Tot ce trebuie să știi despre Ecaterina Teodoroiu, prima femeie care va fi pe o bancnotă românească

Toamna se numără bobocii și pentru cine-i are, se numără și banii. Iar din această toamnă o să asiști la o premieră: Pentru prima dată în istoria României, chipul unei femei va apărea pe o bancnotă. Banca Națională a României a anunțat că va pune în circulație o bancnotă cu valoarea de 20 de lei, care va avea imprimat chipul Ecaterinei Teodoroiu. 

Inițiativa nu e una nouă, ci datează încă din 2012, când peste șapte mii de bucureșteni au semnat o petiție care avea ca scop desemnarea primei personalități feminine pentru această cauză. În 2018 s-a lansat o altă petiție - Femei pe Bancnote, care-i transmitea lui Mugur Isărescu că a venit momentul să avem o femeie pe o bancnotă aflată în circulație. Când ești într-o funcție de 30 de ani, timpul e relativ, așa că Mugur Isărescu s-a grăbit încet și abia în toamna acestui an vom putea avea în portofel bancnote care să aibă chipul unei femei. 

Cătălina Vasile Toderoiu, căci așa o cheamă de fapt pe eroina noastră, s-a născut pe 15 ianuarie 1894 în comuna Vădeni din Gorj, într-o familie de agricultori. A mai avut cinci frați și două surori. A urmat școala primară din satul natal, după care a continuat între 1905-1909 la Școala Româno-Germană din Târgu Jiu. E interesant că prima însemnare a acesteia cu numele de Ecaterina Teodoroiu, după care o știm cu toții, a făcut-o profesoara sa din școala natală, care a menționat-o astfel în catalogul școlar. 

Viața i s-a schimbat după ce a ales să-și continue studiile la un gimnaziu-pension din București. Spera că acolo o să obțină instruirea necesară pentru a deveni profesoară. Mânată de spiritul de aventură încă de atunci, s-a înscris într-o organizație de cercetași numită Păstorul Bucur. În vara anului 1914, revine la Târgu Jiu și activează în cadrul cohortei de cercetași Domnul Tudor. 

Dar iată că războiul pune stăpânire pe Europa, iar România e presată în 1916 să intre în conflict de partea Antantei după ce a reușit timp de doi ani să rămână un stat neutru,. Din iunie 1916 și până la decretarea mobilizării generale din luna august, Ecaterina Teodoroiu a rămas la Târgu Jiu să îngrijească cercetașii din această cohortă, grație unor cursuri de infirmieră urmate la București. 

Războiul escaladează rapid, iar la 22 de ani începe să activeze ca infirmieră, iar toți frații ei să activeze în companii de soldați sau cercetași. Pe 14 octombrie 1916, Ecaterina ia parte pentru prima dată la o confruntare, când alături de populația civilă, o companie de soldați și cercetași se luptă la Podul Jiului. Astfel au reușit să contracareze atacul unei companii inamice în timpul primei ofensive germane peste Munții Gorjului. 

Probabil că asta o să-ți sune familiar, dar conflictul prinde țara nepregătită atât din punct de vedere logistic, cât și tehnologic, astfel că pierderile omenești sunt mari, iar până la sfârșitul anului, patru din cei cinci frați ai Ecaterinei sunt uciși pe front. Cu tatăl luat prizonier de germani și cu patru frați uciși pe câmpul de luptă, Ecaterina Teodoroiu decide că rolul de infirmieră nu e suficient pentru a apăra cauza națională.

Căpitanul Liviu Teiușanu redă astfel întâlnirea cu eroina: „În ziua de 16 octombrie 1916 dimineața, am întâlnit în drum pe domnișoara Teodoroiu Ecaterina cu fratele ei, care tocmai îi arăta cum se încarcă arma, ochirea și punerea baionetei. Întrebând-o ce voiește cu aceasta, mi-a răspuns că se duce la Schela să-și scape mama. De aici înainte cercetașa Teodoroiu Ecaterina a luptat cu arma în mână lângă fratele său, constituind un adevărat exemplu eroic pentru soldați cu care a îndurat toate greutățile și de care nu s-a despărțit niciun moment chiar când compania pornea la asaltul cu baioneta.”

