Ce tre' să știi despre sancțiunile contra Rusiei și de ce au fost numite o bombă nucleară financiară

Războaiele la scară largă păreau până de curând o idee a unei lumi de mult apuse, cel mult amintiri din copilărie ale bunicilor sau subiect de filme. Dar tot acest sentiment de siguranță s-a fisurat când Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie.

În timp ce poți urmări clipuri la minut din conflict și dai refresh frenetic la știri, armata ucraineană luptă cu tot ce are. Civilii prepară cocktailuri Molotov pentru tancuri și sunt pregătiți să reziste Rusiei cu tot ce se poate. În același timp, peste o sută de mii de ucraineni au trecut granița, iar mii de oameni au murit deja într-un război pe care nimeni nu-l dorește. În afară de Putin, desigur.

E de înțeles și sentimentul că trebuie să facem ceva, să contribuim cumva. Pe lângă thoughts and prayers adică. Am văzut zilele astea o mobilizare extraordinară a românilor pentru ajutarea refugiaților. Alții au ales să doneze bani sau să înceapă o campanie de boicot a companiilor și produselor rusești. Ceea ce, oricât de bine intenționat ar fi, e doar o picătură în ocean. 

Numai o acțiune coordonată a statelor putea avea un impact împotriva Rusiei. Acțiune pe care ucrainenii o așteptau și pe care președintele Ucrainei Volodimir Zelenski și miniștrii săi au tot cerut-o – dar, ce-i drept, în weekend s-a concretizat acțiunea asta în câteva demersuri, cum ar fi blocarea în sistemul SWIFT, blocarea mai multor bănci rusești, dar și trimiterea de armament din Polonia, Germania și nu numai. Și, recent, UE a decis să blocheze zborurile rusești.

Ce iese încă din discuție e intervenția armată directă a vreunei țări NATO sau a Statelor Unite ale Americii. Rămâne presiunea economică. Mulți au acuzat Occidentul că este prea lent, chiar laș, că nu face destul. Acum au ajuns în sfârșit la un consens. O să aibă vreun efect? De ce ar fi acum diferit față de 2014? Am vorbit cu Marius Ghincea, cercetător relații internaționale pentru Institutul Universitar European din Florența, ca să înțeleg mai bine situația și să te ajut și pe tine să ai o imagine mai coerentă asupra prezentului. 

Nu e prima dată când Rusia intervine militar într-o țară fostă membră URSS. Republica Moldova și Georgia fac și ele parte din listă. Ce să mai zic de intervenția din Crimeea din 2014. Dar dacă în trecut intervențiile au fost neasumate sau mai restrânse, o invazie la scară largă ca cea de acum e ceva nemaivăzut. 

Cum de a ales să acționeze Putin astfel? Marius Ghincea explică pentru VICE că sunt doi factori principali. Unul ar fi resurgența Rusiei. Odată cu revenirea din șocul anilor ‘90, Federația Rusă a devenit mai puternică și mai asertivă pe scena internațională. Al doilea factor e fereastra de oportunitate politică pe care o are acum. Prin investiții masive, Rusia a căpătat un avantaj tehnologic în unele domenii militare. SUA momentan sunt prinse în conflicte interne, dorința lor de implicare în conflicte internaționale e scăzută, iar rivalitatea cu China complică cu atât mai mult lucrurile. 

Pe lângă asta, „acordurile de la Minsk” prin care Putin spera să impună statutul de țară neutră și federalizarea Ucrainei nu și-au atins scopul. „Federalizarea era cheia pentru recăpătarea controlului țării prin cele două regiuni separatiste, Lugansk și Donețk. Prin dreptul lor de veto asupra politicii externe ar fi acționat ca un cal troian. Cum planul acesta a picat, Putin a rămas cu două opțiuni: fie se limitează la recunoașterea independenței, fie război. A ales războiul”, subliniază Marius.

De ce obsesia cu Ucraina? Sunt multe interpretări. „Ai partea strategică, de creare a unei zone tampon. Ai interpretarea cultural-socială, susținută și de Anne Applebaum, în care povestea de succes a democrației ucrainene reprezintă un pericol pentru regimul actual. Chiar și viziunea unei istorii și identități comune, înaintă chiar de Putin. Nu știm care e motivul adevărat și nici nu putem ști cu adevărat ce e în capul omului. De aceea nici nu văd rostul în a specula prea mult”, mai spune Marius.

După fiecare acțiune agresivă a Rusiei se întinde câte o lungă masă a negocierilor între partenerii europeni și americani pentru a discuta ce sancțiuni să mai adopte. Au fost cele din 2008 după invazia Georgiei, cele din 2014 după anexarea Crimeei și, din nou, acum.

Cu multe ezitări și bâlbâieli, aliații au reușit cumva să țină un front comun și să mențină sancțiunile în vigoare toți anii ăștia. Și-au atins ele scopul? Datele de până la război arătau că nu prea. Asta deși, până în 2020, companiile rusești suferiseră deja pierderi de 100 de miliarde dolari. De ce nu au impus din prima cele mai drastice sancțiuni? Marius consideră că un răspuns ar fi că au vrut să poată negocia în continuare.

„Dacă folosești toate gloanțele din prima, atunci cu ce mai poți amenința? Vor răspunde sec precum Medvedev după suspendarea Rusiei din Consiliul Europei: «foarte bine, atunci dacă nu suntem stat membru, putem reintroduce și pedeapsa cu moartea». Asta a fost gândirea diplomației franceze și germane, cel puțin. Au vrut să păstreze un leverage”, subliniază Marius.

Mai e un detaliu aici: în mod normal, sancțiunile nu funcționează. După cum indică Marius, literatura de specialitate spune că, în patru din cinci cazuri, sancțiunile nu reușesc să schimbe comportamentul statului țintă, poate doar în cazul țărilor sărace, nu și cu puteri globale. „De ce sunt impuse oricum? Din două motive: pentru că publicul de acasă cere politicienilor să facă ceva; pentru virtue signalling ca să transmită altor state că susțin anumite valori sau norme”, explică Marius.

În ciuda violenței uriașe a invaziei, tot le-a fost greu statelor să se pună de acord pentru sancțiunile de acum. Pe lângă interesele individuale ale statelor sau grupurilor de lobby, atitudinile unor state au fost diametral opuse. În timp ce state ca Germania s-au opus în primă fază scoaterii Rusiei din SWIFT, Polonia a cerut de la început sancțiuni maximale.

Până la urmă statele au luat decizia de a îngheța toate bunurile lui Vladimir Putin și ministrului de Externe Serghei Lavrov. Nu doar atât, dar au anunțat și formarea unui task force care să vâneze averile oligarhilor ruși vizați. Asta pe lângă sancțiunile din 2014 și cele de acum pe diverse domenii, precum agricultura și importul de tehnologii. Și, în final, și scoaterea Rusiei din SWIFT. 

Deși SWIFT a primit cea mai mare atenție, nici nu se compară cu a doua nuanță a sancțiunilor: blocarea rezervelor internaționale ale Băncii Centrale Rusești. Rezervele sunt folosite pentru a garanta importurile Rusiei și pentru a controla volatilitatea valutară. Iar jumătate din cele aproape 630 de miliarde de dolari se află în băncile occidentale. „Fără ele, banca nu mai poate proteja rubla, iar prin interdicția de a folosi euro sau dolari lovești și toate relațiile comerciale internaționale. Ar fi devastator pentru economia rusească”, susține Marius. Deocamdată, rușii fac cozi la bancomate și Banca Centrală îi îndeamnă să nu se panicheze – că oricum nu i-a mai rămas altceva de spus.

Când am vorbit cu Marius Ghincea toate astea erau la nivel ipotetic. Apoi s-au întâmplat. La nici o oră după discuția noastră au apărut și știrile și detaliile despre sancțiuni. Rubla deja a scăzut la un minim istoric și Marius consideră că Banca Națională a Rusiei va impune controluri de capital și limite de retragere a banilor din bancomate, în timp ce tranzacțiile naționale vor trece pe schimburi în natură. De asemenea, e foarte posibil ca Rusia să taie complet și livrarea de gaze în Europa, ceea ce ar duce la o explozie a prețurilor pentru noi. 

Nu trebuie uitat nici că Rusia s-a tot pregătit din 2014 încoace să reziste cât mai bine oricăror sancțiuni economice, așa că trebuie să ai o doză moderată de optimism. Ce poate mai poate face Occidentul pe lângă asta? „Ajutor militar și umanitar. Pe lângă armele și resursele trimise deja de mai multe state europene armatei ucrainene, e o mare nevoie și de ajutor pentru refugiați, inclusiv în interiorul Ucrainei în orașe precum Liov care cereau deja asistență”, consideră Marius. 

Ce efecte politice vor produce sancțiunile și dacă vor funcționa, încă nu știe nimeni. Cert e că, în oricare scenariu, cel mai puternic loviți vor fi tot rusul și europeanul de rând, în special cei mai vulnerabili. Ca de fiecare dată când izbucnește un astfel de conflict.

N-am cum să nu observ că a fost nevoie de un război cum n-am mai văzut din anii ‘40 încoace ca să convingă statele vestice să caute și să blocheze averile unora dintre oligarhii ruși. Elveția nici măcar acum nu a putut fi convinsă să dea înapoi în privința secretului bancar prin care pot atâția oligarhi, politicieni și oameni de afaceri să-și ascundă averile. Într-o țară ca Rusia, oligarhii au un cuvânt greu de spus în relația cu președintele și viceversa. 

Legat de scenariile cu ce se poate întâmpla acum, Marius susține că dacă Ucraina rezistă în continuare costurile pentru Rusia vor fi atât de mari, încât va trebui să se așeze la masa negocierilor. „La fel de bine e posibil ca Rusia să ocupe jumătatea estică a Ucrainei și să instaleze un guvern marionetă. Poate chiar un referendum pe modelul Crimeei de unire cu Rusia. Nu putem ști ce va face Putin, pentru că nu a spus ce are de gând, astea rămân speculații și cam atât. Cu adevărat problematic ar fi dacă decide să invadeze Republica Moldova”, completează acesta. „Ce va face România atunci? Cât de mare va fi presiunea publică? Protecția NATO e numai pe teritoriul nostru, nu și dacă intrăm noi într-un conflict pe teritoriul altui stat. Iar, în cazul în care devine un conflict înghețat de lungă durată, am putea revedea cazul Siria, cu lupte de gherilă, costuri umane uriașe și orașele mari în ruine. Sper să nu fim martori la așa ceva”, conchide Marius Ghincea.

În cazul în care se ridică ceva propagandă pro-rusă și vezi mesaje cum că și România va avea de suferit din cauza sancțiunilor, află că lucrurile nu stau chiar așa. Țara noastră are o expunere destul de limitată a comerțului exterior față de Ucraina și Rusia, după cum a explicat pentru Economedia Nagy Bálint Zsolt, conferențiar la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj. „Sistemul bancar românesc are o relaționare foarte slabă cu cel rusesc, cu expuneri minime în zonă. În consecință nu se întrevăd consecințe semnificative pentru sistemul nostru bancar”, a explicat și Dan Suciu, purtător de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR). Ce importă România e gaz, dar nu la fel de mult ca alte țări. 

La momentul publicării acestui articol, Kiev încă era sub asediu, iar Uniunea Europeană a zis că prin reprezentanții săi că vrea ca Ucraina să adere rapid. Diplomații polonezi au ajutat Ucraina să pregătească documentul și cererea Ucrainei de aderare la UE ar urma să fie transmisă pe 1 martie de Volodimir Zelenski la Bruxelles. A semnat-o pe 28 februarie. UE a transmis că intenționează să acorde refugiaților ucraineni drept de ședere de până la trei ani. Pe 28 februarie, au început negocierile între ucraineni și ruși. Apoi, reprezentanții s-au retras în capitalele lor ca să discute ce se întâmplă pe viitor.