție ai avut, când te gândești sau îți dai seama de disconfortul celeilalte persoane”.

Suntem astfel persoane oribile? Conform lui Fortunati, bineînțeles că nu. „Suntem animale sociale, orientate biologic să fim aproape de ceilalți, în special fiindcă fără apropierea asta nu avem nicio garanție pentru supraviețuire.”

Așteptările au negreșit de-a face cu percepția asupra siguranței relației. „Din păcate, câteodată te pot împiedica să te simți bine”, conchide Fortunati. Din motivul ăsta, singurul lucru pe care îl poți face este să „devii conștient/ă de asta, să încerci să recunoști tiparele și să te întrebi, de exemplu, care este nevoia ta în momentul de față și cum ar putea răspunde celălalt la ea, și să decizi ce să faci: e un prim pas de conștientizare.”

Un alt aspect recurent în relații poate fi gelozia, în special cea din trecut. 

De obicei ai parte de asta în perioadele de început, când îți dedici timpul să cunoști cealaltă persoană - când încă încerci să deslușești și să înțelegi pe cine ai în față. „La începutul unei relații este normal pe de-o parte să vrei să cunoști persoana prin intermediul poveștilor despre trecut și, pe de alta, să vrei să-i asculți secretele.” Aceste revelații, cum le numește Fortunati, „iau naștere de la sine fiindcă la început nu-l cunoști pe celălalt și nu știi exact ce fel de impact pot avea poveștile astea asupra celeilalte persoane. Scurtcircuitul este declanșat atunci când folosești aceste povești și secrete într-un anumit fel. Adică, de exemplu, când întrebi: mi-ai spus acel lucru/ ai făcut chestiile alea cu acea persoană, de ce nu le faci și cu mine?”

Pentru Fortunati, „când ești prins/ă într-un sentiment de gelozie retroactiv, sistemul de căutare a securității este întotdeauna activ și intri în alertă”. Asta se mai întâmplă și când crezi că „siguranța dintr-o legătură depinde de găsirea informațiilor absolute, certitudinilor: Trebuie să fiu cel/cea mai bun/ă partener/ă pe care a avut-o vreodată. Din moment ce presupunerea asta absolută este imposibil de stabilit, intri într-o spirală de îndoieli constante: Pot să fiu sigur/ă de această legătură?”

La nivel relațional, comportamentele aplicate pot fi destul de distructive și pentru tine și pentru cealaltă persoană, și duc adesea la „profeția autoîmplinită” - de exemplu, când ceri reasigurări constante de la partener/ă, poți exacerba controlul asupra celuilalt și să determini abandonul de care te temi (care se poate manifesta în diverse moduri). 

Pe lângă gelozia pe trecut, cea din prezent se regăsește de asemenea în ședințele de terapie. Se declanșează când „aproape că intri în competiție cu persoane apropiate partenerului/ei tău/tale, chiar și cu cei care nu au nimic de-a face cu sfera intimității sexuale și de care îți e cumva frică”. Și aici, explică Fortunati, „sistemul de alertă pare întotdeauna activ: detectivul care investighează și găsește indicii (comportamente, semne, emoții simțite) care pot fi dovezi ale suspiciunii. Ni se spune că așa o să fim siguri de fidelitatea celeilalte persoane, dar în realitate suntem mânați de neîncredere și suspiciune.”

În alte cazuri, adaugă Fortunati, sunt problemele care apar din poveștile în care „știi că cealaltă persoană nu îți oferă relația pe care o vrei sau nu-ți dă ce ai nevoie, dar continui să stai”. Când stai în astfel de situații e normal să găsești nesiguranțe: „pe de-o parte ți-e frică de golul cu care ai putea rămâne dacă închei relația, și pe de alta ți-e frică de nou, de viitor”. Asta fiindcă ți-e frică mai mult de necunoscut câteodată, de ce nu știi, decât de suferința pe care o simți - tocmai fiindcă o știi prea bine, o consideri ca fiind mai sigură și certă. 

Un alt caz este cel al rezistenței cuplului la schimbarea fiziologică, reprezentată de prezența sau planificarea unui copil: „ambele au loc înainte de naștere, când ajungi să procrastinezi de frica impactului pe care l-ar putea avea asupra vieții de cuplu, fie după naștere, fie când copiii ajung să plece de acasă. Și aici, frica de nou poate împiedica schimbarea dorită, care duce la nevoia de a găsi un nou echilibru în cuplu”.

În toate cazurile astea, concluzionează Fortunati, „un pas important este să-ți poți recunoaște temerile, să le accepți - fiindcă de multe ori nu-ți permiți să simți frica, dar în același timp ești ghidat/ă de ea - ca să te ajute să fii bine, cu tine și în cadrul relației.”

În fiecare săptămână, timp de 10-15 minute, podcastul Lebasi propune o temă și încearcă să vadă lucrurile din alt punct de vedere. Îl poți asculta pe toate platformele principale.  

Articolul a apărut inițial în VICE Italia.

Isabel este autoarea Lebasi, un podcast dedicat sănătății mintale, creat în colaborare cu Centrul Clinic Spazio FormaMentis din Milano.