Din păcate, ultimul frate al Ecaterinei moare pe front. Din acest punct se dedică total idealurilor naționale și dorinței de a-și răzbuna frații căzuți în luptă. E detașată în compania a opta în apropierea orașului Târgu Jiu, care e depășită numeric și înconjurată de inamic. Somați de trupele germane să depună armele, Ecaterina e cea care răspunde în limba germană că se vor preda. Însă înainte de a lăsa arma jos trage într-un superior german, iar asta creează o derută generală în care ea, comandantul companiei și minimum 15 soldați români reușesc să scape. A fost doar primul dintr-un șir de fapte care au transformat-o pe Ecaterina Teodoroiu într-un simbol al luptei de rezistență românească din Primul Război Mondial. 

Avansul trupelor germane în drumul lor către București o găsește din nou într-o confruntare în care efectivele române sunt total depășite. Întregul grup român este luat prizonier, dar nu pentru mult timp, pentru că Ecaterina Teodoroiu scoate o armă cu care împușcă o santinelă germană. Tot așa, asta îi derutează pe inamici și reușesc să scape. 

Episodul e relatat într-o scrisoare atribuită Ecaterinei Teodoroiu, care e păstrată în fondul de manuscrise al Muzeului Militar Național Regele Ferdinand: „În urma unei surprinderi din partea inamicului și a unei scurte lupte, am fost luată prizonieră. Puțin după aceea am scos neobservată de nimeni un revolver din sân și am împușcat santinela și fiind noapte am fugit. Cu mine au fugit și alții de-ai noștri.”

Ecaterina Teodoroiu e împușcată de două ori în picior. După ce ajunge în siguranță în sânul armatei, refuză internarea și solicită reîntoarcerea pe front, unde va lupta cu un bandaj sumar care să-i protejeze rănile.

Forțele române nu înregistrau succese, iar armatele germane înaintau în ritm susținut spre București. La Bărbătești, e rănită de un obuz care îi fracturează tibia și coapsa stângă. E internată pentru îngrijiri medicale, iar în timpul retragerii armatei, se află tot timpul sub îngrijire medicală.

Istoricul Gabriel Sarcină relatează că Ecaterina Teodoroiu nu s-a despărțit de arma de pe câmpul de luptă nici în perioada de convalescență. Se pare că la un moment dat un ostaș i-a cerut să renunțe la armă, care ar fi fost înainte a fratelui Nicolae, dar s-a lovit de un refuz categoric: „Asta niciodată! Poate după moartea mea. Cu ea am venit de pe plaiurile mele gorjene unde am început luptele și cu ea voi să mor, nu aici printre răniți, ci colo în fața inamicului. E cea mai dreaptă răsplată ce mi se poate da.”

Ecaterina Teodoroiu a intrat și în atenția Casei Regale și însăși Regina Maria a avut câteva întrevederi cu ea, vizitând-o în perioada în care a fost internată la spitalul Regele Ferdinand din Iași. Primea din partea reginei patru sute de lei pe lună și potrivit mărturiilor vremii, banii erau folosiți pentru îmbunătățirea traiului colegilor de luptă. Tot regina Maria îi conferă gradul de sublocotenent onorific.

La 23 ianuarie 1917, Ecaterina se alătură Regimentului 34/59 din postura de comandant de pluton în compania a 7-a, condusă de un sublocotenent pe care l-a cunoscut în perioada în care era în spital. 

La începutul lunii august, Ecaterina Teodoroiu pleacă împreună cu soldații români într-un marș până la pozițiile din tranșeele de pe Dealul Secului. În seara de 22 august, forțele române sunt atacate și surprinse cu garda jos de Regimentul 40 german. În timp ce trupele române încearcă să se retragă, sublocotenenta Teodoroiu e lovită de două gloanțe în cap și moare în luptă. Alte versiuni susțin că gloanțele i-au lovit de fapt pieptul.

A fost înhumată în zonă cu paradă militară pe 23 august 1917, alături de un alt căpitan al armatei române. Patru ani mai târziu, osemintele sale au fost mutate într-un mausoleu din centrul orașului Târgu Jiu. Așa a căpătat statutul de eroină a României Mari.

Ecaterina Teodoroiu e poate cel mai cunoscut erou de război al țării noastre, așa că e perfect de înțeles decizia BNR. Prin zonă, doar ucrainenii și turcii au o chipul unei femei pe bancnotă. Ucrainenii, din 2001, au tipărit chipul unei poete, Lesya Ukrainka, iar turcii, din 2009, chipul unei eseiste și activiste, Fatma Aliye Topuz. Mai bine mai târziu decât niciodată.