Foto: Maja Dworzynski
Pentru mine, toate date-urile bune urmează un tipar similar. La un moment dat, podeaua se va înclina puțin în bar. Nu prea mult, probabil undeva pe la 15 grade. Dar îndeajuns încât să alunece mai aproape de colțul meu de canapea. Apoi stăm foarte aproape unul de celălalt, din fericire podeaua este strâmbă. Poate că pământul este strâmb, poate că ne place unul de altul. La un moment dat merg la toaletă să fac pipi, dar și să mă admir puțin în oglindă. Când nimeni nu caută o toaletă liberă, îmi fac câteva selfie-uri în oglindă, ca să știu a doua zi când anume s-a pixelat totul frumos. Înapoi pe canapea trebuie să ne găsim din nou atrăgători, și o putem face oricum, deja am exersat cu cinci reacții cu flăcări la story-ul de pe Instagram. Mai târziu în taxi, cred că șoferul știe și el de reacțiile cu foc de la story-ul nostru de pe Instagram. Poate că scaunul din spate e și el strâmb. Suntem acasă la el și ne dezbrăcăm. Apoi mă întreabă: „Ce anume îți place?” De fapt, trebuie să-ți imaginezi un public în care oamenii sunt goi ca să ți se ducă emoțiile. Însă acum imaginația mea e pe pauză și oricum mi-e rușine. Acum că propria sexualitate îmi este vârâtă sub nas, simt un impuls să nu mi-o asum. Întrebarea pusă de el a ajuns să-mi clatine ce înțelegeam despre autodeterminarea mea. Mă gândesc la prieteni și la ce le spun despre date-urile mele și mă simt ca o impostoare. Uneori mă simt mai confortabil să fiu dorită decât să doresc. Rolul ăsta pasiv nu se potrivește în imaginea emancipată pe care o am despre mine. Dar poate că pasivitatea mea este doar oglindirea vocabularului pe care-l folosim ca să vorbim despre sex. În the Guardian, autoarea și academiciană feministă Lynne Segal spune că limbajul și comercializarea sexului sunt ceva falocentric. Atenția este axată pe bărbat. Ca exemplu, descrie următorul scenariu: „Arată o femeie care face sex pe internet și așa o faci de rușine. Arată un bărbat că face asta și este considerat mai mascul”. Oamenii consideră femeile ale căror clipuri porno au ajuns neintenționat pe internet ca fiind curve. Ierarhia este clară. Cele care sunt pasive și se fac de râs în scenariile respective, și cei care au un rol activ și văd contactul sexual și ca pe o formă de putere. Asocierea penetrării cu puterea este ferm ancorată în modul cum înțelegem sexul. La ultimul eveniment Met Gala, Cara Delevingne a purtat un top pe care scria „Peg the Patriarchy”. Asta înseamnă ceva de genul: „Penetrează Patriarhatul”. Ceea ce pare subversiv la prima vedere reproduce de fapt doar punctul de vedere conform căruia a fi penetrat/ă are legătură cu renunțarea la putere. Putem încerca să redirecționăm atenția? Bini Adamczak are o soluție în Missy Magazine: „Circlusion este opusul penetrării. Ambele cuvinte descriu în mare același proces. Dar din perspective opuse. Penetrarea înseamnă a insera sau a băga ceva în interior. Circlusion înseamnă a închide sau a acoperi”. În timp ce penetrarea se axează pe penis ca componentă activă, noul termen se axează pe vagin în rolul activ. Ca termen nou, circlusion separă penetrarea de asocierea directă cu puterea și ajută de asemenea la eliberarea discursului sexual de caracterul său heteronormativ. Perspectiva constant externă asupra corpurilor noastre ne împiedică să ne vedem cu adevărat corpurile. Ce se așteaptă din punct de vedere social de la un corp este dificil de separat de ce vreau eu de la corpul meu. „Ar trebui să mi se pară cool” și „Cred că asta e cool” sunt prea apropiate. Multe dintre experiențele mele de pe Tinder sau cu tipi cunoscuți în club au fost nesatisfăcătoare. Aveam 19 ani și jucam un rol secundar într-o fantezie masculină. Nu era foarte clar pentru mine. Conform unui studiu din 2017, 95 la sută dintre bărbații heterosexuali ajung de obicei la orgasm în timpul actului sexual. Pentru femeile heterosexuale procentul este de 65 la sută. În comparație: 86 la sută dintre lesbienele intervievate au spus că de obicei ajung la orgasm. După toate acele date-uri în care nevoile mele nu au contat, sunt acum surprinsă când oamenii mă întreabă de ele. „Ce-ți place?” Brusc, nu mai sunt nici eu sigură. Dar nu ne-am dedicat doar comportamentul unui ideal patriarhal, ci și corpurile. În vestiar, înainte de o oră de sport, o prietenă vorbea despre o altă colegă. A început să comenteze despre faptul că nu se epilează. Poți să-i vezi părul cum îi iese din ambele părți ale chiloților. Și în vestiar ne priveam una pe alta cum ne schimbam din perspectiva masculină. Am internalizat standardele care ni se aplică. Și aici trebuie să ne epilăm picioarele până nu se mai vede niciun fir, sângerăm albastru în tampoane, sânii ne sunt încadrați de sutiene cu push-up. Am urât să mă schimb acolo. Mă simțeam ca și cum nu controlam cum arăta corpul meu. Știam: trebuie să lucrez împotriva corpului meu, trebuie să-l acopăr, să-l rad, să ascund, să-mi pun la îndoială mărimea coapselor, a sânilor și a labiilor mele. Numai într-un conflict constant cu mine însămi simțeam că măcar parțial mă integrez. Al patrulea bărbat cu care am făcut sex îmi scrie înainte de al doilea date: „Ești proaspăt epilată? Scuze, sunt puțin exigent”. Am 19 ani și mă simt rușinată. Joc un rol secundar în idealul lui sexual. Dacă limbajul și reprezentarea sexului și dorinței nu erau modelate atât de mult de perspectiva masculină, am fi putut toate să experimentăm mai mult cu sexualitatea noastră, cu „expresia genului”. Poate că aș fi realizat mai devreme că îmi place să sărut și femeile. Cum arată dorința mea dacă nu o concep pentru un partener de sex masculin?Poate că e mai politic decât am crezut să las un tip să-și bage degetele în mine fără să-i explic cum se face de fapt. Poate că acum o să mă împrietenesc cu propria dorință. M-am săturat de rolul secundar. Articolul a apărut inițial în VICE DACH.
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate